Scorpions (Cluj Arena, Cluj-Napoca)

Iată că din nou iau drumul Clujului pentru un concert rock, după ce anul trecut nu aveam cum să „uit” de Iron Maiden, într-o formă fantastică. Deşi nu cu prea mult timp în urmă Scorpions a venit la Bucureşti, în turneul de adio, un nou eveniment o aduce în România, şi anume inaugurarea stadionului Cluj Arena. După nouă ore de mers cu autocarul într-o grava intoxicaţie muzicală (reeditată, evident, la întoarcere), graţie radiourilor-tonomat de notorietate de mâna a şaptea, după cazarea pe saltelele unui hostel suprapopulat (singura variantă de a dormit altundeva decât în sala de aşteptare sau un hotel de cinci stele) şi după accesul în arenă, îngreunat de ameţeala totală vizavi de presă şi de lipsa de comunicare dintre organizatori şi oamenii din echipa de securitate, în sfârşit mă aflu în faţa scenei şi îmi exprim regretul că tocmai am ratat Semnal M. Am timp totuşi să observ stadionul plin ochi acum (se vorbeşte de patruzeci de mii de oameni) şi să constat că cei care spun că-i mult mai reuşit decât noua arenă din Bucureşti au dreptate. Chiar dacă e mai mic (şi de vreo şapte ori mai ieftin, spun experţii contabili), aspectul este mai elegant, forma futuristă şi ingenioasă, iar gazonul bine protejat. Da, îmi place Cluj Arena; sper ca susţinătorii „U” să-i facă cinste.

Nu mă prind exact care-i diferenţa dintre Pacifica, trupa care tocmai a urcat pe scenă, şi Compact, căci repertoriul e preponderent al acesteia din urmă, dar muzicienii or avea motivele lor să-şi spună astfel. În schimb, mă bucur să-l văd pe Leo Iorga în plină formă şi cântând cu aplomb, după operaţia la plămâni de la începutul anului. Chiar nu mă aşteptam să-l revăd aşa repede în prim plan, făcând uz de „aparatul” vocal şi agitând tamburina. Trăgând linie, asist la un concert plăcut urechilor, chiar dacă nu voi deveni niciodată fan al pieselor Compact (trupă despre care aflu ulterior că s-a retras de la inaugurarea stadionului, fiind înlocuită de Pacifica); doar la Povestiri din gară simt aşa, un zvâc în stomac…

Unele guri spun că includerea Voltaj în program se datorează relaţiilor politice şi susţinerii acordate de formaţie PDL-ului, partidul aflat la conducerea Consiliului Judeţean (chiar, bluza vocalului e întâmplător portocalie sau sunt eu paranoică?). De altfel, preşedintele consiliului, Alin Tişe ia cuvântul înaintea intrării pe scenă a trupei, iar gestul este taxat rapid prin huiduieli, fiind considerat (probabil pe bună dreptate, clujenii or şti mai bine) ca unul electoral. O variantă a alegerii Voltaj poate fi însă dorinţa de satisface nevoia de „pâine şi circ” al unui public pestriţ care se bucură de preţul mic al biletului. Îmi şi închipui o conversaţie pe holul mall-ului, între două gagici „chic” – hai, fată, mergem sâmbăta la stadion, cântă unii, Scorpions cică, ştii tu ăia cu loving you sau cum i-o zice – da, fată, mergem, mai ales că, ai văzut? cântă şi Voltaj, îţi dai seama ce-o să fie, nebunie, îţi spun io. (Semnele de punctuaţie şi ortografia îmi aparţin, scuzaţi totuşi stilul dezlânat; ştiu că, în ciuda lui, n-o să ajung niciodată vreun Vargas Llosa.)

Revenind deci, Voltaj; în afară de „firma” luminoasă de la început, nu-mi amintesc prea multe, încă sunt în comă după gloanţele pe care mi le trag în cap la fiecare treizeci de secunde. Ce caută, frate, ăştia aici? Nu, greşit, ce caut eu aici? A, da, îmi amintesc, s-a intrat in photo-pit de la început şi nu se mai iese decât după cele trei piese ale nemţilor. Când showbiz-ul impune aşa ceva în deschidere, poate că e cazul ca Scorpions să-şi încheie cariera… Nu-mi vine să cred că fotografiez aşa ceva, mă simt mai porno decât imaginea celor două dansatoare care se agită lasciv pe scenă. Mamă, iartă-mă că mă dedau la d-astea! Canon, iartă-mă că te folosesc pe aşa ceva, nu asta ţi-am promis când te-am cumpărat! În caz că are cineva dubii, Voltaj s-a lăsat de rock prin ’98 şi nu se poate pune semnul egal între trupa de acum şi cea care lansa Pericol de moarte. A trecut pe alte alea, disco, electro, techno sau cum s-or fi numind, adepţii genurilor considerând mişcarea ca fiind cu succes. Oamenii au tobe, chitară şi bas, cât or şti să le folosească e treaba lor, dar nu cântă rock. Şi n-au ce căuta la un concert rock, chiar dacă publicul care ţopăie şi cântă e de altă părere. Gloanţele sus-numite pleacă în direcţia stadionului la fiecare cinci secunde. Îmi vine să-i pun pe freneticii spectatori să recite discografia Scorpions şi pentru fiecare ratare câte douăj’ de flotări cântând „Deşteaptă-te, române” (ideea e reciclată de la câţiva absolvenţi ai Liceului German). În sfârşit se scurg trei sferturi de oră, printre cele mai lungi din viaţa mea „muzicală”.

