Trooper (Turbohalle, Bucureşti)

Ajunşi la un nivel destul de mare de popularitate în România, era de aşteptat ca cei de la Trooper să pregătească ceva special cu ocazia lansării noului album, Atmosfera. Iar un spectacol de trei ore în Turbohalle, asezonat cu elemente-surpriză, efecte pirotehnice şi invitaţi speciali le vine ca o mănuşă fanilor bucureşteni şi nu numai, care se strâng repede în sala generoasă. Nu m-a priceput niciodată la estimări, iar faptul că acum scena este dispusă central, cu accesul publicului pe oricare latură, îmi dă şi mai rău peste cap numerele, dar la o primă privire m-aş hazarda la o mie de oameni. Cum concertul încă nu a început, cei care nu se înghesuie la sesiunea de autografe sunt prezenţi fie la standul cu tricouri şi CD-uri, fie îşi savurează berea pe o canapea confortabilă, fie încearcă să-şi păstreze primul rând de la gard. Apropo de CD-uri, nu este prezent decât noul lansat Atmosfera, iar preţul este mai mult decât decent – 20 de lei.

Îmi place ideea acestei scene, prin care cei cinci artişti pot fi priviţi din toate unghiurile, mai ales că şi ei se vântură de colo până colo; inclusiv John, bateristul, îşi schimbă poziţia între piese, profitând de două seturi de tobe dispuse spate în spate. Întrucât acest aspect logistic a fost anunţat dinainte, nu-l voi încadra la capitolul surprize (deşi eu mă tot întrebam cum anume ar arăta o astfel de scenă), ceea ce nu pot spune despre intrarea în scenă a Coiotului, al cărui gât poartă o „podoabă” mai atipică – un boa mărişor, galben şi docil – Anul şarpelui ne introduce în Atmosfera, adică, aşa cum nu o dată explică Coiotu că este acea atmosferă specială creată de fani la concerte.

Altă surpriză o reprezintă includerea în desfăşurătorul serii a unor piese fie extrem de rar cântate live, fie aproape uitate în ultimii ani – Încă o luptă, Pentru tot ce-a fost, O viaţă este prea mult, Verset uitat, Rugăciunea soldatului, Scandal. Şi cum în trei ore este loc de multă muzică, nu lipsesc hiturile (Old School, Baby!, Încă un strigăt, Un singur drum, Tari ca munţii, Nu mai contează, Amintiri, Nu trebuie să vrei, Tari ca munţii, Strigăt), dar nici piese care au mai puţine „cârlige”, însă se adaugă ingredientelor care fac din Trooper poate cea mai îndrăgită formaţie de heavy metal din România (Până când moartea ne va despărţi, 17:00, Voodoo, Vino cu mine). Un moment special pentru mine îl reprezintă pasajul din Vlad Ţepeş – Poemele Valahiei, albumul cel mai aproape de sufletul meu după cel de debut: Ursitoarele, Solii turci, Vlad Ţepeş, Legământul, cântate una după alta, ca stâlpi principali ai unei poveşti, şi beneficiind de clapele celui care a înregistrat şi pe album, Sabin Boghici.

În ceea ce priveşte ultimul album, trooperii nu rămân datori şi ne prezintă câteva mostre a ceea ce înseamnă el „pe viu”: Hatebook, Zi după zi (la care îşi aduc aportul invitatul din studio, Mihai Georgescu de la Bere Gratis, dar şi Cristian Hrubaru, de la Rock FM), Pe aici nu se trece (cea mai potrivită pentru o prestaţie live, dacă mă întrebaţi pe mine), Soarele şi luna şi Trăieşte clipa. Între toate acestea, are loc o pauză în care Hrubaru trage la sorţi biletele câştigătoare (tricouri Affliction şi invitaţii la Scorpions), apoi face prezentarea membrilor Trooper – singura parte a serii care mi se pare total neinspirată; nu faptul în sine, că-i prezintă, ci modul mult prea bombastic şi pretenţios în care o face – aşa cum un banc deocheat pare genial spus de un student în foame şi de prost gust spus de un intelectual trecut de patruzeci de ani. Ca să nu mai zicem că nu e nimeni în sală care să nu ştie de ce sunt în stare Balaurul, Coiotu, Oscar, Popa sau John.

Nu lipsesc artificiile, flăcările şi jocul de lumini, aşa cum nu lipseşte interacţiunea cladă dintre trupeţi şi un public însufleţit. Au trecut aproape optsprezece ani de când, în Târgovişte, se năştea numele Trooper şi tot atâţia ani de concerte în cluburi obscure, la festivaluri care au răzbătut cu greu, de prezenţe în deschiderea unor nume mari, de crearea unei nişe de public captivate şi de înregistrări tot mai profesioniste; aniversări şi lansări de album, laude şi critici, adulaţii şi contestări. Oare în tot acest timp băieţii de la Trooper au ştiut să păstreze pasiunea şi sinceritatea demersului artistic? În ceea ce priveşte concertele, mai ales când sunt cap de afiş, pot spune: cu siguranţă, da. Rămâne să ascultăm şi albumul.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Concerte and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s