42 pe asfalt

02editCa să fim riguroşi, 42,195 kilometri; sau 26 de mile şi 385 de iarzi. Unităţi de măsură de asfalt plat, cu obiectiv declarat de a le alerga în întregime. Ca să-l citez pe beduinul lui Coşbuc când ia banii pe El-Zorab, „mai mult decât în visul meu”. Limite fizice, peste limite pshihologice, peste limite medicale, peste limite fizice – şi spirala se reia la nesfârşit. Oare voi putea? Oare, în timp ce simt că nu mai pot, voi mai vrea? Oare, în timp ce-mi adun laolaltă putinţa şi voinţa, nu va ceda ceva? Doar un „strop” mai mult de cei treizeci de kilometri din portofoliul neoficial, dar ditamai stropul. Controlez ceea ce pot – aleg cu grijă locul, trebuie să mă motiveze peisajul urban, trebuie să existe lucruri care să-mi ia gândul de la efort, griji sau durere, trebuie să pot respira aer curat şi să nu mă sufoc de căldură. Hamburg – apă, mult verde de-a lungul centrului metropolei, cartiere superbe, zilnic mii de joggeri, răcoarea nordică de sfârşit de aprilie şi ediţia aniversară de 30 de ani. Să fie deci HaSpa de la Hamburg, cu o frumoasă buclă ce trece prin Karolinenviertel, Sankt Pauli, Altona, Ottensen, Altstadt, Sankt Georg, Hohenfelde, Uhlenhorst, Winterhude, Stadtpark, Alsterdorf, Ohlsdorf, Groß Borstel, Eppendorf, Havestehude, Rotherbaum şi Neustadt.

Ceea ce nu pot controla las pe seama hazardului, clipei, încrederii în sine şi ambiţiei. Trebuie să uit de entorsa care m-a ţinut pe bară ultima lună, de un tendon al lui Ahile buclucaş, de stomacul revoltat de emoţie, de bătăturile neiertătoare, de coapsele care parcă devin de plumb în timpul ploii mărunte. Dar mai ales de faptul că n-am alergat niciodată atât. Asta trebuie să uit în primul rând, iar restul va veni de la sine. Să cred că fiecare kilometru este primul şi să-l încep cu forţe proaspete. Fiecare kiloentru terminat nici n-a existat în realitate.

Îmi doresc două lucruri: medalia de om care termină cursa şi puterea de a zâmbi cât mai mult, inclusiv când trec linia de sosire. Atât. Iar când le obţin, nimeni şi nimic nu mi le poate lua. Sunt o anonimă picătură de apă între douăzeci şi cinci de mii de alergători, dar am medalia şi zâmbetul. Şi plec spre casă pe picioarele mele, în timp ce tălpile parcă-mi plutesc în transă pe asfaltul dintr-o dată mai puţin dur. Am speranţa că voi mai încerca experienţa, dar cu mai puţine temeri şi emoţii. Nu mă mint, e mai frumos când alergi pe munte, chiar dacă epuizarea finală e poate mai mare. Dar are şi asfaltul farmecul lui, mai ales când traseul urban pulsează de viaţă.

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in General and tagged , , , . Bookmark the permalink.

One Response to 42 pe asfalt

  1. Pingback: Hamburg Ziua 4 | Însemnări

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s