Pauza îmi dă timp să-mi revin şi să-mi îndrept, din nou, atenţia către scenă. În privinţa Scorpions, nu mă aştept la nimic diferit faţă de concertul de la Bucureşti (9 iunie) şi, odată ajunşi în lumina reflectoarelor cu a lor Sting in the Tail, nemţii îmi dau dreptate: acelaşi concert (cu excepţia unei piese), aceleaşi tatuaje ale lui lui Kottak, dar şi aceleaşi emoţii intense. Pare greu de crezut că şuvoiul de energie din Bad Boys Running Wild şi Raised on Rock vine din partea unor oameni care se apropie sau au trecut de şaizeci de ani, însă Rudolf Schenker şi Matthias Jabs, care acoperă scena şi ies la înaintare spre public, ne arată că Scorpions are încă multă vână. Iar Klaus Meine, deşi mai static, ne dezvăluie o voce în plină formă, fără tremur sau greşeală, care se mulează pe ritmul lent, cadenţat al The Zoo, explodează la Dynamite sau ne mângâie sensibilitatea cu Always Somewhere (care a lipsit la Bucureşti).

Ceva mai tinerel, Paweł Mąciwoda, îşi antrenează basul şi vocea în dueluri cu cei doi chitarişti, iar tobarul James Kottak, cu figură glam şi mimică de băiat rău, are propriul său număr remarcabil, Kottak Attack, în care masacrul bateriei se acordează pe colajul video care descrie evoluţia trupei germane trecând prin mai multe albume, cu Kottak în rol principal, deşi el a ajuns în trupă mult după data apariţiei lor. Blackout este numai o consecinţă firească a solo-ului îndrăcit, terminat în cămaşă de forţă. Ceea ce mă uimeşte este reacţia moderată a spectatorilor, mult mai numeroşi decât la Bucureşti, dar şi mult mai tăcuţi, mult prea cuminţi; nu mă refer la câţiva vechi fani, veniţi cu steaguri şi bannere, nici la oamenii din tribune, ajunşi poate aici mai degrabă din curiozitate, ci la populaţia din golden circle, cu bilet scump şi pretenţie de iubitori de rock. Slăbuţ, zău aşa…

Totuşi, hiturile (sau refrenele lor) sunt cântate de majoritatea celor prezenţi, lucru încurajat deseori de Klaus Meine, care predă microfonul publicului, precum în Make It Real, The Best Is Yet to Come şi Holiday, iar Big City Nights este însoţită de numele „Cluj” pe monitoarele cu lumini new-yorkeze. Adăugăm Coast to Coast, Loving You Sunday Morning şi Six String Sting şi avem tabloul complet… până la bis. Bis care, spre dezamăgirea mea, nu este cerut cu atâta intensitate ca la precedentul concert (sau ca în cazul altora la care am fost), publicul arătându-se destul de apatic sau obosit; poate că şi-a consumat toată energia la trupa anterioară, cine ştie… Totuşi, profesionişti, nemţii se întorc cu poate cele mai cunoscute piese ale lor, moment în care frigul pătrunzător din jur îmi devine amintire, alungat de Still Loving You. Mai departe trebuie să mărturisesc faptul că plâng – la Wind of Change, cu proiecţii ce înfăţişează ridicarea şi dărâmarea Zidului Berlinului, cu încărcătura memoriei unor vremuri atât de uşor uitate, îmi dau lacrimile din nou, ca şi la concertul din Bucureşti; strâng cu degetele minţii bucăţica de zid cumpărată de la Berlin şi mă întreb de ce piesa asta nu-i difuzată zilnic la radio, ca o piedică a uitării. Rock You Like a Hurricane mă smulge din emoţia momentului, iar When the Smoke Is Going Down planează deasupra mea, aşezându-se ca un fum peste, probabil, ultima ocazie de a vedea Scorpions. Îmi veţi lipsi, bătrâni rockeri!

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Concerte and tagged , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s