O zi în Sudica Pietrei Craiului

O zi liberă în săptămâna de după concediu – ce să fie, ce să fie… Dacă s-ar putea un munte… Şi iată că ocazia se iveşte de te miri unde şi nu oricum, ci cu o propunere pe care o aşteptam demult, chiar dacă nu la viteza unei singure zile – jumătatea sudică a crestei Pietrei Craiului. Timpul limitat impune o plecare matinală, dacă nu s-a putut de marţi seară, iar drumul liber face ca la ora 9 să fim dincolo de Plaiu Foii, la bariera de pe Valea Bârsei Tămaşului. Peste un sfert de oră, echipaţi cu minimul necesar şi plini de grija vremii ce se anunţă neprielnică la înălţime, pornim pe banda roşie ce se desfăşoară printre Plaiul Mare şi Plaiul Runcului, pe care începem să urcăm după o vreme, mai întâi uşurel, apoi tot mai susţinut, prin pădurea ce desparte firul râului de Refugiul Şpirlea (1420 m), deasupra Şipotului Şpirlea (pe care-l regăsim nesecat). Aici ajungem la o oră de la plecare, ne tragem repede sufletul şi reîncepem urcuşul, tot pe bandă roşie, până când aceasta se „rupe” în două. Până la bifurcaţie însă îmi atrage privirea o scurtă însemnare, prinsă de trunchiul unui arbore: „Dacă obiectivele tale sunt corecte, atunci prioritizarea lor nu este o problemă”.

Urmăm marcajul spre stânga, cel din dreapta fiind varianta de întoarcere, şi în scurt timp pădurea lasă loc bolovanilor, iar poteca începe să se strecoare când pe trepte de iarbă, când pe grohotiş. După o primă pantă abruptă şi instabilă, la jumătate de oră de la refugiu, ajungem La Zăplaz (1640 m), o frumoasă demonstraţie a acţiunii apei şi vântului asupra calcarelor. De aici începe efectiv traseul numit Hornul de la Lanţuri sau, mai scurt, „La Lanţuri”, cu primul dintre cele nouă sau zece cabluri care fac accesibilă cea mai scurtă cale de acces în creastă. Ceea ce urmează – Drumul lui Deubel – este un regal al stâncii, „domesticite” pe alocuri pentru cei mai puţin iniţiaţi într-ale căţărării, stâncă ce se revoltă însă prin colţuri care se dislocă şi piroane a căror bază stă să cedeze. Frumoasă, tare frumoasă această succesiune de hornuri, poteci înguste şi ascunzători de capră neagră, din care tocmai a ieşit un ţap cu ditamai coarnele ce ne priveşte cu un amestec de curiozitate şi blazare.

După aproape două ore de urcuş prin acest mirific peisaj, care însă ni se dezvăluie pe bucăţele din cauza norilor în care intrăm, ajungem în Şaua Grind (2150 m), unde facem primul popas ceva mai lung, pentru a mânca şi a pune pe noi ceva mai călduros, căci în creastă e frig şi umezeală, bine că nu bate vântul. Fiind înconjuraţi de ceaţă, decidem că nu are sens să urcăm pe Vârful Baciului (sau Vârful La Om, cel mai înalt din Crai) şi că e mai bine să ne continuăm drumul pe creastă pe punct roşu, căci puţin a fost, mult a rămas. Aşa cum citisem pe la alţii, după Vârful Grind (2210 m) mi se confirmă faptul că Sudica din Crai este mai sălbatică decât surata sa nordică, chiar dacă se parcurge în mai puţin timp. În mod cert, trebuie să refac acest traseu pe vreme senină, în care să mă bucur şi de peisajul care mi se dezvăluie la picioare şi nu doar de poteca în sine, sinuoasă, sacadată şi întreruptă de bolovani, mici strungi şi garofiţe colorate. După ce depăşim partea superioară a Umerilor Pietrei Craiului, pe măsură ce pierdem altitudine pe Coama Lungă, ceaţa se mai spulberă şi putem vedea de sus Padina Lăncii şi Poiana Închisă (sub Vârful Lespezi – 2127 m) cu „Ieşirea de la ora două”, Peretele Marelui Grohotiş, Peretele de la Cerdac şi Valea lui Ivan, până când ajungem pe Vârful Pietrei (2086 m), ultimul important din Sudică. De aici se vede deja Pietricica, prelungirea spre sud a masivului, dar noi ne oprim cu mult înainte de ea, în apropierea Şeii Funduri, unde întâlnim triunghiul albastru, pe care trebuie să-l urmăm la vale, înapoi pe versantul vestic. Parcurgerea efectivă a acestei jumătăţi de creastă ne-a luat două ore şi trei sferturi, iar pauza pe care o luăm înainte de coborâre este minimă – cât să „evaluăm” grohotişul înşelător de sub bocancii noştri.

