Timişoara Ziua 2

Deşi centrul Timişoarei reprezintă o bijuterie arhitectonică, el nu este singurul loc din oraş care trezeşte interesul. Ideal ar fi să iei fiecare cartier şi să te încumeţi pe fiecare străduţă, de oriunde putându-se ivi o casă interesantă, o curte plină de flori, un tramvai „arhaic” strâns prins între rândurile de clădiri. Cum nu avem însă acest timp, alegem trei astfel de cartiere, dintre cele mai vechi, cu o tradiţie respectabilă şi un aspect pe măsură. Este vorba de Iosefin, Elisabetin (unul lângă altul, purtând numele împăraţilor  austrieci Franz Iosif şi Elisabeta „Sissi”) şi Fabric (cartierul industrial).

Din centru traversăm Podul Traian, poarta de intrare în Iosefin, şi chiar de la început suntem întâmpinaţi de clădirile mari şi impunătoare de pe cele două laturi ale Bulevardului 16 Decembrie 1989. De altfel, întreg bulevardul este o paradă de rezidenţe, majoritatea de la începutul secolului XX, mai mici sau mai mari, lipite una de alta, formând nişte ziduri lungi şi solide care încadrează artera. Pe dreapta se află Palatul Apei, construit special pentru o instituţie care să reglementeze purificarea şi distribuţia apei în oraş, aceasta fiind din totdeauna o problemă spinoasă din cauza pânzei freatice aproape de suprafaţă şi a terenului mlăştinos. Dacă mergi puţin pe lângă această clădire, pe Splaiul Tudor Vladimirescu, poţi admira complexul de clădiri al C.F.R., incluzând aici un spital. Continuând plimbarea pe bulevard, ajungem în Piaţa Maria, uşor de recunoscut datorită Monumentului Sfânta Maria, o troiţă ce adăposteşte statuia Fecioarei. Aici se pare că este locul martiriului lui Gheorghe Doja, aşa cum indică inscripţia din spatele monumentului. Lipită de piaţă se înalţă, roşie cu borduri albe, Biserica Reformată în faţa căreia au izbucnit primele scântei ale evenimentelor din decembrie ’89.

Piaţa Alexandru Mocioni este o deschidere largă a bulevardului, cu o bifurcaţie marcată de ronduri de flori ce împart artera în două, de-o parte şi de alta a  Restaurantului Sinaia, fostul restaurant de lux Elite. Ceea ce fură privirile în piaţă este Biserica Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului, cea care a fost principalul lăcaş de cult ortodox până la ridicarea Mitropoliei. În stilul neobizantin, care aduce cu înfăţişarea Sfintei Sofia din Istanbul, se strecoară influenţe sârbe, regăsite mai ales în forma turtită, cu o cupola care începe de foarte jos. De aici, noi continuăm pe braţul drept al intersecţiei, adică Bulevardul Regele Carol I, până la Biserica Parohială Romano-Catolică, o clădire galbenă, bogat ornată cu stucat alb. Aici este intersecţia cu Bulevardul General Ion Dragalina pe care, dacă facem stânga, ajungem la Biserica Romano-Catolică a Ordinului Călugăriţelor de Notre Dame, neogotică, cenuşie, cu două turle înalte şi zvelte.

Încercăm de acum să ţinem direcţia est şi, cu ajutorul de neînlocuit al hărţii, ajungem repede în Piaţa Nicolae Bălcescu din cartierul Elisabetin, observând însă până acolo că, deşi casele nu-şi pierd din farmec odată ce e depărtezi de centru, străzile şi trotuarele laterale suferă din greu. Ceea ce atrage din prima privirile în această piaţă largă este Biserica Romano-Catolică Preasfânta Inimă a lui Iisus, gotică, aparţinând Ordinului Călugărilor Salvatorieni. Continuăm pe Bulevardul Mihai Viteazu, trecem pe lângă complexul de clădiri cărămizii ce formează Universitatea Politehnică Timişoara şi revenim la Canalul Bega.

Cum suntem în apropierea căminelor studenţeşti, iar ora prânzului a cam trecut, ne oprim un ceas la cantină pentru a ne satisface şi nevoile culinare, nu doar pe cele culturale. Paşii ne duc tot pe lângă Bega, pe Bulevardul Corneliu Coposu ce încadrează Parcul Copiilor „Ion Creangă”; ajungem astfel la intersecţia cu Strada J. H. Pestalozzi pe care facem dreapta şi ne putem considera intraţi în cartierul industrial Fabric, care-şi păstrează în mare parte forma căpătată în secolul XIX. Cum înaintăm spre inima cartierului, în dreapta ne întâmpină, ascuns între brazi, Liceul „Jean Louis Calderon” şi alte clădiri masive, dar modest împodobite, iar în stânga un întins parc industrial ce formează Centrala Electrică.

