München Ziua 10

Plouă şi azi în Regensburg… ce surpriză, de altfel. E drept, numele oraşului vine de la râul care se varsă aici în Dunăre, Regen, dar omonimia cu termenul german pentru „ploaie” se potriveşte perfect. Cu toate acestea, eu ţin să ne plimbăm prin inima oraşului după un mic dejun târziu şi prelungit. Andrei e amabil şi ne lasă cu maşina în centru, scutindu-ne astfel de timpul petrecut pe drum, aşa că intrăm direct în miezul problemei.

Începem plimbarea de lângă turnul cu ceas ce priveşte peste apele acum învolburate ale fluviului. Fostă poartă a fortificaţiilor medievale din secolul al XVI-lea, Brückturm se înalţă mândru pe ţărm, iar aspectul său ireproşabil este o dovadă a grijii pe care o poartă autorităţile moştenirii istorice. Aşa cum vom vedea în orele următoare, centrul vechi al Regensburgului este o bijuterie excelent întreţinută. Păşim pe Steinerne Brücke, podul din piatră construit în prima parte a secolului al XII-lea, o capodoperă a artei construcţiilor civile gotice din Evul Mediu; nu întâmplător, el a servit ca model viitoarelor poduri mult mai cunoscute astăzi: peste Elba în Dresda, peste Vâltava în Praga, peste Tamisa în Londra şi peste Ron în Avignon. La mijlocul podului, arcul central este înălţat ca o cocoaşă – „cocoaşa diavolului” conform legendei care spune că, pentru a-şi putea isprăvi munca ce se surpa noapte de noapte, constructorul a făcut un pact cu diavolul, urmând să-i ofere ca ofrandă primele trei suflete ce urmau să treacă râul la inaugurare; în mod normal, acestea ar fi fost regele, episcopul şi mai marele cavalerilor, însă constructorul trimite înaintea tuturor o găină, un cocoş şi un câine – iată sufletele cu care s-a ales aghiuţă. Furios nevoie mare, acesta s-a opintit să dărâme podul ridicându-l de la mijloc, dar n-a reuşit decât să-i facă acea cocoaşă. Evident, este numai o legendă, arcul înălţat din centru având rol de întărire a contraforturilor.

Podul se află acum în restaurare, dar asta nu ne împiedică să-l traversăm. Ne oprim la jumătate pentru a admira de la balustradă malul străjuit de clădiri vechi şi frumoase, deasupra tuturor ridicându-se profilul turnurilor dantelate ale catedralei. Deşi pe cerul plumburiu nu există nicio speranţă de soare, peisajul este vioi, datorită culorilor vii şi pastelate – dar neostentative – ale tencuielii caselor: roz, galben, portocaliu, ocru, bej, verde, bleu, între care se strecoară pete de alb. Ţărmul opus, unde începe cartierul cochet întins pe Dreifaltigkeitsberg, afişează şiruri de case vechi, cele mai multe reconstrucţii ale clădirilor medievale, în acelaşi curcubeu discret şi înviorător. N-o fi vremea genială în Regensburg – şi-mi amintesc perfect că mult timp după ce m-am întors în România am continuat să car peste tot cu mine umbrela – dar peisajul urban compensează din plin, iar atmosfera generală este veselă şi boemă chiar şi în mijlocul nesfârşitelor torente.

Facem cale întoarsă pe lângă străjerul din piatră ce priveşte către oraş cu mâna la ochi, Bruckmandl, şi ne oprim într-un loc consacrat din Regensburg, numit şugubăţ de Vio „cârnăţul istoric” – Historische Wurstküche; mica bucătărioară, care funcţionează neîntrerupt încă de la înfiinţare, adică prima jumătate a secolului al XII-lea, se mândreşte că vinde zilnic şase mii de cârnaţi oaspeţilor săi – deloc rău pentru o dugheană creată iniţial drept cantină a muncitorilor ce construiau podul. Pe zidul său este însemnat nivelul până la care s-a revărsat Dunărea în 1988, unul dintre cele mai înalte de când se consemnează acest aspect în Regensburg.

