Paris Ziua 1

Recunosc faptul că Parisul nu reprezenta o primă opţiune pentru a petrece revelionul, dar la insistenţele lui Paul am fost de acord să mergem în capitala Franţei, oraş pe care el efectiv îl adoră. Ce-i drept, şi mie-mi place enorm, dar parcă n-aş fi vrut să ajung acolo în cea mai aglomerată perioadă din an. E adevărat că nu există extra-sezon în ceea ce priveşte Parisul, dar sigur se poate mai bine decât sărbătorile de iarnă. Ideea îi mai încântă pe Silvia şi Bogdan („Marmotele”), precum şi pe Alina şi Mihai, aşa că suntem în fix aceeaşi formulă de anul trecut, de la München. Cumpărăm din timp bilete de avion cu Air France (mai convenabil decât cu orice low-cost) şi rezervăm un apartament de trei camere în Montmartre, nu foarte ieftin, dar acceptabil pentru ceva aproape de centru (şi metrou).

Vineri dimineaţă, cu masa de Crăciun încă în gât, ne întâlnim la aeroport cu Marmotele; Alina şi Mihai vin mâine, aşa că noi patru facem formalităţile şi ne îmbarcăm în zborul de Paris, unde ajungem fără întârzieri sau alte neplăceri. Ne ridicăm bagajele voluminoase, cumpărăm bilete de transport pentru zona în care se află Aeroportul Charles de Gaulle şi urcăm în trenul-metrou B, care merge fără opriri până la Gare du Nord, unul dintre cele mai importante noduri ale vastei reţele pariziene. Aici schimbăm cu metroul 4 pentru încă o staţie, până la Barbès Rochechouart; avem grijă să cumpărăm de acum suficiente călătorii pentru primele trei zile, urmând ca de luni să ne facem abonament de o săptămână pe un card Navigo. Profit de ocazie să menţionez că, în ciuda faptul că pe internet se găsesc în special ofertele pentru turişti, un abonament obişnuit pentru zonele 1-3 prin Navigo este mult mai convenabil dacă stai mai multe zile care încep de luni. Într-un mod ciudat, Navigo-ul poate fi făcut numai de luni, nu oricare şapte zile. Eu şi Paul avem cardurile de data trecută şi aflăm că, deşi au trecut ceva ani, ele mai sunt valabile (deci nu cheltuim nimic cu cardurile în sine); ceilalţi vor trebui să-şi facă şi pentru asta le trebuie câte o fotografie.

La Barbès facem cunoştinţă cu zonele mai dubioase ale Parisului, un fel de Magreb cu infractori, aşa că decidem că nu vom folosi staţia asta de metrou noaptea decât dacă suntem mai mulţi. Urmăm instrucţiunile Laurei (proprietara britanică a apartamentului din Arondismentul 9), facem câţiva paşi pe Boulevard de Magenta, o luăm pe prima la dreapta pe Rue du Faubourg Poissonnière şi prima la stânge pe Rue du Delta. Undeva pe la mijloc identificăm blocul vizat, unde ne întâmpină o prietenă de-a proprietarei. Primim cheile (un singur rând, din păcate), codurile de la interfoane şi instrucţiuni despre cum să găsim uşa. Apartamentul se află în blocul din spatele celui de la stradă şi n-are lift, aşa că primul drum – cel încărcat cu bagaje – până la etajul al patrulea este anevoios.

Apartamentul este colorat şi extrem de personal, se vede că acolo locuiesc de obicei locatarii; mie şi lui Paul ne place, dar înţelegem de ce mulţi oameni ar avea de comentat. În primul rând că în sufragerie, acolo unde vom dormi noi doi, nu e niciun dulap sau sertar în care să-ţi pui lucrurile. În al doilea rând, în dormitorul „principal”, pe care li-l păstrăm Alinei şi lui Mihai, e un ditamai şifonierul – plin până la refuz; ce-i drept, compensează printr-un Mac meseriaş. În al treilea rând, şi cel mai nostim, buda e separată de baie – la cea din urmă (cu cadă şi chiuvetă) ajungem traversând dormitorul „principal”, în timp ce closetul este despărţit printr-un perete subţire de… bucătărie. Deja ne imaginăm episoade zgomotoase şi mirositoare în timp ce restul lumii se bucură de o cafea sau un vin bun. Regulile casei ne roagă să punem la loc tot ce consumăm, iar Paul chiar asta îşi propune după ce descoperă barul generos. Toate sunt chestii de bun simţ şi sper eu că le respectăm pe toate, cu excepţia celei cu opritul căldurii când plecăm; o facem azi şi, după frigul de care vom da diseară, hotărâm că nu-i o idee bună.

