Lacul Bâlea (Munţii Făgăraş)

Vineri după serviciu, în timp ce mă îndrept spre locul de întâlnire de la Păcii, fac calculul şi reiese că luna august e nefiresc de activă – trei ieşiri la munte; of, de-ar fi mai multe luni aşa pe an… Drumul până la Bâlea pare tare lung, mai ales la ceas târziu şi după o zi de muncă,  mai ales că ajungem lângă refugiul Salvamont pe la 22:30. În această tură fac parte dintr-un grup numeros (provenit în special de pe carpati.org), aşa că lumea se împarte între refugiu şi cort, în a doua categorie situându-mă şi eu. Cu tot cu montat şi luatul unei cine târzii, pe la miezul nopţii reuşesc să mă bag în sac şi să profit de somnul adânc dintr-o noapte vântoasă, dar foarte caldă – ca reper, cortul l-am instalat cu pantalonii scurţi pe mine.

Dimineaţa intenţia este de a se pleca la ora 8, dar treburile se urnesc abia cu jumătate de oră mai târziu. Pornim pe cruce roşie şi, după un urcuş scurt (circa un sfert de oră), ajungem în Curmătura Bâlei (2201 m), de unde putem admira, cât ne tragem sufletul, Piscul Bâlei şi Valea Doamnei, largă, înţesată de turme de oi şi străbătută de marcajul care ne-a ghidat până acum. Continuăm urcuşul, ceva mai molcom, pe banda albastră care porneşte chiar de la Cabana Bâlea (2027 m) şi iese puţin mai sus de curmătură, străbate în diagonală versantul nordic al Paltinului şi iese în Şaua Paltinului (2300 m), deasupra Căldării Pietroase. Aici, lângă pietrosul Turn al Paltinului (Claia sau Paltina Mică), întâlneşte marcajul principal de creastă, bandă roşie, pe care îl vom urma şi noi de acum încolo spre vest, o bună bucată de vreme.

Din şaua enormă, din care vedem deja destinaţia drumeţiei noastre (Vârful Negoiu), precum şi o bună parte a traseului într-acolo, coborâm pentru câteva minute pe lângă Muntele Lepşiţa până la obârşia Izvorului Paltinu, providenţială sursă de apă proaspătă pentru cei care parcurg creasta – ca dovadă corturile strategic amplasate în partea superioară a Văii Paltinului. Aici facem prima mare regrupare, în timp ce câteva fete ne coacem ca şopârlele pe pietrele calde de unde se termină punctul albastru pe care ne vom întoarce. După cum ziceam – de acum înainte, bandă roşie. Din Şaua Doamnei, urcăm repede pe Vârful Lăiţa (2397 m), coborâm cu grijă spre Şaua Lăiţel, ajutându-ne de cablurile montate în porţiunile mai „colţoase”, apoi ne înhămăm la primul efort considerabil de astăzi, Vârful Lăiţel (2390 m). De fapt, din şa şi până sus nu faci mai mult de un sfert de oră, dar sfertul ăla tragi ceva de tine şi de posibilul rucsac greu pe panta pronunţată. Iar sus… ce imagine de vis… Cum este însă aproape prânzul, admir peisajul vest-făgărăşean (începând cu Valea Lăiţel şi Muchia Tunsului) în timp ce înfulec nişte fructe şi seminţe, pentru un surplus de energie. O nouă regrupare şi din nou la drum, căci Negoiu pare atât de aproape.

Nu pot spune că mă încântă teribil coborârea ce urmează până la Lacul Călţun (2135 m), abruptă, bolovănoasă şi instabilă, cel puţin în prima parte. Abia înainte de lac, în mica Şa a Lăiţei unde s-au construit adăposturi de vânt pentru corturi, lucrurile devin mai line, iar bolovanii stau bine înfipţi. Aici ne regrupăm din nou, fie la refugiu, fie pe malul opus al lacului, ne aprovizionăm cu apă şi ne odihnim puţin, aşa că abia la ora 13:30 ne reluăm drumul. Urcăm în Portiţa Călţunului (2194 m) şi ne încadrăm pe curba de nivel care devine apoi urcuş spre una dintre căile de acces în creastă. Cum Strunga Dracului este declarată închisă / interzisă în urma incidentului de anul trecut (arunc totuşi un ochi, să văd stricăciunile), iar Strunga Ciobanului înseamnă un ocol mult prea mare, varianta la îndemâna este Strunga Doamnei care, pe bandă galbenă, care iese deasupra Căldării Berbecilor. Hornul în sine este scurt şi inutil garnisit cu cablu, căci acesta, cel puţin pe mine, mă încurcă şi acum, şi mai târziu, la coborâre. După ce ajunge sus, poteca se continuă prin spatele Vârfului dintre Strungi, mai întâi la vale, apoi încet dar sigur în sus, pentru a prinde cât de cât altitudine. Aceasta se întâmplă mai ales spre final, când reîntâlnim banda roşie strecurată prin Strunga Dacului, marcaj care ne poartă pe Vârful Negoiu (2535 m). Este ceasul 15 şi constat că ocolul prin Strunga Doamnei, plus „ambuteiajul” de pe ea, lungeşte traseul clasic cu aproape jumătate de oră.

