Descoperind Sibiul

Cine crede că Sibiul înseamnă numai Piaţa Mare, Piaţa Mică şi Piaţa Huet se înşeală amarnic. Nu că cele trei largi şi frumoase spaţii nu sunt importante – din contră, ele sunt cele mai de impact zone cu care trebuie cucerit un vizitator: case mari, renovate, culori vii, stucaturi restaurate, flori, terase şi suveniruri. Adevărat centru de cetate medievală, un furnicar de localnici şi turişti. Dar dragostea se insinuează încet şi statornic abia când o iei la pas pe străduţele lăturalnice, care fie merg de-a lungul Zidului Cetăţii, fie descoperă bastioanele, fie coboară Podul Minciunilor până în Oraşul de Jos, cu a sa Piaţă a Dragonilor, Azilul şi turnurile de apărare, sau poate chiar trec dincolo de arealul vechii cetăţi până la Muzeul de Locomotive sau în foste sate, devenite acum cartiere, precum Turnişorul cu a sa biserică fortificată. Iar dacă timpul îţi permite, bucură-te în linişte de drumul cotit spre culmile Munţilor Cindrel, fă o oprire la casa ţărănească în care s-a născut şi a copilărit Octavian Goga, apoi odihneşte-te în pădurea de la Păltiniş, lângă cabana în care Constantin Noica a ţinut şcoala sa filosofică, iar la plecare nu uita să vizitezi mormântul acestuia de lângă schit. Întorcându-te, opreşte în loc timpul agitat şi transpune-te în lumea satului românesc, la Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA, de pe Calea Dumbrăvii; nu vei fi dezamăgit în această lume aparte cu mori de apă şi de vânt, cu gospodării de munte sau câmpie având toate cele trebuincioase, cu hambare, zone viticole şi de creştere a animalelor, troiţe pictate şi biserici maramureşene. Iar când pleci, înfometat şi obosit, te opreşti la Cămara Boierului, unde eşti poftit în „cămara” în care atârnă cârnaţi şi slană, te aşteaptă brânza, zacusca, murăturile şi pâinea pe vatră. Şi toate acestea nu-s decât o mică parte. La Sibiu, dacă ai timp şi răbdare, ţi se dezvăluie mult mai mult decât îţi prezintă broşurile turistice, ce insistă pe centru. Deşi frumos, pe acesta îl vezi fără grabă în două zile. Dar seminţele mărului sunt îmbrăcate în pulpa dulce şi densă, pe care o savurezi pe îndelete vreme de o săptămână.

Festivalul ArtMania a devenit tradiţie în Sibiu şi, cu toate că anul acesta are cel mai slab program, decidem să mergem patru zile în Hermannstadt – tocmai pentru a apuca să vedem şi altceva decât centrul în care se ţin concertele. Pentru că ne-am rezervat de prin aprilie cazarea, în buricul târgului, nu ne facem probleme decât când proprietarul ne anunţă că un client s-a hotărât să-şi prelungească vizita şi nu mai are liberă garsoniera – asta cu două săptămâni înainte de festival, când totul este rezervat; cu greu, găsim o pensiune în Turnişor, de unde avem ceva de mers până în centru. Acesta ar fi unul dintre aspectele negative ale Sibiului: serviciile de multe ori deficitare într-un loc în care turismul înfloreşte, fie că-i vorba de cazare, fie de servirea la unele terase. Altul, aşa cum avem să aflăm, este numărul sporit de cerşetori cu feţe dubioase care mişună prin centru, insistenţi şi agasanţi.