După ce despachetăm şi ne schimbăm în haine curate şi călduroase, o luăm din loc în căutarea unei bodegi pentru un prânz întârziat. O găsim destul de repede în Place d’Anvers, colţ cu Rue de Dunkerque, pe nume Les Oiseaux – intimă şi prietenoasă, cu o excelentă supă de ceapă pe care Bogdan o asezonează cu mult prea mult piper după ce îi cade tot din solniţă (o chestie care ar fi trebuit să i se întâmple lui Paul). Cu burţile pline, ne spunem că cel mai bun lucru pe care-l putem vedea în prima zi de Paris, una mohorâtă, ploioasă şi friguroasă, e să vizităm un cimitir. Père Lachaise, evident. Luăm deci metroul de la Anvers şi constatăm că, deşi distanţa dintre aceasta şi Barbès este foarte mică, diferenţa e enormă în ceea ce priveşte fauna care mişună. Clar, Anvers e staţia preferată, chiar dacă avem puţin mai mult de mers de acasă.

Nu poţi spune despre un cimitir că-i vesel, dar Père Lachaise pe vremea aceasta e de-a dreptul deprimant – întunecat, umed şi lipsit de vegetaţia luxuriantă care-l împodobeşte în lunile calde şi care atrage atâţia oameni care vin pur şi simplu să citească în linişte. Primul loc unde vrem să ajungem este mormântul lui Jim Morrison, în „pelerinajul” tradiţional pe care-l face Paul la fiecare vizită mai lungă în Paris; ca un huligan ce e, sare gardul şi „împarte” un strop de whiskey cu The Lizard King. Apoi mergem ţintit spre mormintele lui George Enescu şi Frédéric Chopin, singurele pe care ar vrea să le vadă Silvia, cu bonus cel al lui Bizet. Se înserează şi eu propun să venim altă dată, devreme într-o zi frumoasă (sau mai bine nu, zic Marmotele); inspirată idee, pentru că în timp ce coborâm treptele spre ieşirea din Boulevard de Ménilmontant paznicul agită un clopot mare prin care anunţă vizitatorii să părăsească incinta. Ne conformăm şi ne îndreptăm înfriguraţi spre staţia de metrou, în timp ce negociem următoarea destinaţie.

Hotărâm că Tour Eiffel este singurul capabil să ne lumineze noaptea înnorată aşa că studiem harta pentru cea mai eficientă rută, mai ales că-i cam în capătul celălalt al oraşului, la staţia Bir-Hakeim. Cu ocazia aceasta îmi amintesc şi eu numele micului scuar de lângă Sena, de unde se vede extrem de frumos turnul oglindit în apă. La insistenţele mele deci, facem o primă oprire sub Pont de Bir-Hakeim, lângă statuia unui ostaş, şi admirăm luminile aurii ale Turnului Effel amestecate impresionist cu lucirile palide ale vapoarelor şi restaurantelor plutitoare. Ne urmăm apoi drumul spre picioarele turnului, între care descoperim o coadă enormă pentru vizitarea acestuia. Ce pot face turiştii din Paris vineri seara, a doua zi de Crăciun? Răspunsul este evident. Hotărâm să stăm un sfert de oră şi să vedem cât de repede se mişcă lucrurile, iar concluzia este că lăsăm şi acest obiectiv turistic pentru altă seară, de preferat una în care să nu plouă şi să nu ne fi intrat frigul în oase.

Revenim la metrou şi ne bucurăm de eficienţa şi amploarea acestuia – cred că schimbăm vreo trei trenuri până la St-Michel, dar timpii morţi dintre trenuri sunt minimi, iar lucrurile se mişcă repede. Admirăm câteva minute fântâna din Place Saint-Michel, apoi ne îndreptăm către supermaketul Monoprix pe care-l ştim de data trecută (de pe Boulevard Saint-Michel). Trebuie să ne alimentăm bine cu mâncare şi băutură, iar magazinul este ofertant şi destul de ieftin; ne propunem să găsim unul asemănător mai aproape de casă, mai ales că presimţim că sticlele de vin vor fi date gata repede. Ajunşi înapoi la apartament, dârdâim o vreme până se încing caloriferele, apoi picăm destul de laţi în aşternuturi. Ne întrebăm ce vor spune Alina şi Mihai despre „afacerea” imobiliară în care ne-am băgat; noi deja ne-am obişnuit cu simpatica locuinţă. Sau aproape, pentru că peste noapte Paul aude o buşitură puternică. Ceva mai încolo, îl aud şi eu pe el cum înjură şi se vaită – îmi spune că s-a tăiat într-un ciob în picior când s-a dus la toaletă fără papuci (pe care i-a uitat acasă). Îl întreb de unde ciob şi el îmi zice că probabil că s-a spart mai devreme ceva. Îl întreb perplexă, obişnuită însă cu boacănele lui: ai spart?!?! Nuuu, nu el, altcineva. Vom afla a doua zi că Bogdan a făcut şi el o vizită la veceu, iar când a ieşit a dat peste unul dintre borcanele cu seminţe frumos (dar instabil) aliniate pe un raft. Asta, plus faza cu piperul – chiar că Bogdan a început să facă „paulisme”…

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări urbane and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s