Metalhead Meeting Ziua 4 (Cotroceni Open Air, Bucureşti)

Soarta trupelor „osândite” să dea startul zilei este împărtăşită şi de L.O.S.T., însă bucureştenii trec fără probleme de acest hop – deh, experienţa îşi spune cuvântul. Death metal melodios, aplomb şi bucurie de a cânta, câţiva temerari care se agită în faţa scenei – cam acesta este rezumatul scurtei jumătăţi de oră alocate celor de la L.O.S.T., timp în care îmi dau seama că se numără printre trupele pe care le-am văzut foarte des de-a lungul anilor. Poate de aceea mă opresc aici, în încercarea de a evita să repet ceea ce am mai scris în atâtea ocazii – sau, în fine, s-o las pentru o ocazie mai importantă.

Winterhorde este o prezenţă exotică, însă deloc străină de meleagurile româneşti după cum ne împărtăşesc israelienii. Adepţii unui black metal melodios, artiştii ne prezintă viziunea lor asupra acestui sub-gen extrem, iar sarea şi piperul îl reprezintă duelul celor două voci masculine – harsh şi clean, plus prezenţa episodică a unei chitare acustice. Fără să lase pe nimeni cu gura căscată, Winterhorde este o prezenţă plăcută şi interesantă, o inspirată trupă de deschidere, bine primită de public.

Cu Wind Rose m-am întâlnit nu mai departe de începutul anului şi-mi amintesc că le-am remarcat atunci energia şi plăcerea de se afla pe scenă. Italienii îmi confirmă acestea cu prima ocazie şi le prezintă şi altora un power metal entuziast, dinamic şi melodios, cu o susţinere heavy şi pasaje de progressive metal. În mod evident, cei cinci tineri ştiu să facă atmosferă, chiar dacă publicul este în continuare redus. Simpatici şi comunicativi, membrii Rose Wind propun un moment rapid, optimist şi proaspăt.

Aş putea spune că e ciudată prezenţa Antimatter la o întâlnire metal, dar însăşi Antimatter este o ciudăţenie căreia greu îi găseşti trăsături metal, cu excepţia fostului membru Duncan Patterson. Aflată la confluenţa dintre rock clasic, electro- acustic, gothic şi trip hop, trupa britanică este în acelaşi timp şi o încântare muzicală care are ce comunica fanilor metal. Mesajul lui Mick Moss, membru fondator, chitarist, solist şi compozitor, este unul extrem de melancolic, întunecat şi introvertit, iar structurile muzicale îl completează printr-o formă autentică. Este o încântare să asculţi Antimatter, chiar dacă o regăseşti într-un context neaşteptat; în plus, prezenţa britanicilor este o binevenită gură de aer între atâtea durităţi, aşa că nu pot decât să salut prestaţia lor în mijocul unui festival metal.

Reţeta aplicată de Heidevolk este clasică pentru sub-genul descris prin viking/pagan metal – structuri heavy şi/sau death, încapsulate într-un înveliş folk, tematică mitologică (în acest caz, legende germanice), revendicarea la origini şi gata piesele. Acestea sunt antrenante, cantabil şi dansabile, tonice şi… complet la fel – cu altele ce poartă aceeaşi semnătură sau semnătura altor trupe de profil. Nimic nou, nimic prin care să-ţi aminteşti peste două zile de Heidevolk. Olandezii sunt molipsitor de energici, nu-i nimic fals în plăcerea cu care cântă, dar presimt că-i voi uita mai repede decât mi-a luat să aflu de ei. Cu părere de rău, îi bag la categoria trupelor fără de care se putea lejer.

Dacă ar fi să merg la un concert Lacrimas Profundere, aş încerca să găsesc orice motiv pentru a mă eschiva, dar în cadrul festivalului nu prea am de ales şi-mi pierd timpul între spectatorii trupei germane. Din punctul meu de vedere este acelaşi gothic rock/metal mainstream abordat des în ultimii ani de cei care încearcă să împace rebeliunea unei muzici cu potenţial agresiv şi sensibilitatea melancolică într-un mod mai mult decât banal. Ar fi greu ca, din moment ce nu-mi plac HIM şi The 69 Eyes, să-mi placă Lacrimas Profundere, deşi trebuie să recunosc că, spre deosebire de alţii, măcar în atitudine scenică nu cade în penibil. Nemţii sunt profesionişti şi dedicaţi în demersul lor live, pun suflet şi interacţionează cu publicul, dar muzica nu-mi spune nimic – o lălăială cu distors, lacrimogene lipsite de inventivitate artistică şi o imagine post-adolescentină care nu prea mai dă bine când te afli în zona a trei decenii de viaţă. A, da, înţeleg euforia fanilor şi numărul mare de albume vândute, dar aş fi preferat altă prezenţă din sfera gothic pe final de festival.

