Plimbări belgiene: Bruges

Oraşul european important aflat cel mai aproape de Kortrijk, acolo unde mi-am stabilit „sediul central”, este francezul Lille, iar dintre metropolele belgiene nimeni alta decât capitala Flandrei de Vest, Bruges – sau Brugge, cum scriu flamanzii. Mai mic în ceea ce priveşte teritoriul şi aglomerarea urbană decât concurenţa directă, Gent, Brugesul este însă mult mai turistic şi candidează, alături de alte câteva oraşe, la titlul de „Veneţia Nordului”.

Primele fortificaţii în zonă apar în secolul I î.Hr. din necesitatea romanilor de a proteja coasta de piraţi. În secolul al IV-lea, îi găsim stabilindu-se aici pe francii care, după cinci veacuri de administrare a fostei provincii latine, reîntăresc vechile ziduri pentru a se apăra de un nou duşman, vikingii. Cu acest adăpost spre malul Mării Nordului, se încurajează comerţul cu Anglia şi teritoriile scandinave, iar pe locul unde Râul Reie se deschide în estuarul Zwijn ia naştere prima aşezare medievală timpurie. Odată cu obţinerea titlului de oraş, în secolul al XII-lea, pentru Bruges începe aşa numita „Epocă de Aur” care va dura patru veacuri; în acest răstimp petrecut sub stăpânirea conţilor flamanzi, sunt construite noi fortificaţii şi canale, comerţul înfloreşte datorită poziţionării strategice la intersecţia rutelor nordice ale Ligii Hanseatice şi a relaţiilor cu genovezii care transformă oraşul în principala legătură cu Marea Mediterană, este înfiinţată prima bursă de valori din lume, se obţine importanta victorie împotriva francezilor în Bătălia Pintenilor de Aur, devine cunoscută tehnica flamandă de pictură în ulei şi e tipărită prima carte engleză. Declinul vine în secolul al XVI-lea din partea aceluiaşi factor cărui i se datoreşte şi înflorirea dinainte: Canalul Zwijn, ideal până atunci pentru navigaţie, începe să se colmateze, iar un alt oraş este gata să ia locul de primadonă a comerţului Ţărilor de Jos – Antwerp. În secolul al XVII-lea, într-un efort prea puţin reuşit de a resuscita Brugesul, se modernizează infrastructura maritimă şi se amenajează noi căi de acces la mare. O dovadă a lipsei de succes a acestor întreprinderi este romanului lui George Rodenbach, Bruges cel mort. Ceea ce-i redă oraşului, într-o anumită măsură, strălucirea şi prosperitatea se întâmplă abia în secolul al XIX-lea, când aristocraţia britanică şi franceză îi descoperă potenţialul turistic şi îl transformă într-una dintre cele mai importante destinaţii ale lumii. Acest lucru se prelungeşte în secolul al XX-lea, inclusiv în perioadele interbelică şi postbelică, cu atât mai mult cu cât cele două războaie l-au cruţat aproape total (în ciuda faptului că este încă un oraş-port), iar fermecătoarea sa arhitectură medievală a rămas în mare parte intactă.

Deşi nu acoperă un areal foarte extins, centrul Brugesului nu este uşor de explorat, mai ales că fiecare curs de apă îţi fură privirea şi te îndeamnă să-l urmezi; şi, credeţi-mă, sunt multe canale! O plimbare din apropierea gării (Station Brugge) poate începe de la Smedenpoort (Poarta Fierarilor), construită pentru prima dată la sfârşitul secolului al XIII-lea. De aici, o linie relativ dreaptă te duce printre anonime clădiri excelent conservate, cele mai multe din cărămizi roşii cu acoperişul în trepte, după „moda” locului; trecem de cea mai largă piaţă a oraşului, Het Zand (sau, după obiceiul localnic, ’t Zand), desfăşurată în jurul fântânii decorate de statuile lui Stefaan Depuydt şi ale Liviei Canestraro ce înfăţişează pe scurt istoria Brugesului. Continuându-ţi drumul, ajungi într-un scuar mic şi cochet, ce te îmbie cu ciocolaterii de familie, Eiermarkt – piaţa de ouă sau locul unde se desfăşura comerţul cu produse din gospodărie. De aici până în punctul central gravitaţional al oraşului, Grote Markt punctată prin semeţul Belfort, nu mai sunt decât câţiva paşi. Însă explorarea pieţei cu minunatele sale clădiri depinde şi de noroc, pentru că, mai ales dimineaţa devreme, este posibil să o găseşti invadată de o ceaţă marină rece, lăptoasă şi atât de joasă încât nu vezi vârful turnului cu ceas şi abia ghiceşti trăsurile cu cai. Ce-i drept, dacă zăboveşti puţin în zonă, pâcla se ridică şi cerul albastru devine fundal perfect pentru acest scuar cu parfum de epocă.