La intersecţia cu Strada Ştefan cel Mare, se află unul dintre cele mai pitoreşti obiective ale Timişoarei, Fabrica de Bere, cea mai veche din România, datând din 1718. Nu ştim că acolo există şi o berărie cu bere nefiltrată, nici nu avem prezenţa de spirit să încercăm uşile; data viitoare vom cerceta mai atenţi. Facem un mic ocol prin Piaţa Mitropolit Sulutiu, unde în secolul XVIII a fost construită în stilul baroc austriac Biserica Greco-Catolică Naşterea Maicii Domnului, apoi Strada Anton Pann ne duce printre clădiri asemănătoare celor din centru, dar mai sărăcăciose şi parcă nu la fel de bine îngrijite, până în Piaţa Traian. Aceasta reprezintă un spaţiu larg destinat târgurilor, înconjurat de clădiri masive şi crenelate, a căror personalitate vorbeşte dincolo de vremurile bune şi rele prin care au trecut. Una dintre laturile mici ale pieţei este străjuită de Biserica Sârbă Sfântul Gheorghe, iar cealaltă este străpunsă de Obelisc.

În imediata apropiere se află Piaţa Romanilor, marcată de impunătoarea Catedrală Romano-Catolică Millenium, cel mai mare lăcaş de cult catolic din Timişoara, în a cărui concepţie s-au îmbinat stilurile neo-romanic şi neo-gotic, rezultatul fiind o adevărată fortăreaţă care păstrează puţin din dantelăria delicată a goticului. Cândva, comunitatea evreiască din Timişoară era destul de numeroasă, de aici şi nevoia construirii a trei sinagogi. Acum însă mai sunt aproximativ 300, iar Sinagoga Maură din Fabric este în paragină. Deşi vremurile noastre nu-i sunt tocmai prielnice şi în multe locuri tencuiala a căzut, se desluşesc uşor trăsăturile unei frumoase construcţii, superb modelată şi împodobită. Nici Cinema Apollo, aflat în Parcul Poporului de vis-a-vis, nu se simte cu mult mai bine, dar măcar el pare a fi în renovare.

Ne continuăm plimbarea pe lângă vulturii din piatră care străjuiesc din loc în loc parcul, până la poarta de la Splaiul Nistrului, unde decembrie ’89 a făcut primele victime. Pe partea opusă a bulevardului se află Palatul Neptun construit în stilul art-nouveau, fostă baie publică cu saună, masaj şi restaurant, având ca scop să înlocuiască băile turceşti din Fabric pe vremea când foarte puţine familii îşi permiteau să aibă un astfel de spaţiu în propria casă. Trecem din nou peste Bega, de data aceasta pe Podul Decebal, probabil cel mai frumos din oraş şi renumit pentru faptul că la data construirii sale avea cea mai mare deschidere din Europa.

Odată lăsat râul în urmă, direcţia noastră este spre centru, pe lângă Prefectura Timiş şi Piaţa Eftimie Murgu. Aici îmi este dat să văd şi primul tramvai negru – interesantă şi fantomatică apariţie. Traversăm agale centrul şi nimerim în mijlocul porumbeilor din Piaţa Victoriei la ora mesei, imagine nu foarte liniştitoare, demnă de Hitchcock; străduţele ne scot uşor la Piaţa 700, cea mai cunoscută piaţă agro-alimentară din Timişoara, aflată lângă un colţ din zidul de fortificaţie rămas în picioare. În subsolul fortificaţiilor se afla acum 5 ani un bar de rock, în fapt o bodegă jegoasă, ieftină şi în care puteai tăia fumul cu fierăstrăul, dar tare bună pentru un grup de rockeri fără bani, ajunşi în oraş după un drum lung şi îngheţaţi în ultimul hal. Acum localul există, dar a devenit un bar de fiţe, cu canapele catifelate şi barmani scorţoşi. Nu putem aprofunda subiectul la un suc, că suntem daţi afară cu pretextul că nu este deschis încă.

O luăm pe una din aleile Parcului Central, pe lângă un monument ridicat în memoria ostaşilor martiri căzuţi în lupta împotriva fascismului şi a bolşevismului. Ieşim la Splaiul Nicolae Titulescu şi ne continuăm drumul pe unul dintre malurile verzi ale Begăi, luminate de un soare plăpând şi roşiatic înainte de amurg, ce reuşeşte din când în când să străbată norii. Ajungem la Podul Metalic, asupra căruia pluteşte legenda că ar fi fost construit după un proiect al lui Eiffel; adevărul dureros este însă că a fost proiectat la Fabrica de şine din Reşiţa, acest lucru neştirbind însă efectul pe care îl are asupra ochilor încrengătura de fiare contorsionate ce levitează parcă deasupra apei. Puţin mai departe s-ar găsi Moara cu Aburi, unde în secolul XIX se aflau şi docurile; acum însă, deşi am identificat locul în sine, cu greu am desluşit care clădire ar fi moara, din cauza stării deplorabile ce caracterizează întregul ansamblu.

Următorul este Podul Ştefan cel Mare, în dreptul căruia clădirile care se oglindesc în Bega aduc uşor cu cele din Praga, de pe malul Vltavei. Aici reintrăm în Josefin, unde ne aşteptă staţia de tramvai. E încă lumină, dar ne simţim amândoi obosiţi după atâta mers. Acasă ne revedem cu Ilie şi stăm la discuţii şi la un meci de fotbal până spre miezul nopţii, îi povestim pe unde ne-am plimbat şi ce am văzut şi primim recomandări pentru a doua zi.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări urbane and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s