Children of Bodom, Decapitation & Medeia (Turbohalle, Bucureşti)

Este a doua oară când Children of Bodom vine la Bucureşti şi, între timp, am ratat un concert de-al lor la un festival de pe-afară pentru că s-a suprapus cu ceva mai interesant, în condiţiile în care prima experienţă fusese o tortură pentru urechi. Cum finlandezii aceştia sunt destul de cunoscuţi pentru sonorizări proaste, am ceva îndoieli dacă să vin sau nu în seara aceasta în Turbohalle. Curiozitatea şi melomania înving însă scepticismul, aşa că iată-mă.

La ora începerii, opt fix, sala este – cum m-am obişnuit în ultima vreme – goală; nu dezolant, dar pe-aproape. Medeia apare în faţa unui public amorţit, însă nu-i ia mult să-i scoată pe spectatori din moleşeală şi să-i facă să ţopăie şi să încingă primele moshpit-uri. Muzica finlandezilor „mezini” din seara aceasta este energică, bine structurată, brutalizată de chitare şi îmblânzită de clape; atitudinea de scenă a trupeţilor se mulează bine pe melodic death metal-ul propus, iar piesele au ceva cârlige. Nu, Medeia nu este o revelaţie, dar oamenii îşi fac bine şi cu entuziasm treaba, iar produs finit, cel puţin live, este cât se poate de plăcut. Dacă scopul a fost să încălzească şi să metalizeze atmosfera, atunci: misiune îndeplinită, pentru că au parte de o primire extrem de călduroasă. Dacă cei cinci, care anunţă că se vor afla pe rând la standul cu discuri şi tricouri pentru a-şi întâlni ascultătorii, se vor alege şi cu ceva vânzare, cu atât mai bine.

Al doilea nume al serii este Decapitated, trupă poloneză pe care am apucat s-o văd astă vară, la Rockstadt. Cum atunci eram şi obosită, şi nerăbdătoare să înceapă Gojira, n-am dat prea mare atenţie greilor polonezi, dar acum recuperez. Şi am ce, pentru că Decapitated înseamnă un tăvălug de desfăşurare de forţe. Gata cu „melodia”, să vină tehnicitatea şi agresivitatea controlat dozată, care calcă sistematic în picioare audienţa. Repertoriul polonezilor este format din piese solide, compoziţii cu multă personalitate, în care autenticul, migala, furia şi onestitatea se simt ca acasă. Nu-s prea multe compromisuri în muzica Decapitated, iar rezultatul final dinamitează publicul – moshpit, wall of death şi mult, mult headbanging. Nu-s polonezii capete de afiş, dar nu mă mir când la final destul de multă lume cere un bis.

Încordarea mea creşte pe măsură ce trece timpul, iar când scena este luată cu asalt de Children of Bodom stau ca pe ace. Este însă nevoie de numai o piesă, Silent Night, Bodom Night, pentru a mă relaxa – de data aceasta sunetul e impecabil. Se aude perfect chitara (iar la Alexi Laiho chiar ai ce auzi), iar clapele lui Janne Warman punctează clar şi nu se pierd într-un zgomot nedefinit. Pe măsură ce subiectul se dezvoltă, cu Needled 24/7 (unul dintre deliciile serii), Sixpounder şi Halo of Blood (titlul albumului promovat în turneu), iau seama şi la restul echipei, deloc de neglijat – pentru că ritmul, de cele mai multe ori ameţitor, nelipsit însă de ruperi lente, este susţinut de Jaska Raatikainen (tobe), Roope Latvala (chitară) şi Henkka Blacksmith (bas). Este o adevărată plăcere să-i asculţi pe finlandezi într-un mediu sonor propice şi să înţelegi de ce sunt atât de apreciaţi în comunitatea metal. Fără să fie adepţii laturii extrem-agresive a death metal-ului, cei cinci îmbracă piesele într-un dinamism debordant, iar „marca înregistrată” o reprezintă chitara şi vocea lui Laiho. Nu rar mi s-a întâmplat să ascult o piesă necunoscută Children of Bodom şi să-mi dau seama imediat de cine-i trupa. Să fim serioşi, aţi putea crede că Scream for Silence sau Dead Man’s Hand on You (ambele noi) sunt cântate de oricine altcineva? Iar când ies la înaintare „clasicele” – Bodom after Midnight, Lake Bodom, Hate Crew Deathroll şi Are You Dead Yet? – nu-i de mirare că masa de oameni, considerabil mărită acum, nu cunoaşte prea multe clipe de răgaz. Când tempoul este crescut, spectatorii încing pit-uri după pit-uri sau se lasă purtaţi pe braţe, iar când încetineşte agită furibund din plete. Îmi place că setlist-ul este extrem de echilibrat, întrucât nu lipseşte niciun album cu excepţia penultimului, poate tocmai pentru că acela a avut primplanul turneul trecut. Astfel, Blooddrunk,  Angels Don’t Kill, Towards the End, Hate Me!, Downfall şi In Your Face completează un concert omogen, ca muzică şi tematică, marca inconfundabilă Children of Bodom. Sunt de acord cu criticile aduse de cei care spun că finlandezii sunt liniari în discografie, un fel de Running Wild ai death metal-ului melodios (deşi fraza „ai ascultat un album, le-ai ascultat pe toate” mi se pare exagerată) şi pot înţelege de ce ar surveni monotonia când iei trupa la puricat. Dar în concert nu găsesc momente de plictiseală, iar nivelul foarte bun al sunetului mă face să savurez fiecare riff, pasaj de clape şi incursiune întortocheată de tobe.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Concerte and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s