Paris Ziua 4

Deşi încălţările purtate până acum au fost comode, azi dimineaţă resimt din plin în tălpi ultimele trei zile. Oasele mele neobişnuite cu atâta umblat pe asfalt se revoltă şi dor, mai ales că se gândesc şi ele că urmează un nou tur de forţă. „Înarmaţi” cu bilete de RER, pornim către suburbia Parisului cu un nume atât de rezonant: Versailles. Somptuosul palat se vede de departe, dar după ce trecem de prima poartă aurită observăm şi coada de la bilete. Ne punem cuminţi în rând şi după o oră de stat în soare şi 25 € achitaţi, putem începe vizita. Dintr-o greşeală de orientare, vedem mai întâi camerele Delfinului şi ale Delfinei, moştenitorii tronului; nu că acestea nu ar fi frumoase, dar reprezintă numai o mostră a ceea ce se află în cealaltă aripă. Apartamentele regale, întinse pe două nivele, sunt absolut splendide, luxoase şi decorate cu mult bun gust. Începând cu Regele Soare, care a stabilit reşedinţa aici, trei monarhi şi-au pus amprenta asupra bogăţiei şi stilului care caracterizează încăperile. Totul este preţios, de la covoare la candelabre, de la tapet la oglinzi, de la mobilă la obiectele de decor. Tablourile de pe pereţi, care înfăţişează înalta societate de odinioară, îmi confirmă că pe cât erau de urâte unele cucoane, pe atât ştiau ce înseamnă arta vestimentaţiei. Nu lipsesc instrumentele muzicale, ustensilele de scris şi cele necesare toaletei zilnice. În plus, este extraordinară senzaţia pe care o încerci când eşti transpus cu câteva sute de ani în urmă şi te aştepţi să dai nas în nas la orice colţ cu Ludovic al XIV-lea sau cu nefericita Maria-Antoaneta. Piesele de rezistenţă sunt celebra Cameră a Oglinzilor şi capela extravagant decorată.

De la ferestre se vede cum se întind grădinile domeniului, dincolo de fântânile de lângă palat. În depărtare se vede lacul plin de bărci, iar până acolo iarba tunsă scurt alternează cu copacii deşi ce ascund aleile. Străbatem acest imens parc până la Grand Trianon, o anexă luxoasă ce a aparţinut Mariei-Antoaneta, ca şi tot pământul din jur. Este un conac, un mic castelaş la fel de select ca şi Château de Versailles. Totuşi, încăperile sunt mai intime, mai discrete, mai personale. După ce ne strecurăm pe nişte alei tot mai înguste, pe lângă fântâni şi statui, pe un mic pod cambrat peste şoseaua pietruită, ajungem şi la Petit Trianon, o construcţie şi mai mică, înconjurată de flori multicolore şi multă verdeaţă. Aici pare-se că se ţineau cele necesare grădinăritului dar folosite de nobili şi nu de slugi. Cu un aspect mai simplu, micul conac este de asemenea încântător, iar harpa şi masa de biliard îi dau un farmec aparte. Modest este prea mult spus, dar respiră parcă un uşor aer rustic şi chiar sălbatic, senzaţie întărită de grădina cu ierburi înalte ce umbresc chioşcul din mijloc.

Întreaga vizită ne ia ore bune şi am mai sta pe o bancă la umbră, dar simţim cum timpul ne presează şi am vrea să ajungem la Fnac, pentru treburi mai prozaice – cumpărături de CD-uri. Ne îndreptăm rapid spre tren, trecem pe lângă statuia lui Ludovic al XIV-lea ce păzeşte intrarea odorului său, pe lângă grajdurile regale şi pe lângă Primăria Versailles şi după o călătorie prelungită ajungem înapoi în centrul Parisului. Forum des Halles este centrul comercial ce înlocuieşte vechea piaţă a halelor. Aici se găsesc CD-urile mult dorite, dar cum ne nimerim la ora închiderii nu apucăm să vedem tot ce ne interesează. Ieşim în Place Cassin, în faţa Église Saint Eustache – o altă biserică gotică, renascentistă, construită în secolul XVI, în care a fost botezat Armand Jean du Plessis, Cardinal-duce de Richelieu (asta ca să-i dau satisfacţie lui Paul care se plânge că nu-l menţionez deloc pe acest personaj despre care bărbatul meu a cumpărat deja două cărţi, renunţând cu un  oftat la a treia). Suntem în Cartierul Châtelet şi avem de gând să-l explorăm în amănunt.

După ce dăm ocol Halelor, ajungem în Square des Innocents care are în mijloc fântâna omonimă. Luăm ca reper un turn înalt şi dantelat, Tour Saint Jacques, clopotniţa şi ultima rămăşiţă a unei catedrale gotice fondate la începutul secolului XVI şi demolate două sute cincizeci de ani mai târziu. Acest turn este cel care ne ajută să găsim cele două frumoase teatre ale oraşului, care-şi spun replicile din culise faţă în faţă, peste Place du Châtelet cu a sa Colonne du Châtelet. Este vorba de Théâtre de la Ville şi Théâtre du Chatelet, ambele mici fortăreţe construite în a doua jumătate a secolului XIX în stilul paladin. Nu apucăm însă să le admirăm în linişte, căci se pune pe o ploaie torenţială, destul de rece la această oră din seară, care tot ne udă bine până să ne refugiem la metrou. Cerul este plumburiu, la fel şi Sena, iar Île de la Cité pare strânsă ca într-o menghină între cele două.

Până la urmă, torentul dă semne că s-ar opri, aşa că ne încumetăm şi noi să ieşim din ascunzătoare. Foamea ne dă ghes, aşa că pornim pe caldarâmul ud al Rue Saint Denis, una dintre principalele artere comerciale ale Parisului. Piatra cubică, udată de ploaie, luceşte ciudat în razele tot mai stinse ale amurgului, iar luminile localurilor se reflectă în aerul umed. Unele terase şi-au aprins încălzitoarele, dar multă lume se adună mai ales în interiorul restaurantelor. Aşa alegem şi noi, mai ales că o pizzerie tradiţională ne face cu ochiul. Şi nu greşim, căci pizza este foarte bună, reţinem deci locul: Pateapapa.

Cu stomacurile mult mai împăcate, ne gândim că prea ar fi devreme să ajungem acasă înainte de miezul nopţii, plus că eu am o restanţă. Am văzut deja de la înălţimea Turnului Eiffel cum Parisul scânteiază noaptea, dar n-am văzut cum străluceşte în întuneric semeaţa structură metalică. Cum am decis deja că cel mai accesibil loc este Bir Hakeim, luăm metroul într-acolo. Imaginea este într-adevăr superbă, pentru că pe plasa aurie ce înveleşte turnul se ţes mici stele argintii când orologiul bate ora exactă. Într-un astfel de moment ajungem noi şi putem vedea evenimentul în dublu exemplar: drept în faţă şi jos, în apele Senei. La frumuseţea locului contribuie din plin vaporaşele viu colorate ce-şi fac croaziera pe fluviu şi micile construcţii, ca nişte chioşcuri, ce împodobesc riviera în lungul ei. În vârful steagului ostaşului din mijlocul scuarului, de după un nor roşiatic, apare şi luna cu lumina ei difuzată în vaporii de apă, iar tabloul este acum complet. Ne putem îndrepta împăcaţi spre apartament, am mai adăugat ceva ochilor feţei şi ochilor minţii.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări urbane and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s