Trooper „Unarmed & Unplugged” (Club Wings, Bucureşti)

Chiar dacă în ultima vreme am omis destule concerte Trooper, fie în Bucureşti, fie prin alte părţi, din cauze care ţin în principal de sumedenia de evenimente care parcă mă asaltează de peste tot, mi-am spus din start că un unplugged nu poate fi ratat sub nicio formă. Mai ales că nici nu-mi amintesc ultima astfel de cântare; ceea ce-mi aduc aminte însă foarte bine este că de fiecare dată unplugged-urile Trooper mi-au plăcut într-un mod aparte, cu totul diferit de un concert plin de distors. Iată-mă deci vineri seara în Club Wings, cu ştampila sub formă de avion pe braţ şi cu shot-ul de tequilla între mine şi barmanul-aviator.

Concertul are toate motivele să fie unul special, atât pentru faptul că este primul „deconectat de la distors” de câţiva ani buni, dar mai ales pentru revenirea Balaurului după operaţia la coloană. În plus, posesorii de bilete aşteaptă cu nerăbdare tragerea la sorţi a invitaţiilor la Scorpions (unde Trooper va cânta în deschidere) şi a celor două chitare acustice, cu autograf de la Balaurul.

Când mă gândesc la primele concerte unplugged ale târgoviştenilor, îmi amintesc nişte cluburi obscure, în care câţiva rockeri rătăciţi se bucurau de piesele de început, precum şi de preluări Dickinson, Scorpions şi AC/DC – totul în cea mai intimă şi mai caldă atmosferă, ce nu poate îmbrăca audienţa în prezenţa distorsului. Aşa cum mă aşteptam, deşi acum clubul nu este nici obscur, nici gol, sentimentul de intimitate a rămas acelaşi, iar Coiotu, cu glumiţele sale, destramă şi ultimele bariere dintre trupă şi public. Ne spune că ştie că la astfel de concerte putem să-i observăm cel mai uşor greşelile şi să râdem pe seama sa, dar tot acum şi bucuria ne-o simte mai aproape. După care încearcă să ne arate stilul „din barbă” (răguşit) în care se cântă acum baladele, având ca obiect de studiu Yesterday şi Hey Jude; „grunge-ul a făcut asta!”, se aude din public.

Dincolo de intimitatea de care vorbeam, vechii fani ştiu că unplugged-urile sunt cele mai bune ocazii de a reauzi piese vechi, aproape deloc cântate, precum Pentru tot ce-a fost, Zorii unei zile noi, Nori de hârtie (preluare Voltaj) şi Desant (după cum afirmă Coiotu, aflată doar în setlist-ul concertului de lansare a albumului omonim, când acesta a fost prezentat în întregime), sau alte rara avis, ca Vânt călător (prezentă pe EP-ul din 2004, de „colecţie” ) şi N-am crezut nimic (despre care Coiotu spune că n-a apărut pe niciun material, dar au cântat-o o dată, apoi la cererea fanilor încă o dată, până când cineva a filmat-o şi a pus-o online).

Aşa cum ni s-a promis la anunţarea concertului, avem parte de câţiva invitaţi, sarea şi piperul serii, fiecare imprimând câte ceva din personalitatea sa pieselor în care cântă alături de trooperi. Dan Iliescu (Timpuri Noi) are un aport semnificativ la dinamica piesei Iarba din mine; Aura Pohoaţă (Stillborn), „singura voce cu adevărat de rock clasic” – menţionează Coiotu – completează duetul vocal pe Rătăcit pe drumul vieţii; Alin Achim (ex-Cargo) şi tânărul său coleg de la Desant, Alex Anca, au câte ceva de spus pe Cât am aşteptat; spre finalul serii, din galeria invitaţilor se aşează pe scaunul dedicat basului Sorin „Pepino” Vasile (Parlament) pentru Oriunde mă voi duce.

Evident, nu pot lipsi câteva dintre cele mai cunoscute piese, cele care sunt cântate în întregime de public – Doar a mea, Plaja amintirilor, Tari ca munţii, Amintiri sau Dorinţa, aceasta din urmă sub înfăţişarea sa specială, lentă şi uşor întunecată, de unplugged. Dincolo de bucuria pe care aceste cântece o generează de fiecare dată în rândurile strânse ale fanilor, acum au şi rolul de a ne arăta că Balaurul a ieşit cu bine din problemele medicale şi, „chiar dacă nu ştim dacă va mai scuipa flăcări, de ştiut să cânte la chitară ştie la fel de bine” (citat aproximativ din Coiotu).

Are loc şi tragerea la sorţi de care vorbeam la început, cele două chitare Fender îşi găsesc fericiţii proprietari, în timp ce zece fani se bucură de invitaţii la Scorpions – toate acestea pe fundalul asigurat de Oscar şi Popa, Money (Pink Floyd). Rămânând în registrul cover-urilor, le regăsim în finalul concertului, ca şi în al doilea bis: I Want to Break Free şi Highway to Hell, ultima fiind aproape o constantă a cântărilor Trooper din ultimii ani. Acum mi se răspunde şi la întrebarea pe care am ascuns-o în minte de la început: vor cânta oare ceva de pe Vlad Ţepeş? Ei bine, iată că nu; doar bonus track-ul Pas infinit apare în setlist-ul din seara aceasta, dar mi-ar fi plăcut să aud şi unul dintre „poemele Valahiei” în variantă unplugged. Poate pe viitor?

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Concerte and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s