După cum spuneam, primul care îţi atrage privirea este nelipsitul Belfort, un impozant turn gotic de la jumătatea secolului al XIII-lea. Numit şi Halletoren, datorită construcţiei rectangulare din jurul lui (folosită pe vremuri ca hală a târguielilor), principalele sale arme de seducţie sunt arhitectura desăvârşită şi ceasul care acţionează un mecanism de patruzeci şi şapte de clopote. Către turn priveşte statuia de bronz care-i înfăţişează pe Jan Breydel şi Pieter de Coninck, fiecare cu blazonul ghildei sale – ei sunt măcelarul şi ţesătorul care s-au aflat în capul revoltei ce a dus la Bătălia Pintenilor de Aur. Laturile pieţei sunt flancate de clădiri cochete, cele mai multe restaurante, crame şi terase, care mai de care mai îmbietoare. Un grup aparte de căsuţe neoclasice colorate se află în spatele statuii şi, din punctul meu de vedere, formează cea mai reprezentativă imagine a oraşului – nu opulenţele gotice pe lângă care am trecut sau voi trece sunt cele cu care Brugesul îmi rămâne în memorie, ci aceste căsuţe vesele, armonioase, de o simplitate uimitoare şi cu o personalitate uriaşă. Prin contrast, alături se află trei clădiri neogotice impozante şi opulente care formează Provinciaal Hof, construite la cumpăna dintre secolele al XIX-lea şi al XX-lea: corpul principal a cărui faţada elegantă agaţă privirea, oficiul poştal roşu şi ceva mai discret, respectiv zidurile crenelate de un cenuşiu albăstrui care adăpostesc muzeul numit Historium.

Într-un fel, se poate spune că în Bruges se află două centre gravitaţionale – primul turistic pe care tocmai l-ai părăsit, al doilea administrativ, însă nu mai puţin impresionant ca imagine. Este vorba despre Burg, scuarul unde se află Stadhuis Brugge, dantelata primărie construită la sfârşitul secolului al XIV-lea într-un gotic târziu. Se numără printre cele mai vechi primării din teritoriile neerlandeze şi este locul de unde oraşul a fost condus fără întrerupere timp de şase sute de ani; se subînţelege că acest lucru se întâmplă şi astăzi. Totuşi, o mică parte a sa este deschisă publicului – probabil cea mai importantă, întrucât faţada sa bogat ornamentată care dă înspre piaţă este incontestabil întrecută de Sala Gotică, o capodoperă a artelor decorative neogotice. Lemnul arcuit al tavanului este însoţit de brâie aurii, racordurile bolţilor sunt înconjurate de filigran şi înfăţişează personaje sau scene biblice, iar pereţii încântă privirea cu picturile murale în care Albrecht De Vriendt încearcă să rezume istoria cetăţii.

În stânga primăriei se află o clădire renascentistă cu „lipici”, Brugse Vrije, cândva centrul administrativ şi religios al unei provincii a Flandrei, iar astăzi arhiva oraşului. În dreapta, aproape neobservată din pricina staturii minione, Heilig-Bloedbasiliek îmbină din secolul al XII-lea goticul cu vechiul romanic şi poartă numele după relicvele pe care le protejează, câteva picături din sângele lui Hristos. Micuţa biserică este superbă datorită tavanului boltit din lemn decorat cu motive vegetale care se prelungesc în brâie pe coloanele de susţinere, picturilor murale, luminoaselor vitralii colorate şi detaliilor sculpturale.

Din Burg porneşte o străduţă îngustă cu nume ciudat – Blinde-Ezelstraat, adică Strada Măgarului Orb. Te trece un pod şi te lasă în faţă siluetei posomorâte a pieţei de peşte, acum goală, Vismarkt. Aici însă se află şi Huidenvettersplein, loc din care plimbările pe malul apei sunt o adevărată feerie, fie că te abaţi puţin spre stânga, pe lângă Groenerei, fie că o iei hotărât la dreapta, pe Dijver – probabil cel mai încântător canal din Bruges. Malurile sale sunt o expoziţie în aer liber, în care hoteluri cu tradiţie, reşedinţe particulare, taverne istorice şi debarcadere tăcute se întrec în eleganţă şi stil. Cel puţin locul unde canalul coteşte pe Hozenhoedkaai, acolo unde în apă se oglindesc Huis Perez de Malvenda, Hotel Bourgoensch Hof sau Hotel Duc De Bourgogne în spatele cărora se zăreşte semeţul Belfort, este desprins parcă dintr-un basm de demult. Ceva mai încolo, între Nepomucenusbrug şi Gruuthusebrug arcuite peste valuri, se odihnesc câteva bărci lângă zidurile albe, cu dorinţe lacustre.

