Aniversarea UT 10 ani, Cabana Padina (Munţii Bucegi)

Încă un an; al zecelea de când câţiva aseişti iubitori de munte au pus bazele Ursului Trubadur. Să fie deci chef aşa cum se cuvine, cu băutură, tort şi „lăutari” la Cabana Padina, dovedită neîncăpătoare, fiind nevoie şi de locuri în refugiul Salvamont din apropiere. Lista următoare încearcă să fie completă, dar nu are pretenţia că n-ar rata pe cineva: Ancuţa, Vladimir, Ada, Vali, Pre2, Mateo, Claudia, Maria, Cristina, Pancu, Mădălina, Marean, Bacea, Lollek, eu, Paul, Andrej, Magda, Frisky, Wizard, Babau, Cristi Chelu, Octavian, Monica, Mariariaria, Alex, Grasu, Hike, Eugen, Oana, Hârciogu, Lucian, Ioana, Emil, Catrinel, Gonzo, Osmoza, Iulian, Sebe, Cincineru, Mihaela, Andrei, Alisa. Sare aici în ochi marele absent, Vlăduţ, dar sunt şi alte personaje care ne vor lipsi în tura aniversară.

Se merge cu maşina, majoritatea întâlnindu-se în Moeciu de Sus, unde fiecare parchează mai mult sau mai puţin regulamentar; excepţie fac Osmoza (care, după ce-l „abandonează” pe Iulian, cu tot cu bicicletă, în Şaua Dichiu, lasă maşina în Buşteni şi dă o tură pe la Omu), respectiv Vali şi Andrej, care ajung cu autoturismele la Padina. Noi venim cu Pancu şi Cristina care angrenează o bună parte din grup pe un traseu ceva mai lung (dar nu foarte), ce ajunge în Şaua Strunga cu ocol prin Şaua Bătrâna; ideea este agreată de mulţi în special datorită vremii superbe, cu cer senin, fără pic de nor, şi soare nesperat de încins. Faptul că până şi eu (numele meu este „mi-e frig”) urc în tricou şi îmi suflec pantalonii spune multe. Pornim pe la ora 11:15 de pe forestierul ce continuă, pe Valea Bângăleasa, asfaltul din capătul Moeciului de Sus, traversăm Pârâul Bângăleasa pe un podeţ de lemn şi începem urcarea spre Poiana Guţanu (1460 m), pe traseul marcat cu triunghi roşu ce însoţeşte valea Pârâului Seciu. Până în poiană facem puţin sub un ceas, căci după prima parte, în care serpentinele străbat strâns pădurea, panta se îmblânzeşte. Nu suntem obosiţi, dar soarele şi priveliştea ne dau ghes să ne tolănim în iarbă, să mâncăm ceva şi să căutăm motive de leneveală. Norocul nostru cu Pancu, lider ad-hoc, ce pune puţin biciul pe noi, anticipând probabil pauzele dese care vor urma.

La cantonul de vânătoare, unde se despart traseele, decidem să mergem cu toţii pe cel ales de Pancu; unii vor neapărat pe acolo, iar pe cei nehotărâţi nu-i încântă solitudinea pe poteca directă spre Strunga. La drum deci, căci mai e ceva. Urmăm pentru o scurtă vreme curba de nivel prin pădure, apoi pe sub stâncile Vârfului Bătrâna, unde trece printr-un pâlc de copaci şi lasă în urmă două izvoare timide; poteca urcă apoi pe pajişte până pe un mic platou de pe Plaiul Ţapului, cu un bolovan solitar în mijloc, umplut de puncte albastre (deşi n-a fost vreodată pe aici un astfel de marcaj). Traversăm platoul şi începem să urcăm mai abitir prin pădurea rară, în care arborii se întrepătrund cu jnepenişul ce îmbracă versanţii. Aici, la umbra frunzişului încă des, soarele n-a putut pătrunde pentru a topi zăpada, aşa că ne băgăm bocancii în stratul alb-murdar şi foarte apos, încercând să conturăm o potecă nealunecoasă. Ieşim din pădure şi jepi chiar la baza grohotişului stâncos ce marchează ultima bucată de drum până în şa. Luăm o pauză mai lungă, conştienţi şi de faptul că e ultimul loc, pentru o vreme, unde ne mai putem retrage în boscheţi, aşa că profităm de ocazie. Să nu uităm totuşi aspectul poetic al momentului, căci acum admirăm lama calcaroasă a Craiului şi domoalele culmi ale Iezerului, pierdute în ceţuri cenuşii care suprapun şi întrepătrund planurile. Mult mai clar se profilează Masivul Leaota, ca o înşiruire de dealuri solide, dominate de vârful omonim, rotunjit de soarta unui munte lipsit de stâncărie.