Din Turnişor poţi merge spre centru pe Strada Reconstrucţiei, unde întâlneşti Biserica dintre Brazi (Sfinţii Petru şi Pavel) – cel mai vechi lăcaş de cult românesc din Sibiu, înălţat în secolul al XVIII-lea în stil baroc. În curtea sa se odihnesc oameni de seamă ai cetăţii, precum Gheorghe Bariţiu, Alexandru Papiu Ilarian şi Alexandru Vaida-Voevod. Mergând mai departe, traversezi pe un pod Râul Cibin, cel care străbate ca o panglică lungă întregul oraş, treci de Piaţa Cibin şi intri, pe Strada Turnului, în Oraşul de Jos – cel care, în veche cetate, adăpostea locuitorii de rând, meşteşugari şi mici neguţători, mahalagii şi precupeţe. De la Piaţa Coroana, între Casa Wankel şi vechea clădire a Vămii vezi deja Pasajul Scărilor, care face legătura cu Oraşul de Sus, al oamenilor înstăriţi şi al nobilimii.

Aici treci prin Turnul Scărilor (singura poartă de acces în inelul central de fortificaţii care şi-a păstrat intact aspectul din secolul al XIII-lea), pe lângă Casa Calfelor, şi ajungi în Piaţa Albert Huet, unde se înalţă cel mai cunoscut simbol al Sibiului, Biserica Evanghelică Parohială „Sfânta Maria”, cu al său turn gotic îmbrăcat în ţiglă colorată, cel mai înalt din Transilvania (încadrat de alte patru turnuleţe – semn că cetatea avea dreptul la pedeapsa capitală, „dreptul sabiei”), şi statuia episcopului Georg Daniel Teutsch în faţă. Înălţată în secolul al XIV-lea pe locul unei vechi biserici, frumosul lăcaş de cult ce a servit ca loc de odihnă mai-marilor oraşului este format din trei travee, sacristie, transept, nava principală şi două nave laterale. În aceeaşi piaţă regăseşti Casa Parohială, construită în secolul al XIII-lea tot în stil gotic în faţa Turnului Colţului Pocăinţei, o casă din secolul al XIV-lea ce înglobează o parte a capelei „Sfântul Ştefan” şi splendidul Liceu Samuel von Brukenthal (secolul al XVIII-lea), deasupra porţii căruia stă inscripţia „Eruditioni virtutia exemplis sacra”.

În Piaţa Mică, locul de vânzare a produselor meşteşugăreşti în Evul Mediu, poţi intra fie pe o străduţă de legătură, fie prin tunelurile ce străbat clădirile, precum Pasajul Cizmarilor. Aici, casele ne întâmpină în culori vii, cu flori multicolore şi terase înţesate de lume. Cele mai multe au fundaţii din secolele XIII-XV, iar alte îmbunătăţiri li s-au adus în secolul al XIX-lea; totuşi se poate vedea modul trainic în care au fost ridicate astfel încât să reziste vremii, cu maxim două caturi şi mansardă, lucarne-ochi în acoperiş pentru mai multă lumină şi ziduri groase, solide. Între ele se remarcă fostul sediu al breslelor, Casa Hermes, pretenţioasa Casă Luxemburg, Casa Artelor (fosta Hală a Măcelarilor), Casa Breslei Aurarilor şi fosta farmacie „La Ursul Negru” (acum Muzeul de Istorie a Farmaciei). Deasupra tuturor se înalţă, încă din secolul al XIV-lea, Turnul Sfatului, alb şi taciturn, apărând poarta de intrare în a doua incintă de fortificaţii, numărându-şi meticulos secundele şi privind din singurătatea înălţimii sale către Podul Minciunilor, primul pod de fontă de pe teritoriul actual al României. Legenda, inspirată de minciunile îndrăgostiţilor sau ale precupeţelor din piaţă, spune că podul se va dărâma sub cel care spune o minciună în timp ce stă pe el; se pare însă că numele îi vine din confuzia a două cuvinte germane aproape omofone.

