Rusia Ziua 6

Pentru dimineaţa aceasta, eu şi Paul ne facem planuri separate. El rămâne să mai doarmă puţin şi apoi să dea o tură de cumpărături (în special vânătoare de CD-uri şi cărţi), iar eu o iau hai-hui prin oraş, începând cu staţia de metrou de la Tretiakovskaia. Într-o plimbare alertă, trec de Lavruşinski Pereulok şi ajung pe malul apei, acolo unde din Kadaşevskaia Naberejnaia porneşte podul pietonal Lujkov Most. Aici sunt două lucruri care îţi atrag pe loc atenţia: fântânile arteziene de pe braţul Moskvei şi „pomii” de pe mijlocul podului – cadre metalice în formă de arbore, cu braţele pline de lacăte şi funde multicolore. Capătul opus mă duce în interiorul Insulei Balciug, pe Bolotnaia Naberejnaia, unde aceiaşi arbori capătă proporţii nebănuite: zeci de mii de lacăte, mai mici sau mai mari, ruginite de vechi sau strălucitoare de noi, majoritatea scrijelite cu iniţiale şi inimioare, se înghesuie pe cadrele rigide de la „rădăcini” până la cele mai firave „ramuri”. Dacă podurile din Paris vi s-au părut ticsite de lacăte, înseamnă că nu ştiţi pe ce culmi pot duce ruşii acelaşi obicei; diferenţa este însă că în Moscova nu riscă să se prăbuşească niciun pod din cauza acestei îndeletniciri.

În faţa mea se întinde parcul verde şi pustiu la ora aceasta pe nume Bolotnaia Ploşad, iar dincolo de el un loc renumit pentru imaginile dezvăluite: Sofiskaia Naberejnaia sau Cheiul Sofia, cu a sa vedere excelentă vedere asupra Kremlinului. Urc pe podul masiv din apropiere, Balşoi Kamennâi Most, care de asemenea împarte o panoramă generoasă asupra Moskvei, de la zidurile Kremlinului până la silueta masivă a Catedralei Hristos Mântuitorul. Odată ajunsă în intersecţia aglomerată din Boroviţkaia Ploşad, admir pentru câteva momente construcţia neoclasică de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, Paşkov Dom (gazdă a Bibliotecii de Stat), apoi cobor în Grădinile Alexandru şi, în drumul meu spre casa de bilete, revăd monumentul lui Alexandru I, încremenirea în piatră a oraşelor-bătălii şi flacăra de lângă Mormântul Soldatului Necunoscut. Deşi devreme, coada pentru biletele de acces în Kremlin este mare şi mă consider norocoasă că reuşesc să achit repede o vizită în Camera Tezaurului, primul muzeu public al oraşului; Fondul de Diamante, cealaltă expoziţie pe care doream s-o văd azi, va trebui să aştepte pentru mâine.

