Cracovia Ziua 2

După un mic dejun copios, că doar trebuie să facem pagubă la Marriott, ne înfiinţăm la aeroport cu speranţa că nu mai apar alte surprize. Ne îmbarcă într-un mic avion şi, în lumina unui soare strălucitor, decolăm spre Polonia. Zborul durează puţin peste o oră, ne recuperăm bagajele şi, aşa încărcaţi şi grăbiţi, luăm trenul spre centrul Cracoviei. Rapidul traversează câmpurile ninse limitrofe metropolei poloneze şi ne aduce, în sfârşit, în oraşul întins de-a lungul Râului Vistula, într-o vale largă la poalele Munţilor Tatra. Începuturile aşezării stau sub semnul legendei, conform căreia regele slav Krak a fondat oraşul deasupra peşterii balaurului cu şase picioare Smok Wawelski, după ce l-a ucis cu ajutorul unei oi umplute cu smoală. Nimeni nu poate spune cât adevăr şade în aceste vorbe, dar mai sigure de atât sunt dovezile arheologice care plasează primele îndeletniciri umane pe Dealul Wawel în Epoca Pietrei, cu aproximativ cincizeci de mii de ani înaintea erei noastre. Prima atestare datează din anul 956, când Cracovia era deja un centru comercial strategic plasat pe căile de legătură dintre sudul şi vestul Europei, Bizanţ şi Peninsula Scandinavă, în timp ce principalele mărfuri erau chihlimbarul şi sarea.

Dezvoltarea oraşului, devenit capitală a Poloniei, se accentuează din secolul al XI-lea, atunci construindu-se Castelul Wawel, Catedrala şi multe biserici. Devastatoarelor invazii mongole din secolul al XIII-lea li se răspunde de fiecare dată cu o reconstrucţie pe măsură; comunitatea evreiască se măreşte şi, în plus, tot mai mulţi nemţi se mută aici şi se asimilează, cultura germană împletindu-se cu cea slavă în dezvoltarea oraşului. Aceasta cunoaşte un punct de maxim în timpul domniei lui Kazimir al III-lea, când se înfiinţează Universitatea din Cracovia.

Din secolul al XIV-lea, numele dinastiei Iagelone este legat de uniunea militară şi comercială polonezo-lituaniană, timp în care Cracovia devine membră a Ligii Hanseatice – un nou imbold dat prosperităţii oraşului. Influenţelor germane li se adaugă, în secolul al XVI-lea, cele italiene, datorită afluenţei de arhitecţi italieni care urmează căsătoriei regelui cu o prinţesă din peninsulă. Apariţia tiparului, bogatele case negustoreşti, bisericile impunătoare, sinagogile, mulţimea de bresle şi comerţul înfloritor ţin sus ştacheta pentru cel mai important oraş al Poloniei.

Declinul începe odată cu mutarea capitalei la Varşovia, preferată pentru poziţia sa mai centrală, iar un impact major îl are invazia suedeză din secolul al XVII-lea. A doua jumătate a secolului al XVIII-lea este marcată de împărţirea de trei ori a teritoriului polonez între puternicii săi vecini – Rusia, Prusia şi Imperiul Habsburgic – a treia trasare a hotarelor eliminând Polonia de pe hartă. Acum, Cracovia devine oraş austriac, făcând parte din Regatul Galiţiei şi al Lodomeriei. Bonaparte reuşeşte să „smulgă” Ducatul Varşoviei, în care include şi Cracovia, dar înfrângerea sa readuce lucrurile aproape de starea lor anterioară, înfiinţându-se totuşi Republica Cracovia, relativ independentă. În urma unei revolte înăbuşite de forţele austro-ungare, oraşul este din nou anexat, pentru ca în secolul al XIX-lea să revină la o oarecare autonomie alături de regiunea Galiţia, timp în care aici înfloresc artele, literatura şi teatrul.

Primul Război Mondial duce la căderea marilor imperii, iar Polonia reapare pe hartă. Cracovia îşi reia rolul de centru academic şi cultural, întărit de înfiinţarea unei universităţi tehnice şi a unei academii de artă. Invazia Poloniei în ’39, care declanşează Al Doilea Război Mondial, aduce în Castelul Wawel cartierul general al guvernului nazist de ocupaţie. Urmează decimarea profesorilor şi studenţilor, care sunt trimişi în tabere de concentrare din Germania, apoi a marii comunităţi evreieşti din cartierul Kazimierz, mutate mai întâi în ghetoul Podgorze, apoi la Auschwitz şi Płaszów. Cu toate atrocităţile aduse de război, Cracovia scapă ca prin minune de distrugere, astfel încât ne arată astăzi cea mai mare parte a moştenirii sale medievale. Ce nu şi-au dat silinţa să facă naziştii au încercat însă din răsputeri sovieticii – transformarea frumosului oraş într-un centru industrial, Oţelăria Lenin din cartierul realist-socialist Nowa Huta fiind cea mai bună dovadă de îngropare a vieţii culturale. Ceea ce dă totuşi o şansă Cracoviei este arhiepiscopul Karol Wojtyła (mai târziu Papa Ioan Paul al II-lea), a cărui influenţă europeană îşi spune cuvântul, pe căi diplomatice, chiar şi dincolo de Cortina de Fier.