Ajungi în Piaţa Mare, acum gazdă a festivalului ce umple cu schele şi oameni întreg perimetrul. Dar într-o zi normală aici se desfăşoară pe rând un cerc de clădiri superbe, elegant decorate, unele dintre ele purtând pecetea luxului. Majoritatea datează din secolul al XV-lea şi aduc elemente din gotic târziu, baroc, Renaştere, clasicism şi neoclasicism Cum intri, pe sub Turnul Sfatului încadrat de vânzătorii de suveniruri şi turtă dulce, te întâmpină statuia lui Gheorghe Lazăr, cu cartea sa în mână, destoinic străjer al culturii transilvănene. Dai o roată cu ochii pentru a fi încântat de Casa Weidner-Reussner-Czekelius, Casa Lutsch, Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”, Palatul Filek (un amestec de baroc şi neoclasic, ce adăposteşte Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice), Casa Haller, Casa Wel, Casa Hochmeister, Casa Hecht (în care a funcţionat prima monetărie din Sibiu), Casa Generalilor, Casa Albastră şi Casa Mövert. Dar cele mai importante şi mai frumoase edificii sunt, bineînţeles, superbul Palat Brukenthal, Primăria rococo (fosta Bancă de Credit Funciar), Biserică Romano-Catolică (construită în secolul al XVIII-lea în stilul baroc vienez) şi Casa Parohială (fostul Seminar Iezuit), în a cărei curte interioară tronează statuia Sfântului Nepomuk. Sub piatra cubică ce înconjoară fântâna din mijlocul pieţei se aflau cândva depozitele subterane de cereale.

De aici îţi continui plimbarea pe artera pietonală lată, Strada Nicolae Bălcescu, la capătul căreia se înălţa cândva Turnul Porţii Cisnădie. Şi acum admiri şirurile de clădiri, de-o parte şi de alta, ridicându-se deasupra teraselor vesele şi pline. Cele mai multe poartă blazonul înstăritului proprietar, sunt decorate cu stucaturi policromate şi încadrează mici curţi interioare. Hotelul „Împăratul Romanilor” şi Palatul Michael Brukenthal, acesta din secolul al XVIII-lea, sunt doar două dintre ele.

La capătul arterei coteşti la stânga şi te vei afla plimbându-te pe Strada Cetăţii, pe deasupra fâşiei verzi ce însoţeşte şanţul de apărare, printre Casa Salzburg şi fundaţia rămasă din Turnul Tâmplarilor; un prim „indiciu” este Turnul Archebuzierilor, octogonal, datând din secolul al XIV-lea. După câţiva paşi eşti întâmpinat de Turnul Olarilor, ceva mai nou (secolul al XV-lea), legat de Turnul Dulgherilor (secolul al XIV-lea) printr-o bucată din Zidul Cetăţii. Toate cele trei au la nivelul cornişei guri de aruncare şi guri de tragere a archebuzelor; de asemenea, fiecare poartă numele breslei ce îl avea în grijă. Nu ai cum să nu remarci Sala Thalia, primul teatru din ţară, construit în secolul al XVIII-lea în incinta Turnului Gros, masiv element de apărare cu platformă pentru tunuri, datând din secolul al XVI-lea. În faţă se află, micuţ şi timid, Turnul Zincarilor, iar dincolo de el, de-a lungul Bulevardului Corneliu Coposu, se întinde a treia centură de fortificaţii (secolul al XIV-lea), păstrată intactă cu excepţia trecerilor pietonale boltite, până la Bastionul Haller, construit în secolul al XVI-lea, care acum încadrează Spitalul de Neurologie. Locul prin care acum pot trece autoturismele s-a numit Poarta Leşurilor, deschisă în zid în timpul epidemiei de ciumă din secolul al XVI-lea. Dacă aici faci de două ori stânga, pentru un scurt detur, intri pe Strada Tipografilor, unde, după ce treci de Casa Wagner şi de redacţia Hermannstadter Zeitung, vizavi de Casa Petőfi Sándor te întâmpină bustul lui Schiller pe latura pieţei ce-i poartă numele

