München Ziua 6

Nu e ca şi cum n-am avea program pentru ultima zi din an, mai ales că pe lângă planul stabilit de Paul am tot venit şi eu cu adăugiri, unele realizabile, altele doar dorinţe. Doar că instituţiile bavareze, în speţă muzeele, nu prea sunt de acord cu noi: azi e zi liberă pentru toate care ne-ar putea trece prin cap, lucru pe care-l constatăm uneori chiar la faţa locului. În plus, spre exasperarea lui Paul şi a lui Mihai, şi Saturnul e închis, ca să nu mai vorbesc de mica dugheană cu viniluri de pe Fraunhoferstraße. Aşa că eu şi Paul ne alegem cu o lungă plimbare pe străzi până în ora prânzului.

Ieşiţi de la metrou la Odeonsplatz, o luăm pe Briennerstraße, elegantul bulevard care face legătura cu Karolinenplatz; chiar la începutul său, Maximilian I veghează de pe calul său de bronz un scuar retras, Wittelsbacherplatz, ascuns între Palais Arco-Zinneberg, Palais Ludwig Ferdinand (ambele clădiri neoclasice din secolul al XIX-lea, proiectate de Leo von Klenze, cea de-a doua fiindu-i şi reşedinţă) şi fosta sală de concerte Odeon (care acum găzduieşte Ministerul de Infrastructură – Bayerisches Staatsministerium des Innern, für Bau und Verkehr). O luăm pe lângă Bayerische Landesbank (Banca Bavareză) pentru a ajunge mai repede în Kunstareal cel bogat în muzee, mai precis în faţa Pinakothek der Moderne, rămasă restantă. După cum am spus în primul paragraf: ţeapă, este închis.

Ne reluăm deci plimbarea, în ideea de a face mai mulţi purici pe Neuhauserstraße, acolo unde Paul are un obiectiv bine stabilit. Pe drum însă ne oprim pentru câteva clipe în faţa clădirilor maiestuoase care flanchează Lenbachplatz, cea delimitată de Maximiliansplatz de fântâna semicirculară, după tipar clasic, Wittelsbacher Brunnen. Aici au fost readuse la viaţă, spre sfârşitul secolului al XIX-lea, trei stiluri contradictorii sub tendinţa generală art nouveau: neorenascentism prin Künstlerhaus (clădire scundă şi simetrică, cu coloane aparente de forma unor făpturi jumătate om, jumătate plante – folosită şi astăzi în scopul iniţial, acela de centru cultural şi artistic), neobaroc prin Palais Bernheimer (o colecţie impozantă de coloane, balustrade, gravuri şi statui), neoclasic prin Börse München (fosta clădire a bursei monetare, retrasă discret în spatele arborilor, dar cu o siluetă ce-i subliniază importanţa).

Un colţ de stradă ne desparte de Justizpalast, al cărui splendid neobaroc îl putem observa acum pe timp de zi, cu toate acele frumoase statui albe proiectate pe albastrul cerului; între ele iese în evidenţă, chiar deasupra intrării, alegoria Dreptăţii: personajul justiţiar lipsit de ochi, cu balanţa într-o mână şi sabia în cealaltă, alături fiindu-i omul liber şi omul înlănţuit. Ne îndreptăm apoi spre Karlsplatz, ce poartă numele electorului Carol Teodor – pare-se un personaj deloc îndrăgit, motiv din care locuitorii preferă să se refere la această piaţă centrală drept Stachus. Pe timp de vară, scuarul este însufleţit de o largă fântână arteziană, construită cu ocazia Jocurilor Olimpice din 1972, dar acum aceasta a cedat locul unui întins patinoar însoţit de barăci cu vin fiert şi îndrăgiţii curry-wurst. Întreaga forfotă este privită de sus de către statuile rond bosse ale celor două clădiri construite în prelungirea Karlstor: Karlsplatzrondells. Trecem pe sub Karlstor şi aruncăm o privire figurinelor din bronz ce împodobesc acoperişurile ţuguiate ale Oberpollinger (nave şi oameni) şi ajungem astfel la marele magazin de electronice şi electrocasnice Saturn: din nou, verdictul este „închis”. Singurul câştig este că observăm cât de multe buticuri cu suveniruri se află pe Neuhauserstraße, ceea ce ne va fi de folos înainte să părăsim oraşul.

