Metalhead Meeting Ziua 3 (Cotroceni Open Air, Bucureşti)

Pentru că am intrat în weekend, mă aştept la un aport semnificativ de public chiar şi la orele „matinale” ale festivalului, însă nu-i greu de observat că, deşi lumea e ceva mai multă, majoritatea preferă umbra de la food-corner spaţiului ars de caniculă din faţa scenei. Scenă unde, vrând-nevrând, trebuie să se prezinte Grimegod. Observ din nou, ca şi în prima seară, existenţa unor veterani ai scenei autohtone, întrucât arădenii au fost, ca şi Gothic, printre primele trupe de metal extrem din România. Cu o istorie îndelungată şi nelipsită de dificultăţile aferente underground-ului, Grimegod rămâne fidelă acelui doom/death/gothic care i-a adus atâţia fani în perioada când ţara noastră vedea vreo trupă mare o dată la nu ştiu cât timp, iar festivalurile de azi erau aproape o utopie. Mă bucur să văd că trupe înfiinţate la începutul anilor ’90 sunt încă active şi creative (Wrong Roads a fost lansat anul trecut), că rămân constante în dragostea lor pentru metal şi că încă dau totul pe scenă, chiar dacă în plin soare şi cu mai puţin spectatori decât în vreun club de altădată.

Apărută recent, dar înfiinţată de artişti cu experienţă muzicală, Bloodway şi-a format repede un nume pe scena românească datorită compoziţiilor talentatului Costin Chioreanu. Primul cuvânt care-mi vine în minte dacă trebuie să descriu muzica Bloodway este „atmosferă”; apoi vin detaliile precum baza black metal în care sunt înglobate numeroase elemente progressive. Atmosferă deci – grea, tristă, deprimantă, întreţinută de riff-urile apăsătoare, de cadenţa implacabilă a tobelor şi basului, de linia vocală extrem de melancolică, de atitudinea voit stingheră a artiştilor. Nu-i o muzică uşor de digerat şi nu-mi dau seama cât de bine se pretează în concert, când spectatorii nu-s neapărat dispuşi să urmărească detalii unei ţesături complexe şi subtile. Dar atenţia necesară merită din plin.

Urmează o trupă despre care, deşi activează de ceva timp, eu n-am auzit: Demonical, death metal german, compoziţii solide, energie cât cuprinde, zero personalitate. Nu-mi zgârie urechile cu nimic, dar se putea şi fără.

Una dintre cele mai cunoscute trupe româneşti în underground-ul european, cu o bază de fani extinsă dincolo de hotarele ţării, Negură Bunget tocmai ce şi-a îmbogăţit palmaresul anul acesta cu Tău. Odată cu pauza de dinaintea concertului timişorenilor, publicul s-a înmulţit considerabil, aşa că black metal-ul atmosferic, cu influenţe progresive şi inspiraţie folclorică, beneficiază de o susţinere ferventă. Chiar dacă nu este în formulă completă, Negură Bunget se desfăşoară cu profesionalism şi dăruire, iar lui Adi „OQ” Neagoe (chitară), Tibor Kati (voce), Ovidiu Corodan (bas) şi Negru (Gabriel Mafa, baterie) li se alătură pentru o vreme, ca invitat, fostul vocal Ştefan Zaharescu (cunoscut de comunitatea metal ca Buvnitz). Show-ul merge în direcţia obişnuită Negură Bunget, iar sarea şi piperul este duetul de percuţie între toaca susţinută de doi lupi dacici şi enorma tobă de fanfară militară.

Trupă irlandeză cu ştate vechi, Cruachan îmbină suportul metal black/death cu elemente muzicale din folclorul celtic, cărora le adaugă şi tematica versurilor cu aceeaşi sursă de inspiraţie – istorie şi mitologie irlandeze, începând chiar cu numele (capitala medievală a unui regat irlandez). Piesele Cruachan sunt de fapt punctul de intersecţie dintre instrumetele metal (chitară, bas, baterie), cele cândva tradiţionale (vioară şi flaut) şi vocea care acoperă un registru larg de tehnici. Rezultatul este o muzică săltăreaţă şi agăţătoare, uneori agresivă alteori domoală, cu efect între spectatorii scoşi din letargie. Bonusul este reprezentat de vocea şi frumoasa prezenţă feminină, venită în completarea vocii principale masculine şi în contrast cu ea. Cred că principalul atu al irlandezilor este prestaţia live, extrem de antrenantă; muzica în sine nu iese cu nimic din tiparul black/death/folk abordat de atâtea alte trupe care, fără să inoveze măcar un pic inspirate de bogata moştenire folclorică, sună fix una ca cealaltă.