Te întorci spre bastion şi observi că, după acesta, zidul se continuă pe Strada Manejului. După ce treci de jumătatea sa, te poţi abate din drum, pe Strada Şelarilor, pentru o scurtă vizită în Biserica Franciscană – exteriorul păstrează forma iniţială, gotică, pe care a căpătat-o în secolul al XV-lea, dar interiorul, datând cu trei secole mai târziu, se încadrează în barocul specific acelor vremuri; dacă ai ceva noroc, până la viitoarea ta vizită munca de restaurare se va fi terminat şi o vei putea admira fără schele. Chiar vizavi de intrare observi un pasaj lung şi îngust aproape cât un om, care leagă Strada Şelari de Strada General Magheru. Continuând plimbarea în lungul zidului, ajungi la statuia lui Nicolae Olahus din faţa Bisericii Ursulinelor, şi ea transformată din goticul secolului al XV-lea (când era mănăstire dominicană) în barocul secolului al XVIII-lea de către maici, după ce le-a fost redată de comunitatea luterană.

Acum, pe Strada General Magheru, este momentul să părăseşti pentru maxim jumătate de oră centrul şi să faci un ocol pe Strada Constituţiei până la Sinagoga de la sfârşitul secolului al XIX-lea, cu faţadă neogotică şi elemente neoromanice, de o deosebită valoare arhitectonică. De aici te îndrepţi spre gară unde, în Piaţa 1 Decembrie, se află Capela Sfintei Cruci, ridicată în secolul al XVIII-lea pe locul unei mult mai vechi mănăstiri. Ea adăposteşte sculptura într-un singur bloc de piatră „Iisus pe Cruce între Maria şi Ioan”, realizată în secolul al XV-lea de sculptorul austriac Petrus Lantregen.

Revii în centru pe Strada Avram Iancu, cu frumoasele clădiri construite începând cu secolul al XV-lea şi până la finalul secolului al XIX-lea,  precum Casa Böbel, Casa Carl şi Brukenthal, Casa Müller, Casa Stihn şi Casa Weidner. După cele două turnuri de apărare de pe partea dreaptă (cum te-ai îndrepta spre Piaţa Mare), prin Pasajul Şcolii treci în Strada Movilei şi cobori în Piaţa Aurarilor, o bijuterie arhitectonică, din păcate prost întreţinută. Prin Turnul Porţii Aurarilor, ce s-a ridicat între primele fortificaţii, cele di secolul al XIII-lea, se trece înapoi în Piaţa Mică, dar vei continua plimbarea în Oraşul de Jos pe Strada Argintarilor, Strada 9 Mai, Strada Faurului, fiecare dintre ele dezvăluind o lume a oamenilor simpli din alt veac. Dacă mergi pe Strada Azilului, descoperi Azilul de Bătrâni şi Biserica Azilului – primele pentru bolnavii şi săracii din Sibiu, întemeiate de ordinul cruciaţilor Sfântul Spirit în secolul al XIII-lea, apoi extinse şi întărite timp de încă patru sute de ani. Dacă azilul arată bine, funcţional, văruit şi primitor, biserica are o mare nevoie de a fi consolidată şi renovată.

De aici ai putea reveni în Piaţa Mică, pe lângă clădirile vechi ce străjuiesc Podul Minciunilor, dar nu vei regreta nici dacă mergi pe Strada Ocnei, după ce laşi în urmă Piaţa Dragoner, cu Hanul „La Mielul Alb” şi Casa Rieger; după Brutăria Medievală te poţi abate pe Strada Vopsitorilor sau pe Strada Pielarilor pentru alte mostre medievale, iar la capătul Străzii Ocnei, în incinta Grupului Şcolar Independenţa găseşti, dacă ai noroc să nu fie vacanţă, Turnul Pulberăriei (secolul al XVI-lea). Apoi te îndrepţi pe Strada Zidului, pe lângă părăginitul Turn al Pielarilor (secolul al XV-lea), şi revii repede la intrarea în Oraşul de Sus, lăsându-te călăuzit în permanenţă de turnul Bisericii Evanghelice. Ajungând din nou la capătul Străzii Turnului, nu mai urci prin Turnul Scării, ci iei la picior Pasajul Scării (secolul al XIII-lea), spre Strada Alexandru Odobescu, urmând apoi curtina de pe Strada Centumvirilor, ce dăinuie din secolul al XIV-lea. Faci un ocol în Piaţa Armelor, apoi mergi până la capătul Străzii Bastionului, unde afli Bastionul Soldisch (cel mai recent, din secolul al XVII-lea), cu frumoasa stemă a oraşului pe o placă din marmură albă şi ghiulele încastrate în zid, rămase posterităţii.