O apariţie interesantă este The Sirens, al doilea super-grup al festivalului; aici nucleul este reprezentat de trei soliste binecunoscute din zona metal/rock, imagine a trupelor în care au activat sau activează. Anneke van Giersbergen (ex-The Gathering), Liv Kristine (Leaves’ Eyes, ex-Theatre of Tragedy) şi Kari Rueslåtten (ex-The 3rd And The Mortal) au luat numele colectiv de scenă The Sirens şi, împreună cu grupul de instrumentişti ai Annekei, încearcă să-i mulţumească în concert atât pe fanii trupelor de care le sunt legate numele, cât şi pe cei care le-au urmărit activitatea solo. Este cu siguranţă o experienţă interesată să le vezi cântând împreună pe cele care, la jumătatea anilor ’90 au deschis, alături de formaţiile de atunci, noi drumuri în underground: metal cu voce feminină. Nimeni nu poate spune cum ar fi arătat scena de astăzi fară Kari sau cele două care i-au urmat exemplul, Anneke şi Liv; aşa că putem considera The Sirens o antologie istorică, cu atât mai mult cu cât artistele au ca scop declarat un turneul al aducerii aminte şi nu albume sau abordări noi. Singure, în duet sau toate trei, simpaticele soliste trec în revistă un setlist variat şi echitabil împărţit: Saturnine şi Strange Machines (The Gathering), Treat Me Like a Lady (Anneke van Giersbergen), Death Hymn (The 3rd And The Mortal), Push şi Ride (Kari Rueslåtten), Image şi Venus (Theatre of Tragedy), Vervain şi My Wilderness (Liv Kristine), precum şi piesa scrisă de cele trei pentru promovarea turneului, Fearless. Este interesant să asculţi vocea principală armonizată cu încă o voce sau două, tot feminine, în timp ce de partea instrumentală se ocupă nişte artişti anonimi, dar foarte profesionişti. Iar ca observaţie finală, trebuie să recunoaştem că, deşi toate trei artistele au un rol important în lumea metal şi sunt extrem de plăcute live, iese în faţă prezenţa carismatică şi vocea aflată la un alt nivel a lui Anneke.

În toate cele patru zile de festival, programul a fost respectat destul de bine, iar micile întârzieri apărute la vreun moment dat s-au compensat repede pe parcurs. Din păcate însă la finalul zilei de duminică orarul s-a dat peste cap, cu două decalări succesive, aşa că, pe măsură ce timpul trece, îmi dau seama că Amorphis va cânta extrem de puţin. Asta în condiţiile în care acum se strânge cel mai mult public, întrucât e cunoscută notorietatea pe care finlandezii o au între rockerii români, în ciuda numeroaselor concerte susţinute la noi în ţară. Cred că, la fel ca Anathema sau Haggard, Amorphis a găsit în România o a doua casă, cu o primire călduroasă de fiecare dată. De-a dreptul fierbinte dacă stai în primele rânduri. Într-un final, finlandezii apar pe scena întunecoasă şi, cu o energie debordantă, încep concertul prin piese de pe ultimul album, Hopeless Days şi The Wanderer. Ca de fiecare dată, sufletul spectacolului e vocalul Tomi Joutsen, ce trece cu uimitoare uşurinţă dintr-un registru în altul, de la growl-ul death la claritatea heavy, se agită dintr-un colţ în altul al scenei şi se strâmbă expresiv pe jumătate acoperit de microfonul ca o armă. O a doua voce este chitara lui Esa Holopainen, acompaniată de expresivele clape ale lui Santeri Kallio; alături, secţia ritmică formată din Tomi Koivusaari (chitară), Niclas Etelävuori (bas) şi Jan Rechberger (baterie) completează peisajul variat marca Amorphis, unde duritatea şi melodia se îmbină excelent într-un metal greu de încadrat stilistic – gothic, death, doom şi heavy metal, toate laolaltă, unitar integrate. Sampo, Silver Blade, The Smoke, Silent Waters şi Towards and Against ne menţin în istoria relativ recentă a trupei şi stârnesc nebunia generală în public, unde ţopăitul, head-banging-ul şi crowd-surfing-ul se succed neîntrerupt. Trecutul îndepărtat este repus pe tapet prin Against Wndows şi Into Hiding, iar pentru final ni se păstrează una dintre cele mai agăţătoare piese Amorphis, House of Sleep, când spectatorii devin un cor general. Din păcate, aici se termină totul, fără bis, fără prelungiri, doar cu o largă plecăciune a artiştilor şi promisiunea că vor reveni curând. Ştim, în decembrie, când sperăm la un set de piese mai consistent, chiar dacă nu vor fi cap de afiş.

„Talents stage” are parte azi de sonorităţi mai spre heavy metal şi industrial, odată cu Secret Society, Dark Fusion, Arthur şi Stonelight; invit însă pe altcineva să completeze cu informaţii despre ostilităţile desfăşurate aici şi-mi exprim respectul faţă de cei care au găsit energia să fugă de la o scenă la alta şi înapoi.

Concluzii de final? Organizare bună şi punctuală (cu excepţia finalului ultimei zile), bere draft slabă şi stoc redus din cea la doză, whiskey cu miere, stand genial de mâncare sănătoasă şi proaspătă (sandviş cu păstrăv, burger vegetarian, ceafă sfârâindă, supă de roşii sau limonadă – mmm), teren viran cu praf şi gropi, acces lejer cu mijloacele de transport în comun, toalete ecologice suficiente, camping unde duminică dimineaţa bazinele cu apă erau goale, mese la umbră, sonorizare bună, acces cu biciclete, echipa de pază eficientă şi prietenoasă – deci şi bune şi rele, din ambele putându-se trage învăţăminte, atât de către organizatorii de faţă, cât şi de alţii. În plus, şi poate cu asta trebuia să încep, o aliniere de trupe inspirată, balansată şi apreciată de cei mai mulţi dintre cei prezenţi.

Fotografii

Publicul & atmosfera

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Concerte and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s