Pe vârf avem de stat ceva, până vine toată lumea, se odihneşte, mănâncă şi se strânge pentru poza de grup, lucru de aşteptat când acesta este aşa numeros. Nu mă aşteptam însă ca traseul de astăzi să fie aproape bulevard, iar Negoiu un fel de gară centrală, căci unul dintre colegi reuşeşte să numere în această zi ideală pentru munte şaptezeci şi cinci de persoane răsfirate pe întreaga sa suprafaţă. Pe la 15:30 începem să ne dăm la vale, pe acelaşi traseu ca şi la urcare până la Lacul Călţun. Constat cu părere de rău că nu mai e timp pentru nemarcatul de pe vârfurile Călţun şi Lespezi, însă acest lucru l-am intuit încă de la plecarea târzie. Rămâne pentru altă dată şi chiar sper ca aceste planuri să se materializeze.

La lac suntem cam în cincizeci de minute şi strângem din nou rândurile, de data aceasta având mai mult de aşteptat din cauza unor probleme tehnice la câţiva coechipieri. Astfel se face că abia la 17:30 pornim pe Poteca lui Grigore, un alt nume pentru crucea albastră care leagă Refugiul Călţun de capătul inferior al Tunelului Capra (cel mai mare de pe Transfăgărăşan, cel care traversează efectiv creasta pe dedesubt). Pentru scurt timp, avem de-a face şi cu triunghiul albastru care coboară la Piscu Negru, dar acesta se lasă direct în jos, în timp ce noi o luăm după o vreme la stânga, spre est, într-o scurtă urcare solicitantă. După ce depăşim această muchie secundară desprinsă din Muntele Lăiţel, urmăm curba de nivel care străbate jnepeni, ienuperi şi tufe bogate în afine, până când iese în Căldarea Mare a Paltinului. Între timp, se iveşte şi punctul albastru ce vine de la Piscu Negru, iar noi le urmăm prin mijlocul turmei de oi (vedem şi stâna în vale), până după ce traversează Pârâul Paltinului. La aproximativ o oră după plecarea de la refugiu, marcajele se despart înainte de urcuşul abrupt pe Piciorul Paltinului (ce delimitează Bazinul Călţun-Paltin şi obârşia Văii Caprei) pe care-l abordează crucea albastră pentru a ieşi la tunel.

Noi însă urmăm punctul spre stânga, pe un urcuş la fel de susţinut până în marcajul de creastă, acolo unde am aşteptat de dimineaţă, lângă izvor. Şmecheră, poteca ne amăgeşte mai întâi cu câteva serpentine largi într-o zonă mlăştinoasă, pentru ca apoi s-o ia drept în sus pe un scoc abrupt, printre colţuri stâncoase şi trepte înierbate abrupte. Această penultimă parte a traseului este piatra de încercare pentru mulţi, căci una e să-i dai blană în zori, proaspăt odihnit şi orientat oricum pe urcare, şi alta s-o faci în prag de seară, obosit, plictisit şi ameninţat de un nor care stoarce câţiva stropi. Cum-necum, după mai bine de un ceas de tras ca sclavii, ajungem din nou în creastă. De aici, lucrurile sunt bine ştiute: Şaua Paltinului, bandă albastră până în Curmătura Bâlei, cruce roşie spre refugiu, o târzie masă de seară şi un binemeritat somn, după douăsprezece ore de traseu. Înainte de acesta însă, ne exprimăm compasiunea pentru pantele pe care ard mocnit sau făţiş jnepenii, brazii şi iarba; am văzut şi în timpul zilei, spre vestul Făgăraşului (şi nişte tineri care fac creasta ne confirmă că astfel de incendii i-au însoţit de la Turnu Roşu), şi acum, ca o rană în noapte, pe versanţii Căldării Bâlei. Şi, după spusele jandarmului montan care vine să ne atenţioneze că nu mai avem voie să campăm la Bâlea decât în spaţiul oferit de cabană (abuz despre care n-am chef să dezvolt acum, mai ales că omul e de treabă şi ne lasă în pace peste noapte), pentru că trăim în România nu se poate face nimic – nu tu nisip, nu tu apă, nu tu mobilizare de forţe, chiar dacă-i parc naţional.

