Rusia Ziua 13

Nici azi nu avem prea multe planuri prin Sankt Petersburg, poate doar ceva diseară în funcţie de cât timp ne rămâne. Pe de altă parte, o luăm la picior într-o plimbare matinală până dincolo de Amiralitate, traversam Neva pe Dvorţovâi Most şi ne oprim pentru câteva clipe în Birjevaia Ploşad. De aici, din părculeţul dispus în jurul unui monument al navigatorilor, avem o altă perspectivă atât asupra Fortăreţei Sfinţii Petru şi Pavel, cât şi asupra acestui sector al râului unde se uneşte Malaia Neva cu Balşaia Neva. Ne atrage atenţia în primul rând un vapor de lemn pe nume Letuci Gollandeţ – adică Olandezul Zburător, transformat în restaurant dar păstrându-şi totuşi imaginea de navă gata să ridice oricând ancora. Traversăm din nou apa pe Birjevoi Most şi, după ce mergem destul de mult pe Prospekt Dobroliubova, ajungem la staţia de metrou Sportivnaia, chiar în faţa stadionului şi luăm trenul până la îndepărtata Staraia Derevnia.

Vremea rece, înnorată şi umedă mistuie ultima şansă de a schimba transportul în comun cu vaporaşul, aşa că luăm un autobuz obosit din terminalul mare de lângă staţia de metrou, călătorim destul de mult pe şoselele suburbane şi pe autostrada largă de pe podul suspendat care uneşte Insula Kotlin de ţărm, pentru a coborî în final, pe o ploaie puternică, în centrul Kronstadtului.

Kronstadt continuă tradiţia denumirilor nemţeşti purtate de aşezările înfiinţate de Petru cel Mare pe malul Golfului Finlandei. Cetatea ia naştere pe Insula Kotlin, după ce aceasta este cucerită de ţar de la suedezi, la începutul secolului al XVIII-lea. Ceva mai târziu, poziţia strategică – de fapt ultimul bastion rus în Marea Baltică – şi fortificaţiile trainice fac din tânărul oraş principala poartă de intrare în Sankt Petersburg a aliaţilor europeni, dar şi o importantă pavăză în timpul celor două conflagraţii mondiale.

Avem în minte două obiective mari şi late, iar pentru primul plecăm repejor din Andreievski Sad, pe Sovietskaia Uliţa, până în Iekaterinski Ploşad. Acolo se termină verdeaţa Parcului Sovietski şi zidurile Amiralităţii, iar în faţa noastră se deschide Iakornaia Ploşad. Dintr-o dată, întreaga privire este concentrată într-un singur punct al scuarului, aproape ignorând flacăra dedicată eroilor apelor sau ancora enormă ce decorează pavajul. E uşor să uiţi orice altceva când te întâlneşti cu Catedrala Navală din Krostadt, unul dintre cele mai importante exponate ale arhitecturii ruse neobizantine. Acest colos înălţat la începutul secolului al XX-lea în memoria marinarilor dispăruţi în valuri a trăit vremuri grele sub comunişti, când nu doar că a fost transformat în cinematograf sau muzeu, ci a suferit mari pierderi din punct de vedere arhitectonic şi artistic. Redevenit biserică în primii ani ai acestui mileniu, impozantul dom şi-a intrat complet în drepturi, iar astăzi putem vizita o variantă extrem de apropiată de original.

Dacă, odată ajuns în faţa monumentului arhitectural, crezi că înfăţişarea exterioară este grandioasă, înseamnă că după ce păşeşti înăuntru rămâi complet fără cuvinte. Spaţiul larg, luminos prin candelabre, vitralii şi paleta deschisă a culorilor, este o capodoperă a mozaicurilor bisericeşti. În plus, deşi formele şi texturile descriu un decor întortocheat, el nu dă nicio clipă senzaţia de greoi, nu este nici condescendent, nici copleşitor. Deloc surprinzător, un cotlon îi este dedicat celui mai cunoscut locuitor al urbei, Sfântul Ioan de Kronstadt; ceea ce ne miră însă este icoana din lateralul altarului ce înfăţişează un personaj atipic – deşi sfânt, bărbatul poartă straie de ostaş şi perucă de nobil. Aflăm mai târziu că este vorba despre Sfântul Fiodor Uşakov, mare amiral al marinei ruse a secolului al XVIII-lea, un adevărat inovator al tacticii militare navale datorită căreia nu i-a fost niciodată distrus sau capturat vreun vapor.

