Slayer, H8 & Avatar (Arenele Romane, Bucureşti)

Îmi amintesc de faptul că acum doi ani, când am văzut Slayer în cadrul Sonisphere, am rămas absolut impresionată, chiar dacă nu era capul de afiş. Cu atât mai mult îmi doream un concert doar al controversaţilor thrash-eri, în care să fie la potenţial maxim. Ocazia s-a lăsat ceva timp aşteptată, iar când a venit are şi o oarecare umbră: absenţa lui Jeff Hanneman, care „lucrează” la recuperarea braţului, absenţă pe care încearcă s-o umple Gary Holt (Exodus). Chiar dacă Slayer nu e cu adevărat Slayer fără unul dintre cei patru membri consacraţi, evenimentul de la Arenele Romane are un ecou puternic în comunitatea metal românească, iar răbdarea iubitorilor de durităţi este greu încercată de trupele de deschidere.

Craiovenii de la Avatar sunt cei care dau tonul unei atmosfere agitate, chiar dacă la început cu greu îi urnesc pe rockerii interesaţi mai degrabă de o bere rece pe aşa căldură, decât de death metal-ul solid de pe scenă. Încet-încet însă, groove-ul din muzica trupei îi prinde şi pe spectatori, mai ales pe cei din primele rânduri, iar echilibrul şi omogenitatea sunetului sunt de apreciat. În plus, reacţia publicului este unanimă când Marius Popenga afirmă că „Ştiinţa nu moare”. Altfel, concertul Avatar trece într-un respectabil anonimat; în mod normal nu s-ar întâmpla asta, dar totuşi… e seara Slayer!

Oarecum normal, sarcina celor de la H8 este mai uşoară, căci publicul a început să-şi intre în ritm. În plus, îi ajută combinaţia de hardcore, rap-metal şi crossover care este antrenantă şi energizantă; se adaugă versurile în română, cu mesaje sociale, cântate pe cele două voci – una metal, alta hip-hop. Spectatorii răspund entuziaşti acestei infuzii de adrenalină, sar, se agită şi ia naştere primul mic mosh-pit. Pe mine însă mă lasă rece toată faza, în mod clar nu-mi place H8 şi mă întreb dacă chiar îi era locul în deschidere pentru Slayer. Mişcările de trupe din jurul meu ar zice că da, dar parcă mie tot nu-mi iese la socoteală…

Şi cu asta tensiunea aşteptării se apropie de final. Afară s-a întunecat, dar aerul rămâne la fel de fierbinte în rândurile din apropierea scenei. Fundalul stă şi el în semiobscuritate, maşina de război a lui Lombardo se profilează ameninţătoare, iar în spatele ei scrie mare: SLAYER. În boxe electrocutează AC/DC, iar publicul strigă în loc de „thun-der” un insistent „sla-yer”. Arenele sunt cuprinse de o viermuială gata să explodeze, iar deflagraţia se produce odată cu World Painted Blood. Tom Araya, Kerry King şi Dave Lombardo nu se dezmint, în timp ce Gary Holt este hotărât să demonstreze că, deşi nu-l înlocuieşte pe Jeff Hanneman, îi poate prelua temporar postul.

Mi se reconfirmă acum că un concert Slayer este o tornadă devastatoare, din care greu scapi nevătămat, chiar dacă nu iei parte la mosh-pit-ul virulent din care mai zboară câte un pletos peste tine. Dar când piese ca Phychopathy Red, War Ensemble sau Die By the Sword te tăvălesc cu forţa şi lipsa de compromis cu care sunt cântate ori pleci, ori te mişti cu valul de slayerişti, dai din cap, sari, strigi şi te minunezi. Într-adevăr, parcă-i război pe scenă şi în faţa ei („Are you ready for war?”, întreabă Araya) – Chemical Warfare, Hate Worldwide, Mandatory Suicide, Altar of Sacrifice, Jesus Saves (când pogo-ul atinge cote ameţitoare) – fie că sunt lupte din trecutul deloc liniştit al trupei, fie că vin din prezentul care-i regăseşte prea puţin schimbaţi. Şi peste toate planează Seasons in the Abyss, bucurie totală pentru toată audienţa, mai ales că se pare că nu toate concertele includ acest clasic.

Unii observatori au remarcat deja faptul că Araya nu e prea comunicativ între piese şi eu îi întreb dacă mai e ceva de spus. Pe lângă câteva probleme de sunet la început, vocea lui se prezintă într-o formă fenomenală; şi, dacă la mişcare scenică a trebuit să renunţe, iar basul – de voie, de nevoie – stă prins într-o curea lată în jurul mijlocului, aptitudinilor sale ca solist nu li se poate reproşa nimic. Un singur lucru nu-mi e foarte clar – care-i frontman-ul trupei? Căci, deşi primul care atrage atenţia este, firesc, Araya, Kerry King şi chitara sa sunt omniprezenţi, cu figura de rock star dur, cu o artilerie de riff-uri şi o furie a  solo-urilor interzise cardiacilor. Alături, Gary Holt pare bine integrat (dar, cum speră mulţi, nu definitiv de bine), lucru care n-ar trebui să-i uimească pe cei care ştiu că chitaristul Exodus este un tip tehnic şi talentat. Iar undeva în spate, parţial în întuneric, parţial înconjurat de fum, aparent cel mai cuminte trupeţ, bate Dave Lombardo – în opinia multora, între care mă număr, cel mai bun tobar de metal. De oricând. Cele două tobe mari care par a fi brand-ul lui, pedala dublă ce taie respiraţia, premierul nimicit, cinelele contorsionate – această întreagă baterie care-i mai degrabă de tir decât de concert, tehnica şi improvizaţiile „trăgătorului” din spate lasă mască pe orice stă să-l urmărească o singură piesă.

Tăvălugul thrash continuă cu Post Mortem şi Spirit in Black, după care alt hit e cântat de cea mai mare parte a publicului, încât vocea lui Araya e aproape acoperită – Dead Skin Mask – trebuie să recunosc, printre preferatele mele. Iar dacă tempoul ceva mai aşezat al acestei piese atrofiază vigilenţa audienţei, efectul lui Angel of Death este nimicitor! Generaţii întregi de fani scandează numele trupei şi Slayer se întoarce la bis pentru un public subjugat de energia şi personalitatea sa. South of Heaven, Raining Blood şi un cor format din câteva mii de oameni frenetici încheie un concert mult prea scurt, dar la intensitate maximă.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Concerte and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s