Alături de Primăvara de la Praga, Solidaritatea lui Lech Walesa reprezintă cel mai răsunător protest împotriva regimului comunist şi începe să contureze calea către democraţie. Căderea unui sistem putred din interior, lipsit de susţinerea poporului pe de-o parte şi de cea a unei Moscove slăbite pe de altă parte, permite reapropierea Poloniei de statele Occidentale. Cracovia simte din plin creşterea nivelului de trai şi profită masiv de turism, căci, în timp ce capitala Varşovia se află la finalul unui greu proces de reconstrucţie (fiind complet distrusă şi de nemţi, şi de Aliaţi), oraşul de pe Vistula se poate mândri cu clădirile pline de istorie, cu târgurile tradiţionale şi cu străduţele înguste şi înţesate de taverne, terase, magazine de suveniruri şi artă medievală.

Apartamentul pe care l-am închiriat pentru o săptămână se află pe Św. Filipa, în cartierul Kleparz, la nord de Planty, parcul ce înconjoară ca o panglică vie şi verde oraşul vechi, şi la maxim zece minute de mers nu prea repede de centrul Cracoviei. În urma telefoanelor la agenţia de turism, ne întâlnim cu femeia de serviciu care ne dă cheile, urmând ca „şefa” să treacă mai târziu pentru restul de bani. Ne vom petrece nopţile la etajul al doilea din cele patru ale unui bloc vechi şi întunecos, cu trepte din lemn tocit şi balustrade arcuite din fier, tavane înalte şi curte interioară. În spatele uşii masive, apartamentul de trei camere este mic, intim şi cochet, cusurgiii i-ar spune bătrânesc şi demodat, dar nouă ne place mult mobila încrustată cu parfum de sfârşit de secol XIX, cuierele cu tijă din marmură, candelabrele impozante şi draperiile grele. Ce-i drept, unora dintre piesele de mobilier nu le-ar prinde rău o recondiţionare, cât încă se mai poate, căci altfel ar fi păcat de lemnul frumos plămădit de mâinile cine ştie cărui meşter tâmplar priceput. Aspectul familiar nu este lipsit de confort modern, caloriferele fiind fierbinţi, bucătăria şi baia bine echipate (deşi nu vom reuşi să descifram misterul plitei până la finalul vizitei noastre), iar salteaua excelentă pentru dormit. Numai noi ştim cât ne bucurăm că nu avem parte de o locuinţă temporară stas, pe principiul unui hotel funcţional şi impersonal sau, mai rău, al unui birou echipat în tiparele Ikea, de la palul pastelat la jaluzele verticale!

După ce despachetăm, pornim într-o scurtă plimbare de recunoaştere, în încercarea de a profita cât mai mult de ziua frumoasă care stă să se încheie şi pe care am petrecut-o mai mult pe drumuri. În apropierea blocului se află artera numită Długa ce ne duce paşii înspre centru. Aici, de la primele clădiri, ne întâmpină miresme, sunete şi culori care mai de care mai îmbietoare. Restaurante de toate felurile şi barurile abundă la parterul frumoaselor clădiri vechi şi, deşi suita lor este câteodată întreruptă de vreun magazin sau expoziţie, se conturează deja impresia că fiecare familiei a Cracoviei deţine un local şi dacă toţi locuitorii şi turiştii ar dori să cineze în oraş ar avea unde fără să se înghesuie. Şi dacă meniurile afişate la fiecare pas nu sunt destul, fotografiile diverselor bunătăţi îţi fac complice cu ochiul, asta când nu sunt transformate în fresce pe lemn deasupra intrării. Ca să nu mai vorbesc de parfumuri… În ceea ce priveşte preţurile, nu mă pot pronunţa încă. Zlotul polonez are cam aceeaşi valoare cu leul românesc, aşa că măcar conversia o pot face uşor. La o scurtă privire, meniurile nu se adresează neapărat bogătaşilor, fiecare fel în parte, cu mici excepţii, fiind accesibil. Rămâne însă de văzut cum ieşim după o astfel de masă, când adunăm toate tentaţiile la un loc.

Înaintăm pe Sławkowska şi, deşi spaţiul nu este strict pietonal, traficul lipseşte aproape complet, poate şi din cauza letargiei de după zilele de sărbătoare, cu bucate şi băutură din belşug. Vorbind de băutură, vom observa peste tot, inclusiv lângă blocul în care stăm, magazine din categoria „alcool 24 de ore” – adică nici nu-i nevoie să-ţi faci provizii, la orice oră te trezeşti îţi iei pe tine un halat, în picioare papucii, şi cobori la magazinul de alcool deschis non-stop. Iar când deviza este „votcă pentru tine şi prietenii tăi”, te întrebi ce neam de alcoolici sunt polonezii şi nu ştii dacă să-i admiri sau să te îngrozeşti… Probabil că nu degeaba îşi dispută cu ruşii originile votcii.