Turul Camerei Tezaurului are zilnic un număr limitat de locuri, nu permite fotografierea şi pune la dispoziţie un ghid audio gratuit pe care, deşi nu-s un fan la aparatului pus pe ureche, în acest caz chiar recomand să-l luaţi întrucât conţine explicaţii la care nu v-aţi fi gândit. Colecţia cuprinde o perioadă întinsă din secolul al V-lea până în secolul al XX-lea şi începe cu o splendidă demonstraţie a talentului vechilor meşteri bizantini şi slavi în arta îmbrăcării icoanelor, a realizării de obiecte de cult şi a zămislirii de bijuterii; tezaurul de la Riazan este piesa de rezistenţă a primei perioade. Două săli enorme dezvăluie obiecte de uz casnic de la curtea imperială (veselă, porţelanuri, truse de îngrijire personală), decoruri opulente şi seturi de bijuterii care au aparţinut nobilimii, iar originea exponatelor traversează întreaga Europă după moda fiecărui secol; un loc aparte în colecţie îl ocupă ouăle Fabergé (numite după bijutierul francez care le-a realizat) – ouă din porţelan cu o surpriză înăuntru, dăruite de Paşte; cele mai cunoscute sunt oul ce ascunde corabia cu care Petru cel Mare a biruit în războaiele pentru dominaţia Balticii, oul-ceas al Ecaterinei cea Mare şi oul conceput deasupra căii ferate transsiberiene. Alte două săli prezintă armuri, arme şi decoraţii care au definit oastea rusă de-a lungul numeroaselor veacuri şi, chiar dacă majoritatea sunt piese de paradă, arme ceremoniale sau cadouri diplomatice, câteva exponate au scris ele însele istorie: de exemplu, coiful şi armura lui Yaroslav al II-lea (purtate de acesta în bătălii) sau săbiile înroşite de Kuzma Minin şi Dmitri Pojarski. Sala care expune haine şi încălţăminte de la curte, toate din lăzile conducătorilor ruşi sau ale rudelor apropiate ale acestora, poate fi considerată o adevărată paradă a modei pe linia lungă a istoriei; vedem cum obiceiurile şi preferinţele vestimentare şi-au schimbat influenţele, de la cele bizantine şi orientale la cele apusene, iar spiritul critic feminin mai observă că, deşi rochiile împărăteselor mature merg pe conturul generos al unei talii ce a purtat deja câţiva copii, rochiile lor de mireasă sugerează un mijloc cu adevărat tras prin inel. Şi încă ceva: parcă în vechime oamenii „cu bani”, în special damele, aveau gusturi mult mai fine în materie vestimentară decât omologii lor contemporani… O creionare a lumii ţarilor n-ar fi completă fără însemnele puterii, astfel că ne sunt prezentate câteva coroane, sceptre şi tronuri, dintre care ies în evidenţă tronul de fildeş al lui Ivan cel Groaznic, monumentalul tron dublu al ţarilor fraţi Ivan Alexeievici şi Petru (ulterior cel Mare) şi Coroana lui Monomah (cea mai veche coroană, simbol al monarhiei ruse). Colecţia este încheiată printr-o expoziţie de harnaşamente de paradă, unele expuse pe cai împăiaţi, şi de trăsuri folosite atât la Curte, cât şi în campanii militare. La finalul vizitei, înţeleg de ce biletele la Camera Tezaurului se epuizează atât de repede în fiecare zi, deşi preţul lor nu este deloc mic; dincolo de valoarea inestimabilă a obiectelor expuse şi de estetica lor impecabilă, acestea conturează de minune viaţa laică şi religioasă a nobilimii ruse din veacuri îndepărtate până la ultimii săi monarhi.

E timpul pentru ceva modern, aşa că mă pierd o vreme pe coridoarele celui mai cunoscut magazin moscovit, GUM; deşi găzduieşte mărci celebre (de lux sau nu), acesta e departe de a fi un complex comercial ca cele mai multe, ci se înscrie mai degrabă în linia selectă impusă de parizienele La Fayette. Fără a le copia cu nimic înfăţişarea, GUM-ul adoptă aceeaşi linie elegantă, plină de stil, creionată pe de o parte prin arhitectura neoclasică de o desăvârşită grandoare, apoi prin aranjamentul interior ce îmbină perfect tradiţia cu modernitatea. Structura metalică a acoperişului permite ca incinta să semene cu o seră puternic luminată natural, un cadru excelent pentru fântâni arteziene, aranjamente florale vesele, biciclete colorate, bănci pictate şi cafenele pline de oameni.

