Rusia Ziua 8

Începem dimineaţa ultimei zile la Moscova cu împachetatul bagajelor; avem trenul diseară, iar gazdele sunt amabile şi putem lăsa rucsacii în cameră până la plecare. Apoi ne facem program separat, Paul cu biserica de duminică, iar eu încerc să recuperez o „restanţă”.

După cum am constatat acum două zile, am ratat complet vizita la Fondul de Diamante, de asemenea găzduit de Kremlin, fără a face însă parte din muzeul acestuia. Deşi întemeiată de Petru cel Mare la începutul secolului al XVIII-lea, acum este vorba despre o colecţie de stat care cuprinde pietre preţioase, bijuterii, pepite şi lingouri, iar cele mai noi exponate au fost adăugate în ultimii zece ani. Vedetele din vitrină sunt diamantele Şahul, Orlov, Creatorul (Tvoreţ) şi Alexandr Puşkin, coroana imperială a Ecaterinei cea Mare, bijuteriile numite Buchetul Daffodil şi Fântâna Albastră, pepitele masive din aur Marele Triunghi, Cămila şi Mefisto. Acestea sunt expuse alături de multe alte nestemate în cele două încăperi ale expoziţiei şi, în cele mai multe cazuri, vizita în sine durează mai puţin decât aşteptarea la coada de bilete. Cred că este singurul muzeu sau obiectiv turistic văzut de mine în Moscova despre care să spun că nu merită în mod deosebit – nici banii (mulţi), nici timpul pierdut la rând. Toate cele din vitrine sunt într-adevăr nepreţuite, dar mă aşteptam la ceva care să mă lase cu gura căscată, ceea ce nu s-a întâmplat.

Revin la metrou unde mă întâlnesc cu Paul şi ne începem partea comună de program. Încă de acasă, am vrut să includ în plan o plimbare mai puţin convenţională, dar nu am ştiut dacă vom avea timp. Azi decretez că putem face şi asta: o trecere în revistă a celor mai importante staţii de metrou ale Moscovei. Pornim deci spre vasta reţea moscovită şi ne începem turul cu Komsomolskaia, unde un baroc încărcat descrie prin mozaicuri o tematică la fel de încărcată şi contradictorie, de la faptele de arme ale vechilor ţari creştini la victorioasa emblemă formată din seceră şi ciocan, alături de un steag cu Lenin. Prospekt Mira se menţine sobră, cu frize din teracotă bej-aurie inspirate din basoreliefurile greco-romane, iar candelabrele grele dau senzaţia unei lungi săli de teatru. Următoarea pe listă este Novoslobodskaia, înclinată spre comunism, însă mai degrabă spre aspectele sociale cu fericiţi oameni ai muncii decât spre bravii tătuci bolşevici; de remarcat sunt aici vitraliile viu colorate, cu motive florale. Bielorusskaia încearcă aspect minimalist, cu tavanul decorat prin chenare repetitive care scot în evidenţă mozaicurile din marmură cu aceiaşi oameni ai muncii, fie ei ţărani, muncitori sau intelectuali de nouă generaţie; dincolo de un portal patronat de o seceră şi un ciocan, un grup statuar din bronz se identifică cu victoria socialismului. Simplă la prima vedere, Maiakovskaia propune un design futurist, ca de navă spaţială minimalistă, însă observăm în curând că în cupolele intens luminate se află diverse scene sau realizări ale regimului: porumbeii păcii, cosmonautul, sportivii olimpici (despre care, în mod ironic, cu greu îmi dau seama că sunt femei şi nu bărbaţi). Teatralnaia este prima staţie unde nu găsim motivele comunismului, aceasta respectându-şi numele şi localizarea; actori, dansatori şi artişti umplu frizele sobre ale tunelurilor de sub Balşoi Teatr. În schimb, alăturata Ploşad Revoliuţi pulsează de comunism, nomenclatură şi, aşa cum îi spune numele, de revoluţie continuă, de la soldatul şi ţăranul înarmaţi până în dinţi până la sportivii dedicaţi şi părinţii care-şi pot creşte responsabil copiii pe timp de pace; dincolo de statuile în sine dintre care unele sunt chiar reuşite, te apucă greaţa. Ca o paranteză, e amuzant totuşi să vezi boturile şi labele câinilor din bronz strălucind de lustruite ce sunt, pentru că aproape toţi călătorii le ating pentru un dram în plus de noroc; i-am văzut pe ruşi făcând asta inclusiv cu boturile sau picioarele statuilor din muzee, deci de ce nu şi la metrou?… Din fericire, urmează staţia la care am ajuns cel mai des în acest sejur: Arbatskaia, un regal aristocratic de bun gust, fineţe şi discreţie, cu stucaturi delicate, candelabre bogate şi lumină difuză. Kievskaia revine la steagurile roşii şi bucuria neţărmurită a poporului sub ocârmuire comunistă; dincolo de tematică, sunt câteva mozaicuri reuşite, precum cel cu pescarii şi sturionii – din nou ironic, de câţiva ani guvernul rus a interzis pescuitul sturionilor sălbatici în majoritatea mărilor la care federaţia are acces. Park Pobedi elogiază anul de graţie 1945 şi pe bolşevici drept izbăvitorii Europei; din păcate şi spre deosebire de altele, această staţie este deficitară inclusiv pe partea strict artistică. Aici punem punct, deşi ar mai fi şi alte staţii pe care le-am putea adăuga itinerarului, însă ele sunt disparate în larga reţea de transport – de exemplu Sportivnaia. Grandios şi impresionant? Da. Frumos? Pe alocuri. Funcţional şi eficient? Cu siguranţă da. Este vorba despre metroul din Moscova.

