Lost Society în deschidere pentru Napalm Death (Club Wings, Bucureşti)

În sfârşit, bărbatului meu, Paul „Slayer” (voce, ex-Rising Shadow pentru cine nu ştie), i se împlineşte visul primei cântări cu noua sa trupă, Lost Society, al cărei membru fondator este, alături de Matei Tibacu (tobe, Cyborg şi Illuminati). Prilejul constă în cel mai recent eveniment din Wings, concertul Napalm Death, şi, cum este neapărată nevoie şi de muzicieni live, aportul şi-l aduc trei chitarişti – Ştefan Hâncu (Dulceaţa Morţii, cooptat de altfel şi în echipa albumului de lansare), Cătălin Rădulescu (coleg cu Matei în Cyborg) şi Adrian Moisoiu (aflat la prima sa reprezentaţie scenică). Cum n-au găsit niciun basist capabil să înveţe piesele în timp destul de scurt, acest instrument se aude de pe bandă, ca şi diverse sample-uri (pian, blockflöte, trompetă, fragmente de film) – maestrul din umbra laptop-ului fiind Adi Tăbăcaru (Taine).

Evident, sunt şi eu prezentă pe undeva prin public, venită special pentru aceşti punk-progresisşti, sau poregresiv-punkişti, sau cum şi-or spune ei; că apoi reuşesc să văd pentru prima dată Napalm Death (şi să nu dorm între timp, cum am păţit-o la Hellfest) e doar un bonus. Despre prestaţia Lost Society voi menţiona numai faptul că e un debut concertistic cu o primire mai bună decât se aşteptau membrii componenţi, iar ecoul (în sens admirativ, contrariat sau chiar agresiv potrivnic) este bine auzit. Rămâne de văzut până unde va bate… şi când (dacă) trupa va mai fi invitată să cânte.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Concerte and tagged , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s