Lost Society (Club Panic, Bucureşti)

După ce am avut ocazia (de voie, de nevoie) să ascult albumul de debut Lost Society până la exasperare, din fazele incipiente şi primitive, trecând prin mixaj, masterizare şi, în sfârşit, produsul finit, nu am de ales şi trebuie să vin la concertul de lansare din Panic, club din buricul târgului, axat pe alternative şi punk. Când ajung, pe scena din sala vagon se desfăşoară Anomalii, trupă de punk energică şi, cum îi stă bine genului, uşor rudimentară, dar pe gustul celor care frecventează de obicei localul. Prea multe despre tinerii bucureşteni nu reţin, întrucât nu le urmăresc recitalul decât atunci când alături de ei preia chitara Matei Tibacu-Blendea (tobarul şi co-fondatorul Lost Society); în rest inspectez locul şi mă întreb cum sună oare o trupă mai complexă de atât în văgăuna asta…

Răspunsul îl capăt în apropierea ceasurilor 22, când urcă pe scenă „vedetele” din Lost Society, adică Matei Tibacu- Blendea în spatele tobelor şi Paul „Slayer” Grigoriu la voce. Sacoul acestuia din urmă, în ton cu influenţele punk ale trupei, lasă în scurt timp la vedere un tricou inscripţionat simplu „ceva… groaznic”; nu ştiu dacă se referă la mesajul piesei titlu de album şi nume de trupă, Lost Society, dar cu siguranţă suntem invitaţi să aflăm. Colaboratorii live sunt aceiaşi de la primul concert, acum un an, doar instrumentele s-au mai schimbat între ele: Ştefan Hâncu (unicul membru Dulceaţa Morţii) la bas, Adrian Moisoiu şi Cătălin Rădulescu la cele două chitare; s-a renunţat la sample-urile de pe laptop, dar nimeni nu pare să le ducă lipsa. Acestea fiind spuse, îi dăm înainte cu prezentarea albumului prin Chain Song şi Anti-Leftist Manifesto, la care Ştefan şi Cătălin schimbă între ei instrumentele. Surprizele de care am parte sunt două şi ambele îmbucurătoare: sunetul este nesperat de bun pentru hruba ce adăposteşte scena, iar în publicul mult mai dens decât se aştepta patronul clubului sunt destui care ştiu deja versurile. Cum piesele sunt dinamice, atacă teme sociale şi politice, iar interpretarea denotă experienţa pe scenă a majorităţii membrilor trupei, nu-i de mirare că pot constata în masa de oameni o continuă viermuială şi aplauze entuziaste.

Road to the Sea, singura piesă lentă a concertului, este precedată de un „la mulţi ani” cântat lui Paul, care apoi ia loc pe un scaun de bar adus special pentru momentul sensibil. Cu această ocazie observ că deseori dialogul cu publicul trece de la solist în spatele tobelor, unde Matei face uz de microfon de câte ori poate, cu glumiţe şi miştouri care prind de minune. Seara continuă în forţă cu I Noticed You Died şi cover-ul House of Suffering (Bad Brains, febleţea lui Matei), apoi  un afront adus omului „modern”, Nirvana Pizza. Precedată de un discurs în genul celor ţinute de Ceauşescu, dar cu subiect becurile ecologice, Green Is the New Red încheie un concert savurat de public, dar şi de trupeţi, a căror plăcere de a fi pe scenă este evidentă, cel puţin în cazul duo-ului de bază. Că lucrurile stau mult mai bine decât aceştia se aşteptau vine ca dovadă cererea insistentă de bis, iar Lost Society trebuie să se întoarcă pe scenă pentru încă o piesă. Din păcate însă nu au pregătit nicio rezervă, aşa că ascultăm din nou Anti-Leftist Manifesto; din partea mea, aici vine o bilă neagră, căci orice trupă care se respectă trebuie să aibă în buzunar măcar o piesă în plus faţă de timpul alocat. Se pare însă că pe alţii nu-i deranjează, iar cele aproape douăzeci de discuri vândute în seara aceasta stau mărturie (ca să nu mai vorbesc de cele trei perechi de chiloţi cu logo-ul trupei, desenat de Matei – adevărate viitoare piese de colecţie, alături de vinilurile-cult).

O lansare reuşită, zic eu, pentru un album cu adevărat profesionist. O vrăbiuţă îmi şopteşte că poate va exista şi partea a doua a lansării, dar până nu văd afişul sunt numai zvonuri.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Concerte and tagged . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s