Fates Warning & Voices of Silence (The Jukebox, Bucureşti)

Trebuie să-mi asum nerăbdarea cu care am aşteptat concertul Fates Warning, o trupă despre care începusem să mă întreb dacă mai există. Răspunsul stă în turneul prin care aniversează cei treizeci de ani de la înfiinţare, precum şi zvonurile lansării unui nou album în lunile următoare, după o pauză destul de lungă chiar şi pentru adepţii progressive-ului. Cum s-ar spune, alive and kickin’ – rămâne deci de văzut în ce măsură acest grup, devenit clasic, va satisface pretenţiile unui public destul de exigent în materie de metal. Până una-alta, se pare că este ceva în neregulă cu acest club, The Jukebox (indiferent de numele pe care-l poartă în prezent – cei cu memoria mai lungă ştiu la ce mă refer) – poartă ghinion. Voices of Silence, trupa de deschidere, n-a ajuns încă din cauza unei maşini defectate pe la Sibiu. Clujenii sunt  pe drum şi, când ora devine destul de înaintată, se ia decizia anulării concertului lor, pentru ca mai apoi să se revină la o soluţie de compromis: dacă tot au bătut atâta drum, vor cânta după Fates Warning, pentru cine o mai rămâne. Astfel, programul capului de afiş este respectat; la 21:30 luminile se sting, iar scena se umple de fum şi de intro-ul de pe Disconnected: Disconnected (Part 1), urmat, natural şi în forţă chitaristică, de One.

De la o trupă care se învârte de trei decenii în zona aproape exclusivistă a metalului progresiv ai pretenţii, nu glumă, mai ales dacă este plasată în vecinătatea selectă a Dream Theater şi Queensrÿche. E drept, aş avea însă mai multe pretenţii de la publicul nostru despre care se spune că ascultă mult şi divers metal, mai ales că evenimentul a avut parte de promovarea obişnuită. Cei 100, hai 150, de spectatori mi se par mult prea puţin pentru un grup care a scris istorie şi a inovat pe un teritoriu oricum „încâlcit”. Căci Fates Warning, considerată de mulţi co-fondatoarea, alături de cele două trupe mai sus menţionate, a sub-genului progressive, a ştiut să suprapună sonorităţile complexe ale progressive rock-ului peste duritatea heavy-ului, fără să piardă nimic din cele două ingrediente.

Life in Still Water începe seria de piese de pe Parallels, considerat de mulţi cel mai bun album al americanilor, serie întretăiată de incursiuni în Inside Out şi A Pleasant Shade of Grey (nume parcă predestinat unui album de prog). Astfel, Part III, Outside Looking in, Down the Wire, Part IX şi, mai târziu, Monument ne răpesc din banalul cotidian şi ne aruncă, debusolaţi, într-un univers artistic cu faţete multiple. Unele sunt criptice ca şi numele pieselor, altele debordează de energie pură, datorată în special vocalului Ray Alder şi chitaristului-fondator Jim Matheos – ambii deveniţi un trade-mark al Fates Warning.

Singurele „noutăţi”, dacă le mai putem numi aşa la şapte ani de la FWX, sunt şi cele mai „uşoare” compoziţii, directe, cu mai puţin distors şi cu refrene catchy – A Perfect Day şi Heal Me, mai apropiate de rock-ul progresiv decât de asperităţile metalului. Lecţii de virtuozitate ni se predau la fiecare moment, Still Remains fiind un bun exemplu, dar marele atu al trupei este că ştie să evite o capcană în care cad multe formaţii de progresiv (rock sau metal): sacrificarea emoţiei în favoarea matematicizării muzicii. Fates Warning are şi tehnică, şi mult feeling, iar prestaţia live te prinde la fel de mult ca şi compoziţiile în sine. Poate pentru că te face să vezi muzica, expresie a artistului, cu alţi ochi – Through Different Eyes, nu?

Excelenţi sunt şi chitaristul Frank Aresti, şi tobarul desculţ Bobby Jarzombek (trecut prin Iced Earth şi Rob Rock, colaborator actual al lui Rob Halford şi Sebastian Bach), ambii combinând uşor viteza cu precizia, dar cel care se evidenţiază ca instrumentist de mare clasă este basistul Joey Vera, plin de energie şi prospeţime, plus o atitudine foarte „metal” – nu degeaba este invitat live al celor de la Anthrax. Aceasta este echipa care ne întoarce mult în timp, până la No Exit, cu The Ivory Gate of Dreams: IV. Quietus. Între ruperi de ritm, ce alternează vârtejul cu melancolia, pe riff-uri elaborate şi solo-uri năucitoare, putem visa şi contempla. De aici probabil şi atitudinea destul de statică a publicului, căci uneori e indicat să asculţi şi să priveşti cu atenţie în loc să-ţi agiţi pletele, iar acesta pare un moment potrivit.