În acest peisaj arhaic, statuia preotului-poet Guido Gezelle nu face altceva decât să prefaţeze o apariţie ecleziastică, şi anume gotica Onze-Lieve-Vrouwekerk. Robusta biserică roşcată, fondată în secolul al XIII-lea, nu este numai cea mai înaltă clădire din Bruges, dar se numără şi printre cele mai înalte structuri din cărămidă din lume. Însă principalele sale atuuri nu sunt dimensiunile, ci faptul că adăposteşte superbele morminte ale lui Carol Temerarul şi fiicei sale, Maria de Burgundia, precum şi singura operă a lui Michelangelo care a părăsit Italia în timpul vieţii artistului – sculptura din marmură numită astăzi Madona din Bruges. Pe lângă arhitectura cu arce frânte, forma orgii de „v” răsturnat şi vitraliile generoase specifice curentului gotic, interesante par cele câteva cripte vechi, acum golite, în care se disting frumoasele desene murale.

Vizavi de biserică, cu pilaştrii cambraţi peste apă omniprezentă, se înalţă Oud Sint-Janshospitaal, o clădire trainică din secolul al XI-lea ce respiră, în acelaşi timp, un aer solemn şi optimist – pe măsura funcţiei pe care a îndeplinit-o printre bolnavi şi nevoiaşi. O scurtă abatere prin curtea ferm încadrată de zidurile groase îţi dezvăluie câteva din aspectele chiliilor mănăstirii care s-a înfiinţat în jurul unuia dintre cele mai bătrâne spitale ale Europei.

Din aceeaşi curte este imposibil să nu zăreşti o altă turlă de biserică şi, câţiva paşi îndreptaţi pe Heilige-Geeststraat te aduc în Sint-Salvatorskerkhof, o piaţă care ar impresiona prin dimensiuni dacă n-ar fi ocupată aproape în întregime de cea care-i dă numele: Sint-Salvatorskathedraal. Aspectul de fortăreaţă vorbeşte despre vechimea celei care iniţial a fost o simplă biserică parohială, pentru ca ulterior să devină centrul religios al cetăţii; fondată în secolul al XII-lea pe locul unui lăcaş de cult vechi de trei veacuri, structura preponderent romanică a prins doar câteva elemente, mai degrabă reţinute, ale goticului timpuriu flamand, numit „Scheldt”. Acest aspect se observă şi înăuntru, unde cele mai multe arce ale bolţilor nu sunt frânte, ci rotunjite; în schimb, de vremuri ceva mai noi, aminteşte piesa de rezistenţă a edificiului, monumentala orgă barocă Van Eynde.

Paşii îşi continuă plimbarea firească spre scuarul larg din apropiere, Simon Stevinplein. Piaţeta cu caldarâm umed din piatră cubică este o oază de linişte într-un oraş cu străzi fie înguste, fie extrem de agitate, aşa că profiţi de moment şi te odihneşti puţin lângă statuia omului de ştiinţă flamand Simon Stevin, loc de unde sorbi din priviri magazinele vesele de la parterul unor anonime clădiri impecabile. O privire în lungul Steenstraat este însă suficientă pentru a revedea saturaţia de forme şi culori din Grote Markt, împreună cu tot tumultul orelor de prânz, când ceaţa s-a ridicat complet. Se poate spune că tocmai ai dat ocol centrului cetăţii Bruge şi, dacă ai avea timp, ai încheia cercul printr-o urcare în Belfort. Coada este însă descurajatoare în această parte a zilei…

Nu-i bai totuşi, pentru că Brugesul nu se rezumă la centrul cel mai „central”, ci se extinde de-a lungul canalelor cum vezi cu ochii. Iată de ce îţi face cu ochiul o plimbare începută, din Grote Markt, pe Vlamingstraat. Prima care te întâmpină este silueta ce amestecă neoclasicul cu rămăşiţe baroce a Koninklijke Stadsschouwburg, teatrul regal fondat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Alături, Saaihalle – clădirea gotică din secolul al XIV-lea ce a fost cândva hala ţesăturilor – găzduieşte ceva destul de tipic culturii actuale a Belgiei: Muzeul Cartofului. Tot în acest colţ desprins din istorie se află şi Huis Ter Beurze, edificiul bursei de valori de care vorbeam în introducere, acel „sanctuar” al oamenilor de afaceri locali şi, mai ales, străini în perioada de maximă înflorire a cetăţii; nici nu-i de mirare că intersecţia de străzi se numeşte Beursplein.