Cu harta în mână, o luăm pe Weiße-Hahnen-Gasse, apoi pe pietonala Goliathstraße, cu numele preluat de la una dintre frumoasele sale case – Goliathaus, un mic şi cochet conac gotic din secolul al XIII-lea a cărui faţadă este împodobită cu figurile biblice ale lui David şi Goliat, surprinse într-o frescă de mari dimensiuni. Ajungem repede în Zieroldsplatz cu mica sa fântână din piatră, în faţa primăriei noi; lângă aceasta se înalţă o statuia ce oferă un omagiu uşor macabru trupelor care au respins atacurile otomane: figura principelui elector cu piciorul aşezat triumfător pe un cap cu turban. Aici observăm o tehnică aplicată destul de frecvent la sfârşitul Evului Mediu şi la începutul Erei Industriale, când importanţa şi economia oraşului au luat-o vertiginos în jos: autorităţile sau familiile vechi, cu prestigiu, dar rămase fără bani suficienţi pentru a oferi clădirilor sculpturi pe măsura pretenţiilor, au adoptat stucaturile aparente, obţinute cu ajutorul picturii. Astfel, doar cadrele uşilor monumentale sunt într-adevăr sculptate, restul (conturul ferestrelor, colţurile zidurilor, linia streşinii) nu e cu adevărat în relief, dar jocul dungilor colorate imită cu succes gravurile.

Ca şi aseară, ajungem în renascentista Rathausplatz, al cărei punct central îl reprezintă primăria veche (Altes Rathaus), o solidă construcţie gotică din secolul al XIII-lea, căreia i s-au adăugat structuri baroce, pentru ca mai târziu să fie transformată în Reichstagmuseum. O luăm pe Wahlenstraße, printr-o pădure deasă de magazine, cafenele, taverne şi galerii de artă, centrul vechi al Regensburgului excelând la acest capitol. La capăt, ieşim în Neupfarrplatz, scuar ce gravitează în jurul bisericii gotice protestante din secolul al XVI-lea, Neupfarrkirche. Spre deosebire de alte pieţe din centrul vechi, aceasta este largă şi aerisită, motiv din care deseori la sfârşit de săptămână aici se desfăşoară târguri de fructe şi legume oferite direct de producători; acum însă, cu aşa vreme urâtă, doar rulota unui apicultor încearcă să momească trecătorii.

Distanţele sunt mai mici în această zonă decât par pe hartă, aşa că îngustele Tändlergasse şi Kramgasse ne scot repede în centrul centrului, Domplatz. În mijloc se înalţă, mândră şi zveltă, cea mai preţuită bijuterie gotică a oraşului, a cărei „facere” a durat şase secole: Catedrala Sfântul Petru sau – o denumire ce nu lasă loc dubiilor – Regensburger Dom. Începută în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, pe locul fostei biserici episcopale romanice datând din secolul al VIII-lea, construcţia domului gotic cu ulterioare modificări baroce s-a încheiat abia spre finalul secolului al XIX-lea, prin finanţarea oferită de Ludovic I ce a permis ridicarea turnurilor frontale. Dar se poate spune că a meritat, chiar dacă multe zeci de ani lucrările au stagnat din cauza decăderii economice a oraşului; rezultatul este o superbă şi impunătoare catedrală, unul dintre cele mai reprezentative monumente gotice bavareze. Canoanele stilului arhitectonic sunt întru-totul respectate: arce înalte şi frânte, dantelării ce oferă falsa impresie de fragilitate, coloane cu secţiune în stea cu colţuri rotunjite din curburile cărora predică figuri biblice, arcade încărcate cu scene în baso-relief, muchii şi cornişe brodate, acoperişuri ascuţite. Contrar exteriorului, interiorul este relativ simplu, spaţiul enorm fiind pus în valoare de jocul umbrelor în lumina intrată prin cel mai de seamă decor dinăuntru: splendidele vitralii din cristal colorat, care evidenţiază odoarele altarului. Lipit de catedrală, accesibil printr-un coridor cu tavan pictat, se află muzeul diocezei regensburgheze, Domschatzmuseum. Tezaurul, deşi mic ca număr de piese, conţine câteva obiecte de cult deosebit de frumoase, ca să nu mai vorbesc de valoare lor materială, spirituală şi istorică.

Ieşim din muzeu lângă hotelul de lux Bischofshof, acolo unde se află o statuie elocventă pentru „încrederea” de care se bucura clerul spre finalul epocii medievale: un călugăr ce le vorbeşte, cu faţa mieroasă, câtorva gâşte, în timp ce mantia lui ascunde în spate un vulpoi care tocmai înfulecă o gâscă ce i-a picat în labe. Ilustrarea este deschisă interpretării… Trecem prin Porta Praetoria ce se deschide prin vechiul zid roman din secolul I, care încă mai prezintă ici şi colo câteva tronsoane bine conservate (nu de alta, dar era nevoie de un zid gros care, împreună cu Dunărea, să facă faţă cotropitorilor germanici), dăm ocol pe Niedermünstergasse şi Domstraße, pentru a reveni în Domplatz vegheată de statuia lui Ludovic I. De aici intrăm în mica grădină din spatele catedralei, Domgarten, şi ieşim în dreptul turnului de apărare ridicat în secolul al XIII-lea, Römerturm. Şi-a menţinut rolul protector în timpul celor două războaie mondiale, însă acum l-a preluat pe cel de pitorească apariţie romanică într-un peisaj preponderent gotic şi renascentist.