Între timp s-a făcut ora prânzului şi am stabilit cu ceilalţi că astăzi schimbăm registrul şi mergem la un running-sushi, din categoria all-you-can-eat; este ideea mea fixă căreia trebuie să-i cedez de câte ori ajungem prin Occident. Alegerea, făcută după preţ, recenzii şi accesibilitate, este japonezul Tsuki Ji din Kapuzinerstraße 7. Nu, nu este închis şi aici, am verificat înainte. Meniul de prânz, până în ora 15, costă 9,90 € (seara, după 17:30, creşte cu 6 €), ceea ce înseamnă oricâte farfurioare cu bunătăţi din cele care trec pe lângă tine, pe bandă rulantă; băutura se plăteşte separat. Rolele de sushi sunt într-adevăr delicioase şi nici restul bucatelor nu ne dezamăgeşte, aşa că nu ştiu dacă are sens să spun că în momentul în care ne ridicăm să plecăm am vrea să cerem câte o macara. Însă trebuie să ne punem şi în mişcare, pentru că avem de făcut cumpărături pentru masa festivă de diseară. Împreună cu Paul şi Mihai, ne întoarcem în centru, la Müller GmbH de pe Tal, ochit de câteva zile. După urmărirea listei schiţate cu cele necesare, alegeri, idei spontane şi nu foarte mulţi bani cheltuiţi, ieşim cu căruţul încărcat cu mâncare, băutură (adică bere şi o sticlă din cea mai ieftină şampanie – să fie) şi o cutie de pocnitori, pasiunea lui Paul. Fiind rezolvată şi această problemă, ne îndreptăm spre casă unde ne împărţim între odihnă şi trebăluit în bucătărie, unde prelucrăm cele cumpărate.

Cam cu o oră înainte de miezul nopţii, lăsăm bunătăţurile pe platouri în frigider, ne îmbrăcăm cât de cât festiv şi călduros în acelaşi timp şi pornim către Marienplatz, unde intuim noi că va fi cel mai frumos foc de artificii – asta după experienţa Brandenburgertor de la Berlin. Recunoaştem, nu mai vrem o reeditare a anului trecut, când la Barcelona am aflat că Revelionul nu se sărbătoreşte în vreun fel anume, altfel decât de rătăciţii de turişti care aşteaptă în van să pornească Font Màgica de Montjuïc. De când ajungem în scuarul central, începem să observăm proporţiile „dezastrului”, întrucât aproape fiecare participant la acţiune – şi sunt mulţi – este bine înarmat cu muniţie. De exemplu, un tataie pe care l-ai lua drept respectabil împinge un căruţ de supermaket plin cu petarde, artificii şi alte nenorociri, iar cei din jurul nostru au măcar câte o sacoşă bine aprovizionată. Ne găsim un loc cât de cât sigur – nimic nu e cu adevărat în siguranţă acum aici – lângă clădirea de pe Weinstraße, astfel încât să putem vedea „măcelul”, dar să nu fim şi noi „măcelăriţi”.

