Munţii Făgăraş

După două săptămâni, pregătesc din nou bagajul pentru Făgăraş, dar de data aceasta cu un grup de „carpatişti”, într-o tura organizată de Adi. Punctul de start şi de finiş al ambelor zile este Transfăgărăşanul, aşa că pornim sâmbătă devreme spre Curtea de Argeş şi apoi, mai departe, spre hotelul Piscul Negru (1200 m). Nu ne oprim nici la hotelul aflat pe dreapta drumului, nici la complexul ridicat pe stânga în jurul Mănăstirii Paltinul, ci puţin mai sus – chiar în curba din care ne începem primul traseu, în jur de ora 10:30.

Este vorba despre crucea albastră care urcă pe coasta Muntelui Piscul Negru; o regăsim pe arborii ce delimitează o poieniţă, apoi în lungul potecii destul de bine bătute. Cărarea ce străbate în urcuş uşor pădurea şi traversează două mici cursuri de apă este adâncită nu doar de paşii ciobanilor, ci şi de urmele unei foste competiţii de motociclism enduro. Nu numai că pământul răscolit va face poteca impracticabilă la prima ploaie, dar organizatorii nici măcar nu s-au sinchisit să adune benzile portocalii de plastic cu care au marcat traseul.

În aproximativ trei sferturi de oră ieşim din pădure pe lângă Stâna Piscul Negru (1600 m), trainică, ditamai gospodăria cu găini, purcei şi măgăruşi; cum oile sunt plecate pe munte, scăpăm de colimatorul câinilor şi apucăm să schimbăm două vorbe cu ciobanii rămaşi în bătătură. În curând, constatăm că marcajul ne însoţeşte doar cât străbatem pădurea şi să facem primii paşi în golul alpin, acolo unde se află un stâlp „decapitat”, dar despre care putem ghici că a găzduit cândva o cruce albastră. La un ceas de la plecare, ne tragem puţin sufletul, unii îşi dau cu loţiune de soare întrucât acesta străluceşte destul de puternic, în timp ce admirăm cu toţii cum Vârful Lespezi îşi ascunde cele mai semeţe stânci într-un nor solitar. În apropierea lui se vede deja Vârful Lăiţel şi nu după mult timp se va ivi şi Negoiu, ca o promisiune pentru panorama de ansamblu pe care o vom avea mai târziu.

Poteca este încă bine conturată pe valea Pârâului Lipitoarea Ursului, dar când panta devine mai abruptă şi se desprind două picioare, noi îl alegem pe cel din stânga – pe acesta pare a se continua cărarea, deşi vedem Vârful Piscul Negru clar în dreapta. În timp ce înaintăm pieptiş pe imaginara potecă, ne dăm seama că nu sunt decât urmele turmelor cele care ne conduc ba în sus, ba în lateral, îndepărtându-ne de vârful pe care doream să urcăm prima dată. Decidem însă să continuăm aşa, tot în sus şi uşor spre stânga, până ieşim într-o şa abia conturată pe creasta secundară descrisă între vârfurile Piscul Negru şi Muşeteica. Asta e însă povestea pe scurt, însă adevărul este că acest urcuş, a cărui pantă oricum abruptă este dublată de lipsa unei poteci clare, ne cam întinde plămânii şi ficaţii; în plus, ne dau de furcă şi tufele de afine, care ne ademenesc la pauze dese. Din şa, linia culmii se continuă spre stânga până pe Vârful Mesteacăn (2255 m), unde îmi trag din greu sufletul la ora 13 şi mă întind ca şopârla la soare. Îmi permit o pauză lungă, de masă, pentru că mai e ceva până se strânge toată lumea.

De pe Vârful Mesteacăn, perspectiva se deschide largă asupra versantului sudic al Făgăraşului, o bună bucată din creastă fiind prezentă în panoramă: Boia, Lespezi, Negoiu, Lăiţel, Lăiţa, Turnul Paltinul, Paltinul, Iezerul Caprei, Vânătoarea lui Buteanu, Capra, Arpaşul Mic – iată vârfurile care se conturează clar, de la vest la est, cu norocul unei vizibilităţi aproape ideale. Dedesubt, şerpuieşte Transfăgărăşanul şi se arcuiesc căldările de sub zidurile de piatră. În est (dreapta noastră), imaginea se curmă busc în Vârful Muşeteica, dar vom remedia această problemă în scurt timp.

