Rusia Ziua 14

Da, ploaia de ieri şi faptul că n-am ajuns să-mi schimb adidaşii uzi până seara îşi fac efectul: am răcit destul de rău. Mi se pare ironic faptul că în două zile ne vom întoarce la Bucureşti, unde temperaturile topesc asfaltul, iar eu voi sta cu nasul în batistă şi gâtul în piuneze. Dar în fine, să nu lăsăm astfel de detalii să-mi strice ultimele clipe de concediu şi să începem o mobilizare matinală. Paul n-are deloc chef de încă o reşedinţă aristocratică, aşa că îl las să mai doarmă o vreme şi apoi să caute cadouri pentru cei de acasă. Eu în schimb mă înfofolesc bine, în ciuda cerului extrem de albastru, şi mă pun devreme la coada de pe Naberejnaia Reki Moiki din faţa Palatului Iusupov.

Construit în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi cumpărat ulterior de familia Iusupov, una dintre cele mai bogate din nobilimea rusă, superbul conac ce-şi oglindeşte faţada clasică în Moika este mai degrabă celebru pentru altceva decât valoarea sa artistică: aici s-a născut complotul prinţului Felix Iusupov împotriva lui Rasputin şi tot aici a fost ucis călugărul nebun. Ca dovadă, în afară de vizita palatului, există un tur ghidat special care include o reconstituire cu figuri de ceară a ultimei cine, camera unde a fost iniţial împuşcat Rasputin, coridorul pe unde a încercat să fugă; sincer, pe mine nu mă atrage această poveste intenţionat romanţată pentru turişti, însă ard de nerăbdare să văd reşedinţa a cărei frumuseţe este pusă nedrept în umbră de evenimentele petrecute în ea. Şi, într-adevăr, palatul rezultat din îmbinarea a două secole de stiluri şi curente este o capodoperă a arhitecturii şi artelor decorative, începând cu minunata scară monumentală şi încheind cu superbul teatru baroc, folosit şi astăzi pentru spectacole. Fiecare încăpere are un specific anume, o personalitate aparte şi o emoţie artistică unică. Fără să le fi reţinut numele „oficiale”, cele care îmi atrag cel mai mult atenţia sunt dormitorul albastru, salonul acoperit de o largă cupolă pictată, sala de banchet susţinută pe coloane de marmură, vestibulul complet alb deasupra pardoselii încrustate delicat, biroul din lemn masiv, camera de concerte, biblioteca bogată şi opulenta baie maură. În plus, pe lângă decorul în sine, se poate remarca o mică parte din colecţia de artă a familiei Iusupov, restul aflându-se, în urma naţionalizării şi ulterioarei restaurări, la Hermitage. Trebuie menţionat că la începutul secolului al XX-lea această bogată familie deţinea cea mai valoroasă colecţie de tablouri şi sculpturi din Sankt Petersburg şi, foarte probabil, din întreaga Rusie.

După vizita prelungită spre orele prânzului, mă întâlnesc cu Paul şi o luăm împreună pe Naberejnaia Reki Moiki, într-o plimbare mai răcoroasă decât ai crede când vezi soarele strălucitor reflectat în apele râului. Îmi spun din nou cât de frumos este Petersburgul cu ale sale canale în care se oglindesc cerul albastru şi nobilele locuinţe din vechime. Oare o şti bătrânul oraş câtă dragoste s-a născut în sufletul meu pentru el şi cu câtă părere de rău îl voi părăsi? Trăind deja nostalgia ultimelor ore petersburgheze, ne îndreptăm agale spre intersecţia cu Nevski Prospekt, pentru ca dincolo de ea să ne oprim în faţa unei clădiri sobre, învăluită parcă şi acum în tristeţe, în timp ce Moika plânge şi ea printre valuri. Simţi încă doliul care apasă asupra casei unde a murit atât de prematur şi de absurd, în urma unui duel stupid, unul dintre cei mai mari poeţi ai lumii – Alexandr Puşkin. Casa Volkonskaia, locul unde şi-a petrecut poetul ultimii ani ai vieţii, găzduieşte acum Casa Memorială Alexandr Puşkin, de fapt un sanctuar al memoriei acestuia. Deşi muzeul nu diferă cu mult prin conţinut de alte locuri comemorative, sentimentul cu care îi parcurgi camerele reconstituite este unul apăsător, de profund regret; da, admiri decorul de epocă şi găseşti interesant cadrul în care au trăit Alexandr şi Natalia Puşkin alături de copiii lor, însă nu poţi uita nicio clipă faptul că întregul itinerar nu duce în altă parte decât la patul unde s-a stins poetul şi la implacabila mască mortuară. Totuşi, deşi lăsată pe ultima zi, găsesc această vizită obligatorie, ca şi cea la reşedinţa lui Dostoievski.

