Rusia Ziua 2

Deşi iniţial aveam altceva în plan pentru astăzi, ceea ce mă face să schimb itinerarul este vremea ploioasă numai bună de vizitat muzee, închise însă lunea. O zi era din start dedicată mănăstirii de la Serghiev Posad şi decid ca azi să fie acea zi. Ne propunem să luăm unul din multele trenuri în acea direcţie, cândva după ora 10, numai bine să găsim deschis la bancă. Ne trezim deci destul de odihniţi pe la 8 şi, în timp ce luăm micul dejun la bucătărie, ne cad ochii pe ecranul televizorului cu ştiri. Acolo vedem şi ora: 7 şi ceva – ca la Bucureşti. Ridic din sprâncene, dar mă gândesc că poate e ora din locul unde se petrece ştirea prezentată; aştept să vină Paul cu mai multe informaţii după ce o întreabă pe gazda noastră cât e ceasul. Ei bine, n-o să vă vină să credeţi, dar chiar e 7! Misterul se dezleagă după ce sap puţin: într-adevăr, până acum un an sau doi, Moscova era cu un fus orar înaintea Bucureştiului, dar acum asta se întâmplă numai cât timp noi suntem pe ora de iarnă, nu şi vara. Deci, pe fundalul „eu am avut dreptate şi tu nu”, îi bodogănim pe aia de la Tarom cu afişajul lor din avion şi ne bucurăm totuşi că am aflat acum şi nu la gară, unde n-am fi înţeles de ce nu mai apare trenul.

Luăm metroul până la Komsomolskaya, acolo unde piaţa omonimă permite accesul în trei gări („vokzal”) cu renume, impunătoare monumente civile urbane: Kazanski, Leningradski (sau Oktyabrskaia, sau Passajirskaia) şi Iaroslavski. De la aceasta din urmă avem noi tren spre Serghiev Posad şi, în mai puţin de o oră de mers spre nord, ajungem în orăşelul fondat în secolul al XV-lea în jurul mănăstirii care este şi la ora actuală una dintre cele mai mari ale Rusiei. De fapt, Lavra Sfintei Treimi înfiinţată de Sfântul Serghie de la Radonej este singurul loc pe care-l vizităm aici şi vom avea nevoie pentru asta de întreaga zi. Acest lucru ne este evident în momentul în care, aflaţi pe podeţul de la capătul Serghievskaia Uliţa, putem cuprinde cu privirea o parte a imensului complex mănăstiresc.

Fondată în secolul al XIV-lea de către unul dintre cei mai veneraţi sfinţi ruşi, mănăstirea ajunsă acum la trei sute de călugări s-a dezvoltat în jurul Bisericii Sfintei Treimi, pe atunci din lemn, din vârful Dealului Makoveţ. Veacurile care s-au succedat au adăugat noi şi noi biserici sau capele, chilii şi seminarii, clădiri-anexă şi un redutabil mecanism de apărare. Intrarea se face din Krasnogorskaya Ploşad, unde se înalţă atât zidurile albe, groase ca de fortăreaţă, ale mănăstirii, cât şi un centru de informare turistică şi o capelă, ambele în ton cu arhitectura aşezământului monastic. Acele ziduri masive fac loc din când în când câte unui turn, de acces sau apărare. Turnul Frumos, construit în secolul al XVI-lea şi ornat mai apoi în stil baroc, este cel care ne conduce spre Poarta Bisericii Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, o clădire pictată cu motive geometrice multicolore şi deţinătoare a unui dublu rol: cel de biserică propriu-zisă şi cel de deschizător de drumuri spre inima mănăstirii.