Curba care duce la statuia pictorului Jan van Eyck continuă istoria zonei, prin fosta clădirea a vămii, Tolhuis, tributară goticului târziu şi blazonului ghildei docherilor; astăzi, aici se întind rafturile bibliotecii provinciei. Pe colţul alăturat din Jan van Eyckplein, un turn zvelt şi semeţ, însoţit de steguleţe şi gargui, dezvăluie importanţa Poortersloge – loc de relaxare şi întâlnire a burghezilor comercianţi, construit strategic la capătul unui canal navigabil, unde vasele puteau fi ancorate peste noapte. Inevitabil, chiar acest canal însoţit de cheiul Spinolarei este cel care-ţi ghidează mai departe periplul, cu un scurt ocol pe la clădirea sobră a Sint-Walburgakerk, un impozant indiciu al Contrareformei din secolul al XVII-lea pe teritoriile flamande.

Revenind la canal, călătorul îşi dă seama că se află de fapt la intersecţia de ape de la Strobrug şi nu trebuie învinuit dacă stă puţin în cumpănă pe unde s-o ia. O idee ar fi pasajul lung din Sint-Annarei, cu ale sale căsuţe desprinse parcă din machetele de miniaturi, într-atât de îngrijite şi armonioase. Cotul natural al străzii dezvăluie în faţă o clădire zveltă din zorii secolului al XVII-lea: este Sint-Annakerk, cu aspect relativ auster pe afară şi bogat decorată în interior, după capriciile barocului. După încă vreo două coturi şi curbe, apare probabil cea mai interesantă biserică din afara centrului Brugesului şi unul dintre rarele lăcaşuri de cult particulare din Belgia: Jeruzalemkerk. Construită la începutul secolului al XV-lea de familia cândva genoveză Adornes, biserica are planul fundaţiei inspirat de Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Interiorul, în acelaşi timp loc de rugăciune şi mausoleu al lui Anselmus Adornes şi al soţiei sale, este învăluit de un întuneric străpuns doar de misterul câtorva gene de lumină filtrate de vitralii. Altarul bogat ornat, suspendat parcă la înălţime, se opune orgii de o simplitate uimitoare, ultimul element care completează această biserică de dimensiuni puţin mai mari decât ale unei capele, dar parcă mai apropiată simţirii duhovniceşti.

Balstraat se desfăşoară scurt şi pitoresc, printre Kantcentrum (ce prezintă Muzeul Dantelei cu ateliere demonstrative) şi un şir fermecător de case joase, albe, formând un zid continuu alb, întrerupt doare de cadranele roşii sau verzi ale tâmplăriei; aici se află Museum Voor Volkskunde – reconstituirea unei săli de clasă, a unei farmacii, a unei galanterii şi a unei băcănii care aminteşte de restaurantul tematic din krakovianul Kazimierz. Ceva mai încolo, Carmersstraat dezvăluie faţada sobră, neoclasică, a Engels Klooster, mănăstire fondată de maicile iezuite engleze în secolul al XVII-lea. Aceeaşi stradă îngustă conduce paşii înapoi spre apă, nu departe de unde au părăsit-o, la Carmersbrug. Iată-te pe deci pe Potterierei, ce-l urmezi până la următorul pod din piatră arcuită, Snaggaardbrug – sub care, cine ştie, poate îşi curăţă penele două lebede. Dincolo, pe celălalt mal, se întinde Langerei, o altă promenadă de căsuţe de poveste, fie ele cu înfăţişare barocă, neoclasică sau tradiţională, cu acoperişul în trepte.