Ceea ce urmează e cea mai abruptă parte a traseului, nu foarte grea sau lungă, dar care solicită muşchii şi, mai ales, atenţia. Se urcă în serpentine ce ocolesc pe cât posibil cele mai instabile zone de grohotiş, dar alteori cel mai simplu este s-o iei drept în sus, pe unde îţi par treptele mai bine săpate în stâncă. Trecem ca printr-o poartă formată de un colţ ieşit în afară şi pereţii muntelui, loc numit „La Scărişoara”, în timp ce de sus ne priveşte o capră neagră, gulerată. După ce poteca mai face o curbă spre dreapta, ne aflăm chiar la baza stâncilor, moment în care marcajul se desparte în două. Se pare că varianta cea mai „umană” ocoleşte frumos prin stânga şi ajunge undeva pe un tăpşan, înainte de ultimul urcuş; cealaltă ramură urmăreşte stâncile şi urcă abrupt înainte de a se întâlni cu primul drum. Cum eu nu văd decât două siluete undeva sus, pe a doua cale, o iau tot pe acolo, în timp ce Paul mă bodogăneşte de zor. Îi regăsesc pe fruntaşii din grup lângă stâlpul indicator, dând pe gât ultimele înghiţituri dintr-o bere revigorantă (la care eu strâmb din nas). Aici ne regrupăm şi, după multe insistenţe din partea lui Pancu (e clar, n-are acelaşi „hai să mergem” hotărât al lui Vlăduţ), pornim pe ultimul urcuş, mult mai uşor dar cu mai multă zăpadă, până în Şaua Bătrâna (2170 m), unde ne odihnim lângă refugiu. E ceasul aproximativ 15, iar lumina după-amiezii ce conturează difuz depărtările ne face să reluăm exclamaţiile admirative pentru peisajul dinspre apus. Avem în plus noi peisaje de contemplat, căci spre nord se ridică precum zidurile suprapuse ale unei cetăţi Muntele Gaura, spre nord-est culmile Doamnele şi Obârşiei, iar undeva departe, ca o linie a răsăritului, limita dinspre Babele a Platoului Bucegilor. Se zăreşte chiar şi o bună parte a acoperişului releului de pe Coştila, aşa că petrecem ceva timp savurând peisajul şi identificând realităţile geografice.

De acum vom urma oarecum linia crestei, pe drumul lat ce ocoleşte Vârful Bătrâna (2181 m), pe care o parte dintre noi mai face un popas la poză de mini-grup cu efect  avalanşă-claie-peste-grămadă, aşa cum surprinde aparatul lui Pancu. De aici coborâm repejor în Şaua Ţapului, iar poteca, ajunsă în dreptul Vârfului Colţii Ţapului (2168 m), intră în conul de umbră al crestei, prin urmare aici zăpada umple drumul, multă şi rece. În cea mai mare parte mergem pe curba de nivel, dar avem pasaje unde urcăm sau coborâm, cel mai semnificativ fiind pe Vârful Strungile Mari (2089 m), unde se deschide un superb punct de belvedere, atât asupra Leaotei, Craiului şi Iezerului, cât şi asupra potecii care urcă în Strunga pe sub zidurile de piatră pe care ne aflăm noi, cu colţii lor ascuţiţi şi stâncile prăvălite. Coborâm la refugiul din Şaua Strunga (1904 m) unde popasul ne este scurtat de seara care îşi anunţă venirea printr-un aer tot mai rece. Astfel că mai aruncăm câteva priviri soarelui ce păleşte spre orizont („ora de aur”, cum spune Bacea), şi-i dăm grăbiţi la vale, într-o coborâre destul de abruptă pe crucea roşie ce însoţeşte o faţă a Muntelui Colţi. De la prima stână (abandonată) ce ne iese în cale coborârea devine mai domoală, dar continuăm să pierdem repede altitudine după ce trecem de a doua stână (mult mai trainică şi funcţională), când întâlnim şi urmele unui fost drum forestier. Tăiem curbele descrise de acesta până când se transformă într-o linie dreaptă ce coboară lin. După o ultimă curbă, spre stânga, se văd deja ferestrele luminoase ale Cabanei Padina (1525 m) până la care mai sunt câţiva paşi. Este ora 18:45 şi nu-mi vine să cred cât de mult ne-a luat acest traseu extrem de frumos, parcurs în pas de plimbare.

