Paris Ziua 2

Pe de-o parte aş vrea să revăd toate locurile în care am mai fost în Paris, pe de alta aş căuta fix acele clădiri, muzee, străzi şi pieţe pe care nu le-am cunoscut, fiind mai puţin turistice. Totuşi, în dimineaţa celei de-a doua zile, cât timp Paul e la biserică, merg împreună cu Marmotele spre ceva cunoscut şi aflat în vecinătate, principala atracţie din Montmartre – La Basilique du Sacré-Cœur, biserica neo-bizantină de un alb orbitor care se înalţă mândră pe „Muntele Martirilor”. Început la finalul secolului al XIX-lea, lăcaşul de cult contrastează cu majoritatea bisericilor pariziene care au preferat goticul sau barocul; Sacré-Cœur a preferat modelul Sfintei Sofia din Constantinopol, căruia i s-au adăugat motive sculpturale tipice lumii apusene. Sobru şi monumental în acelaşi timp, exteriorul alternează blocurile simple de piatră cu brâuri dantelate, curburi ale cupolelor şi grupuri statuare, cărora li se adaugă cele două statui ecvestre, din bronz, care păzesc intrarea. Tot din bronz sunt porţile masive, greu încercate de timpuri uneori neprielnice. Interiorul urmează aceeaşi linie, numai că aici latura artistică o reprezintă mozaicul enorm şi aurit de deasupra altarului, prelungit apoi în spatele coloanelor de la al doilea nivel. Dedesubt, se află nişele specifice bisericilor occidentale, în care sunt încadrate statui din marmură ale unor sfinţi sau cutii cu moaşte.

Există o noutate a vizitei mele de la Sacré-Cœur – cripta funerară, un coridor subteran care urmează conturul bisericii, înconjoară o sală boltită de rugăciuni şi ne poartă paşii pe lângă monumentele funebre ce împodobesc mormintele cardinalilor sau nobililor locului. Din subteran cât mai sus în aer – sau urcarea şirului nesfârşit de trepte până în balconul cupolei principale, chiar sub clopot. Deşi straturi de nori negri ameninţă Parisul, vizibilitatea este bună, aşa că putem scruta în voie întinsa metropolă. Vântul ne dă de furcă, dar apucăm să facem un tur de orizont în care recunosc nu numai clădirile evidente, ci şi pe cele uşor ascunse, de care îmi amintesc cu plăcere.

În tot acest răstimp, Paul a revenit acasă dar, neavând cum intra, ne aşteptă în L’Ecrin, un bar de pe Rue de Dunkerque, şi i ne alăturăm în aşteptarea Alinei a lui Mihai, care au ajuns de la aeroport şi vor să vină şi ei la masă. Se pare că barul acesta e al unor indieni care nu ştiu prea bine nici franceză, nici engleză, dar reuşim cumva să ne înţelegem (vodcă se spune cam la fel în orice limbă, nu?) şi am ocazia să aflu că servesc aici un biftec tartar excelent.

Cu burţile pline, ne gândim că ar fi o zi bună pentru vizitat ceva de la Luvru, însă abia când ajungem acolo prin complexul comercial halucinant de la staţia de metrou Louvre-Rivoli, ne dăm seama că este extrem de târziu şi în scurt timp se va închide. Avem prezenţa de spirit de a nu cumpăra bilete şi ne mulţumim cu o scurtă plimbare prin frumoasele sale curţi interioare. După ce o traversăm pe cea mică, Cour Carrée, ieşim în Place du Louvre unde se află o biserică gotică aproape ascunsă – Église Saint-Germain l’Auxerrois, pe care o vizităm în câteva minute. Începută în secolul al XIII-lea, bazilica este relativ mică, însă iese în evidenţă prin clopotniţă crenelată care veghează intrarea. Decorul este tipic goticului, cu arce frânte, turnuri „zdrelite”, gargui şi vitralii colorate, prin care pe timp de zi biserica ar fi inundată în lumină. Acum însă interiorul este umplut de amurg amestecat cu căldura candelabrelor aprinse şi toate înveşmântează corul frumos lucrat în lemn, masa aurită a altarului şi absidele pictate cu scene religioase.