… Ei, nu chiar atât de scurt, pentru că abia la ora 14:30 ne urnim cam fără chef în jos de pe Vârful Mesteacăn. Nu coborâm prea mult, ocolim un mic muţuţoi, ajungem într-o şa şi urcăm pe Vârful Muşeteica (2442 m) – practic descriem un arc de cerc deasupra Văii Muşeteica, ceea ce ne ia jumătate de ceas. Pe Muşeteica, avem prilejul unui nou moment de pauză şi relaxare deasupra Văii Buda, plus fotografia de grup. Acum putem admira cu nesaţ restul de creastă, cu vârfurile Arpaşul Mare, Mircii, Podragu, Tărâţa, Viştea şi Moldoveanu. Chiar dacă norii încep să se adune, vizibilitatea este încă bună şi studiem cu poftă în priviri creasta dificilă care se arcuieşte obraznică între vârfurile Muşeteica, Buda şi Arpaşul Mic. Tocmai ne dăm seama de frumuseţea traseului încheiat de noi pe Muşeteica, de unde, într-o zi frumoasă, cuprinzi cu privirea cea mai spectaculoasă parte a Făgăraşului dintr-un singur tur de orizont. În plus, dacă pe alte trasee abia dacă ai loc de aglomerate ce sunt vara, aici nu ne-am întâlnit şi nu ne vom întâlni cu nimeni. Aşa pustietate în Făgăraş? Se pare ca da, oricât de surprinzător ni se pare.

Nu mai continuăm până pe Vârful Robiţa (2409 m), chiar dacă e la îndemână – cred că maxim un sfert de oră printr-o şa largă. La ora 15:30 începem calea întoarsă către Vârful Mesteacăn, de unde ţinem în continuare culmea printr-o coborâre leneşă, fragmentată numai de un scurt pasaj stâncos. După acesta reîncepe urcuşul, nu foarte solicitant, iar la ceasurile 17 ne întindem spinările obosite şi luăm o gustare pe Vârful Piscul Negru (2248 m). Nu zăbovim însă foarte mult, căci ştim deja că ne aşteaptă o coborâre lungă şi anevoioasă. Într-adevăr, nu zărim niciun fel de potecă şi trebuie s-o luăm mai întâi peste bolovani nu chiar stabili, apoi prin tufe înalte de afine amestecate cu ienuperi, aşa că nu o dată simt cum piciorul mi se duce în gol. E drept, efortul ne este îndulcit de afine mari, neatinse de nimeni pe acest versant sălbatic. Ceva mai jos, mai bine zis mult mai jos, întâlnim un stâlp iţit parcă de nicăieri cu marcaj cruce albastră, iar din tufe parcă-parcă s-ar zări o potecă. Ne dăm seama ulterior că, într-adevăr, pe aici ar fi traseul, dar de la stâlp n-o ia în sus şi nu ajunge pe vârf, ci îl ocoleşte pe dedesubt, urmând să iasă pe culme în dreptul următorului (Vârful Jorzea), considerabil mai spre sud. Noi continuăm coborârea, lăsăm în stânga un pâlc de pădure rară şi reîntâlnim poteca bine conturată pe care am rătăcit-o în urcare, de dimineaţă.

Panta se domoleşte considerabil dintr-o dată şi, în scurt timp, ajungem la stână. Acum oile au coborât şi suntem întâmpinaţi de câţiva dulăi teritoriali, dar îi ocolim prin învăluire, iar ciobanii strigă la ei şi-i potolesc. Mai departe, prin pădure, peste pârâuri şi tot la vale, până la maşinile parcate pe marginea Transfăgărăşanului – maşini lângă care ne oprim la ora 19:30. Nu putem spune că suntem rupţi de oboseală, deşi coborârea ne-a solicitat genunchii şi atenţia, dar abia aşteptăm să ne scoatem bocancii şi să ne schimbăm hainele transpirate.