Revenind la public, suntem puţini dar hotărâţi, ca dovadă modul ferm în care se cere întoarcerea la bis – strigătele groase şi sacadate răsună cu ecou puternic în clubul aproape gol. Iar Fates Warning se întoarce, pentru a ne încânta cu At Fates Hands şi a ne lăsa amintirea genială a celui mai bun album al lor prin Eye to Eye. Cu părere de rău ne despărţim de americani, dar atmosfera personală şi propice aprofundării propriului sine rămâne în urmă, ca un avertisment al sorţii.

O mică parte din nerăbdarea despre care vorbeam în primul paragraf provine şi din dorinţa de a-i întâlni din nou pe cei de la Voices of Silence – o rara avis a scenei bucureştene şi nu numai. Astfel că veştilor proaste de la început li se adaugă un club aproape gol acum, în care au mai rămas câţiva rătăciţi. Grosul publicului, aşa cum era de aşteptat, s-a grăbit să prindă ultimul metrou sau, pur şi simplu, răpus de oboseala mijlocului de săptămână, a plecat cu încântarea unei reprezentaţii excelente din partea americanilor. Eu rămân însă, căci bucuriei de a revedea o trupă foarte bună, subestimată din punctul meu de vedere, i se adaugă curiozitatea (uşor reticentă) legată de schimbările de componenţă. Nu pot să nu mă întreb în ce măsură Dudu Isabel (cunoscut din Seven) îl poate înlocui pe Andrei Varga, un vocal cu o tehnică rar întâlnită şi cu un timbru aparte. De asemenea, mi-e greu să nu-l văd pe Gabor  Gindele în spatele tobelor şi să-i acord lui Adrian Marcus „prezumţia de nevinovăţie”. Îmi spun că nostalgiile nu-şi au locul aici, dar nu-i uşor să vezi atât de schimbată la faţă o trupă foarte dragă fără să te întrebi dacă îţi va mai plăcea în aceeaşi măsură.

La scurt timp după Destiny sper că nu mi se citeşte oroarea pe faţă… Dacă în privinţa bateriei clujenii au făcut o alegere fericită, noul tobar fiind suficient de exact şi având vâna necesară unui astfel de „post”, vocea este dintr-un cu totul alt film. Nu, nici atitudinea de Axl Rose, nici ţipatul şi jelitul din love-metal nu se potrivesc cu ceea ce ştiam eu că este Voices of Silence. Unde este impostaţia operatică din Seeds sau electrizarea din Without a Cause? Cele două cover-uri sunt mai potrivite vocii lui Dudu, care are calităţile ei, dar pentru altceva, aşa cum demonstrează şi piesa cu care se încheie concertul. Este vorba de o nouă compoziţie, pentru viitorul album, scrisă şi pentru particularităţile noii voci; problema este că, deşi sună bine în interpretarea lui Dudu, nu mai are aceleaşi „cârlige” care m-au prins cândva de Voices of Silence. Dar poate că prima ascultare nu-i elocventă, aşa că aştept materialul cât mai curând. Precum şi un concert în condiţii mai prielnice, lipsite de ghinioane.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Concerte and tagged , . Bookmark the permalink.

One Response to Fates Warning & Voices of Silence (The Jukebox, Bucureşti)

  1. Adi says:

    @jaxe13. Sunt Adrian Marcus, tobosarul VoS. Iti multumesc in numele meu si al colegilor mei pentru cronica facuta. Tocmai pentru intentiile laudabile fata de VoS sunt dator insa sa te corectez si lamuresc in cateva privinte.
    1. Eu sunt tobosarul VoS din 2009 si am cateva concerte bune la activ inclusiv in Bucuresti. Ultima schimbare de componenta arata asa: Dudu vine la voce, Feri se intoarce din SUA la clape, iar Dorin (loctiitorul)trece la chitara (da, este poliinstrumentist)
    2. Dupa plecarea lui Bandy din trupa (total amiabila de altfel), s-a decis o schimbare de paradigma si “de film”. Da, Dudu este din alt film, dar filmul este tot marca VoS (spune-i “2012 and beyond” de vrei). Trupa si-a schimbat si orchestratia (vezi 2 chitari) si soundul si abordarea muzicii.
    3. Ultima piesa este una VECHE (relativ), DAEDALUS SON si se afla pe ultimul album, Human Saga.
    4. Noul material va fii un Demo cu acces gratuit pe internet, va cuprinde 3 piese vechi modificate (Daedalus este una dintre ele), toate a fost cantate in Jukebox si cel mai probabil va fii gata pana la Pasti; momentan se afla in stadiul de postproductie
    Inca o data iti multumesc pentru bunele intentii si sincerele pareri din articol, sper ca noul VoS sa iti arunce alte carlige care sa te prinda in continuare. De asemenea sper ca ti-am raspuns la niste intrebari care probabil ti le-am ridicat.
    Cu Respect, Adi

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s