Îngrijorări pentru Carpaţi

Articol preluat de pe Clubul de Cicloturism „Napoca”




Îngrijorări pentru Carpaţi

De 11 Decembrie – Ziua Internaţională a Muntelui

11 Decembrie este declarată de Organizaţia Naţiunilor Unite că fiind „Ziua Internaţională a Muntelui”, pentru a marca atât oportunităţile cât şi problemele specifice acestei impresionante forme de relief ce rupe monotonia planetei noastre şi acoperă peste un sfert din suprafaţa continentelor şi o treime din România.

Ediţia din 2015 are ca temă la nivel global „Promovarea produselor montane” – amintind că peste 900 milioane de oameni trăiesc în munţi inclusiv din turism şi agricultură practicată până la altitudini ridicate, pentru că natura montană nu este de fapt ostilă omului nici din punct de vedere agricol, pe lângă faptul că munţii sunt sursă de lemn, apă, minereuri şi multe servicii de ecosistem pentru omenire, loc de recreere şi refugiu.

Ziua de 11 Decembrie ar trebui să fie o sărbătoare şi o ocazie de celebrare şi promovare a mediului montan ca oportunitate şi model de dezvoltare sustenabilă, dar din păcate în România ar trebui să fie mai degrabă o zi de doliu şi de conştientizare a stării de pericol, dar şi de mobilizare în apărarea a ceea ce mai este încă natura carpatină, aflată sub asediul omului.

În Carpaţii româneşti se adăposteşte o imensă varietate peisagistică şi o biodiversitate impresionantă. Ei cuprindeau până foarte de curând cel mai mare peisaj forestier intact din zona temperată a Europei, sunt gazda celei mai mari populaţii de carnivore mari din UE – mii de urşi, lupi şi râşi, în condiţiile în care cele mai multe state europene nu mai au niciunul, sunt izvor de bogăţii materiale, vatră de civilizaţie, model de convieţuire armonioasă om-natura timp de multe secole şi România ar fi de neimaginat fără ei.

Doar că, în loc să tratăm Carpaţii cu grija cuvenită pentru această moştenire minunată, îi supunem unui asediu distrugător mai ales în ultimele decenii, accentuat în ultimii ani prin comportamentul iresponsabil al autorităţilor publice şi a unei părţi a populaţiei, ducând la o degradare accelerată şi chiar la împingerea spre dispariţie a unor elemente esenţiale şi unice din munţii ţării noastre.

Pădurile Carpaţilor sunt tăiate într-un ritm ameţitor în ultimele două decenii, mult mai mare decât rezultă din statisticile oficiale, care recunosc totuşi jaful şi faptul că, dacă în toată Europa suprafaţa de pădure creşte, la noi e în continuă scădere, iar ceea ce se mai consideră pădure este de regula ceva brăcuit, măcelărit de tăierile ilegale, de exploatările „pe ras” pe mari suprafeţe, urmând că ramaşiţele slăbite să fie doborâte de intemperii şi proliferări de ipide, atunci când nu sunt doar pretexte pentru acoperirea tăierilor abuzive.

Siluetele Carpaţilor au început să fie sluţite de eoliene, care vizează mereu crestele dominante şi zonele cele mai pitoreşti, în total dispreţ pentru estetica montană şi nu numai. În plus, linii electrice aeriene de înaltă tensiune trase peste creste pe unde i s-a părut mai ieftin şi comod Transelectricii, care pregăteşte acum noi linii de 400kV prin munţi în total dispreţ pentru natură.

Şosele până în vârf de munte construite inutil şi cu nepăsare faţă de impactul de mediu fragmentează habitatele şi aduc mii de autoturisme şi oameni până în inima naturii, deşi nici nivelul de educaţie civică, nici voinţa, nici resursele autorităţilor nu dau speranţa că se poate gestiona adecvat un asemenea aflux. Rezultatele tragice se văd de-a lungul Transfăgărăşanului, Transalpinei, Transrarăului şi Transsemenicului şi, cu toate acestea, se continuă proiecte asemănătoare şi pentru Bucegi, Baiului, Capăţânii şi alte masive.