Ceva mai proaspeţi, ne suim în maşini şi mai mergem aproximativ un kilometru, până la restaurantul-pensiune Conacul Ursului. Inspectăm în primă fază, cât încă mai avem lumină, locul de campare din spate (care ţine de fapt de alt proprietar), decretăm că ne convine de minune, apoi ne aşezăm la masă. Sunt plăcut impresionată de personalul restaurantului (mie mi se pare o afacere de familie), preţurile mi se par în regulă (chiar decente faţă de concurenţa din zona Bâlei), iar mâncarea este foarte bună. În mod clar, îl recomand celor care vor să ia masa pe segmentul sudic al Transfăgărăşanului. Cu burţile pline, ne luăm catrafusele din maşini şi începem să montăm corturile. Odată ce vedem toate cele aranjate, ne retragem rând pe rând în sacii de dormit, iar mie mi se taie filmul până dimineaţă.

Duminică avem în plan un traseu mult mai umblat decât cel de sâmbătă, parcă pentru a compensa singurătatea de care am avut parte pe culmea Piscului Negru. Micul dejun îl luăm tot în restaurant, adăugând eventual câte ceva din desagă. Strângem corturile, organizăm cât de cât portbagajele şi ne îndreptăm către parcarea de lângă Lacul Bâlea (2034 m). Până parcăm, până ne echipăm şi până ne lămurim de unde anume începe banda albastră, ceasurile trec de 10:30. Găsim până la urmă traseul care începe de lângă Cabana Bâlea şi urcă în pantă domoală pe deasupra tunelului ce taie muntele, până deasupra Curmăturii Bâlei (2201 m); acolo panta devine mai abruptă şi se cambrează în serpentine pe Muchia Bâlei, pentru ca în ultima parte să se domolească din nou pe deasupra Căldării Pietroase (partea superioară a Văii Doamnei), în timp ce intră în Şaua Paltinului (2300 m) în chiţăieli alarmate de marmotă, la aproape o oră de la plecare. Există un traseu ceva mai rapid până în Curmătura Bâlei, crucea roşie care merge pe lângă refugiul Salvamont, însă banda albastră oferă nenumărate unghiuri de perspectivă asupra întregii Căldări Bâlea, minunat luminată de soarele matinal.

Din buza Şeii Paltinului urcăm pe Vârful Paltinului (2398 m), ocazie cu care avem o perspectivă clară atât spre vest, cu Turnul Paltinul în prim plan, după care se suprapun vârfurile Lăiţa, Lăiţel şi Negoiu, cât şi spre nord, cu Piscul Bâlii semeţ şi solitar; spre est, privirile se lovesc din prima de Vârful Iezerul Caprei, după care se întrevede Muchia Buteanu, dar şi trapezul Viştea-Moldoveanu, departe pierdut în ceţuri. De altfel, vremea bună începe să devină capricioasă, în timp ce se adună mase tot mai dense de nori. Nu pare a se lăsa cu precipitaţii, dar vizibilitatea începe să scadă. Parcurgem în continuare porţiunea din creasta principală (bandă roşie deci) care face legătura între şeile Paltinul şi Capra, mergând practic deasupra versantului ce sprijină Căldarea Bâlea. Traseul este pitoresc datorită imaginilor care se desfăşoară sub noi, dar şi datorită câtorva pasaje stâncoase – sarea şi piperul acestei porţiuni de altfel lipsită de prea mari diferenţe de nivel. În partea cea mai de jos, Fereastra Bâlei (2286 m), unde se formează şi un balcon deasupra Lacului Bâlea, stă înfipt un „steag” din tablă care indică direcţia vântului, iar lângă el o roză a vânturilor afectată grav de vreo „anomalie magnetică” – nu numai că-i lipseşte aripa cu „V”, dar estul şi vestul sunt inversate din cauza montării cu capul în jos.

Continuăm cu o urcare mai întâi molcomă, apoi mai susţinută până pe Vârful Iezerul Caprei (2417 m), cel care ne-a ţinut permanent privirea de când am ieşit în creasta principală. Pe vârf, la ora 12:30, ne oprim pentru o gustare şi odihnă, în ciuda aerului tot mai rece favorizat de vântul tăios şi norii tot mai joşi. În acest răstimp, în timp ce admirăm lacurile Capra şi Căpriţa, avem norocul de a zări şi două capre negre care o zbughesc cu rapiditate de pe malul apei, traversează poteca turistică din şa şi urcă aparent fără efort spre Vânătoarea lui Buteanu.

