Rusia Ziua 12

Peterhof sau Petergof, cunoscut şi sub fosta denumire (din vremuri comuniste) Petrodvoreţ, este o aşezare micuţă pe ţărmul Golfului Finlandei care, deşi locuită de pescari finlandezi din timpuri istorice, devine cunoscută abia la începutul secolului al XVIII-lea când Petru cel Mare decide să construiască aici o somptuoasă reşedinţă de vară în stilul baroc încă la modă. Mi-ar plăcea enorm să ne începem această excursie de-o zi pe apă, cu unul dintre vapoarele ce leagă Petersburgul de Peterhof, însă confuzia totală referitoare la locul de îmbarcare ne face să alegem până la urmă varianta ieftină şi mai puţin pitorească, microbuzul – mai multe numere de maşini, oricare luată de lângă staţia de metrou Avtovo.

Ajunşi în Peterhof, ne este extrem de uşor să găsim intrarea în domeniul regal, practic toate indicatoarele îţi fac drumul foarte uşor. Începem cu o scurtă plimbare prin Grădinile Superioare, mai degrabă o traversare a acestora, pentru că principala lor atracţie, Fântâna lui Neptun, este închisă pentru renovare. Dăm un tur în jurul Fântânii Dragonului şi Fântânii Stejarului, apoi ne îndreptăm spre partea din spate a Marelui Palat. Fără a fi prea impresionaţi de aspectul său, îl înconjurăm prin stânga, acolo unde se află şi capela regală, Biserica Sfinţii Petru şi Pavel, şi ne aşezăm la una dintre cozile de bilete. Abia după ce trecem de poarta spre Grădinile Inferioare ne dăm seama unde şade adevărata frumuseţe a reşedinţei de vară a lui Petru I. Faţada palatului este frumoasă, însă nu cu mult diferită de cele ale suratelor sale apusene; în schimb complexul acvatic ce are ca pion central Marea Cascadă este de-a dreptul impresionant – superb, artistic, plin de forţă. Terasele cu dale precum tabla de şah, nenumăratele personaje din care ţâşnesc stropii, bazinele fremătânde, coloanele, balustradele şi căderile succesive de apă transformă fântâna într-o întreagă poveste. Iar între cele mai de seamă personaje ale sale se numără Fântâna lui Triton, în partea superioară, Fântâna Naiadei şi uşor ascunsă sub o logie, respectiv Fântâna Samson, în locul de vărsare unde se unesc braţele vălurite. Mai departe, undele se domolesc şi aşează în matca unui lung Canal Marin, ce eludează câteva podeţe arcuite şi se varsă în Golful Finlandei.

O luăm pe lângă canal şi căutăm alte locuri bine conturate pe hartă. Undeva în dreapta lui, în centrul unei alei aglomerate, se află Fântâna lui Adam. Din dreptul personajului biblic pleacă Monplezirskaia Alleia, care, pe măsură ce urcă, le pregăteşte vizitatorilor o surpriză. Undeva în mijlocul ei, când orologiul bate miezul zilei, apa începe să ţâşnească din laterale, formând un coridor de stropi deasupra celor surprinşi în treacăt. Se pare însă că mai nimeni nu este surprins şi toţi cei aflaţi pe alee îşi pregătesc din timp umbrelele şi aleargă prin ploaia artificială. La capătul superior al aleii se află altă fântână înaltă şi terasată, Cascada Muntelui-Şah. Toate aceste izbucuri şi cursuri de apă se desfăşoară într-un ansamblu de grădini verzi, pline de flori şi arbori, ideale pentru viaţa pe jumătate sălbatică. Dovada ne-o face un veveriţoi simpatic şi jucăuş, care ba vine să cerşească alune, ba fuge cu ele să le dosească pentru vremuri mai grele.

O luăm înapoi pe alee şi aflăm la capătul dinspre mare Grădina Monplezir cu Fântâna Snop, iar în spatele său o construcţie delicată şi distinsă, Palatul Monplezir. Specială nu este doar alura micului conac cărămiziu brăzdat cu alb, ci şi poziţionarea sa, întrucât cel mai bun loc pentru a admira Golful Finlandei şi imensitatea Mării Baltice este terasa deschisă în faţa clădirii, un adevărat loc de belvedere acvatică. Noi ne continuăm plimbarea pe ţărmul mării şi ajungem în scurt timp la debarcader, acolo unde am fi acostat dacă găseam vaporaşul care să ne aducă aici. Revenim spre centrul domeniului şi ne despărţim pentru o vreme: Paul vrea să caute nişte cadouri, eu m-aş mai plimba o vreme, de data aceasta de cealaltă parte a Canalului Marin. Ajung astfel la Micul Hermitage, un conăcel alb-galben dispus în mijlocul unui şanţ plin cu apă, ca o mică fortăreaţă aparent inaccesibilă. Puţin mai încolo, un heleşteu întins precede Palatul Marly, o superbă casă de oaspeţi pentru demnitarii veniţi în vizită la ţar. Aici pun punct plimbării şi încep să mă întorc spre Marele Palat, trecând însă pe la Cascada Leilor cu ale sale coloane ca de templu şi pe la Fântâna Evei, dispusă simetric faţă de cea a biblicului său soţ.

