Finntroll, Týr & Skálmöld (The Silver Church, Bucureşti)

Iată cum duminică seara nordul îngheţat şi mitologia care-l înconjoară invadează Bucureştii nu complet ieşiţi din vară. The Silver Church strânge încet-încet rânduri de rockeri amatori de metal – folk, viking, humppa sau cum o mai fi el – şi de multă mişcare în front. Nu de alta, dar afişul anunţă nu numai obişnuitele moshpit-uri şi headbanging, ci şi ţopăială pe ritmurile folclorului scandinav.

Skálmöld încălzeşte bine atmosfera, iar spectatorii, chiar dacă mulţi n-au auzit de simpaticii islandezi, sunt extrem de receptivi. Cei şase muzicieni nu vin cu nimic nou în reţeta folk metal-ului, dar o aplică corect, ca la carte, iar atitudinea degajată, implicarea în prestaţia live şi apropierea faţă de public justifică uralele cu care sunt întâmpinaţi. Ce-i drept, cu rare excepţii, e greu să abordezi viking/folk fără să ai priză la public, tocmai datorită ritmului săltăreţ şi a variaţiei chitarei între distors şi clean. Nu ţin neapărat să aud un bis şi nici nu voi da iama să le cumpăr cele două albume, dar cei de la Skálmöld au lipici şi sunt o bună alegere pentru deschiderea unei seri axate pe aceeaşi direcţie muzicală.

Îmi doream de ceva timp să văd Týr, o trupă despre care cineva glumea că a strâns jumătate din populaţia ţării din care provine. Aşa mici cum sunt Insulele Feroe, Týr s-a remarcat de ceva ani şi, chiar dacă a rămas oarecum în underground, are destul de mulţi fani – clubul s-a umplut deja, iar primele rânduri reprezintă o adevărată aventură dacă vrei să treci dintr-o parte în alta. Nu-i vorba numai de aglomeraţie, ci şi de agitaţia continuă cu care spectatorii români (şi bulgari, în număr de luat în seamă) răspund la Hold the Heathen Hammer High, Blood of Heroes, Tróndur í gøtu sau Mare of My Night. Riff-urile rapide succedate de momente folk, petele de culoare ale versurilor în feroeză, încrâncenarea cu care cântă vocal-chitaristul Heri Joensen, energia degajată de ceilalţi doi membri permanenţi – chitaristul Terji Skibenæs şi basistul Gunnar Thomsen, solo-urile cu tentă progresivă picurate între ritmurile sacadate şi pasajele aproape dansabile, tot acest metal solid cu rădăcini în muzica tradiţională nordică – iată ingredientele unui concert extrem de reuşit. La toate acestea se adaugă un aspect constant întreaga seară: un sunet foarte bun, clar şi la un volum suportabil. Numai bine să te bucuri complet de Sinklars vísa, Another Fallen Brother, Shadow of the Swastika şi Valkyrja, în timp ce ridici în aer un corn plin cu bere. Nu avem parte de bis, iar seara se încheie cu piesa care dă numele ultimului album – cel în al cărui turneu de promovare se află Týr, aşa cum o demonstrează si setlist-ul ales: jumătate sunt piese de pe Valkyrja; dacă v-a plăcut concertul, înseamnă că veţi aprecia şi discul lansat de numai câteva zile.

Tot cu un album lansat anul acesta, Finntroll îneacă Europa în sânge – Blodsvept over Europe Tour ajunge şi la Bucureşti, iar scena este luată cu asalt de şase perechi de urechi de troll. În timp ce Blodsvept, Solsagan, Mordminnen şi Dråp mătură scena, în public se stârnesc moşpit-urile unul după altul, iar cei rămaşi pe-afară îşi agită cu putere pletele, căştile de vikingi, cornurile cu băutură, tricourile ude, steagurile şi ce se mai găseşte. Dacă am avut vreodată îndoieli că muzica poate comunica şi fără a i se înţelege versurile, acum sunt spulberate. Asta, sau un club întreg înţelege suedeza (ciudata particularitate a unei trupe finlandeze)… Nu neg că mi-ar plăcea să înţeleg la prima mână despre poporul blestemat din Ett folk förbannat, giganţii din När jättar marscherar, fiica pădurii din Skogsdotter sau vrăjitoarea din Häxbrygd, dar rareori am resimţit mai puţin ca acum lipsa cunoaşterii limbii lui Katla (Jan Jämsen – fostul vocal, responsabil în continuare cu versurile). Furia lui Vreth (Mathias Lillmåns), în timp ce agită un microfon de „război”, vorbeşte de la sine, iar basistul Tundra (Sami Uusitalo) şi chitariştii Skrymer (Samuli Ponsimaa – despre care nu ştiu cum a împăcat urechile cu jobenul) şi Routa (Mikael Karlbom) îi ţin isonul cu o explozie de energie. Vocea care oscilează între death metal, folk metal şi, din când în când, derapează spre black metal, precum şi atitudinea războinică a lui Vreth, sunt principala piesă de rezistenţă a unui concert extrem de dinamic. Altfel, membrii Finntroll fac ce ştiu mai bine: tempo rapid punctat de bateria lui Beast Dominator (adică Samu Ruotsalainen), întors în toate tăvălugurile riff-urilor chitarelor, contrabalansat de bas şi nuanţat de clapele lui Aleksi Virta. Slaget vid blodsälv, En mäktig här, Intro, Svartberg, Under bergets rot, Nedgång şi, puţin mai târziu, Jaktens tid amintesc de patru dintre albumele precedente, înainte ca Skövlarens död să readucă în primplan ultimul disc. Părerea mea subiectivă este însă că finlandezii au păstrat „the best for last” – adică bis-ul, cu ale sale piese de pe cel mai reuşit album, Nattfödd: Nattfödd şi Trollhammaren. Finntroll pe scenă înseamnă jumătate muzică (la a cărei calitate artiştii nu fac rabat) şi jumătate spectacol (unde rabatul nu este făcut la capitolul nebunie). Nu mă refer la unul care să implice teatrul, efectele vizuale sau pirotehnice, căci un generator de fum este suficient pentru momentele dramatice, ci la energia pură care pulsează în ritmuri de humppa metal – copyright Finntroll.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Concerte and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s