Paris Ziua 6

Vremea pare să se fi stricat de tot căci, deşi aseară cerul se înseninase şi chiar am putut vedea un soare roşu dispărând după pâlcurile de copaci ce însoţesc Sena, astăzi norii au revenit mai negri şi mai încărcaţi de ploaie ca până acum. La ora matinală la care ieşim pe uşă încă nu plouă şi încercăm să profităm de acest fapt cât putem. Aşa că ne îndreptăm spre o destinaţie la poarta căreia am mai bătut o dată de când suntem aici, dar a trebuit s-o părăsim prea repede – cimitirul Pére Lachaise. Odată ajunşi aici, îi prezentăm din nou onorurile lui Jim, apoi ne plimbăm pe aleile curbate ce trec dintr-una într-alta prin scări sau cărări înguste. Ajungem astfel la mormântul lui Samuel Hahnemann, cel care a pus bazele homeopatiei, al scriitorului şi jurnalistului Alphonse Daudet, al matematicianului Pierre de Laplace (pe care-l găsim cu greu din cauza hărţii cel puţin aproximative), pentru a zăbovi ceva mai mult timp între cele două cripte onorabile ale cunoscuţilor La Fontaine şi Molière, care probabil şi acum schimbă versuri şi replici de teatru.

Cimitirul are un farmec aparte pe ploaia care s-a pornit binişor, iar marmura mormintelor noi luceşte de apă şi reflectă cerul mohorât. Aşa se întâmplă cu ale celor trei muzicieni francezi, Gilbert Becaud, Edith Piaf („vrăbiuţa” din urmă odihnindu-se în cripta familiei) şi Henri Salvador. Un monument impunător şi ciudat, reprezentând un om în plin avânt înaripat, îl veghează pe scriitorul irlandez Oscar Wilde, în cazul căruia meningita a pus mult prea devreme capăt unei vieţii controversate la vremea ei şi unei opere deja foarte vaste. O căutăm pe Maria Callas între urnele cu cenuşă din jurul crematoriului, dar până la urmă ne lăsăm păgubaşi. Îl găsim însă uşor, spre surprinderea noastră, pe Marcel Proust, a cărui marmură neagră stă bine ascunsă, iar scrisul abia se mai vede. În apropiere, pe locul de veci al scriitorului francezo-polonez Guillaume Apollinaire putem citi un catren al acestuia, scris parcă anume pentru locul care-l ocupă acum: L’adieu. Şirul de personalităţi franceze se continuă cu pictorul Eugène Delacroix, scriitorul Honoré Balzac, istoricul Jules Michelet şi compozitorul Georges Bizet, între care se strecoară un român de marcă: George Enescu, pe a cărui îngrijită piatră funerară e scris numele din ţara de adopţie – Enesco.

Între timp, ploaia vrea parcă să inunde bulevardele Parisului, deci vreme de vizite pe afară nu prea este. Nu-i nimic, avem ceva „apetisant” în minte de când am venit aici: Musée d’Orsay, locul unde sunt expuse unele dintre cele mai frumoase şi mai valoroase opere impresioniste şi post-impresioniste. Clădirea neoclasică a muzeului a fost iniţial gară, apoi sală de licitaţii şi teatru, iar când se anunţa demolarea ei a fost transformată în galerie de artă. Sculpturile metalice moderne din faţa sa nu prevestesc însă cu nimic splendorile aflate înăuntru. Coada este lungă şi la casa de bilete aflăm cu părere de rău că etajele sunt închise pentru renovare. Din fericire, o mare parte din exponate a fost „înghesuită” jos, aşa că ne putem bucura de priveliştea lor. Restul… altă dată. Piesele de rezistenţă sunt lucrările în ulei sau pastel ale lui Manet, Monet, Renoir, Degas (acesta având aici şi sculpturi), Gauguin, Van Gogh, Toulouse-Lautrec, Matisse, Pissaro, Courbet, Sisley, Cézanne, Corot, Ingres, Millet şi numeroasele sculpturi ale lui Rodin. Colecţia este impresionată şi extrem de frumoasă, fiind tentat să stai ore în şir să admiri unele dintre tablouri. În plus, spre deosebire de vizita de ieri de la Luvru, cei atraşi aici par mult mai în temă, privesc cu mare atenţie, discută despre artă şi compară notiţe. O altă deosebire este că în Orsay fotografiatul nu este permis, aşa că mă voi mulţumi cu imaginile întipărite în minte.

