Piaţa Universităţii

A zecea zi de protest şi primele mele fotografii din Piaţă – probabil şi singurele. Nu ştiu dacă aparatul meu va mai declanşa pus faţă în faţă cu eterogenitatea grupurilor de pe cele două trotuare. A „văzut” suficiente în seara aceasta, oricum mult mai multe decât se dau la televizorul imbecilizant. Aşa cum mulţi au afirmat până acum, oameni cu o viziune mult mai cuprinzătoare decât a mea, fiecare e cu „aia a mă-sii” – expresia plastică îmi aparţine. Din ghiveciul expresiilor de protest le pot enumera pe cele mai evidente, neavând însă pretenţia de a le fi epuizat: anti Băsescu, anti guvernul Boc, anti întreaga clasă politică, anti exploatarea de la Roşia Montană, anti legea stadioanelor, anti taxa auto, pro anticipate, pro monarhie, revendicări economice, anti manipulare media, pro memoria eroilor din ’89. Ceea ce este comun tuturor acestora e fondul general de nemulţumire, care mocneşte de multă vreme şi aştepta o supapă prin care să iasă la iveală. Din păcate însă, aici se opreşte solidaritatea, lipsind acea coagulare în jurul unei idei din care să apară alternativa atât de necesară. Nu există nici un lider şi nu ştiu dacă ar fi de dorit.

În schimb nu lipsesc tot felul de elemente „provocaţioniste” care nu fac altceva decât să discrediteze pornirea sinceră a protestatarilor. În această categorie se află cei care sar, momentan metaforic, la gâtul celor care bagă în aceeaşi oală PDL-ul şi USL-ul (ca o mare cocină politică ce sunt) şi-i întreabă câţi bani au luat pentru asta; aş vrea să-i întreb, la rândul meu, unde se dau aceşti bani, nu de alta, dar dacă tot am ţinut şi eu o astfel de pancartă, măcar să-mi iau partea! Alţii sunt cei care, atunci când îţi strigi oful cu care ei nu-s de acord (şi chiar e greu sa fii de acord cu toate cele ce se strigă), nu-şi exprimă dezaprobarea prin abţinere, ci încearcă să te apostrofeze, deseori agresiv – deţinătorii adevărului absolut. Acest lucru se întâmplă îndeosebi în faţa fântânii de la Arhitectură, unde cei adunaţi sunt în special de la moderat-stângişti la neocomunişti-anarhişti, care cer „democraţie populară”, uitând selectiv şi oportun (sau, pur şi simplu, ignorând) cum a fost ultimul experiment de acest gen. Deşi am văzut şi pe baricadele fântânii pancarte reuşite, inspirate şi inspirante, cei mai mulţi dintre cei prezenţi aici nu mă reprezintă şi nu vreau să mă asociez cu idealurile lor.

În faţa Teatrului Naţional, lumea este mai tolerantă cu problemele celorlalţi, chiar dacă nu se regăseşte, în totalitate, în ele. Ca dovadă, aici se schimbă numere de telefon şi date de contact cibernetice între necunoscuţi care deja se revăd seară de seară. Tot aici se remarcă un grup monarhist, destul de numeros, cu portretul Majestăţilor Sale şi steaguri purtând stema regală; din rândurile acestuia, un tânăr explică într-un mod coerent şi nepătimaş, probabil unui reporter, de ce Regele este o opţiune viabilă în acest moment. Şi aici sunt multe personaje care nu mă reprezintă, figuranţi şi circari, precum şi instigatori cu ştate nu se ştie exact unde. În plus, atenţie: ciordaci!

Încă un lucru pentru cei care au ochi să vadă, urechi să audă şi minte să gândească singuri: posturile TV cu profil de news sunt primele care „fură” Piaţa. Informaţiile pe care le prezintă din mijlocul protestatarilor sunt deformate, scoase din context sau amestecate. Fragmentele reale, neprelucrate, sunt succedate de cele manipulate grosolan, fie la faţa locului, fie prin comentariile din studio, astfel încât este greu să-ţi dai seama unde se termină primele şi unde încep celelalte. Nu o dată, pe când frunzăream canalele, am observat că atunci când reporterul din teren primea răspunsuri ce nu erau agreate de postul respectiv (sau, mai bine zis, de conducerea deloc apolitică a acestuia), indicaţiile din studio erau invariabil: „x-ulescu, să aflăm şi părerile altor oameni”, bla-bla. Nici presa scrisă nu face excepţie, chiar dacă metodele sunt mult mai subtile şi cu o aură de intelectualitate. Citiţi-o, dar filtraţi-o şi puneţi-vă întrebarea în ce măsură are dreptate, în ce măsură greşeşte şi în ce măsură minte, mai ales că într-un singur articol pot apărea paragrafe din toate trei categoriile.

În plus, cel mai sigur mod de a vedea exact cum stă situaţia este să mergeţi personal în Piaţă, mai ales dacă aţi identificat un slogan care vă reprezintă, iar oamenii care-l susţin sunt genul a cărui companie o doriţi. Sau mergeţi pur şi simplu, ca un gură cască ce nu vrea să înghită tot ce-i toarnă televizorul. Iar când ajungeţi acolo, dacă sunteţi acostaţi, nu alegeţi decât calea dialogului, căci şi din contraziceri se pot naşte lucruri productive. Nu răspundeţi provocărilor prin violenţă. Lumea este şi aşa extrem de irascibilă şi agresivă – pe stradă, în metrou, în magazine – şi fără incitatori de profesie. Spuneţi „nu” violenţei până în momentul în care se va dovedi ca fiind unica şi ultima soluţie, iar până acolo mai e mult.

Oare ce şi-or spune acum personajele lui nenea Iancu, aşa îmbrăcate în bannere cu tot felul de sloganuri, cu harta României plină de cruci şi cu tricolorul între degete?

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in General and tagged , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s