Curtina ce traversează Strada Bastionului duce la Biserica Evanghelică Sfântul Johannis, alăturată unei librării şi unui teren de joacă, dar intrarea în complexul de clădiri se face din Strada Mitropoliei. Biserica neogotică, în formă de cruce, a fost construită la începutul secolului al XX-lea, după ce prima sa clădire a fost dărâmată din cauza pericolului de prăbuşire la cutremur; aceasta făcea parte din ansamblul orfelinatului comunităţii luterane, ridicat spre finalul secolului anterior, la aniversarea a 400 de ani de la naşterea lui Martin Luther. Vizavi de arcada porţii ca de cetate a bisericii se întinde, verde şi umbrit, Parcul Astra, cu fântâna răcoroasă şi aleile liniştite străjuite de busturile unor importanţi oameni din cultura transilvăneană. Pe una dintre laturi se ridică Palatul „Muzeul Asociaţiunii” şi Biblioteca ASTRA.

Mergând mai departe pe Strada Mitropoliei ajungi la complexul de clădiri ale Mitropoliei Ardealului, datând secolele XIX-XX: pe stânga Arhiepiscopia Ortodoxă (fostă reşedinţă a lui Andrei Şaguna), Facultatea de Teologie Ortodoxă şi casa în care a poposit Mihai Eminescu în trecerea trupei de teatru prin Sibiu, iar pe dreapta frumoasa clădire a Catedralei Ortodoxe Sfânta Treime, construită la insistenţele lui Şaguna pe lângă împăratul austriac. Modelul se regăseşte, fără dubiu, în bizantina Sfânta Sofia; imensul portal romanic, încadrat de cele două turnuri înalte şi masive, se deschide sub cupola largă, ce lasă lumina să pătrundă în raze ce brăzdează liniştea. Interiorul este demn de o catedrală, un spaţiu larg al măreţiei cu icoane neobizantine, broderii şi un bogat candelabru.

Pe aceeaşi stradă apar casele din Evul Mediu târziu (până în secolul al XVIII-lea, dar şi cu câteva excepţii mai bătrâne, din secolul al XIV-lea), mici şi cochete, precum cea în care şi-a desfăşurat activitatea ziarul Tribuna, frumoasa Casă cu Cariatide (statui ce i-au atras numele de Micul Palat, deşi nu i-au aparţinut de la început, ci susţineau o altă clădire distrusă în timpul revoluţiei de la 1848), Casa Parohială Reformată şi fostul hotel Curtea Mediaşului, unde au poposit Avram Iancu, în drumul său spre Munţii Apuseni, şi I.C. Brătianu. Între ele, datând de la finalul secolului al XVIII-lea, se ridică discretă Biserica Reformată, cu o alură simplă, sobră, doar cu faţada barocă şi acoperişul turnului din ţigle colorate; interiorul este şi mai simplu, conform rigorilor calvine, alb, spaţios, cu orga în spatele enoriaşilor. Trecând de colţul stâng cu Strada Samuel Brukenthal, aflăm Casa Altemberger (secolul al XV-lea), cel mai mare ansamblu gotic civil transilvănean, fostă primărie ce adăposteşte astăzi Muzeul de Istorie; la intrare te întâmpină placa memorială a împăratului Iosif al II-lea lăsată cu ocazia vizitei sale în Sibiu, iar puţin mai încolo, lipit de frumoasa clădire, Turnul de Poartă, cel mai bine păstrat din a treia incintă de fortificaţii, în ciuda vârstei sale respectabile (secolul al XIV-lea).