Ne întoarcem la Arbatskaia, ieşim pe lângă statuia lui Nikolai Gogol şi o luăm apoi pe Novâi Arbat, în căutarea unei adrese bine ascunse pe Uliţa Malaia Molceanovka. Este vorba despre Casa Memorială Mihail Lermontov, o construcţie mică din secolul al XIX-lea, clădită din lemn vopsit în roz pal, care prezintă în câteva camere o parte din viaţa extrem de scurtă a celui mai mare poet romantic rus, numit şi „poetul din Caucaz”. Masa de lucru, biblioteca, documente şi scrieri personale, mobilierul camerei lui şi a mamei sale, pianul şi câteva tablouri şi desene realizate de poet sunt principalele exponate ale memorialului. Reveniţi la intersecţia dintre Uliţa Balşaia Molceanovka cu Uliţa Povarskaia, intrăm pentru câteva minute în Biserica Sfântul Simeon Stâlnipcul, un elegant edificiu miniatural din secolul al XVII-lea, cu clopotniţă conică şi cupole mici în formă de ceapă. Aspectului exterior simplu, cu ziduri albe, acoperiş verde şi cruci aurii, îi corespunde un interior în întregime pictat (semn că acest lăcaş a avut o soartă mai bună decât altele transformate în depozite), împodobit cu un iconostas superb şi un candelabru monumental.

Ultima oprire înainte de a ne lua bagajele o facem pentru ceva bun la Şokoladniţa pe Arbat, apoi ne despărţim cu greu de centrul Moscovei. Gara înscrisă pe biletul cumpărat online pare a fi o necunoscută pentru toţi cei pe care îi întrebăm: Oktiabrskaia. Staţia de metrou cu acest nume e undeva pe lângă Parcul Gorki, dar acolo nu-i nicio gară; pe de altă parte, peste tot scrie că trenurile spre Sankt Petersburg pleacă din Leningradski (ceea ce are sens, pentru că fost capitală a fost denumită de bolşevici Leningrad), care-i în cu totul alt colţ al Moscovei. Până la urmă, cu inima strânsă de îndoială şi teama unei greşeli, luăm metroul până la Komsomolskaia şi trecem prin filtrele riguroase al Leningradski Vokzal. Ne liniştim abia după ce ajungem înăuntru, întrebăm la informaţii şi citim numele trenului nostru pe afişajul electronic. Acum că am scăpat de această grijă şi mai avem destul până la ora „îmbarcării”, îl las pe Paul cu bagajele şi dau un tur prin Komsomolskaia Ploşad pentru a admira puţin cele patru puncte centrale de interes: exteriorul staţiei de metrou asemănător faţadei unui templu, Iaroslavski Vokzal care s-ar putea confunda cu un castelaş din basmele ruseşti dacă n-ar avea secera şi ciocanul pe frontispiciu, Kazanski Vokzal cu aspect de cetate neo-gotică şi Leningradski Vokzal cea solidă şi sobru decorată.

Cu ultimele imagini oferite de Moscova în minte, ne urcăm în trenul de noapte spre Sankt Petersburg şi ne căutăm cuşeta. Aceasta are patru paturi, ale noastre fiind cele de sus – mai ieftine astfel. Trebuie să adaug că trenurile de noapte dintre cele două oraşe nu au locuri obişnuite, ci numai paturi în trei variante: dormitor cu două paturi şi facilităţile unei mici camere de hotel (clasa întâi), cuşetă ca a noastră cu diferenţiere de preţ în funcţie de nivel (clasa a doua, disponibilă în variante unisex sau mixt) şi vagon de dormit unde nu există pereţi între paturile puse tot pe două nivele, pe locurile ocupate în mod normal de banchete şi pe partea cu geamul (clasa a 3-a, cea mai ieftină şi clar mai lipsită de confort, dar recomandată femeilor care circulă singure pentru a nu se trezi cu trei bărbaţi străini în cuşetă). Cuşeta ni s-a părut cea mai potrivită pentru doi oameni care circulă cu bagaje măricele, iar acum vedem că am făcut alegerea bună, mai ales că modul în care e utilizat spaţiul o face foarte confortabilă chiar şi pentru cei „cazaţi” sus. Paturile de jos sunt ocupate de două rusoaice, una tânără care nu rupe o boabă de engleză, una în vârstă care ne surprinde atât prin engleza inteligibilă, cât mai ales prin germana ruginită, dar bine cunoscută în nuanţele sale. Nu-i greu să observăm că, în afara cuşetei noastre, întregul vagon este ocupat de chinezi – noi şi Asia! Conversaţia se leagă repede cu doamna vârstnică, iar după o vreme ne întindem aşternuturile şi ne facem comozi pentru cele opt ore în care străbatem aproape opt sute de kilometri spre nord-vest, legănaţi printre vise.

Fotografii

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări urbane and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.