Plimbări belgiene: Kotrijk

Nu ştiu câtă lume a auzit de Kotrijk. Sau Courtrai – după cum îmi atrage atenţia o doamnă în vârstă, probabil singura vorbitoare de limbă franceză din Flandra de Vest; îi răspund în gând că e fix ce şi-ar dori s-audă colegii mei flamanzi. În orice caz, eu n-am auzit de acest cul-de-sac belgian până când am început să lucrez la un proiect Barco, companie al cărei sediu se află aici. Foarte multe lucruri nu se pot spune despre acest mic sit UNESCO, însă există câteva aspecte care scot în evidenţă aşezarea de pe malurile Râului Leie, numită în vremuri romane Cortoriacum. Conţii flamanzi o împrejmuiesc cu ziduri de apărare împotriva vikingilor în secolul al XIX-lea şi trei veacuri mai târziu este ridicată la rang de oraş. Istoria oraşului este strâns legată, precum istoria întregii Belgii de astăzi, de conflictul dintre francezi şi flamanzi, iar unul dintre cele mai aprinse episoade este Bătălia Pintenilor de Aur când, în primii ani ai secolului al XIV-lea, fermierii Flandrei îi înving pe cavalerii regelui Filip cel Frumos în apropiere de Kortrijk. Reforma, revolta Olandei împotriva Spaniei, trecerea oraşului sub suveranitate austriacă, Revoluţia Industrială ce pune aici în valoare inul şi lâna – toate lasă câte o amprentă puternică asupra oraşului, însă bombele celor două Războaie Mondiale îl distrug sistematic; nu este de mirare, mai ales că în Kortrijk se află un important nod feroviar, pe atunci german.

Nu are cum să-ţi ia mai mult de câteva ore să vezi partea veche, medievală, a Kortrijkului; de altfel, nici oraşul extins nu este prea mare, lucru pe care-l aflu în seara când ies să alerg de-a lungul râului şi în mai puţin de jumătate de oră mă trezesc în următoarea localitate, Harelbeke. Totuşi, o plimbare pe străduţele din centrul liniştit este fermecătoare şi aflu cu această ocazie că în Kotrijk s-a deschis prima stradă comercială complet pietonală din Belgia. În apropierea hotelului Park, acolo unde sunt cazată, fac numai câţiva paşi printre statuia chirurgului Jan Palfyn şi barul Café des Arts, până în Schouwburgplein, piaţa dreptunghiulara din faţa teatrului renascentist, descris de linii albe pe roşu – De Kortrijkse Schouwburg. Câteva străzi şi cotituri bine alese dezvăluie tot felul de baruri cu diverse specialităţi de bere aromată, ciocolaterii artizanale, anticariate şi turle înălţate spre cer, precum cea a Sint-Michielskerk, un distins gotic târziu, de la începutul secolului al XVII-lea.

La o aruncătură de băţ se află principalul spaţiu deschis al oraşul, Grote Markt, acolo unde Turnul cu Ceas (Belfort) se ridică solitar, ca un enorm piedestal pentru auriul Mercur, protectorul negustorilor. Această piaţă largă atrage privirile în toate direcţiile – spre hotelurile de lux ce-i formează o latură, spre superba Stadhuis Kortrijk (Primăria gotic-renascentistă din secolul al XVI-lea) aflată pe colţ, spre adunătura de terase şi băruleţe sau spre labirinturile de străzi înguste care duc la Sint-Maartenskerk. Această biserică gotică, sobră şi retrasă de la sfârşitul secolului al XIV-lea atrage drumeţul în cele două mici pieţe, extrem de tăcute, aflate de-o parte şi de alta. Cea din stânga însă ascunde un secret: undeva în spatele cochetului restaurant Café Rouge se găseşte un cotlon aparte, în care se intră fie printr-un coridor strâmt, abia ghicit, ce străbate zidul cafenelei, fie printr-o poartă masivă din lemn din dosul localului. Dincolo de aceste căi de acces se întinde Begijnhof Sint-Elisabeth – sau, în variantă franceză, béguinage, adică acel loc unde se regăsea o comunitate laică de femei cu viaţă pe jumătate monastică, fără însă a se izola de societate. Micul labirint de alei ascunse este străjuit de case baroce albe, cu caturi suprapuse şi retrase, de un farmec arhaic în care se amestecă veacul primelor fundaţii (al XIII-lea) cu veacul siluetelor înfăţişate ochilor (al XVII-lea). Ai impresia că ai nimerit în altă lume, unde nu pătrunde nici zgomotul oraşului, nici trecerea anilor. Impresia de imortalizare este şi mai bine conturată de bronzul ce o înfăţişează pe Marcella Pattyn, ultima beghină belgiană care a murit în urmă cu trei ani.