Dacă te întorci pe Strada Mitropoliei şi cauţi atent, chiar între Casa Parohială Reformată şi Casa cu Cariatide găseşti un gang îngust ce te scoate în Strada Alexandru Xenopol pe care mergi până la intersecţia cu Strada Tribunei – alte două colecţii de clădiri superbe, fără ca acestea să poarte vreun nume sau o poveste deosebită, doar aceea că nişte arhitecţi pricepuţi au le-au dat formă şi suflet. Faci stânga şi constaţi repede că ieşi la capătul principalei artere pietonale, în faţa hotelului Continental Forum. Aici cobori prin Piaţa Unirii, spre intersecţia bulevardelor Vasile Milea şi Corneliu Coposu, treci pe lângă magazinul Dumbrava şi, după ce găseşti obscura Stradă a Berăriei şi-i urci panta până la răscrucea cu Strada Constantin Noica, vei vedea pe dreapta starea jalnică în care a ajuns Reşedinţa de Vară Brukenthal (secolul al XVIII-lea), cu o coloană lipsă şi viitor incert. De aici, coborând până la Calea Dumbrăvii şi urmând nelipsita hartă, ajungi repede pe Strada Justiţiei ce duce până la Biserica din Groapă, ridicată în secolul al XVIII-lea în cult ortodox, mică şi simplă, pentru a străjui Cimitirul Ortodox de alături.

Drumeţule, dacă tot ai ieşit din nucleul vechii cetăţi, nu evita ocazia de a arunca o privire şi împrejur, căci nu vei fi dezamăgit decât poate de nepăsarea căreia îi sunt jertfite multe din frumoasele clădiri ce nu au avut norocul de a fi la răscruci importante. Ţine o vreme Bulevardul Victoriei până la Palatul de Justiţie, edificiu monumental de început de secol XX, în care vezi intrând, din când în când, câte un jurist tras la faţă şi cocârjat, cu parfum kafkian. La intersecţia cu Strada Transilvaniei, ascuns între pomii înalţi, abia îşi duce zilele ceea ce a mai rămas din splendida clădire neoclasică a Palatului Mitropoliei Ardealului, în mod evident abandonată paraginii. Fă dreapta pe Strada Transilvaniei, apoi din nou dreapta pe Strada Dealului şi vei regăsi un nou azil de bătrâni, slujit de o biserică Ortodoxă, iar mai departe vei vedea Biserica Mormonă. La fântâna arteziană ce aruncă stropi veseli spre soarele fierbinte coteşte dreapta pe Strada Ion Raţiu şi vei vedea construcţia frumoasă, tencuită în verde şi alb, în care îşi ţine cursurile Facultatea de Ştiinţe a Universităţii Lucian Blaga.

Revenit pe Bulevardul Victoriei, mergi până la Strada Andrei Şaguna şi alege latura din stânga, ce te va întoarce în Turnişor pe artera lată Şoseaua Alba Iulia, pe lângă micul deal ce are la poale Parcul Petőfi Sándor şi pe coastă Capela Franciscană, apoi peste apele mâloase ale Râului Cibin. La sensul mare giratoriu, în care intră şi Calea Turnişorului, abate-te pentru o vreme la stânga, pe Strada Eduard Albert Bielz, un culoar de case săseşti cu spaţiu verde în faţă, ce te aduce la poarta unei case parohiale, vopsite în galben. Pe aici intri într-o curte cu vegetaţie bogată şi ziduri groase, de cetate, dintre arborii căreia îşi înalţă turnul Biserica Evanghelică din Turnişor, în formă de cruce, fortificată, ce veghează parohia din turnul său masiv, ce a dat fostului sat Neppendorf numele său român şi maghiar. Bazilica romanică din secolul al XIII-lea are aspectul sobru al unei cetăţi unde comunitatea săsească găsea nu numai locul pios al rugăciunii şi ceremoniilor religioase, ci şi pavăza împotriva asediilor.

