The Jack

Anul doi de facultate, Calea Griviţei 55 – momentul şi locul când ne-am cunoscut, pentru ca mult timp apoi să revenim unul la celălalt. Nu-l căutaţi; alt bar – ceva mai „spălat” şi simandicos – i-a luat locul în acea zonă a Sfinţilor Voievozi plină de dărăpănături, prostituate şi peşti. A fost dragoste la prima vedere între o studentă cu puţini bani în buzunar şi o bodegă invadată de rock. Îmi amintesc bine de tot tejgheaua cu bere ieftină şi tării ordonat aranjate pe rafturi, de subsolul unde tăiai fumul cu satârul, de terasa verde şi răcoroasă, o binecuvântare în arşiţa verii. Parcă simt şi acum în palme aşchiile meselor din lemn unde, între o sticlă, o ţigară şi câteva riff-uri metalice, s-au iubit şi s-au frânt atâtea inimi. Acele bănci tari, înghesuite în clar-obscur, îmi sunt la fel de vii în memorie de parcă ieri aş fi dat pe-acolo după cursuri, cu zece ani mai tânără, blugii rupţi în genunchi şi vreun tricou pe care nu se înţelege scrisul. Câte taclale, câte refrene urlate din toţi rărunchii, câte beţii…

Nu ştiu cum şi de ce m-a lovit dintr-o dată nostalgia după The Jack, o „instituţie” a rockerimii anilor 2000 care, la o privire obiectivă, nu era altceva decât o bombă infectă cu aer greu respirabil, veceu insalubru şi incertă rezistenţă la cutremur. Totuşi, iubeam The Jack, îl adoram şi-i căutam compania. Nu era doar muzica, pentru că internetul era deja plin de albume mult mai recente decât ce ascultam acolo. Nu erau nici oamenii, pentru că ei erau aceeaşi cu care mă vedeam şi în alte părţi. Berea nici atât, căci rareori mă dădeam în vânt după vreun Ursus sau Ciuc. Şi atunci? Nu ştiu, cred că atmosfera; acea întâlnire între muzica dragă, oamenii dragi şi un strat de spumă drojdită, totul învăluit în imaginea intimă, protectoare şi secretoasă a cotloanelor întunecate. O evadare în care îţi păstrai reperele. Un sanctuar.

Nu o dată mi-a trecut prin minte că The Jack ar putea fi subiect – personaj chiar! – de nuvelă. Cine ştie, poate voi înrăma cândva între rânduri scrise o mică scenă, o povestioară sau un episod în care voi păşi din nou în hruba unde vibrează muzica rock, inimile se frâng şi sticlele se ciocnesc. În The Jack.

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in General and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s