În curând ne strângem toţi – şi cei cu care am mers eu, şi cei ajunşi cu maşinile, şi „extremii” veniţi pe la Vârful Omu, până şi Iulian cu bicicleta; mai puţin Babau, care pare-se că rătăceşte încă prin noapte, coborând de la Omu. Ne punem pe mâncat şi băut, apreciind mâncarea caldă şi ceaiul de la cabană, dar şi vinul sau tăria aduse de mulţi dintre participanţi. Atenţia tuturor e captată de apariţia proiectorului, laptop-ului şi a boxelor, la care maeştri de ceremonii sunt Ancuţa şi Vali: o retrospectivă a celor zece ani de Ursul Trubadur, de la înfiinţare până la turele cele mai recente. Şi de unde în primii ani se strâng cu greu câteva, cu adevărat de „arhivă” (în mod clar, cele mai valoroase), apoi fotografiile curg, multe şi diverse ca şi turele. Văd oameni pe care nu-i cunosc altfel decât din poze şi după nume, vechi membri şi „monştri sacri”. De asemenea, se perindă figuri meteorice, episodice sau permanente, acestea din urmă putând fi urmărite în evoluţia vârstei şi … a echipamentului montan. Se evocă membri rămaşi definitiv prin alte ţări, se taxează ironic apariţii „neadaptate”. Povestiri, bancuri şi comentarii se leagă de aproape fiecare episod şi personaj, mereu însoţite de zâmbete nostalgice. Oare unde o fi zburat timpul?

Mulţumită Ancuţei avem şi tort aniversar, atât de delicios încât unii bagă porţie dublă, apoi ne retragem în camera mare de la al doilea etaj şi cele trei chitare sunt scoase din „teacă” de Vladimir, Pancu şi Babau. Se trec în revistă toate „hiturile” clasice plus diverse cântece obscure, preluări rock şi folk, chestii sensibile sau obscenităţi sinistre, dar reuşita serii este că se scoate de la naftalină „Blues UT” – ediţie specială, ce să mai. Din câte înţeleg a doua zi, lucrurile se lungesc până pe la ceasul 4:30 (nu ştiu dacă ora veche sau nouă, însă ce mai contează?); eu mă retrag la somn, undeva după miezul nopţii, dar suficient de mişeleşte cât să nu se prindă ceilalţi şi să cânte „cine pleacă e un bulangiu”. Mi-e somn şi crunt de cald, unde mai pun că Paul deja sforăie.

După un somn beton, la 8 mă trezesc odihnită şi însetată. Fac repede bagajele, bag o omletă cu telemea extra-sărată şi plec împreună cu Paul şi Cristina spre Peştera – ei la schit, la slujbă, eu să revăd Peştera Ialomiţei. Nu ştiu exact cum reuşesc, dar îmi ia enorm să parcurg dus-întors peştera, aşa că la ieşire, ora 11:30, primesc telefon disperat de la Paul să-mi spună că lumea e acolo de jumătate de oră şi mă aşteaptă pe mine. Pe mine, care am rucsacul la Padina, unde era vorba să mă întorc, să plătesc locul, să văd ce trasee de întoarcere se mai fac… Reconfigurez strategia şi-i spun lui Paul să plece în traseu cu „lumea” (nici nu ştiu care-i acolo, presupun că toţi cei de ieri, adică şi oameni care merg mai încet, nu doar bărbatul meu), în timp ce eu dau fuga la Padina. În timp ce alerg îl sun pe Vladimir să nu plece până n-ajung şi eu să-i dau banii. Din fericire, nu se grăbea, aşa că plătesc, mă schimb şi o iau rapid înapoi până la Peştera (1610 m), însoţită de trei câini ce-mi cerşesc biscuiţii mei „bio”, cu cacao. Între timp vorbesc şi cu Pancu la telefon, care-mi explică modul în care să continui de acolo, în ideea de a-i regăsi pe traseul ce urcă în Şaua Bătrâna pe Valea Doamnele. Optimistă, îmi fac un calcul că-i prind până în şa, ei având mai bine de jumătate de oră avans.