Continuăm drumul pe lângă Moika, trecem din nou pe lângă frumoasa Biserică Mântuitorul pe Sângele Vărsat, traversăm apoi Fontanka pe Panteleimonovski Most în dreptul Bisericii Sfântul Pantelimon şi facem o oprire pentru deserturi delicioase la Şokoladniţa de pe Uliţa Pestelia. După ce lăsăm în urmă Preobrajenskaia Ploşad cu un impunător monument neoclasic din secolul al XIX-lea, Biserica Schimbarea la Faţă, o luăm printre alte şiruri de vechi reşedinţe nobiliare pe Manejnâi Pereulok şi Kirocinaia Uliţa până la Grădinile Tauride. Nu avem din păcate timp de o plimbare verde asezonată cu pavilioane şi mici conace istorice, toate aflate în acest parc imens, ci cotim stânga pe Potemkinskaia Uliţa şi mai târziu dreapta pe Şpalernaia Uliţa. Capătul acesteia se desface în Ploşad Rastrelli, denumită astfel după arhitectul italian ce a şlefuit în totalitate faţa Petersburgului cu al său baroc târziu, opulent şi impunător.

Nu este întâmplător numele pieţei, pentru că din ea ai cea mai largă perspectivă asupra uneia dintre operele de căpătâi ale lui Rastrelli, Mănăstirea Smolnâi cu Biserica Învierii Domnului – un superb baroc alb-albastru de la jumătatea secolului al XVIII-lea. Întregul ansamblu este o apariţie cu totul deosebită, mai ales aici, departe de centrul fostei capitale, însă cele trei turle ale bisericii, împodobite cu cepe aurite, captivează privirea. Din păcate însă, deşi teoretic suntem în timpul programului de vizită, astăzi are loc un eveniment cultural înăuntru, aşa că accesul a fost deja oprit. Ne pare tare rău că am lăsat acest lăcaş pe ultima zi şi ne resemnăm cu un înconjur al bisericii, prin curtea dintre zidurile acesteia şi chiliile exterioare, unde funcţionează şi un seminar. Facem cale întoarsă spre centru pe aproximativ acelaşi traseu, numai că în dreptul Grădinilor Tauride intrăm pe o străduţă îngustă şi plină de farmec, Furştatskaia Uliţa, pentru ca la capătul ei să coborâm la staţia de metrou Cernâşevskaia.

Ne grăbim oarecum spre casă, pentru că Iulia ne-a invitat în maşina ei, într-un altfel de tur al oraşului. Împreună cu o prietenă de-ale Iuliei, pornim în plimbare motorizată pe lângă Canalul Griboiedova şi ne oprim puţin la Livnâi Most, de unde admirăm balcoanele pline de flori ale bloculeţelor din zonă. Următorul stop îl facem într-un loc în care am mai fost deja, dar habar n-am avut de semnificaţia lui: în faţa Catedralei Navale Sfântul Nicolae, din colţul de pe Canalul Kriukova se văd şapte poduri la o simplă scrutare a orizontului citadin. O luăm pe Lermontovski Prospekt şi admirăm câteva clipe faţada maiestuoasă de la finalul secolului al XIX-lea a Marii Sinagogi Corale, însă fiind sâmbătă seara nu putem intra în timpul ceremoniei religioase. O altă apariţie interesantă se află nu la mare distanţă, pe Pocitamtskaia Uliţa, acolo unde clădirea neoclasică de la sfârşitul secolului al XVIII-lea îi aparţine Oficiului Poştal Central, funcţional şi astăzi sub plafonul luminos din sticlă.