Nu-i deloc un secret că Primordial este unul dintre principalele motive pentru care am vrut să vin la festival, chiar dacă nu e chiar cap de afiş. Deşi rămânem pe tărâm irlandez, acum avem de-a face cu o trupă care, dimpotrivă, nu sună ca nicio alta, lucru apreciat de fanii îmbulziţi în ambele sectoare ale incintei. Ştiu că muzica Primordial este catalogată ca black metal cu influenţe de folk celtic, însă cel puţin ultimele patru albume mie nu mi s-au părut niciodată ancorate în black – cu elemente da, dar atât, plus cele folk şi doom, toate bine închegate într-o structură heavy, cu riff-uri magistrale şi ritm milităresc. Pot totuşi să înţeleg cum devine evidentă în concerte latura black metal, unde accentul cade pe blastbeat, vocea abuzează de zona extremă, iar atitudinea unui Nemtheanga vopsit şi transpirat creează un spectacol aparte. Pe numele său real Alan Averill, solistul este genul de showman agresiv, total implicat şi extrem de energic; fără a fi posesorul unor calităţi vocale deosebite, lucru ponderat în studiou, Nemtheanga ştie acopere acest lucru în concert şi compensează prin atitudine. Copleşitoare. Colegii săi – chitariştii Ciáran MacUiliam şi Micheál O’Floinn, basistul Pól MacAmlaigh şi tobarul Simon O’Laoghaire – sunt puşi mult în umbră de energia expansivă a vocalului, care urlă, se strâmbă, incită sau coboară înspre public. Aşa că să nu facem greşeala de a le estompa meritele, pentru că, din punct de vedere muzical, cei cinci reprezintă un grup foarte închegat şi coerent. Concertul începe cu Where Greater Men Have Fallen, piesa titlu a ultimului album de pe care mai avem parte şi de Babels’ Tower. În timpul limitat au loc No Grave Deep Enough, As Rome Burns, The Coffin Ships şi Empire Falls, toate primite de public într-o frenezie continuă şi cu regretul că nu se poate mai mult. Mi se confirmă încă o dată că Primordial este o trupă de văzut, cu condiţia să te conectezi total la show-ul propus. Aştept un concert cu irlandezii în prim plan.

Considerată de mulţi drept urmaşa Celtic Frost, în special datorită membrului fondator – solistul chitarist Thomas Gabriel Fischer (sau Tom G. Warrior), Triptykon a devenit repede un nume în scena metal-ului extrem. Lucrul nu este deloc surprinzător dacă ascultăm cele două albume lansate de la înfiinţare, mai ales pe cel de anul trecut, Melana Chasmata. Totuşi, cu aşa un colaj apăsător de black, death, doom şi gothic metal, este just să te întrebi cum arată o astfel de trupă pe scenă. Încă de la primele riff-uri furibunde, îţi dai seama repede că, deşi rămâi oarecum în registrul descris de Primordial, concertul este cât se poate de diferit. Nu eşti asaltat de energie, ci de depresie, nu eşti lovit de structuri dinamice, ci eşti prins şi strivit implacabil. Tom G. Warrior , V. Santura (Victor Bullok, chitară), Vanja Šlajh (bas) şi Norman Lonhard (baterie) ţes o muzică de o calitate artistică excepţională – grea, subtilă şi insinuantă, plină de întuneric, monotonă când trebuie să frângă şi inovatoare când trebuie să surprindă. Nu-i de mirare că te simţi încolţit de Goetia, Altar of Deceit şi The Prolonging. Iar pentru nostalgicii care au făcut primii paşi spre metal-ul extrem cu Celtic Frost, motivele de bucurie sunt Procreation (of the Wicked) şi Circle of the Tyrants.

Din când în când, în lumea metal apare ideea înfiinţării unui super-grup, în general din prieteni care cântă deja în diferite trupe consacrate şi care doresc să se asocieze pentru o altă trupă. De exemplu, Bloodbath a rodat de la înfiinţare membri Opeth, Katatonia, Nightingale şi Hypocrisy (toţi unul şi unul, precum Mikael Åkerfeldt, Dan Swanö, Peter Tägtgren), pentru ca acum să fie formată din chitariştii Anders „Blakkheim” Nyström (Katatonia) şi Per „Sodomizer” Eriksson (ex-Katatonia), basistul Jonas Renkse (Katatonia), bateristul Martin Axenrot (Opeth) şi solistul Nick Holmes (Paradise Lost). Recunosc din start că nu sunt familiară cu muzica lor, însă ştiu cam la ce să mă aştept dacă ţinem cont de trupele menţionate şi de faptul că baza este tradiţia metal suedeză. Anul trecut a apărut Grand Morbid Funeral, primul album cu Holmes la voce, aşa că cele mai multe piese provin de pe el – Let the Stillborn Come to Me, Mental Abortion, Anne şi Unite in Pain. Avem de-a face cu un death metal tradiţional foarte corect în execuţie, o succesiune de pasaje interesante şi consistente, plus o prestaţie scenică solidă în abordare blasfemică. Îmi este repede clar că Bloodbath are mulţi fani, dovada fiind uralele cu care sunt întâmpinate piese mai vechi, precum Cancer of the Soul, Soul Evisceration, Mock the Cross şi, la bis, Eaten. Eu, personal, nu sunt atât de entuziasmată nici de muzica ilustrului cvintet, nici de show-ul propus – oarecum pueril pentru nişte oameni care ar fi trebuit să depăşească clişeele tinereţii (unde ai drept justificare entuziasmul şi dorinţa de ieşi în faţă). Chiar dacă înţeleg de ce o bună parte din spectatori apreciază concertul Bloodbath, parcă prefer să explorez teritoriul death metal-ului (clasic, melodios sau progresiv) cu Entombed, At the Gates, Edge of Sanity, Cannibal Corpse sau Morbid Angel – probabil că asta e diferenţa dintre super-grupuri şi grupuri super.

În tot acest timp, pe „talents stage” s-au desfăşurat elemente death, thrash, black şi metalcore – Blacksheep, Tanin, Damage Case, Marchosias şi Negative Core Project, dar nici acum n-am simţit îndemnul necesar să le urmăresc, ci am preferat să-mi trag sufletul undeva la umbră în pauze sau să surprind câteva cadre general cu publicul vesel, pestriţ şi pitoresc.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Concerte and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s