Când părăsim biserica nu avem de ales şi o luăm din nou prin ploaie, care ba stă, ba se pune mai abitir. Ne întoarcem spre centrul localităţii şi aflăm cu oarecare greutate Posadskaia Uliţa. Aici, o singură statuie retrasă anunţă ce se află în blocul cvasi-anonim, sărit de aproape orice ghid turistic, în faţa căruia ne oprim. Sculptura în bronz, înconjurată de flori, îl reprezintă pe Sfântul Ioan de Kronstadt, iar în cele ce urmează vom vizita o reconstituire a casei memoriale în care a trăit acesta. Este vorba de numai trei camere amenajate după fotografiile din timpul vieţii sfântului, pentru că, fiind vorba despre un personaj care a trăit la cumpăna dintre secolele al XIX-lea şi XX-lea, există documente de arhivă care-l înfăţişează pe Ivan Ilici Sergiev, probabil ultimul om al Bisericii a cărui canonizare a cerut-o însuşi ţarul. De altfel, una dintre picturile mai recente îl înfăţişează pe sfânt ţinând în mână o icoană cu alţi şapte sfinţi-martiri – familia lui Nicolae al II-lea. Dincolo de parfumul de epocă al încăperilor, partea cu adevărat interesantă este alta şi se întâmplă ca noi să fim acolo la momentul potrivit. În mod normal, există un ghid în muzeu care îţi povesteşte despre viaţa şi realizările acestui sfânt care a prezis într-un fel moartea monarhiei, dar din fericire nu a apucat s-o vadă; însă turul ghidat este numai în rusă. Când tocmai ne pregătim de plecare, apare un grup de americani, majoritatea cu origini ruse cu care nu au păstrat legătura lingvistică, dar pe cea spirituală da. Ghidul este un preot american, vorbitor totuşi de rusă, care le face turiştilor o prezentare extinsă la care asistăm şi noi. Înăuntru e cald şi bine, iar vocea preotului istoriseşte atât de frumos încât uit de picioarele ude şi de frigul de afară.

La final, trebuie totuşi să plecăm, pe alte reprize de ploaie şi vânt. Reveniţi în Sankt Petersburg, verific ceasul şi îmi dau seama că am mai putea vizita ceva, deşi ne cam lipseşte cheful şi suntem înfometaţi. Iar picioarele mele sunt în continuare ude şi îngheţate. Totuşi reuşim să ne mobilizăm şi ieşim de la metrou la Dostoievskaia, de unde începem să căutăm un anumit număr de pe Kuznecinâi Pereulok. Nu-i deloc uşor, mai ales în lipsa oricărui indicator în Vladimirskaia Ploşad, să găseşti Casa Memorială Feodor Dostoievski. Reuşim până la urmă şi o facem în ultimul moment, pentru că ne apropiem rapid de ora închiderii. În acest apartament cochet, nu foarte mare, a trăit celebrul scriitor mai întâi pentru scurt timp în tinereţe, apoi în a doua parte a vieţii, până la final. Aceasta este casa unde s-a stins cel mai însemnat om de litere rus, la nici şaizeci de ani. Decorul desprins din secolul al XIX-lea e plin de farmec arhaic, niciodată demodat, iar amprenta scriitorului este peste tot – ţigările, biroul cu lumânări, masa de scris, ceasornicele amintesc de Dostoievski, iar o zonă modernă, special amenajată, spune povestea vieţii lui, încheiată cu masca mortuară. Am sta ceva mai mult să citim detaliile, expuse şi în engleză, însă timpul ne presează. Ieşim tocmai la timp pentru ca Paul să-şi cumpere ceva ce a ochit de la intrare, un tricou foarte fain cu profilul lui Dostoievski.

Acum putem spune că am încheiat cu plimbările pe ziua de azi. Mai avem în plan numai cina, programată undeva în apropierea casei. Însă mai întâi trebuie să facem ceva vital, deşi tare mi-e teamă că tardiv: să ne schimbăm de hainele şi, mai ales, încălţările ude. Apoi ne refugiem într-un restaurant observat de Paul încă din prima zi datorită specificului armenesc, chiar pe Uliţa Dekabristov. Deşi reclama sună bine, odată intraţi în Cafe Nairi suntem destul de dezamăgiţi; nu căutăm ceva turistic, dar nici nu ne aşteptăm să dăm de ceva pustiu, care aduce mai degrabă a cantină comunistă intrată în modernitate doar prin plasma enormă, la care personalul lipsit de treabă priveşte o emisiune gen Roata Norocului. Totuşi, aparenţele înşeală, pentru că avem meniu cu poze, ospătăriţa – deşi nu rupe o boabă de engleză – este foarte amabilă, iar mâncarea e delicioasă (inclusiv cea de post a lui Paul, nu doar mielul comandat de mine) şi ireal de ieftină. Deloc rău la armenii ăştia, chiar dacă feţele de masă sunt arse cu ţigara şi nu găseşti localul pe niciun site cu recomandări.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări urbane and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.