Dimineaţa vine repede, după altă noapte vântoasă, dar caldă şi uscată. Avem şi azi planuri de traseu, dar, din dorinţa celor care vor să nu prindă aglomeraţie, îl scurtăm la Vârful Vânătoarea lui Buteanu. Cum, deloc în firea mea, sunt mai matinală şi mai mobilizată decât cea mai mare parte a grupului (considerabil împuţinat faţă de sâmbătă), hotărăsc să fac singură şi bucata de creastă care leagă Şaua Paltinului de Şaua Caprei, unde urmează să mă întâlnesc cu ceilalţi. Zis şi făcut, adică plecat la ora 9, urcat din nou în Curmătura Bâlei şi Şaua Paltinului (cruce roşie şi bandă albastră), înainte de care am ocazia să văd o pereche de capre negre, târziu alertate de prezenţa mea; este deci mai simplu să le întâlneşti dacă eşti singur şi n-a mai urcat nimeni de ceva timp.

După trei sferturi de oră sunt pe Vârful Paltinul (2401 m) şi de aici poteca coboară sau urcă domol, fără diferenţe semnificative şi cu o singură zonă mai „pretenţioasă”, până în Fereastra Bâlei (2286 m), unde întâlnesc şi primii turişti. În stânga, spre nord, am în permanenţă Căldarea Bâlei cu cabanele, parcarea şi forfota aferentă, iar în dreapta, spre sud, Căldăruşa Lungă, cu ale sale două mici lacuri glaciare, superbloc de înnoptat, mult mai liniştit decât alte zone mai cunoscute de unde izvorăşte apă. Singura parte solicitantă a acestui fragment din creastă este urcuşul pe Vârful Iezerul Caprei (2422 m), urmat de o coborâre la fel de storcătoare de energie, care se termină în Şaua Capra (2315 m) – unde eu ajung la 10:45.

Din cauza unor confuzii legate de întâlnirea cu grupul, traseul propus şi lipsa de semnal telefonic, cobor la Lacul Capra (2230 m, legat de fratele său mai mic, Lacul Căpriţa) şi continui drumul pe bandă roşie spre Fereastra Zmeilor. Abia când sunt pe sub Vârful Capra reuşesc să sun şi să aflu că lumea abia atunci ajunge în şa şi o ia în sus, spre Vânătoarea lui Buteanu, lăsând zmeii şi fereastra lor pentru altădată. Aşa că trebuie să mă întorc, dar din fericire nu complet, căci din dreptul Monumentului Alpiniştilor o pot lua drept în sus, pe versantul străbătut de făgaşe ale oilor şi poteci întrezărite. Ajung astfel la ţanc şi le ies celorlalţi în potecă, chiar înainte de spintecătura în stâncă premergătoare ultimului urcuş. La 11:45 ne strângem cu toţii pe Vârful Vânătoarea lui Buteanu (2507 m) pentru un bogat tur de orizont şi poza de grup, apoi o luăm din loc la vale, căci vrem să apucăm să mâncăm ceva înainte de plecarea spre casă.

Acum aleg varianta marcată a traseului, adică pe crucea albastră care străbate coastele Muntelui Capra, pe deasupra Căldării Văiugii. Din Şaua Văiugii, coborârea se mai domoleşte şi preia curba de nivel care taie versantul, pe sub Vârful Văiuga, apoi se reia, până în Şaua Capra. De aici până la Cabana Bâlea dau de o adevărată autostradă, pe care încerc s-o parcurg cât mai repede. Chiar şi aşa, mi se pare mult prea mult o jumătate de oră în care îmi dau seama că adidaşii sunt totuşi încălţăminte de munte pe lângă sandalele cu pietricele, balerinii şi tenişii cu talpă netedă pe care-i văd la tot pasul. Jos, între cabanele Bâlea şi Paltinu, iau contact cu ţigănia montană în toată splendoarea ei, de care ştim, dar pe care am reuşit până acum s-o evit. Talcioc plin de kitschuri, tiroliană neasigurată, mâncare la şosea, aer din cel mai curat provenit din ţevile de eşapament, muzică tare şi mârlani din toată ţara – uniţi-vă la Bâlea! Ce bine că după un bulz săţios şi multă apă de izvor pornim spre oraşele noastre, unde măcar cele de mai sus se potrivesc mai bine în peisajul urban.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Munte and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

One Response to Lacul Bâlea (Munţii Făgăraş)

  1. Pingback: Lacul Bâlea, traseu de vara | Umblărici.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s