În Marele Palat este o permanentă aglomeraţie şi forfotă turistică, drept pentru care nici nu trebuie să ne mirăm că avem de aşteptat destul de mult. Merită însă, pentru că interiorul în care barocul face trecerea spre rococo este cu adevărat superb, reşedinţa regală egalându-le fără doar şi poate pe cele din vestul Europei de unde s-au inspirat sau au fost aduşi arhitecţii aleşi de monarhii ruşi. Din păcate, nu am voie să fac fotografii, însă reţin cu precădere scara monumentală, camera tronului enormă şi aerisită, sala de bal grandioasă şi augmentată de nenumăratele oglinzi, birourile chinezeşti şi Camera Potârnichilor cu cel mai delicat filigran rococo. Ieşirea din palat ne este însă întârziată de o furtună iscată parcă de nicăieri, venită de pe mare şi revărsată fără milă peste frumosul domeniu al ţarului. Ne bucurăm că ne-a prins înăuntru şi aşteptăm să se ducă urgia de vară.

Ultimul loc pe care doresc să-l văd este Grota Marii Cascade, însă nu mă mir că Paul spune pas. Iau deci bilet şi aştept să înceapă vizita, aceasta fiind posibilă numai cu tur ghidat. Despre care n-ar trebui să mă mir că este în rusă, ceea ce face lucrurile mult mai puţin interesante, pentru că în prima parte coborâm în măruntaiele cascadei şi ni se explică mecanismul complicat de funcţionare, o inovaţie la momentul respectiv. Punctul final este însă motivul din care am dorit să intru în grotă, şi anume accesul pe una dintre terasele interioare ale cascadei, mai întâi în penumbră – grota artificială în sine, apoi afară, acolo unde, la ocazii speciale, apa este oprită pentru a face loc spectacolelor de teatru, concertelor sau reprezentaţiilor de balet. Ei da, la aşa ceva tare mi-ar plăcea să fiu prezentă…

Deşi ar mai fi atâtea de văzut, ne-a ajuns oboseala şi avem acel sentiment de preaplin. Părăsim deci domeniu şi ne îndreptăm spre staţia de microbuz, însă mai facem un detur înainte de plecare. Timp este berechet şi nu avem nimic programat pentru azi în Sankt Petersburg, aşa că dorim să simţim un pic şi Petergoful în sine. Pentru aceasta, intrăm în Biserica Sfinţii Petru şi Pavel, un superb edificiu plin de culoare de la sfârşitul secolului al XIX-lea, în care stilul neorus îmbină liniile curbe şi frânte într-un echilibrat joc spaţial. Interiorul întunecos se încadrează întru totul în arta ortodoxă, iar ceea ce-l face deosebit este intersectarea motivelor religioase cu arta geometrică şi florală populară. Nu ratăm nici ocazia de a urca în turla bisericii, loc de unde putem privi în voie imensitatea complexului ţarilor de altădată, deşi clădirile sunt parţial ascunse, discret, în marea de vegetaţie. Aceasta este ultima oprire înainte de a lua primul microbuz spre Avtovo, unde coborâm la metrou şi ne îndreptăm spre casă.

Nu ne putem încheia îndelungata zi decât cu un ospăţ pe cinste şi pentru asta am ales deja locul – la intersecţia dintre Fonarnâi Pereulok şi Naberejnaia Reki Moiki se află un sanctuar dostoievskian, cafeneaua pe nume Idiotul. Atmosfera de secol XIX, mobila şi decorul pline de stil, povestea despre scriitorul-parior desfăşurată pe meniu – toate au menirea de a te întoarce cu aproape două veacuri în timp şi de a te uimi că mai există astfel de locuri. Dacă adaugi engleza impecabilă, cu nuanţe şi fineţuri, ale personalului chiar că nu mai vrei să pleci. Este evident că principala ţintă a localului sunt turiştii străini, iar asta vine cu un preţ, însă când facem la final bilanţul constatăm că, deşi plătim destul de mult, nota include totuşi patru feluri de mâncare (da, şi eu mă întreb unde au încăput), vodcă şi cvas, aşa că până la urmă nu-i chiar exagerat. Iar papilele noastre gustative sunt încă în extaz. Iar pentru ca finalul serii să fie perfect, Paul îşi ia în primire noua sa şapcă pe care scrie ceva, înţeles numai de cunoscătorii literaţi: „The Idiot”.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări urbane and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s