Mânaţi de frig, ne reluăm traseul printr-o coborâre scurtă şi abruptă în Şaua Caprei (2315 m), unde părăsim banda roşie pentru un traseu secundar, cruce albastră care se desprinde pe versantul Vârfului Văiuga, pe sub acesta. Urcuşul merge în diagonală şi alternează panta uşoară cu zonele mai abrupte, abordate în serpentine strânse mai ales după Şaua Văiugii (2390 m). Luăm repede în altitudine şi în curând ajungem la spintecătura în „V” dintre vârfurile Capra şi Vânătoarea lui Buteanu, singura zonă mai expusă a întregului traseu – cu puţină atenţie (şi bocanci, nu adidaşi cum vedem la tot pasul!), se caţără în doi timpi şi trei mişcări, iar la ora 13:30 ne odihnim pe Vârful Vânătoarea lui Buteanu (2507 m). Nu ne grăbeşte nimeni şi, chiar dacă nu mai vedem mai nimic în jur (poate doar fragmente din Muchia Buteanu când ceaţa se mai risipeşte spre nord), ne întindem la masă, relaxare şi fotografii cam jumătate de ceas.

O luăm agale pe drumul de întoarcere, coborâm cu ceva mai multă atenţie şi mai multe mişcări strunga stâncoasă dintre vârfuri şi urmăm crucea albastră pe care am urcat până în Şaua Văiugii, unde se desface un traseu relativ nou, punctul albastru care marchează valea dintre Muchia Buteanu şi Vârful Văiuga. Aceasta, Căldarea Văiuga, este seacă şi bolovănoasă, cu aspect strivitor prin uscăciunea stâncilor sale, iar prima parte a coborârii este destul de anevoioasă – mult grohotiş instabil pe panta abruptă, schimbări bruşte de direcţie în serpentine, dureri de genunchi. Spre fundul căldării panta se domoleşte şi în scurt timp, la întâlnirea cu banda albastră care vine dinspre Vârful Netedu (2351 m), apare privirii parcă de după colţ Căldarea Bâlea. De fapt, chiar înainte de întâlnirea traseelor, există un mic dâmb de pe care privitorul are în faţă imaginea întregii căldări şi a sinuosului Transfăgărăşan, dintr-un unghi destul de rar abordat în fotografii. De aici, punctul albastru coteşte spre stânga şi, împreună cu banda albastră, coboară într-o înclinare medie până lângă Cabana Bâlea, fix în punctul de unde am plecat azi dimineaţă. Este ora 15:30 şi, după cinci ceasuri de traseu, ne îndreptăm spre maşini – cu lehamite faţă de toată ţigănia aferentă unei duminici însorite lângă Lacul Bâlea. Aerul duhneşte a gaze de eşapament şi vibrează în sonorităţi amestecate de discotecă şi manele, burtoşi tuciurii se scarpină la coa…ste lângă maşinile lăsate în drum pentru ca piţi cea roz să se uite la chinezăriile de la chioşc, iar noi nu ştim cum să ne tirăm mai repede.

Ieşim cu greu din parcarea supra-aglomerată, trecem prin tunel pentru a reveni pe versantul sudic şi coborâm cu nerăbdare spre… Conacul Ursului, pentru un prânz târziu binemeritat, de data aceasta pe terasă. Nici aici nu scăpăm de manele, urlate din poiana de vizavi, dar din fericire nu mai avem multe bucate care să ne stea în gât. Sătui şi uşor obosiţi, ne urcăm în maşini şi o ţinem lungă spre Bucureşti, surprinşi de drumul liber atât până la Vidraru, cât şi mai departe spre Curtea de Argeş sau pe autostradă. Dar după intrarea în Bucureşti se schimbă grav situaţia, semn că multă lume a profitat de acest weekend frumos de sfârşit de august. Mâine începe toamna calendaristică, iar eu abia aştept să clasez în album câteva amintiri fotografice dintr-o tură plină de imagini deosebite.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Munte and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

One Response to Munţii Făgăraş

  1. Pingback: Prin Făgăraş, de-a lungul Transfăgărăşanului | Umblărici.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s