Aşa cum am spus, complexul monahal este foarte mare şi, la o primă vedere, număr nouă biserici şi capele, precum şi paisprezece turnuri; doar o parte este deschisă însă publicului larg, restul fiind fie locuri private, fie în renovare. Ceea ce domină peisajul sunt omniprezentele şi tipicele turle în formă de ceapă, mai mari sau mai mici, mai simple sau mai colorate. Lor li se adaugă bolţile în formă de scoică şi frescele exterioare, precum cele ce împodobesc zidurile Bisericii Sfântul Serghie, loc unde este încorporată şi principala trapeză. Din cauza rolului său funcţional, aceasta este una dintre cele mai „pătrăţoase” clădiri ale mănăstirii şi respiră un aer administrativ, însă interiorul revelează o sală lungă, renascentistă, bogat împodobită cu candelabre şi picturi ce aduc şi în interior modele florale de afară. Chiar dacă decorul aduce mult cu bisericile apusene, catapeteasma masivă, cu icoane meşteşugite, a altarului nu lasă loc niciunei îndoieli. Chiar în faţa trapezei, aproape ascunsă de silueta masivă a acesteia, se află micuţa Biserică Sfântul Miheia, cu aspect de capelă barocă şi invadată de multă lumină. În acelaşi colţ al imensei curţi se află Palatul Metropolitan, închis pelerinilor, şi Turnul de Apă, unul dintre puţinele turnuri care se pot vizita. De fapt, rolul său astăzi se rezumă la adăpostirea unei tipografii şi a câtorva magazine unde găsesc nişte tricouri tare frumoase, cu imprimeuri inspirate din istoria Rusiei. În apropiere, câteva schele utilizate în renovare acoperă aproape în întregime Biserica Sfântul Nicon, mai puţin zidurile inferioare influenţate de Renascentism; interiorul transformat în muzeu adăposteşte câteva frumoase vestigii bisericeşti, obiecte de cult şi moaşte ferecate în argint, şi tot aici dă ieşirea din biserica alăturată…

… Adică Biserica Sfintei Treimi, care este, chiar dacă nu cea mai somptuoasă, probabil cea mai importantă clădire din complex – din punct de vedere istoric şi spiritual. Fondată în secolul al XV-lea sub forma, aşa cum am mai spus, unei biserici din lemn, aici e inima care a bătut în această comunitate de călugări încă de la înfiinţare, lucru atestat şi de aglomeraţia de la intrarea principală, unde un lung şir de pelerini aşteaptă să se afle pentru câteva secunde în faţa raclei cu moaştele Sfântului Serghie. Ne aşezăm şi noi la rând şi, în timpul aşteptării lungi de vreo trei sferturi de oră, admirăm pictura deosebită a zidurilor interioare: întunecoasă şi totuşi expresivă, plină de o culoare discretă şi aurită doar cât să surprindă şi să ferece în ea licărul lumânărilor. Altarul bogat şi candelabrele grele sunt parcă ascunse în fum vechi de sute de ani, singură firida cu moaşte, înecată în flori şi pioşenie, fiind cu adevărat remarcabilă.

În imediata apropiere, îmbrăcată într-o frumoasă combinaţie de culori prin albeaţa zidurilor şi albastrul aurit al turlei, se află Biserica Pogorârii Sfântului Duh tot din secolul al XV-lea (a doua ca vechime), cu poarta încuiată din păcate. În schimb, Turnul Chelarilor îşi deschide uşile celor care doresc să cumpere mai multe suveniruri, de la brelocuri ieftine la icoane exorbitant de scumpe. Alb-roz şi mustind a baroc, Capela Fântânii protejează între pereţii interiori coloraţi în verde şi acoperiţi cu icoane o cruce din care izvorăşte apă rece şi limpede; o altă fântână sub formă de crucifix îşi varsă apa în foişorul vesel şi multicolor din faţa capelei.

Iar toate acestea sunt umbrite de Biserica Înălţării, o impozantă creaţie a secolului al XVI-lea, cu turle masive (patru albastre cu stele aurii, iar a cincea, centrală, aurie în totalitate) şi o intrare ce impune respect. Înăuntru, spaţiul enorm întretăiat de coloane groase este pictat în întregime cu icoane şi scene biblice, între care cea a iadului (în stânga intrării) e de-a dreptul impresionantă. Catapeteasma masivă şi înaltă, tavanul arcuit undeva departe, candelabrele încărcate cu „lumânări” electrice şi ferestrele înguste, ce lasă cu parcimonie să intre lumina, completează un peisaj arhitectonic remarcabil. Singurul edificiu care-i face concurenţă prin ţinută este clopotniţa construită în secolul al XVIII-lea, înaltă şi zugrăvită în alb-vernil, beneficiară din plin a barocului târziu. Din păcate, nu se intră decât la parter unde întâlnim alte magazine bisericeşti, fără a putea urca pe platformele de unde sunt convinsă că am putea cuprinde şi mai bine în priviri perimetrul mare ocupat de mănăstire.