Părăsesc zona şi o iau pe Varvarka Uliţa, pe lângă fosta Ambasadă Engleză din secolul al XVI-lea, şi mă îndrept spre Mănăstirea Maicii Domnului “a Semnului” cu clopotniţa Znamnenski; am un singur scop: delicioasele plăcinte de brânză de care am aflat de curând şi după care îmi plouă în gură. Apoi revin pe unul dintre colţurile Pieţei Roşii şi străbat în totalitate Balşoi Moskovoreţki Most; din cel mai înalt punct al podului am o nouă vedere largă, de data aceasta asupra Bisericii Sfântul Vasili Blajenâi, asupra bisericilor Kremlinului din Sobornaia Ploşad, pe întregul Chei Sofia şi spre Debarcaderul Kotelniceskaya (una dintre monstruoasele Clădiri Stalin). Odată ajunsă în capătul opus, o iau la pas pe Cheiul Sofia, pe lângă Biserica Sfânta Sofia (un discret monument neogotic din secolul al XIX-lea) şi pe lângă sediul Rosneft (prestigioasă companie petrolieră) dintr-un palat neoclasic impunător din secolul al XIX-lea, pentru a ajunge înapoi la Bolotnaia Naberejnaia, Lujkov Most şi arborii plini de lacăte. Orele fiind deja înspre amiază, mi se dezvăluie şi misterul lacătelor, în timp ce văd unul nou-nouţ încuiat pe un pom şi cheia aruncată în Moskva de un cuplu proaspăt căsătorit. E plin de miri şi mirese care tocmai au ieşit probabil de la starea civilă sau biserică şi care, înainte de a continua festivităţile, îşi pecetluiesc simbolic legătura printr-un lacăt a cărui cheie o încredinţează infinitului apelor. Numai Moskva ştie câte chei zac în străfundurile sale, dar şi câte dintre lacăte au rămas cu adevărat nedesfăcute.

Mă pierd puţin pe străduţele din cartierul Zamoskovorecie; astfel, Kadaşevski Pereulok şi Cernikovski Naberejnaia mă duc lângă Biserica Sfinţilor Martiri de la Cernigov, un edificiu religios tradiţional din secolul al XVII-lea, cu siluetă albă, minionă, şi turle mici, verzi în formă de ceapă; interiorul sumar decorat, cât să fie biserica funcţională, vorbeşte despre timpurile potrivnice când aceasta a fost transformată în depozit. Vizavi de ea se află Biserica Sfântului Ioan Botezătorul de sub Pini, asemănătoare unei mici capele din secolul al XVI-lea cu adăugiri baroce, remarcabilă prin clopotniţa barocă, înaltă şi verde, aflată pe Piatniţkaia Uliţa. Aici părăsesc suprafaţa pentru viteza metroului şi ies din nou la Kropotkinskaia, cu altceva nou pe listă.

Este vorba despre Precistenka Uliţa, care se întinde între Precistenkie Vorota Ploşad şi Zubrovskaia Ploşad şi este un adevărat muzeu stradal de clădiri istorice, majoritatea de la sfârşitul secolului al XVIII-lea până în prima partea a secolului al XX-lea. Acestea sunt eterogene ca atât ca stil (normal de altfel dacă ţinem cont perioadele diferite, fiecare cu influenţele şi preferinţele sale) şi dimensiuni (după posibilităţile foştilor proprietari), dar mai ales ca stare – ba renovate şi consolidate astfel încât vorbesc clar despre însemnătatea deţinută şi pe vremuri, ba peticite cum s-a apucat, ba într-o nevoie acută de atenţie înainte de a rămâne fără faţada cândva frumoasă. Simple case, conace sau chiar mici palate, clădirile de pe Precistenka vorbesc despre însuşi aspectul capitalei ruse: un amestec de sublim şi neîngrijit când vine vorba despre trecutul pre-bolşevic (fie el tradiţional sau cu puternice legături în Occident), iar când strada se revarsă în Zubrovski Bulvar adăugăm şi ingredientul sovietic încă atât de prezent.

Îmi continui plimbare până la staţia de metrou Park Kulturi, unde mă întâlnesc cu Paul. O luăm împreună pe Komsomolski Prospekt, apoi pe Lva Tolstovo Uliţa şi ne oprim la Biserica Sfântul Nicolae din Khamovniki, o superbă construcţie multicoloră din secolul al XVII-lea care îmbină arhitectura tradiţională rusă (arcade în formă de coif, clopotniţă ascuţită spre cer, turle aurii în formă de ceapă) cu evidente influenţe apusene în ceea ce priveşte pictura din interior, atât de departe de tipicul bizantin-ortodox. Nu putem explora prea în detaliu biserica întrucât tocmai are loc o nuntă şi ne întrebăm amândoi ce-o fi cu ruşii aceştia de sunt atâtea nunţi într-o zi de vineri (deci cu post), fără a avea loc vreo sărbătoare anume.