S-a înserat de-a binelea şi tot ce mai putem face este o plimbare pe malurile Senei, mai ales că fluviul se află la o aruncătură de băţ. Ajungem foarte repede la Pont Neuf, unul dintre cele mai importante poduri care nu numai că leagă malurile principale, dar prinde la mijloc extremitatea vestică a Île de la Cité, una dintre cele două insule naturale care încă mai există pe Sena pariziană. Podul conturat de luminile nocturne, vaporaşele-restaurant „Vedettes du Pont-Neuf”, siluetele clădirilor renascentiste de pe Île de la Cité, statuia lui Henric al IV-lea, norii grei şi joşi strânşi spre orizont, luna timidă – toate se oglindesc în apa tulbure şi uşor agitată a Senei hivernale. O luăm la pas pe pod pe lângă felinarele strălucitoare şi ne oprim pe Île de la Cité, de unde alunecăm pe Quai de l’Horloge, mai întâi pe lângă temuta Conciergerie având în faţă Place du Châtelet şi Théâtre de la Ville, apoi pe lângă Tour de l’Horloge, cu mecanismele aurite ale ceasului bine ascunse în noapte. Aici părăsim cheiul şi continuăm pe Boulevard du Palais, artera principală a insulei care o taie în două în timp ce trece prin faţa Curţii de Apel cu poarta sa maiestuoasă şi a Sainte Chapelle, ascunsă privirilor indiscrete.

La capătul bulevardului se află Pont Saint-Michel şi Place Saint-Michel, unde ne oprim pentru câteva clipe lângă fântâna barocă în jurul căreia freamătă întregul Cartier Latin, apoi reluăm drumul pe Quai Sant-Michel, spre Petit Pont. Aici avem în faţă o imagine de ansamblu a Catedralei Notre Dame, probabil cea mai vestită şi mai emblematică biserică a Parisului; de asemenea, fondată în secolul al XII-lea, ea a deţinut prestigiul celei mai mari catedrale europene aproape un veac. Imaginea sa albă în noapte este deosebită, iar frumoasa arhitectură gotică radiantă e pusă în valoare de reflectoarele puternice în contrast cu întunericul înconjurător. Traversăm din nou Sena şi ne oprim în faţa catedralei, lângă pomul de Crăciun din mijlocul Place Jean-Paul II, pentru a admira clădirile mult mai sobre din jurul pieţei, Hôtel-Dieu (fondat în secolul al VII-lea, este cel mai vechi spital din lume care încă funcţionează) şi Préfecture de Police (o cetăţuie neo-florentină de la jumătatea secolului al XIX-lea). Apoi ne reîntoarcem la catedrala gigantică, despre care aflăm cu surprindere că o putem vizita în timpul slujbei de seară. Primul lucru pe care-l remarci când intri în Notre Dame de Paris este dimensiunea spaţiului enorm sprijinit pe rânduri de coloane; abia apoi observi decorul destul de reţinut în care rolurile principale îl au candelabrele, capitelurile ce desfac arcele frânte, ogivele tipic gotice, rozetele gotice şi orga din lemn. În această perioadă se adaugă ieslea aflată undeva în exteriorul altarului, între firide şi statui. Nu putem rămâne prea mult în biserică, pentru că este extrem de aglomerat şi vizita înseamnă de fapt o masă de oameni în continuă mişcare, într-un singur sens şi zoriţi de paznici.

