Egipt Ziua 8

Întâlnirea cu ghidul este programată la ora 8, dar până atunci mai avem un mic plan. Dacă tot am văzut răsăritul din înălţimile Vârfului Sinai, de ce nu l-am vedea şi de la nivelul zero al Mării Roşii? Evident, ideea îmi aparţine şi Paul i se supune bombănind, uşor supărat că îl privez de mai bine de două ore de somn. Ne facem planul să fim pe plaja hotelului pe la 5:45, ca să avem puţin răgaz să admirăm faleza înainte de a fi mângâiată de razele solare. Dar când ajungem la drumeagul ce coboară spre apă avem o surpriză neplăcută: un paznic stă postat acolo, anunţându-ne că n-avem voie pe plajă aşa devreme. Încercăm noi să-i explicăm că suntem de la hotelul de care ţine plaja şi că vrem să vedem răsăritul (partea asta o desenez eu pe nisip), în zadar sunt toate cuvintele noastre. Răspunsul e mereu acelaşi: nu! Din păcate, nici nu mai avem nişte bani de-ai lor, ceva mărunţi, să încercăm vechea poveste a bacşişului, atât de cunoscută şi cultivată aici. Astfel, cu coada între picioare, facem cale întoarsă.

Dar, după ce trecem de alte câteva ulicioare ce coboară spre mare, constat că nu e totul pierdut. Dăm de o şosea mai acătării care coboară şi ea, şerpuitoare, dar nu dă direct pe faleză, ci la nişte hoteluri din zonă. Mergem pe lângă ea până când găsim un colţ propice de unde să admirăm naşterea unei noi zile. Nu suntem chiar pe nisip, dar vedem destul de bine marea şi locul de unde ar trebui să răsară soarele. Şi iată că după clipe de aşteptare, când apa se îmbracă într-un strat subţire de mătase roz, de după crestele Insulei Tiran şi dintre vapori suspendaţi în nemişcare apare o frântură de disc solar, apoi tot mai mult, până când întreg astrul străluceşte în zare. Este de un oranj violent şi o parte din energia degajată se întrupează pe pământ: apa începe să freamăte pe când este străbătută de primul vaporaş, frunzele palmierilor se îndoaie către fructele roşcate, florile agăţătoare îşi sporesc culoarea, aburii dimineţii se sfarmă de suliţele razelor, iar aerul începe să fiarbă. Totul îşi schimbă înfăţişarea şi prinde viaţă. Bună dimineaţa!

Revenim la hotel pentru un ultim mic dejun copios, verificăm să nu fi uitat nimic şi ne prezentăm la autocar. După ce-i culege de prin staţiune pe toţi turiştii programaţi pentru această cursă, maşina opreşte în parcarea aeroportului de unde trebuie să ne procurăm mai întâi formularul pentru viza de ieşire. Apoi ne punem conştiincioşi la rând, după ce ne asigurăm că bagajele noastre au greutatea regulamentară. În timp ce ne aşteptăm îmbarcarea, surprindem imagini din cadrul familiei „model”: o mamă îmbrăcată în port arab (dar destul de modern şi aranjat) cu cei şapte copii, cu vârste între aproximativ trei şi optsprezece ani. Ne atrage atenţia când mama o pocneşte pe una dintre fiicele ei de-i sparge buza, iar aceasta din urmă se răzbună pe o soră mai mică. Paul îmi sugerează că aşa se face educaţia. Abia atunci observ şi eu că absolut toţi copiii sunt îngrozitor de arşi de soare, cu toate că au tenul mai închis decât al meu. Şi nu exagerez, sunt arşi până la sânge, când pielea decojită dezvăluie straturile inferioare, roz şi fără protecţie. Ridic din sprâncene cu milă şi mirare şi mă gândesc, in ciuda aversiunii mele pentru violenţa domestică, ce bătaie merită femeia aceea de la bărbatu-său. Mai ales că ea pare să-şi fi protejat bine tenul, care nu are nimic din însemnele copiilor săi.

Decolăm. La revedere, fascinantă Africă! Poate ne vom revedea cândva. În prima parte a zborului este interesant să priveşti pe geam, căci survolăm Peninsula Sinai. Ne reapare sub ochi deşertul despicat de munţi şi Golful Suez ce îmblânzeşte peisajul cu apele sale albastru-turcoaz şi ţărmurile bordate cu bariere de corali. Traversăm apoi Canalul Suez şi survolăm marele Cairo, vedem cum Nilul îşi întinde braţele dătătoare de viaţă printre cartierele supraaglomerate, poluarea ce ascunde centrul, dar şi piramidele, într-o margine a oraşului, atât de bine ascunse încât le căutăm ceva vreme. Urmează traversarea Mării Mediterane, pe a cărei suprafaţă albastru-închis se oglindesc mici nori, albi şi pufoşi, şi navighează cu precizie cargouri sub diferite pavilioane. Revenim deasupra uscatului când intrăm în Antalia, cu plajele sale exotice şi luxoase şi porturile pline de iahturi. Ne afundăm în teritoriul muntos al Turciei, presărat cu lacuri verzui, iar când ajungem deasupra Marii Negre mi se taie şi mie firul. Dorm până aproape de aterizarea pe Otopeni şi mi-aş mai continua somnul dacă n-ar trebui să cobor din avion. Urmează formalităţile de frontieră, ridicarea bagajelor şi urcarea în autobuzul expres. Abia aşteptăm să ajungem acasă, unde ştim că mama ne va întâmpina cu frigiderul plin de bunătăţi.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări urbane and tagged , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s