Vile şi hoteluri înfipte criminal în zone alpine ce erau încă cvasinaturale sunt consecinţa inevitabilă a şoselizării, manelizării şi cocalizării Carpaţilor şi vedem mijloace de transport pe cablu tot mai multe, majoritatea făcute cu bani publici practic „aruncaţi pe geam” pentru că nu va fi un paradis pentru schiul de pârtie…. Şi capac la toate pun miile de antene GSM cărora li s-a aprobat fără reţineri să ocupe vârfurile şi fac tot mai hidoasă faţa alteori superbă a Carpaţilor.

La Roşia Poieni, în munţii Metaliferi, în Călimani şi în alte zone, răni uriaşe în trupul muntelui au fost facute de oameni şi autorităţile pregătesc noi asemenea agresiuni la Roşia Montană, la Băişoara, la Certej, la Bucium, la Rovina, în duzini de locuri din Munţii Banatului, în Bucovina, în Carpaţii Orientali şi în alte zone, iar carierele de granit rod ca un cancer Creasta Pricopanului – perla munţilor Măcinului.

Râurile de munte sunt sub un înnoit asediu hidroenergetic. Dacă o bună parte din ele au fost distruse ecologic şi peisagistic prin duzinile de lacuri de acumulare construite în anii ’60-’70, de regulă cu deviere a unui mare număr de alte râuri spre respectivele lacuri, în ultimii ani a început atacul asupra tuturor râurilor rămase cvasinaturale în munţi, prin proiecte criminale de microhidrocentrale care introduc în conducte pentru mulţi kilometri cea mai mare parte a apei şi lasă albii aproape secate şi distruse de buldozere şi excavatoare, şi totul încă sub pretexte „eco” de promovare a aşa-zisei „energii verzi”.

Oieritul şi agricultura tradiţională, cândva chiar excesive din punct de vedere ecologic, acum mor, se abandonează stânile şi se înfundă plaiurile, se blochează potecile şi se înnămolesc izvoarele, vezi tot mai rar ciobani, măgari cu desagi, atelaje cu cai şi care cu boi. Sălaşele sezoniere din Apuseni şi Munţii Banatului devin ruine, multe cătune sunt părăsite, sate întregi de munte mai au doar câţiva locuitori în vârstă. Azbocimentul a înlocuit şindrila pe acoperişuri, sârma ghimpată a înlocuit gardurile de lemn, reproduceri de prost gust au înlocuit icoanele pe sticlă pe pereţii caselor muntenilor şi numeri pe degete oamenii care mai ştiu să facă un tulnic, un ciubăr, o cergă sau o instalaţie de moară sau joagăr acţionat cu apă sau o vâltoare.

Se interzice practic speoturismul, declarând închise aproape toate peşterile, în schimb dacă plăteşti pe cine trebuie poţi avea acces şi în zone foarte sensibile ecologic, administrarea de arii naturale protejate în zona montană putând deveni o bună afacere pentru cei al căror interes nu este protecţia naturii montane, ci profitul. Nu degeaba mare parte din parcurile naţionale şi naturale din Carpaţi au ajuns să fie administrate de operatori economici, al căror rol prin definiţie este să facă bani cât mai mulţi, astfel că, oricâtă bunăvoinţă ar avea unii, Romsilva nu poate fi într-o asemenea postură decât lupul pe post de cioban la oi.

În schimb înfloreşte în Carpaţi braconajul şi se promovează deşănţat vânătoarea, şi încă în mod tradiţional, antiecologic, vizând „recoltarea” exemplarelor celor mai frumoase, dar cu tupeul de a pretinde că se face de dragul naturii şi a „păstrării echilibrului ecologic”, deşi vânătorii vizează mereu animalele cele mai viguroase, care aduc punctaje, premii şi invidia din partea altor însetaţi de sânge…

Legislaţia tembelă, în frunte cu actualele forme ale Codului Silvic şi Legii Ariilor Protejate, nu interzice sau restricţionează ferm accesul motorizat în natura montană în scop recreativ, în schimb prohibeşte total în cea mai mare parte din Carpaţi turismul activ şi sportul montan nemotorizat, interzicând accesul în scop recreativ unde nu este traseu sau zonă special marcată în acest sens… Marcate turistic sunt sub 0,1% din poteci şi drumuri, exclusiv pentru turism pedestru, iar pentru turism ecvestru, biciclistic sau pe schiuri nu există deloc trasee marcate, în ciuda promisiunilor deşarte ale tuturor miniştrilor de resort din ultimii 16 ani că rezolvă bariera legislativă care ne-a făcut codaşii Europei şi în acest domeniu.