Din scuarul verde al vechii aşezări monahale se zăresc turlele a două biserici catolice – Sint-Maartenskerk, văzută puţin mai devreme, şi Onze-Lieve-Vrouwekerk – o cetăţuie gotică fondată în ultimul an al secolului al XII-lea. Ceea ce atrage cu adevărat atenţia nu sunt nici garguiele suspendate sub cornişe, nici ciudatul cuplu de artişti din bronz ce contemplă clădirea, nici pictura semnată de Antoon van Dyck din interior, ci Capela Contelui (Gravenkapel) – o sală cu pereţii împodobiţi de chipurile conducătorilor Flandrei care privesc spre statuia din marmură a Sfintei Ecaterina, cu roata martirajului în mână şi un picior pe capul împăratului Maxenţiu. Dincolo de biserică se află probabil cel mai cunoscut simbol al oraşului, Broeltorens, turnurile gemene care formează capetele de pod ale celei mai pitoreşti treceri peste Leie, sprijinită pe trei arcuri de piatră. Cele două bastioane – Speyetoren construit în secolul al XIV-lea pentru controlul navigaţiei pe râu şi Ingelborchtoren clădit în secolul al XV-lea drept arsenal – sunt printre ultimele rămăşiţe ale zidului medieval de apărare. În mijlocul podului, deasupra arcadei centrale, se află statuia Sfântului Ioan Nepomuk, protectorul celor înecaţi; ironia sorţii face ca acest monument să se fi scufundat în râu de mai multe ori în timpul războaielor care au afectat oraşul.

Aşezare riverană, Kortrijk se mândreşte cu promenada care se desfăşoară de-a lungul cheiurilor „crinului” (denumirea franceză a râului este Lys), presărată cu clădiri tradiţionale, calcane decorate cu fotografii, statui născute parcă din sol, pâlcuri de stuf, ambarcaţiuni cochete de agrement şi stoluri de păsări. Însă cel mai interesant aspect al râului îl reprezintă mai degrabă podurile; iar dacă cel dintre turnuri aminteşte de fortificaţiile Evului Mediu, restul amintesc perfect de modernitate – fie prin şirurile de lumini curbate ca nişte valuri (Kasteelbrug), fie prin forma de catarg ce străpunge apusul (Noordbrug), fie prin neobişnuita siluetă a lui Collegebrug – pod exclusiv pietonal, ce face legătura între Diksmuidekaai şi Ijzerkaai, cu principal scop ca elevii de la Sint-Amandscollege să ajungă teferi la şcoală.

Dincolo de cele câteva clădiri sau locuri istorice, micuţul Kortrijk are un farmec aparte, uşor descoperit în plimbări diurne, când aerul se umple de viaţă, sau nocturne, când oamenii se retrag fie spre case, fie în numeroasele restaurante. Simpla alunecare pe străzile dominate de un calm provincial şi o plimbare tonică pe lângă Leie, în timp ce aerul umed îţi umple plămânii de viaţă sunt cele mai naturale moduri de a descoperi un vechi centru medieval care s-a împăcat de minune cu noile vremuri.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări urbane and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s