Printre aceste „turte dulci” se strecoară câteva străduţe care ajung în Sint-Gilliskerkhof, piaţeta deschisă strâmt în jurul Sint-Gilliskerk, biserică fondată în secolul al XIII-lea; exteriorul romanic, ca o cetăţuie sobră, se opune bogatelor picturi interioare, aflate în mijlocul decoraţiilor specifice goticului. Augustijnenrei revine la un braţ subţire, extrem de verde, al apei, iar plimbarea capătă accente rurale – ziduri acaparate de muşchi, arbori coborâţi pe mal, mici grădini cu flori şi copăcei şi podeţe pustii, uitate de vreme. Este însă o iluzie, curmată de Vlamingstraat, acolo unde viaţa cetăţii îşi reia tumultul, împreună cu taverna cu tradiţie Pieter Pourbus şi castelana Hof Bladelin, fosta reşedinţă nobiliară din secolul al XV-lea transformată în mănăstire. Totuşi, se mai găseşte un rar strop de linişte în pasajul aproape ascuns, Boterhuis, ce şerpuieşte cu a sa piatră cubică printre locuinţe, hoteluri şi turnuri de observaţie. Capătul lui ajunge în Sint-Jakobsplein, acolo unde somptuoasa ctitorie din secolul al XIII-lea a ducilor de Burgundia, Sint-Jakobskerk, barează fără drept de apel privirea, cu ale sale ziduri masive şi alungiri gotice. Câteva străzi mai încolo, parcă pentru a puncta şi mai bine opulenţa acestor străzi, se ridică Hotel Dukes’ Palace – o superbă construcţie modernizată, care însă păstrează intactă tradiţia arhitectonică a zonei. Ar fi şi păcat altfel, întrucât clădirea în sine a fost ridicată în secolul al XV-lea, cu ocazia căsătoriei ducelui Filip cel Bun cu Isabela a Portugaliei – de aici numele, dar şi ţinuta de cinci stele a hotelului.

Şi iată cum, după ce părăseşti Prinsenhof şi mai străbaţi câteva străzi pitoreşti, închei un nou cerc – cum altfel dacă nu tot în Grote Markt? Dacă te mai ţin puţin picioarele şi nu cedezi decât câteva minute tentaţiilor nenumăratelor magazine familiale de dulciuri (ale căror produse, fie vorba-ntre noi, ar trebui scoase în afara legii), depăşeşti punctul central al oraşului şi te îndrepţi iarăşi spre Onze-Lieve-Vrouwekerk şi Oud Sint-Janshospitaal. De data aceasta însă treci printre biserică şi spital, laşi în urmă podul din Mariastraat şi intri într-un areal al restaurantelor, tavernelor, hanurilor şi magazinelor de suveniruri. Apogeul se desfăşoară în Wijngaardplein, un spaţiu nebănuit de deschis după ce te-ai strecurat pe străduţe tot mai strâmte. Afacerilor turistice li se adaugă „parcarea” de şarete (nu întâmplător cişmeaua din mijlocul pieţei este decorată cu capete de cai), bifurcaţia canalelor, pajiştea verde pe care ciugulesc de zor tot felul de zburătoare acvatice şi promisiunea intrării în probabil cea mai pitorească grădină a oraşului, Minnewaterpark.

Din păcate, ora târzie nu-ţi dă răgaz unei plimbări pe aleile sale, mai ales că, tocmai aici în piaţă, există o altă tentaţie. Dincolo de Wijngaardbrug ce uneşte malurile peste apele îngemănate, o poartă simplă dar masivă deschide calea către Begijnhof Ten Wijngaerde – sau ultimul béguinage care dăinuieşte în Bruges, chiar dacă acum s-a transformat în mănăstire benedictină. Fondat la finele secolului al XIII-lea, complexul este de fapt o curte largă, împodobită cu iarbă şi copaci, ale cărei ziduri le constituie însăşi şirurile de case albe şi biserica gotică. Iată încă un cotlon de pace, aproape bicromatic, într-un Bruges vivace, plin de culoare.

De acum, începi să-ţi faci ieşirea din vechea cetate şi te îndrepţi către străduţa numită Begijnenvest, unde Sashuis – clădirea ecluzei – aproape că pluteşte pe apă cu pilonii săi trainici erodaţi de valuri. De undeva din faţă, de lângă Minnewaterbrug, te salută Poertoren – fostul depozit al prafului de puşcă, turn construit la sfârşitul secolului al XIV-lea, iar de pe malul celălalt, aflat în înverzitul parc, îţi propune parcă o altă viitoare vizită silueta subţire, înaltă şi roşcovană a unui castel de inspiraţie romantică, produs al vremurilor recente. Asemeni construcţiei masive pe lângă care tocmai treci, gazda unui centru medical modern, animată însă de aceleaşi legături arhitectonice cu trecutul.

Plimbarea se încheie aici, întrucât gara este numai la câteva minute distanţă, iar trenurile spre Gent, Kortrijk sau Bruxelles abia îşi aşteaptă călătorii. Însă Brugesul nu este nici pe departe epuizat, nu atâta timp cât tavernele sale au rămas neexplorate, ciocolateriile mai au marfă pe rafturi, iar undele de pretutindeni n-au surprins şi luminile nopţii.

 

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări urbane and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s