Când ieşim din muzeu ne bucurăm că ploaia a stat şi putem să profităm de aerul curat. Am fi vrut să ne plimbăm pe Champs-Élysées, dar nici nu ajungem bine în Place de la Concorde că se pune iar pe ploaie… şi toarnă… şi toarnă. Ne refugiem la metrou, aşteptăm o vreme să se oprească, dar când nu dă semne de aşa ceva ne ducem la o serie de cumpărături: CD-uri, înapoi în Fnac. Luăm mai puţin decât la Berlin, totul printr-o încercare supraomenească alimentată de gândul că la întoarcerea în ţară trebuie să plătim şi chiria. O fază haioasă este legată de o revistă cu „rocku’” pe care pune Paul ochii, dar nu găseşte preţul, nici vreun cod de bare. De aici deduce că este gratis şi o ia să întrebe şi la casă. Aici vânzătorul spune că şi el crede că e gratis, consultă o colegă ce de aceeaşi părere; nu-i sigură, dar cum n-are cod de bare în ceea ce-o priveşte pe ea e gratis. Şi aşa rămâne.

Cum afară continuă să toarne, ne dăm seama că mai avem un magazin de vizitat. Mai precis, Galeries Lafayette – un spectaculos centru comercial nu atât din punctul de vedere al magazinelor în sine (de cea mai bună calitate, foarte scumpe, dar din care găseşti în orice capitală), ci al construcţiei în sine. Luxoasele galerii au fost fondate la sfârşitul secolului XIX şi de atunci şi-au menţinut faima – ca cifră de afaceri concurează cu britanicul Harrod’s, americanul Bloomingdale’s şi japonezul Isetan, iar ca arhitectură şi decor cu orice palat nobiliar. Este o adevărată plăcere să-i priveşti stucaturile, vitraliile, arcurile bombate, coloanele brodate şi balustradele din dantelă forjată, toate îmbrăcate într-o lumină festivă, ceea ce confirmă că business-ul nu trebuie să fie contrar artei, cele două putând merge împreună oricând. Mai mult de atât nu insistăm, căci o scurtă aruncătură de priviri înregistrează preţuri cu mult peste disponibilitatea noastră.

Torentele s-au oprit între timp şi, deşi cerul rămâne întunecat, putem să o luăm pe jos într-o mică plimbare în aer liber. În imediata apropiere a marelui magazin se deschide Place de l’Opéra cu punct central Palais de l’Opéra Garnier – o superbă clădire ce reprezintă atât de bine stilul eclectic sau neobaroc: acea modă a sfârşitului secolului XIX de a împrumuta elemente luxuriante din toate stilurile arhitectonice pentru a da naştere unor construcţii monumentale. Un adept convins este Charles Garnier, artistul-inginer al cărui nume îl poartă palatul operei. Cupola sa verde, statuile din bronz sau aurite, brâiele colorate, balcoanele şi coloanele decorative, ferestrele înalte şi arcadele regulat rânduite fac din această imensă sală de muzică o simfonie arhitectonică. În jurul său piaţa înseamnă artere largi ca Avenue de l’Opéra, cafenele celebre precum Café de la Paix (frecventată, pe vremea lor, de Ceaikovski, Zola şi Maupassant) şi blocuri vechi şi solide de trei nivele, purtând pecetea art-nouveau.

Încet-încet se lasă seara, iar pentru cină ne-am făcut deja planul – restaurantul grecesc Mythos din deja familiarul Cartier Latin, unde vedem pentru întâia oară Théâtre de la Huchette, cel care a pus în scenă primele două piese ale lui Eugen Ionescu, Cântăreaţa cheală şi Lecţia. În restaurant toată lumea, clienţi, chelneri şi patroni, pare a fi o mare familie în mijlocul căreia se serveşte o masă delicioasă în decor mediteranean, se lovesc zgomotos tinichele atârnate de tavan, se cântă la chitară şi lăută, se dansează şi se bea pe săturate vin parfumat. În această atmosferă puternic atinsă de obiceiurile pozitive balcanice petrecem până în apropierea miezului nopţii când hotărâm s-o luăm spre casă cu speranţa că mâine se va îndrepta vremea. Nu-i vorbă, muzeele sunt numeroase şi ai ce vedea, dar ne lipsesc plimbările lungi prin cartierele atât de frumoase ale Parisului.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări urbane and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.