Blagoveşcenski Most ne poartă apoi peste Neva către Insula Vasilievski, unde principala atracţie sunt Sfincşii care veghează asupra apei, alături de superbul sediu al Academiei de Pictură, Sculptură şi Arhitectură. De aici pornim către cea mai îngustă stradă pe care se intră cu maşina în acest oraş – Uliţa Repina cu ai săi numai şase metri lăţime reprezintă o adevărată aventură pentru şoferii neexperimentaţi, însă Iulia se simte ca peştele în apă. Ne continuăm itinerarul în goană pe lângă Fortăreaţa Petru şi Pavel şi parcăm timp de o ţigară pe Kronverkski Prospekt, acolo unde culorile dansează în voie pe faţada Moscheii din Sankt Petersburg, construită la începutul secolului al XX-lea; dacă, după vacanţa din Maroc de anul trecut, am mai fi avut nevoie de vreo dovadă asupra splendorii arhitecturii şi artei decorative maure, nu ştiu cine ne-ar fi putut-o aduce mai bine decât cea mai mare moschee din Europa. Periplul ne poartă apoi pe lângă Neva, prin locuri nevăzute în zilele petrecute aici, până pe Petrovskaia Naberejnaia, acolo unde se păstrează şi astăzi Casa lui Petru cel Mare – o căbănuţă din lemn, prima reşedinţă locuită de ţar la începutul secolului al XVIII-lea, cât timp fortăreaţa era în construcţie; în spatele monumentului se întinde un imens magazin de suveniruri, Dvorianskoie Gnejdo, de unde noi ne mulţumim doar cu o vedere. Ultimul loc în care oprim, cu adevărat inedit, este Odesskaia Uliţa; aici, în faţa Muzeului Felinarelor, un şir de stâlpi vorbeşte despre evoluţia felinarelor, aceste simboluri ale străzilor şi podurilor petersburgheze; între ei, încremenit în bronz, şade sprijinit pe scara sa un personaj anacronic şi romantic în acelaşi timp – Lampagiul.

Seara târzie începe să se lase peste metropolă şi aduce cu ea o forfotă crescândă în locurile boeme, pline de artişti. Prima idee a gazdei noastre este să ne ducă într-un bar cu muzică live, dar află că va începe mult mai târziu iar noi trebuie să ne facem bagajul şi să apucăm şi câteva ore de somn. Atunci ne propune să luăm cina împreună la un restaurant gruzin, bine cunoscut de cele două tinere, aflat la intersecţia numită sugestiv „cinci colţuri”. De fapt, Haciapurnaia se află la primele numere de pe Uliţa Rubinşteina, iar acolo ne întâlnim cu altă prietenă a Iuliei, cu origini georgiene. Deşi se află într-o zonă relativ centrală, are meniu cu poze şi traduceri în engleză, iar oferta este variată şi îmbietoare, preţurile sunt mult mai mici decât la restaurantele adresate vizitatorilor, fie ele gruzine sau nu. Ca idee, cu aceeaşi bani pe care i-am dat la Idiotul, aici plătim masa şi băutura pentru cinci persoane – cam asta înseamnă să nu mănânci ca turistul, caz în care Rusia îşi pierde renumele negativ de ţară scumpă. Seara se încheie în poveşti fascinante despre Georgia, de care Iulia este efectiv îndrăgostită, ocazie cu care devenim şi noi tentaţi de această destinaţie exotică. Cine ştie când şi cum…

Ultimele ore petrecute în Sankt Petersburg sunt dedicate, din păcate, împachetării bagajului şi unui somn scurt, înainte de a pleca dimineaţa devreme la Moskovski Vokzal. Ne despărţim cu părere de rău de superba fostă capitală, în timp ce trenul se îndreaptă cu mare viteză spre Moscova. Călătoria pe timp de zi, adică aceiaşi aproape opt sute de kilometri, durează puţin peste trei ore şi jumătate, la capătul cărora coborâm în Leningradski Vokzal. De aici, străbatem metroul deja bine cunoscut din Moscova până la Planernaia, apoi un autobuz punctual ne preia la aeroport. Depunem bagajele de cală în timp ce spunem o rugăciune ca numeroasele sticle de vodcă şi vin georgian să reziste maltratării cărăuşilor, apoi ne îndreptăm către poarta de îmbarcare. Adio, frumoasă Rusie! Ne-ar plăcea enorm să te revedem…

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări urbane and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s