Capătul străzii se deschide brusc în piaţa centrală, Rynek Głóvny, inima cetăţii care pulsează de secole, lăsând să o traverseze comerţul, cultura şi aristocraţia. Aşa cum ne aşteptam, în mijlocul pieţei, între Catedrala Sfânta Maria, colţ în colţ cu Biserica Sfânta Barbara, şi Hala de Ţesături cu aspect de palat, se desfăşoară tradiţionalul Weihnachtsmarkt. Căsuţele de lemn îşi etalează marfa cu care speră să îmbie turiştii; unele atrag privirea prin obiecte de ceramică sau tapiserii cu modele populare poloneze, altele o resping din cauza chinezăriilor kitschoase care parcă au invadat fiecare cotlon al lumii. Un loc aparte îmi pare atelierul de fierărie unde se nasc pe loc potcoave mici cât unghia, trandafiri migălos lucraţi şi sfeşnice alambicate. În faţa Bisericii Sfântul Adalbert (sau Św. Wojciecha, în poloneză), ale cărei ziduri din secolul al XI-lea sunt mai vechi decât ale pieţei şi decât ale oricărei alte biserici din Cracovia, doi tineri împart pliante care ne invită la un concert de muzică clasică, iar alături o doamnă în vârstă vinde planşe creionate sau pictate în tuşe moi, având ca subiecte principale frumoasa arhitectură a oraşului şi viaţa vechii comunităţi evreieşti.

Un loc de vază îl ocupă însă barăcile cu mâncare, în speţă caracteristică sărbătorilor de iarnă: ciolan de porc, cârnaţi, cartofi ţărăneşti, legume la tavă, varză călită şi alte garnituri tradiţionale, asezonate din plin cu vin fiert cu scorţişoară pe care-l cumperi de la chioşcuri în formă de butoaie gigant. Nici dacă eşti amator de brânzeturi nu eşti uitat, căci la mare preţ sunt şi pernuţele cu carouri din caşcaval alb sau afumat, încinse bine pe grătar, până se topesc; iar dacă-ţi surâd combinaţiile sărat-dulce, le poţi asorta cu gem de căpşuni. Cum oameni suntem, nu rămânem deloc insensibili la astfel de manifestări culinare şi ne desfătăm papilele, uitând de frigul tăios care ar vrea să ne trimită acasă.

Ne continuăm plimbarea, de-acum nocturnă, prin Mały Rynek, sora mai mică a pieţei centrale, dar parcă mai veselă prin culoare şi mai misterioasă prin linişte. De aici o luăm pe Szpitalna, unde ne atrag atenţia un anticariat şi un magazin cu ţinute şi accesorii medievale, din care fiecare ne-am dori câte ceva (eu papucei de prinţesă, iar Paul apărători de antebraţ late din piele), dar niciunul nu îşi va cumpăra obiectul dorit până la sfârşitul vizitei. Trecem prin faţa splendidului Teatru Juliusz Slowacki, traversăm iarba înzăpezită din Planty şi ieşim, printr-un pasaj subteran, în faţa gării centrale, Krakow Głóvny. Lipite de ea şi având tuneluri care le unesc direct cu peroanele, se află Galeriile Krakowska, un extins complex comercial care găzduieşte, între magazine celebre şi mărci de lux, două care ne interesează pe noi în mod deosebit.

Este vorba mai întâi de hipermarket, în scopuri strict utilitariste, căci mâine trebuie sa mâncăm ceva la micul dejun, aşa că ne aprovizionăm cu una-alta, dar nu uităm nici de bere, chit că cea poloneză nu-i îndeosebi recunoscută. Apoi mergem cu paşi hotărâţi în Saturn, reperat încă de când am coborât din tren. Evident, direcţia ne este ca teleghidată la raionul cu CD-uri metal, de unde nu plecăm cu mâna goală. Chiar ducem muncă de auto-convingere că nu ne trebuie chiar tot ce luăm în primă fază şi că ar fi cazul să ne restrângem la ce nu găsim la noi sau e considerabil mai ieftin. Chiar şi aşa, adunam câteva titluri de „răutăţi”. De acum, chiar dacă orele nu-s prea târzii, ne putem îndrepta liniştiţi spre casă, pe lângă Poarta Floriańska, vechile ziduri ale cetăţii, Biserica Sfântul Florian şi Biserica Sfinţii Vincent şi Paul, din care se aud ultimele acorduri de orgă din slujba de seară. Atâta drum, târâtul de bagaje şi schimbarea de mediu ne-au obosit, iar de mâine trebuie să intrăm într-un program de vizite care să fie pe de-o parte eficient, dar pe de alta să ne permită să respirăm în voie aerul fermecător al Cracoviei.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări urbane and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s