2Cellos (Sala Palatului, Bucureşti)

Doi oameni, două violoncele, din când în când nişte beţe de tobe tăind aerul în mâinile celui de-al treilea personaj, o sală plină. Mai pe scurt, 2Cellos. Ideea de a îmbina muzica modernă, nu neapărat rock (dar mai degrabă din sfera aceasta), cu violoncelul nu este nici nouă, nici originală, însă e cât se poate de firească în condiţiile în care acest instrument se apropie cel mai mult de vocea umană. Am ascultat numai sporadic muzica propusă de cei doi croaţi, însă ratarea concertului de anul trecut m-a făcut să-mi doresc şi mai mult să-i văd pe scenă, acea zonă a muzicii care poate înălţa sau distruge actul artistic. Vin deci la Sala Palatului fără aşteptări anume, doar mânată de o curiozitate vie şi purtând speranţa că voi avea mintea destul de deschisă pentru ceva care are doar într-o mică măsură treabă cu metal-ul.

Luka Šulić şi Stjepan Hauser sunt ambii violoncelişti de formare clasică, iar acest lucru se vede de la început, chiar dacă aleg o variantă de exprimare mai puţin „clasică”; de exemplu, un aspect amuzant (dar grăitor) este că, în ciuda frizurilor rebele şi a blugilor rupţi, niciunul nu este tatuat. Pentru o oră şi jumătate, în faţa noastră se desfăşoară un spectacol viu, interactiv şi spontan, un dialog între măscărici asumat (Stjepan) şi personajul serios (Luka), o îmbinare fericită şi interesantă între pop/rock prins între corzi şi arcuş şi muzică clasică ce răsună din instrumente electrice – totul pigmentat cu improvizaţii tonice.

Fără doar şi poate, publicul îi adoră pe cei 2Cellos şi, chiar şi spectatorii mai rezervaţi, rezonează cu amintirea lui Michael Jackson prin Human Nature, Smooth Criminal şi They Don’t Care About Us sau Nirvana prin Smells Like Teen Spirit, şi se bucură de viziunea croaţilor asupra muzicii AC/DC (Thunderstruck, You Shook Me All Night Long, Highway to Hell), U2 (With or Without You), Guns N’ Roses (Welcome to the Jungle), The Rolling Stones ((I Can’t Get No) Satisfaction) sau Iron Maiden (The Trooper prefaţat de Uvertura Wilhelm Tell a lui Gioachino Rossini). Totul între clasicele Oblivion a lui Astor Piazzolla şi fragmentul din Suita a 3-a pentru orchestră a lui Johann Sebastian Bach, numită în contextul concertului Air on the G String – parcă pentru a ne aminti de unde a început totul.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Concerte and tagged , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s