Pentru traseele de turism pedestru, fondurile pentru marcaje ar trebui asigurate, conform legii, de Consiliile Judeţene, dar majoritatea alocă aproape zero. Pentru marcarea de trasee pentru alte tipuri de turism nemotorizat montan lipseşte în continuare cadrul legal – proiectele legislative sunt plimbate dintr-un sertar ministerial în altul de peste un deceniu. Traseele de alpinism şi escaladă nu au niciun cadru legal, multe sunt degradate ca asigurări, în schimb apar odioase fierătanii numite „via ferrata”.

În schimb se umplu munţii de maşini de teren, ATV-uri, motociclete enduro, motodeltaplane şi motoparapante, snowmobile şi bărci cu motor pe lacuri… sfâşiind liniştea, împuţind văzduhul cu gaze de eşapament, adesea degradând şi drumurile şi descurajând orăşenii să îşi mai mişte fundul pe jos câte puţin, deşi plaga sedentarismului cu toată cohorta ei de consecinţe negative asupra sănătăţii publice devine şi la noi o problemă majoră…

Totodată, e evident că se permite să îţi faci vilă în pădure sau în vârf de munte, să torni betoane şi să proclami că faci „dezvoltare”, să îţi croieşti drum de buldozer prin pajiştea alpină şi să distrugi lacuri glaciare, cum a făcut cu Tăul Stiol un fost primar din Borşa care a fost scos basma curată de complicii săi din autorităţile care ar fi trebuit să îl pedepsească, la fel cum mii de călăi ai naturii montane sunt bine-mersi cu statut de demnitar, funcţionar public, personal silvic sau om de afaceri de succes…

A continua în aceasta direcţie şi în acest ritm poate face că în unul sau două decenii să admirăm natura carpatină mai mult prin albume de poze vechi, să plecăm dintre betoanele oraşelor pentru a vizita betoanele munţilor, să vedem animalele montane doar la gradina zoologică sau împăiate prin pensiuni de prost gust şi să vedem râuri adevărate de munte doar prin filme documentare sau prin ţări care nu şi-au bătut joc de munţii lor… Şi ne vom aminti că nişte politicieni ne-au spus că a fost totuşi bine pentru economie… desigur, nu pentru cea a României….

Depinde de noi toţi ca în viitor 11 Decembrie să devină în România o zi de sărbătoare, nu una de comemorare a Munţilor Carpaţi.

Cluj-Napoca, 11 decembrie 2015
Radu Mititean
director executiv CCN

—————————————————————————————————————–

Conform profilului de pe Adevărul:

Radu Mititean este avocat şi consultant în domeniul mediului, turismului activ şi managementului asociativ. Este licenţiat în drept şi medicină şi are pregătire şi în domeniul turismului, protecţiei mediului şi managementului, precum şi multiple stagii de instruire în sfere conexe. Are experienţă de două decenii în sectorul public şi business şi mai ales în sectorul non-profit. Este, printre altele, director executiv al asociaţiei turistice sportive civice şi ecologiste Clubul de Cicloturism „Napoca” şi preşedinte al Federaţiei Bicicliştilor din România, ambele funcţii fiind exercitate în regim de voluntariat.

A publicat zeci de manuale, studii, ghiduri, hărţi şi alte materiale informative, a participat la peste 300 de conferinţe, la sute de emisiuni radio şi TV şi i s-au publicat sau preluat peste 1000 de materiale în presa scrisă şi în medii electronice. A coordonat peste 100 de proiecte şi programe, în cadrul mai multor organizaţii. A fondat şi administrează o duzină de forumuri importante de discuţii pe Internet. A fost membru în 10 comisii oficiale de pe lângă autorităţi publice locale, judeţene sau naţionale şi este membru sau delegat în mai multe duzini de organizaţii, comitete ONG şi grupuri de lucru ale acestora.

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in General. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s