Ploaie, nori şi soare din balcon sau de pe acoperiş

Deşi stau deja de doi ani destul de sus într-un „magnific” bloc comunist, cu balcon lung la bulevard şi ieşire pe o terasă largă spre spate, trebuie să recunosc faptul că n-am prea făcut poze de la înălţimea ultimului nivel. Cum însă zilele acestea norii-balauri de furtună se împletesc cu apusuri de poveste, fie ea şi urbană, m-am gândit să profit de peisajul cu tentă apocaliptică şi să surprind câteva imagini. Subiecte, de altfel, ar fi destule, căci intersecţia Lizeanu cu Ştefan cel Mare întrepătrunde lumea aglomerată, agitată şi cosmopolită a largii artere bucureştene, cu tot cu blocurile sale ca după război atomic (reabilitate sau nu, tot p-acolo), cu ciudata oază de verdeaţă, cu ale sale case încremenite în timp, ce se întinde până la Cimitirul Reînvierea şi cu sinistrul, dezolantul şi revoltătorul profil al Morii lui Assan, extraordinar monument arhitectonic lăsat cu bună ştiinţă în paragină, pradă vandalilor şi cruzimii timpului. Încep cu balconul, la adăpost sigur faţă de furtuna de afară, apoi, odată cu primele raze încurajatoare, ies pe terasa atât de răcoroasă acum. Şi pentru că perspectiva nu mă mulţumeşte întru totul, urc scara metalică până pe acoperiş, printre antene şi cabluri, pentru a savura roşeaţa de şerbet apusului. Cum-necum, câteva fotografii tot se lipesc de smoala coloşilor cenuşii care păzesc sever bulevardul.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări urbane, General and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s