Continuăm plimbarea pe aceeaşi stradă şi ajungem în curând la Casa Memorială Lev Tolstoi, micul conac din lemn galben şi verde în care şi-a petrecut o bună bucată din viaţă şi s-a dedicat operei sale unul dintre cei mai mari romancieri ai lumii. În mijlocul aglomeratului oraş, domeniul familiei scriitorului este o adevărată oază de linişte şi verdeaţă, în special datorită grădinii liniştite, pline de arbori şi alei. În plus, deşi construcţia pare mică pe afară, vizita casei memoriale denotă ştiinţa spaţiului deţinută de arhitect; turul durează ceva, întrucât camere sunt multe, aşezate de-a lungul coridoarelor celor două nivele, cu locuri speciale pentru cei câţiva servitori. Parte a aristocraţiei ruse din a doua jumătate a secolului al XIX-lea (Lev Tolstoi a fost conte), familia scriitorului a amenajat conacul cu mult gust, iar plimbarea ne transpune pentru câteva momente în mijlocul mediului în care s-a scris, s-a iubit, s-au crescut copii, s-au întărit legături, s-a dezbătut politică şi s-a murit. Abia când ieşim înapoi în curte ne dăm seama că a trecut atâta timp de atunci…

Luăm din nou metroul, de data aceasta spre o zonă nevăzută până acum, şi ieşim la suprafaţă la Barrikadnaia. De aici, câţiva paşi pe Sadovaia-Kudrinskaia Uliţa ne duc în la Casa Memorială Cehov; deşi casa din secolul al XIX-lea e cochetă şi veselă, contrastul faţă de conacul anterior este frapant şi ne amintim că genialul prozator şi dramaturg a avut o condiţie financiară modestă; de fapt, dacă îmi amintesc bine, camerele pe care le vizităm acum au fost închiriate împreună cu mama sa. Reduse ca număr, acestea sunt prea puţin dedicate vieţii cotidiene a scriitorului, ci mai mult operelor sale; astfel, obiectele personale ale lui Cehov sunt intercalate cu pagini de ziare, caricaturi, cărţi din biblioteca proprie, ediţii princeps, dar regăsim şi instrumentele utilizate de scriitor în profesia sa de medic; uşor auster, locul reuşeşte însă pe deplin să ne poarte prin anii în care Cehov a trăit, a lucrat şi a creat la Moscova, iar farmecul de epocă celor câteva încăperi reconstituite (dormitorul cu masa de lucru, camera de zi cu pianina) este de netăgăduit.

Întrucât de pe Novisnki Bulvar, aflat în apropiere, putem ajunge repede pe Novâi Arbat Uliţa, îi propun lui Paul să încercăm altă variantă a restaurantului Varenicinaia, cu speranţa că aici va fi mai bine decât experienţa anterioară de lângă casă. Locul e simpatic prin alinierea de borcane cu murături şi dulceţuri, însă aflăm din start că nu e deloc meniu în engleză (au rezolvat deci sincronizarea celor două posibile meniuri), iar această limbă îi este complet străină tinerei chelneriţe. Totuşi Paul speră că aceasta înţelege când o întreabă care dintre salate este de post, lucru pe care ştie cum să-l spună în rusă; se pare însă că salata abundă în brânză, deci s-a dus şi speranţa aceasta. Din fericire felul doi este de post şi, cred că pentru că şi-a dat seama de gafa anterioară, primim şi o porţie de „pelmeni” (un fel de colţunaşi) din partea casei; ştrudelul de mere de la final chiar este de post şi, conform spuselor lui Paul, extraordinar de bun.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări urbane and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s