Înaintăm pe străduţele pietruite pe lângă Abaţia Niedermünster, construită în secolul al VIII-lea în stil romanic, de unde şi aspectul de fortăreaţă atât de necesar pe acea vreme. O luăm pe Kapellegasse, printre clădiri care îmbină barocul cu arhitectura tradiţională ţărănească, şi ne oprim la înmiresmatul magazin de ceaiuri ecologice de pe Schwarze-Bären-Straße de unde plecăm cu sacoşele pline. Ne continuăm drumul pe probabil cea mai importantă arteră comercială a centrului, în întregime pietonală, Maximilianstraße flancată de clădiri masive, majoritatea renascentiste, toate cochete şi curate – observ cu mirare că foarte puţine lucruri s-au schimbat de ultima dată când m-am plimbat pe aici, poate doar luxosul hotel baroc de la capăt, Park-Hotel-Maximilian, să fi primit haine noi de tencuială. Ajunşi în Bahnhofstraße, intrăm în clădirea gării, urcăm pentru a traversa pasarela peste şinele de tren şi ne oprim în galeria comercială Arcaden. Cred că este singura oră din întregul sejur pe care mi-o dedic cumpărăturilor „netematice”, adică altceva decât suveniruri. Am constatat cu ceva timp în urmă că diferenţele între ce se găseşte în magazinele din vestul Europei şi cele de la noi s-au estompat aproape complet, doar în sezoanele de reduceri meritând cu adevărat să faci „shopping” în afară. Acum nu-i deloc sezon de reduceri, aşa că de ce aş pierde timpul cu un sport pe care nu-l practic nici acasă? Asta în condiţiile în care, în oraşe precum München sau Regensburg, chiar ai ce altceva vedea. Acum însă timpul rămas la dispoziţie este mult prea scurt pentru incursiuni cu adevărat turisitice, aşa că-l pierdem prin câteva magazine din care nu cumpărăm mai nimic. De fapt, aşteptăm să ne sune Andrei când îşi ia fetele de acasă şi pleacă înspre noi.

Nu ştim exact unde mergem, dar Andrei ne promite că o să ne placă. La aproximativ treizeci de kilometri de Regensburg, după Kelheim, se află mica localitate Weltenburg. Trecem de ea şi oprim curând într-o parcare sub stăncile ce parcă ies din Dunăre. Acolo, într-un cârlig al cheilor fluviului, a fost fondată la începutul secolului al VII-lea mănăstirea de la Weltenburg. Primii călugări care au populat-o erau scoţieni sau irlandezi, pentru ca mai târziu abaţia să ţină de ordinul benedictin şi să se transforme într-o adevărată fortăreaţă, cu chiliile dispuse între ziduri groase, protejate pe trei laturi de Dunăre, iar pe a patra de relieful stâncos abrupt al Frauenberg. În această incintă astfel protejată, călugării au înfiinţat prima fabrică de bere mănăstirească – în 1050; Paul glumeşte şi spune că, fiind vorba de un an de dinaintea schismei, putem vorbi despre bere ortodoxă. Din păcate, este prea târziu şi restaurantul unde se poate degusta renumita dunkel este închis, dar tentaţia de a reveni aici creşte tot mai mult. Magazinul mănăstirii este însă deschis, aşa că studiem puţin oferta şi luăm, pe lângă o carte, săpun pe bază de miere şi o butelcă de cinci litri de bere. Evident, neagră şi nefiltrată; iar preţul de aproape 9 € este extrem de atractiv. Între ruptura stâncii şi şirul de chilii, delimitând astfel curtea interioară, s-a înălţat în secolul al XVIII-lea a doua biserică, cea care supravieţuieşte până astăzi şi poartă hramul Sfântului Gheorghe. Cei care au conceput-o au fost fraţii Asam cu care am făcut cunoştinţă la München, nu ne miră deci să observăm un baroc extrem de încărcat. Acum are loc ceremonia unei nunţi, aşa că nu ne permitem să intrăm dincolo de pronaos şi lăsăm pe mai târziu o vizită amănunţită a spaţiului larg al naosului.