Orologiul din turnul primăriei bate punctual, tacticos şi impasibil ultimele secunde din 2013: 10, 9, 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1! La mulţi ani, 2014! Să înceapă războiul din Marienplatz! Nu ştiu dacă ceea ce urmează intră la categoria „frumos”, dar poate sta ca etichetă pentru sertarul „infernal”. Urechile nu vor mai fi niciodată ca înainte. Acum trebuie să recunosc: ce-i al nemţilor, al lor e. În centrul pieţei s-a împrejmuit o zonă, singura în care ai avea voie teoretic să plasezi bombele şi trasoarele, pentru ca cei din jurul tău să nu sufere, iar vizibilitatea să fie optimă. Din acel punct, singurele care trebuie să facă faţă asaltului furibund sunt zidurile primăriei şi, pare-mi-se mie, au experienţă la acest capitol. Dar sunt suficienţi nesimţiţi sau, pur şi simplu, inconştienţi care lansează artificiile din mâini şi nu în sus, cum cere logica, ci în lateral, eventual chiar pe orizontală. O astfel de cometă îmi trece razant prin faţa ochelarilor şi se opreşte în geaca lui Paul – mai-mai să scape din mână sticla de şampanie abia desfăcută. Cu ochii cât cepele, ba la florile artificiilor care se deschid în noapte, ba la posibilele atentate din împrejurimi, ciocnim de sănătate şi noroc bun, facem câteva fotografii şi ne zgribulim unul în altul. E frig pe 1 ianuarie 2014… Acum, în ceea ce priveşte pirotehnica, nu cred că-i nimeni dat pe spate. Cum nu există ceva „oficial”, organizat să zicem de primărie, spectacolul nu este grandios sau sincronizat, căci fiecare a venit cu ce-a găsit de vânzare publicului larg (adică focuri de calibru mic) şi a lansat cum s-a priceput. Nu ştiu dacă lucrurile stau altfel în alte părţi ale oraşului, dar mă îndoiesc. Aşa că artificiile în sine sunt multe, dar nu spectaculoase. În schimb, pocnetele, plesniturile, ţiuiturile şi restul arsenalului de zgomote sunt de mare angajament, aşa cum se cuvine într-un oraş plin de viaţă cum e Münchenul. Iar fumul care umple Marienplatz devine atât de gros încât „Alter Peter” abia se mai vede, ireal. Mă declar însă mulţumită că lipsesc scenele cu muzică de petrecere, Loredane, Voltaje sau alte porcării.

La scurt timp după ce cuplul de lângă noi, trecut bine prin a doua vârstă dar extrem de chic (amândoi în negru, ea cu haină lungă de blană şi machiaj de seară, el cu joben şi baston), se declară depăşit de vremuri şi dispare în noapte, hotărâm că nici nouă nu prea ne mai trebuie nebunia din Marienplatz. Abandonăm sticla de şampanie pe jumătate plină (e clar, la anul luăm vin, măcar să nu mai facem risipă) şi ne îndreptăm spre metrou, nu înainte de a o observa pe tânăra beată şi drogată care-şi expune chiloţii pe balustrada de acces în subteran – chiar înainte ca prietenii săi s-o arunce în braţele grupului de sub balustradă, grup care nu mai e format din prieteni. E bună şi lecţia asta de viaţă: dacă tot ai de gând să te faci muci, măcar alege-ţi cu grijă tovarăşii de băutură. Ajunşi în apropierea casei, prindem şi noi curaj să ne lansăm „artileria”; în piaţă, Paul a declarat că n-are tupeu să se apropie de îngrăditura cu război, încurajat probabil şi de lipsa lui cronică şi epică de îndemânare – şi, ca să nu-l pun în aşa lumină proastă, nici ceilalţi doi nu s-au arătat mai dornici de aventuri pirotehnice. Aşadar, în siguranţa intersecţiei dintre Westermühlstraße şi Klenzestraße, Paul şi Bogdan dau foc micii bombiţe din dotare, un mare fâs şi ca lumini, dar mai ales ca zgomot. Amatori… Urcăm repede la apartament, unde ne aşteaptă căldura, mâncarea şi băutura. Ne dezmorţim oasele şi, în doi timp şi trei mişcări, masa-i gata – un adevărat festin, scăldat în bere nefiltrată şi voie bună. Dăm drumul la rockereli, ne umplem farfuriile, dăm noroc şi stăm câteva ore – fiecare cât rezistă – la palavre, glume şi chiar şi discuţii serioase. În urmă rămâne mâncare cât să ne ajungă până la sfârşitul sejurului, precum şi amintirea unui 2013 cu bune şi rele, dar destul de mulţumitor cât să nu ne plângem.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări urbane and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s