De la staţia de telecabină urc repede pe drumul marcat cu bandă albastră, ce ajunge la Omu pe Obârşia Ialomiţei, însă îl părăsesc la prima bifurcaţie, unde un triunghi roşu, bine evidenţiat de indicator, face stânga spre valea ce duce în şa. Cobor puţin, trec printr-un pâlc de copaci, traversez firul Ialomiţei (aici un mic pârâu) şi-i văd pe coechipierii mei undeva mai sus, apoi încep urcuşul pe lângă albia Pârâului Doamnele. Abia acum, după ce i-am zărit, îmi mai potolesc graba şi am timp să observ frumosul peisaj din jurul meu, chiar mă apuc să fac primele fotografii. În continuare urc într-un ritm constant, nu foarte abrupt dar susţinut, printre jnepeni şi pe trepte de stâncă ce strecoară cărarea pe povârnişul văii. În sfârşit îi prind din urmă şi abia acum aflu că grupul s-a micşorat simţitor faţă cel de ieri, mulţi preferând varianta scurtă, prin Strunga. Sunt numai Pancu, Cristina, Lollek şi Octavian, după care abia se ţine, bătut de soartă şi abandonat de o soţie fără scrupule, al meu Paul. Acum îmi explic de ce i-am prins atât de repede…

După ce trecem de cascada îngheţată pe care pârâul o formează pe la jumătatea urcuşului, acolo unde bolovanii fac loc păşunii alpine, trebuie să părăsim poteca şi să mergem cumva deasupra ei, pe versantul înclinat al Muntelui Bătrâna, pentru a ocoli pe cât posibil limbile de zăpadă în timp ce căutăm căldura soarelui. În partea superioară, valea se lărgeşte, iar urcuşul devine mai lin; se vede deja linia crestei astfel încât, după un ultim efort, ajungem pe drumul care înconjoară Vârful Bătrâna. Iată-ne ajunşi, din nou, lângă refugiul din Şaua Bătrâna, unde ne tragem sufletul pentru câteva minute. De aici reedităm traseul de ieri, dar în sens invers. Începem să coborâm, mai întâi uşor, apoi tot mai abrupt, urmărind totuşi, de această dată, poteca ce nu trece chiar pe sub pereţii verticali. La baza grohotişului mai facem o pauză, prelungită de fetele întinse ca şopârlele la soare, apoi o luăm pe poteca din zăpadă, printre jepi şi arbori, până la bolovanul solitar, unde se uneşte cu traseul nostru cel care vine de la Stâna Gaura, pe triunghi albastru. În scurt timp ajungem la casa de vânătoare, apoi în Poiana Guţanu, unde privim pentru ultima dată meterezele stâncoase ale potcoavei Bucegilor. Cu gândul la o mâncare caldă, undeva pe drumul de întoarcere, coborâm la marea viteză, iar la ora 16 suntem la maşini – ultimele două rămase în parcarea improvizată, restul lumii fiind deja ori la masă, ori pe aproape.

Locul de întâlnire este un restaurant din Predeal, unde se mănâncă excelent; iniţial suntem debusolaţi de faptul că e la parterul unui hotel, dar se dovedeşte repede că nu-i de fiţe, nici prin atitudine, nici prin preţuri. În plus, mâncarea e delicioasă şi multă, iar papanaşii cel mai bun lucru care mi se poate întâmpla cu excepţia unui duş fierbinte. Am parte şi de acela, peste vreo trei ore, când ajungem în sfârşit acasă. Multe mulţumiri lui Pancu, ce ne-a preluat şi ne debarcă de lângă blocul nostru, căci nu ştiu cât chef am mai avea acum de mers cu metroul, cu stomacul plin şi somnul în gene.

La mulţi ani, Urs Trubadur! Şi la cât mai multe ture cu vreme bună, să avem ce povesti la viitoarea aniversare, de sfârşit de octombrie.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Munte and tagged , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s