Revii la intersecţia mare, pe lângă frumoasele case renovate ce dau locului aspectul unui sătuc german, şi aştepţi cu biletul pregătit sosirea autobuzului 10. Nu uita să consulţi programul afişat în staţie, căci acesta este respectat în limite destul de strânse; e drept, dacă vii dintr-un oraş ca Bucureşti, acest lucru îţi poate părea utopic. Ai ceva de mers şi, în timpul călătoriei, vei revedea câteva dintre locurile deja vizitate, întrucât linia lui 10 parcurge tot centrul. Vei coborî în prima staţie după ce autobuzul trece peste podul de traversare a căii ferate, pe Calea Guşteriţei (alt sat devenit cartier al Sibiului), înainte de Biserica Lazaret. Te întorci puţin şi intri spre stânga, înainte de picioarele podului, pe Strada Balanţei şi mergi până la intersecţia cu Strada Laminorului; aici faci dreapta şi încă o dată dreapta pe Strada Dorobanţilor. Deşi ar fi mai scurt să mergi de la început pe aceasta, intrând pe ea printre picioarele podului, nu-i o idee bună decât dacă faci parte dintr-un grup mai mare, căci locurile sunt pustii şi cel puţin dubioase. La prima bifurcaţie, uşor de trecut cu vederea, alegi ramura stângă ce se îndreaptă spre şinele de cale ferată, până pe Strada Lacului (e posibil să nu vezi această denumire pe nicăieri). Aici, în stânga, chiar înainte de Depoul CFR, vei intra în Muzeul Locomotivelor cu Abur. Muzeu este mult spus, căci coloşii metalici zac între ierburi şi pomi, deloc puşi în valoare cum se întâmplă, de exemplu, în Reşiţa. Locomotivele, macaralele şi plugurile, toate cu abur, despre care se poate spune că au scris istorie, aşteaptă acum rugina să le mănânce şi soarele să le roadă, deşi ar atrage mulţi admiratori dacă locul ar fi amenajat şi promovat altfel.

Spre centru iei acelaşi autobuz 10 sau, dacă nu ai treabă mai departe, numărul 12 ce te lasă în faţa Teatrului. De aici te sui în maşină şi te pregăteşti de condus pe Calea Dumbrăvii, apoi mai departe, spre Păltiniş, pe lângă şina de tramvai cu encartament îngust, scoasă acum din uz. După ce treci de întinsul cimitir, începe pădurea Dumbrava, ce ascunde pe dreapta Grădina Zoologică şi Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA, iar şoseaua se numeşte de acum Calea Răşinari – o ţii tot înainte, fără a te abate spre Cisnădioara, deşi ai avea şi acolo ce vedea. Odată ajuns în Răşinari, Strada Octavian Goga te duce în centru, unde se află primăria; însă ajungi acolo şi pe uliţe cotite, pentru a admira un veritabil sat ardelenesc, cu oameni gospodari şi case îngrijite, scunde, lipite una de alta şi proaspăt tencuite. În centru, după ce treci de troiţa din piatră pictată, pe malul pârâului vezi bustul lui Emil Cioran în faţa casei în care a locuit. Dacă vei continua pe aceeaşi stradă, ajungi la Biserica Cuvioasa Paraschiva, edificiu baroc din secolul al XVIII-lea.

Revenind în micul centru, găseşti repede drumul către Casa Memorială Octavian Goga, în care omul ce a fot gazetar, politician şi mai ales „poetul pătimirii noastre” (N. D. Petniceanu) s-a născut şi a copilărit, chiar dacă nu i-a aparţinut niciodată de iure, căci mama sa a murit la câteva săptămâni după el. Vechea casă ţărănească a fost păstrată ca în vremea copilăriei mesagerul aspiraţiilor românilor transilvăneni, tencuită în alb, acoperită cu iederă deasă, cu fântână în ogradă şi icoană la poartă. Pridvorul umbrit te invită în cele trei camere joase prin care te conduce un descendent al familiei, cu trăsături evident asemănătoare cu cele ale prestigiosului academician. Dormitorul, biroul, biblioteca – toate sunt păstrate aici, dar şi pozele de familie sau cele în care Octavian Goga apare alături de alte personalităţi ale vremii, precum Ion Luca Caragiale, Şt. O. Iosif şi Aurel Vlaicu.