Prima bucată se desfăşoară lent, tocmai din cauza subterfugiilor găsite de bolovani pentru a ne face viaţa grea şi nu o dată pleacă de sub noi fie o ploaie de mici pietricele, fie ditamai „televizorul” de stâncă. Cu grijă însă, ajungem la zonele cu jepi, care dau cât de cât stabilitate versantului, apoi în părţile împădurite de la baza firului Văii Urzicii. De aici mai e puţin până la Prepeleag, unde descăţărăm repejor săritoarea, şi în curând dăm şi de bifurcaţia spre Crucea Grănicerului. Ne continuăm drumul şi, la un ceas de la părăsirea crestei, ajungem la poalele celui mai cunoscut obiectiv „arhitectonic” al Craiului, Cerdacul Stanciului. Aici nu mai poate fi vorba de grabă, ci ne lăsăm rucsacurile sub bolovanul imens care-l delimitează şi, păşind cu o oarecare strângere de inimă pe contorsionata scară metalică, urcăm pe cerdac, în balconul ascuns de sub arcul superb de stâncă. Aici căutăm cele mai bune imagini ale Păpuşii, la rândul său cu capul adânc în nori, şi ne căţărăm curioşi până la ieşirea din Peştera Stanciului, dar din păcate nu vedem mare lucru, decât că se poate coborî numai asigurat.

După mai bine de patruzeci de minute printre coloanele şi arcadele Cerdacului ne reluăm drumul pe poteca ce străbate Marele Grohotiş, paralel cu Brâul Roşu aflat mult deasupra; de aici ni se dezvăluie una după alta lumile de stâncă verticală – Peretele Piscul Rece, Muchia Roşie, Peretele Central, Padina Lăncii cu Colţul Carugelor, până când ajungem în Şaua Tămăşelului, după o oră de mers de la Cerdac. Aici părăsim triunghiul albastru în favoarea vechii benzi roşii, care trebuie să ne scoată la intersecţia de poteci din care am pornit azi dimineaţă spre Lanţuri. Dar până acolo, înainte de a intra în pădurea plină de zmeuriş, ne poartă pe la bazele Umerilor Pietrei Craiului – aceste uriaşe şi solide contraforturi, care par a închide fără drept de apel universul stâncii, dar care-şi dezvăluie totuşi secretele alpiniştilor pricepuţi. După încă o jumătate de oră, puţin după ceasurile 19, suntem înapoi la Refugiul Şpirlea, de unde o dăm repejor la vale, pe aceeaşi potecă pe care am urcat – doar că acum, cu tot cu pădure şi Bârsa Tămaşului, ni se pare mult mai lungă. La 20:15, totalizând zece ore şi jumătate, suntem din nou la maşină, gata pentru staţia următoare: ciorba de la Cabana Plaiu Foii, fierbinte şi numai bună înainte de întoarcerea în Bucureşti.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Munte and tagged , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

1 Response to O zi în Sudica Pietrei Craiului

  1. Damor says:

    Da, ai dreptate..da n-am vrut sa scriu chiar asa mult..ca ma lnseguc si monopolizez comenturile. Seara zic eu ca musai mancare calda. Dupa o zi intreaga de mers, oboseala, poate si vreme nasoala, macar o mancarica buna sa fie. De obicei la primus un pliculet de supa, apoi ceva …de la paste ready pasta..cu de toate pana la piufulgi de cartofi, etc. cu carnaciori si legume..sunt variante multe. Dimineata cereale cu lapte praf, tot de la primus si ceva chestii mai serioase. O leguma, un fruct..ce este pe-acolo. Mi-a placut mult seria articolelor. Recunosc ca am parcurs astea repede, dar pe nerasuflate. Mi-au mers la inima, si cu asta cred ca am spus totul.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.