Urcăm pe treptele ce duc din curte spre dealul pietros Frauenberg care a oferit secole la rând protecţie şi izolare mănăstirii şi ajungem pe o şosea de ţară, care străbate panta molcomă. O urmăm până în zona cea mai înaltă, acolo unde au rămas posterităţii ruinele unei vechi cetăţi romane, probabil un avanpost de apărare şi alarmă aflat pe graniţa imperiului, mai ales că pe aici trecea acum două mii de ani drumul militar de frontieră. Din acest punct, de sus, avem imaginea întreagă a mănăstirii ce pâlpâie lumini printre arbori, însoţită de silueta tăcută şi discretă a capelei din coasta dealului. Coborâm puţin şi ne deviem paşii către Frauenbergkapelle, pe care o aflăm închisă şi aruncăm doar câteva priviri înăuntru; ceea ce ne atrage atenţia este şirul de pietre de hotar pe care sunt ilustrate prin pictură populară momentele importante ale Drumului Crucii – frumoasă imagine deasupra apelor tulburi ale Dunării ce reflectă acum ultimele licăriri ale zilei şi umbra codrului negru. Revenim la biserica ale cărei ziduri sunt scăldate în lumină şi, cum nunta s-a terminat, intrăm din nou pentru a studia interiorul, în timp ce corul îşi încheie citirea partiturilor religioase tradiţionale şi intonează Hallelujah a lui Leonard Cohen. Contextul este deci ideal pentru a admira frescele şi stucaturile maeştrilor barocului bavarez, cu accent pe tavanul cupolei, pictat în întregime, pe brâul lat de dedesubt unde scenele biblice sunt zugrăvite în basorelief aurit pe fundal alb, pe statuia patronului bisericii din dreptul altarului şi pe orga nu foarte mare, dar o adevărată bijuterie din filigran. Este întuneric de-a binelea când ieşim din biserică, dăm ocol curţii în care piatra cubică luceşte sub greutatea ploii friguroase, ieşim printr-un gang arcuit şi ne adăpostim în maşină, la căldură.

Reveniţi în Regensburg, ne oprim într-unul dintre mall-urile oraşului (cred că în Köwe Einkaufscentrum), unde Vio şi Andrei propun să mergem la un restaurant japonez, un preferat de-al lor. Este ultima seară pe care o petrecem pe teritoriu german, a zecea, aşa că nu avem nimic împotrivă să renunţăm la meniul greucenesc bavarez în favoarea a ceva mult mai uşor, specific bucătăriei asiatice. Alegere deloc rea, pentru că supele şi felurile principale sunt deosebit de bune, săţioase fără a da impresia de preaplin. Mai ales că trebuie să lăsăm puţin loc, întrucât ne dăm seama că vom avea nişte bagaje supraîncărcate şi, deci, nu putem lua acasă butoiaşul de bere. Aşa că, odată întorşi la gazdele noastre, îl desfacem – proces ce necesită întreaga îndemânare a celor doi bărbaţi – şi încercăm să-l dăm gata. Berea neagră mănăstirească este într-adevăr extraordinar de bună şi ne pare tare rău că nu avem cum facem provizii. Andrei ne promite însă că, la primul drum în România, ne va aduce un portbagaj plin… Tot în această seară aflu că doi dintre şefii mei, fondatori ai firmei la care lucrez, au fost colegi cu Andrei şi că el era cât pe ce să fie al treilea dacă nu pleca în Germania chiar înainte de a începe să vină contractele grele. Dacă mai aveam dubii că lumea ar fi mică, iată-le spulberate.

Urmează partea cea mai neplăcută a excursiei noastre: strânsul calabalâcului pentru întoarcerea în ţară. Nici nu ştiu cum voi îndesa totul înapoi în rucsaci, dar cum-necum reuşesc. Mâine trebuie să ne trezim devreme, chiar dacă nu mai apelăm la tren, întrucât Andrei s-a oferit să ne ducă cu maşina. Este totuşi ceva de mers, iar avionul pleacă în prima parte a dimineţii. În stilul nostru caracteristic, vom ajunge în ultimul moment, mai ales că aeroportul va fi tare aglomerat, la bagajele de cală va fi mare tevatură din cauza schiurilor diverselor familii, iar la punctul de control un vameş prea zelos va ţine morţiş să-mi verifice fiecare obiectiv în parte, plus aparatul foto. Din aceste motive, deşi vom avea surpriza de a vedea echipa Bayern-ului la check-in, nu ne vom aventura pentru vreun autograf. Pe curând, frumoasă Bavarie. Te asigurăm că avem toate intenţiile să revenim!

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări urbane and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s