Acum trebuie să cauţi drumul ce urcă la cimitir şi la Biserica din Deal, căci acesta te duce mai departe, în serpentine, pe culmile cele mai scunde ale Munţilor Cindrel, spre staţiunea Păltiniş. Înainte de a intra efectiv în staţiune, dar după primele vile apărute recent, afli pe stânga drumeagul ce urcă la un mic schit, unde Constantin Noica şi-a petrecut ultimii ani din viaţă. Opreşte-te câteva clipe la mormântul filosofului, iar dacă timpul nu te grăbeşte admiră în linişte bisericuţa schitului şi clopotele cu frânghie. Mai departe, după ce treci de funicular şi de centrul staţiunii, vei găsi şi cabana în care şi-a desfăşurat activitatea Şcoala de la Păltiniş, condusă de Noica, unde se ţineau seminarii private asupra istoriei filosofiei, textelor fundamentale şi curentelor contemporane.

După această gură de aer proaspăt, te întorci către Sibiu, dar trebuie neapărat să faci o oprire lungă la Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale, deţinut de ASTRA (Asociaţia Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român). Dacă ţi-a plăcut Muzeul Satului Dimitrie Gusti din Bucureşti, te vei îndrăgosti pe loc de această colecţie de case, grădini, acareturi şi multe altele răsfirate pe malul Lacului Dumbrava. Porţile maramureşene sculptate în lemn se deschid în faţa ta pentru a te lăsa să intri în lumea magică a satului aşa cum este cântat în poeziile populare: curat, îngrijit, cu oameni pricepuţi, lipsit de opulenţă, dar îmbogăţit de hărnicia locuitorilor săi. Casele sunt adunate din mai multe regiuni ale ţării, de şes, de deal şi de munte, iar interioarele lor îţi prezintă camere îmbrăcate în scoarţe, mobilă lucrată în lemn, ştergare şi straie tradiţionale, fuioare de tors şi războaie de ţesut, obiecte casnice şi unelte, care şi trăsuri, cuptoare de pâine, grajduri şi hambare pentru iarnă. Nu trebuie să treci pe lângă biserica din lemn, tot maramureşeană, fără să intri în ea; aici se ţin slujbe ca în oricare alta, între icoanele unor pricepuţi artişti populari şi în fum difuz de tămâie. O deosebită atracţie o reprezintă morile de vânt şi de apă, în multe dintre ele putând intra pentru a studia măruntaiele ce le pun în mişcare. Şi cum satul nu înseamnă doar case de locuit, vei întâlni spaţii mari de depozitare, de măcinare, de prelucrare a alimentelor pentru iernat, ateliere de olărit, lacustre de pescuit, pândare pentru vânătoare şi adăposturi de vreme rea. Şi după ce ai hoinărit ore întregi pe uliţe şi poteci, îşi poţi astâmpăra setea şi foamea la Cârciuma din Bătrâni, aflată la capătul lacului. Ai grijă însă: dacă ţi-ai ales ca zi de plimbare sâmbăta sau duminica, înarmează-te cu răbdare, căci locul este plin, iar ospătarii îşi fac treaba în proverbialul ritm ardelenesc.

Veţi spune că am omis atâtea alte locuri din şi de pe lângă Sibiu? Nici nu încape îndoială, căci numai câte lucruri ai de văzut în Mărginimea Sibiului sau câte crâşme tradiţionale ai vrea să încerci în inima cetăţii şi aş mai scrie încă pe atât. Mai ales că ar trebui să le faci pe toate acestea pe îndelete, ca şi cum timpul s-ar opri în loc, să deguşti fiecare senzaţie, să savurezi fiecare imagine, să pironeşti câteva secunde fiecare pas.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări urbane and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

One Response to Descoperind Sibiul

  1. Ati scris foarte frumos despre Descoperind Sibiul | Însemnări

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.