În spatele clopotniţei găsim două mici lăcaşuri de cult, spre regretul nostru închise: Biserica Fecioarei din Smolensk (ca un foişor baroc din secolul al XVIII-lea) şi Biserica Sfinţilor Zosima şi Savatie (albă, discretă, ridicată împreună cu infirmeria adiacenta în secolul al XVII-lea). Peisajul acestui colţ al curţii este întregit de cupola joasă şi largă a Turnului Tâmplarilor şi de turla înaltă, zveltă, a Turnului Pelerinilor. Lângă toate aceste clădiri mici care păstrează o paletă cromatică redusă, ies în evidenţă zidurile lungi, interminabile parcă, viu colorate în aceleaşi motive geometrice întâlnite la intrare şi flancate de flori proaspete, ale Palatului Ţarului, acolo unde îşi desfăşoară activitatea elevii seminarului. Ultimele noastre opriri au loc în Turnul Uscătorilor pentru câteva cumpărături de final şi în bufetul de lângă intrare, unde vizitatorii pot mânca pe săturate la nişte preţuri foarte mici. Ne terminăm prânzul cu nişte cvas abia făcut şi părăsim zidurile masive cu o neascunsă admiraţie pentru impresionantul complex. Nu-i de mirare că se află la loc de cinste in Rusia…

Ne îndreptăm spre gară, însă mai facem un scurt popas la Biserica Sfânta Parascheva Piatniţa şi la Biserica Intrării în Templu, ambele construite la jumătatea secolului al XVI-lea în stiluri arhitectonice cât se poate de diferite. Prima menţionată, singura pe care o vizităm, prezintă un naos jos, parţial în demisol, deasupra căruia tronează o clopotniţă conică, largă, sprijinită pe coloane şi împodobită cu o mică „ceapă” aurie; interiorul este extrem de modest şi păstrează din decorul iniţial numai catapeteasma din lemn pictat. A doua, deşi nu putem intra în ea, pare a avea tot o singură navă, dar mult mai înaltă decât prima, sugerând şi nişte coloane de susţinere; exteriorul e mai auster, iar lipsa clopotniţei este compensată printr-o turlă unică, terminată în bine-cunoscuta „ceapă”, tot aurie, dar considerabil mai mare. După acest detur de la sfârşit, suntem gata să ne întoarcem în Moscova. Luăm primul tren spre capitală, bucuroşi că legăturile sunt dese, iar restul serii îl petrecem la masă şi hostel, rumegând planurile pentru mâine.

Apropo de masă, ne orientăm către ceva ce ar trebui să fie tradiţional rusesc, aflat în apropiere şi cu recenzii bune pe net – adică Varenicinaia, chiar pe Arbat. Un factor decisiv în alegere este faptul că are meniu în engleză, sau cel puţin aşa ar trebui. Locul arată drăguţ, retro-socialist dar simpatic şi familial. Însă când decidem ce dorim să mâncăm şi-i arătăm chelneriţei pe meniu, aflăm că aia n-au, ailaltă n-au, ba de fapt meniul în engleză e vechi şi n-a mai fost actualizat… Probabil că ceea ce apare în meniul în rusă e foarte bun, dar n-avem cum afla asta şi trebuie să ne mulţumim cu câteva din opţiunile încă disponibile din cel în engleză. Nu facem foamea şi nu avem parte de ceva rău la gust, dar nici nu luăm vreo cină deosebită. Doar că Paul îşi mai face nişte noi prieteni, cuplul de francezi trecuţi de prima tinereţe de la masa vecină, cu care intră în vorbă pentru a le tăia entuziasmul legat de meniu. Acum serios, care sunt şansele să dai în Moscova de un francez care ştie câteva fraze în română? Se pare că fiul francezului studiază medicina la Cluj, iar tatăl lui îşi exprimă mulţumirea faţă de amabilitatea lui Paul într-o română franţuzită tare haioasă.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări urbane and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s