The Aristocrats (Arenele Romane, Bucureşti)

The Aristocrats se încadrează în zona super-grupurilor, adică acele trupe care adună muzicieni bine rodaţi pe scena muzicală, recunoscuţi în cercuri largi sau – mai bine – restrânse, cele ale cunoscătorilor. Deşi adunaţi relativ recent (2011) sub aceeaşi umbrelă, chitaristul Guthrie Govan, basistul Bryan Beller şi bateristul Marco Minnemann au fiecare câte o activitate solo bogată şi colaborări de invidiat în aria rock/metal. Puţin ciudat, voi începe recenzia cu ceva petrecut spre final: Bryan, probabil cel mai volubil din trupă, ne spune că ei sunt un trio pur instrumental, aşa că publicul ce vine la concerte e format din bărbaţi păroşi, graşi şi transpiraţi, precum şi din partenerele lor, târâte la eveniment de către aceştia. Ei bine, eu fac parte din ultima categorie şi recunosc în faţa marii adunări naţionale că mare lucru nu auzisem despre The Aristocrats până acum câteva zile. Dar tare bine îmi prinde „târâtul” ăsta la concert de care vorbeşte Bryan…

Venită fuga-fuga de la Ateneul electrizat de Tarja Turunen, ratez complet cele trei trupe de deschidere (Theo and the WristBand, QuantiQ şi ALT F4) şi primele piese The Aristocrats, dar nu-mi ia mai mult de câteva minute să intru în atmosferă. Una în care complexitatea muzicii şi lejeritatea expresiei artistice se amestecă natural, până la contopire. Primul lucru pe care îl observ este că, deşi absentă, nu se poate spune că-i lipseşte cuiva vocea unui solist în acest melanj de rock progresiv şi jazz, cu nuanţe sporadice de hard&heavy sau blues. Cei trei sunt absolut fermecători ca muzicieni şi nişte personaje extrem de agreabile ca interlocutori – glumeţi, (auto)ironici, relaxaţi şi comunicativi. Ei preiau pe rând dialogul cu publicul, căruia îi dezvăluie momente hilare ale vieţii de turneu sau istoria unora dintre piese. Dar cel mai important aspect al serii rămâne – deloc ciudat – muzica, acea muzică aproape ireală care e rodul talentului nativ, muncii asidue, tehnicii impecabile şi autenticităţii trăirii. Este genial modul în care cei trei muzicieni fac să pară totul extrem de simplu, deşi nu-i nevoie de ochi de expert pentru a-ţi da seama că nu e deloc.

Împreună ca ansamblu sau separat în solo-uri specifice, The Aristocrats ne dezvăluie pe rând lumea rock-ului instrumental, inovativ şi pătrunzător, cu care este atât de uşor să rezonezi. După cum m-am scuzat la începutul articolului, nu sunt familiarizată cu piesele grupului britanico-americano-german, dar sunt încântată de cunoştinţă – Pressure Relief, Culture Clash, Pig’s Day Off, Desert Tornado şi The KentuckyMeat Shower, a fost o adevărată plăcere să mă bucur de compania voastră! Între tobe demente, riff-uri sinuoase şi animale din cauciuc ce scot sunete greu încadrabile, am descoperit în această seară The Aristocrats şi singurul regret este că n-am făcut-o mai demult.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Concerte and tagged , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s