Afară ne aşteaptă prietenul nostru Ox, cu care avem întâlnire în această seară; a venit fără soţie şi copii pentru o cină exemplară despre care Paul vorbeşte de astă vară. Ne conduce deci spre Île Saint-Louis, legată de Île de la Cité prin Pont Saint-Louis. Acesta se continuă cu Rue Saint-Louis en l’Île, o stradă fermecătoare străjuită de toate bunătăţile pământului – clătite, vinuri, brânzeturi, cărnuri, ciocolată – la alegere. Evident, acestea te îmbie din vitrine tipic pariziene, cu lambriuri colorate şi firme ce duc cu gândul la afacerile de familie. Între acestea se află şi restaurantul la care Paul a făcut rezervare acum o lună – Nos Ancêtres les Gaulois, o „greucenie” pentru gurmanzi la care se raliază şi Marmotele. În timp ce pe Alina şi Mihai nu-i îmbie deloc meniul fix al localului (drept pentru care rămân să se plimbe prin zonă), noi ne năpustim asupra mesei rezervate din taverna cu decor vânătoresc.

Despre ce e vorba la Nos Ancêtres… Meniul este unul şi deloc ieftin, 40 €, alcătuit fiind din produse ale unor mici producători. Antreurile constau dintr-un coş plin cu legume proaspete şi gustoase, care merg de minune lângă bufetul suedez de ouă, mezeluri, terine şi salate. Felul principal este o friptură la alegere (în seara aceasta pui, vită, berbec şi cârnaţi de mistreţ) cu garnitura aferentă. Când ai deja impresia că nu mai poţi, urmează un platou de brânzeturi cu fructe, iar ultima parte este desertul la care te uiţi cu jind, dar cu greu îl devorezi. La toate acestea se adaugă vinul – la discreţie din cele două butoaie cu robinet şi elementul care face să merite preţul piperat al meniului. Pentru un mâncău şi un băutor, e chiar chilipir.

Mai mult rostogolindu-ne decât mergând, părăsim localul şi decidem să facem totuşi o plimbare pe chei pentru a ne prii cât de cât îmbelşugata masă. Quai de Bourbon ne duce prin Place Louis Aragon de unde admirăm cum se suprapun siluetele podurilor Louis Philippe şi Marie, apoi îl traversăm pe primul şi urcăm câteva trepte din piatră cubică pe Rue des Barres; aici se află Église Saint-Gervais, una dintre cele mai vechi biserici din Paris (atestata documentar din secolul al IV-lea) cu a sa clădire gotică construită la sfârşitul secolului al XV-lea. Nu ne abatem prea mult din drum întrucât ştim că este închisă la această oră, ci continuăm pe Quai de l’Hôtel de Ville, care ne scoate într-una dintre cele mai mari pieţe pariziene şi în faţă unei clădiri emblematice a oraşului: Primăria – Hôtel de Ville. Instituţia îşi are sediul aici din secolul al XIV-lea, dar actuala clădire este o reproducere relativ recentă a celei renascentiste din secolul al XVI-lea, arsă aproape complet în timpul Comunei din Paris. Faţada este într-adevăr somptuoasă, albă şi plină de lumină, cu acoperiş negru şi orologiu sub turnul principal; ornamentele cele mai de seamă sunt statui ale personalităţilor marcante ale oraşului – artişti, politicieni, savanţi, oameni de vază. Am putea-o admira mai cu spor dacă în faţa intrării n-ar fi un imens patinoar, încă plin de aventurieri nocturni.

Urmăm Rue de Rivoli până lângă un scuar verde, îngrădit, din care se ridică semeţ Tour Saint-Jacques, adică ultima rămăşiţă gotică din Saint-Jacques-de-la-Boucherie, biserică din secolul al XVI-lea distrusă în timpul Revoluţiei Franceze. Aceasta este ultima oprire a serii; la metrou ne luăm la revedere de la Ox şi ne îndreptăm spre casă, cu marea greutate a cinei greu digerabile. Poate că încă nişte sticle de vin ar ajuta…

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări urbane and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s