Anneke van Giersbergen (The Silver Church, Bucureşti)

După ce am văzut-o în ultimul turneu cu trupa care a consacrat-o, The Gathering, apoi cu proiectul Agua de Annique, de fiecare dată încântătoare, sunt curioasă cum va fi revederea cu Anneke van Giersbergen în noua variantă a trupei sale şi cu un album nou, lansat la începutul anului, Everything Is Changing. Se pare că nu doar pe mine mă mână o astfel de curiozitate în Silver Church, ci pe mult mai mulţi oameni decât mă aşteptam, majoritatea buni cunoscători ai activităţii artistei. Aerul este respirabil, iar locul confortabil în ceea ce priveşte aglomeraţia, dar încă de la început mă surprinde câtă lume a venit faţă de aşteptările mele – acestea fiind o mână de cunoscători şi câţiva spectatori de ocazie, ca mine. Iată că m-am înşelat şi nici că-mi pare rău.

La ora 21:30, membri trupei urcă pe scena aflată în semiobscuritate şi pe primele acorduri din Feel Alive se aprind luminile asupra blondei pline de viaţă care se instalează, dansând şi zâmbind, la microfon. Alte formalităţi teatrale sunt lăsate la o parte, Anneke fiind extrem de naturală întreg concertul; de altfel, aceasta mi se pare una dintre cele mai mari calităţi ale olandezei – naturaleţea, atât în voce, cât şi în mişcări sau expresia chipului. Avem aproape un album întreg pentru a ne convinge de acestea, dar şi de forma excelentă a vocii lui Anneke; în afară de o piesă (I Wake Up), noul album este cântat în întregime, într-o infuzie de energie şi bună dispoziţie molipsitoare: My Boy, Take Me Home, You Want to Be Free (şi un îndemn la dans), Circles (cântată fără tobe şi bas), Stay, Slow Me Down, Too Late, 1000 Miles Away from You, Everything Is Changing şi Hope, Pray, Dance, Play.

Nu ştiu exact de ce, din momentul începerii carierei solo, Anneke a tot schimbat numele trupei, pornind de la exoticul Agua de Annique şi ajungând acum la Anneke van Giersbergen; sincer, îmi plăcea mai mult prima variantă, mai ales când era însoţită în concerte de pian. Chiar dacă acum Anneke preferă chitara electrică (Beautiful One), mă bucur că n-au fost uitate compoziţiile din acea perioadă, precum Fury, Witness, dar şi Hey Okay, acea piesă acustică, aproape country, în care Anneke rămâne singură pe scenă, doar cu chitara ei. Nu ştiu dacă acest cântec era în plan, dar chiar şi aşa cu siguranţă nu în rolul ce i-a fost destinat: de a distrage atenţia de la bateristul Rob Snijders (ex-Celestial Season), soţul artistei, care tocmai şi-a distrus setul de tobe. Cine răspunde corect şi rapid la întrebarea „ce culoare au ochii mei?” primeşte de la Anneke membrana spartă a premierului.

Întuneric şi furie, amintiri metal şi semnul coarnelor în aer, din public şi de pe scenă – sunt convinsă că cel mai aşteptat cover este Saturnine, savurat mai ales de cei care au urmărit-o pe Anneke de când The Gathering a influenţat major scena metal cu Mandylion (în ceea ce priveşte folosirea permanentă a vocii feminine în această muzică dură) şi până la plecarea ei după Home. Apare însă şi Hyperdrive!, rod al colaborării lui Anneke cu Devin Townsend pe Addicted, precum şi o alegere pe cât de ciudată, pe atât de frumoasă şi inspirată – Down So Low (Chocolate Genius), jazz întrepătruns cu soul şi cinele abia mângâiate. Acestea sunt completările unui concert axat pe rock, undeva între alternativ, clasic, pop, folk şi jazz, de la dans la visare, cu părţi săltăreţe şi fragmente melancolice. Nu ar trebui să ne mire această înşiruire de feţe ale muzicii compuse sau preluate de Anneke van Giersbergen dacă ţinem cont de nenumăratele sale colaborări: Ayreon, Danny Cavanagh şi Anathema, Devin Townsend Project, Within Temptation, Moonspell, Novembers Doom şi (aţi crede?!) Napalm Death.

În mijlocul trupei sale de profesionişti, Anneke este fermecătoare, zâmbeşte permanent cu gura şi ochii, glumeşte cu publicul, se fâstâceşte când e contrazisă referitor la faptul că nu-i primul său concert în România, aproape că roşeşte de emoţie când se aude tare din public „we love you, Anneke!”; în mod cert, Anneke von Giersbergen este o prezenţă extrem de plăcută, blondă şi tatuată, frumoasă şi veselă, fără aere sau falsă afectare; o voce remarcabilă şi o personalitate ce radiază. Nu sunt fan al muzicii pe care o face acum şi voi avea mereu nostalgia a ceea ce a însemnat The Gathering, mai ales prin albumele imediat următoare cooptării ei. Dar concertul din seara această m-a surprins şi mi-a plăcut cu mult peste aşteptări.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Concerte and tagged . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s