Berlin Ziua 6

Constat că avem ceva restanţe din zilele precedente faţă de planul original, iar astăzi este timp să recuperăm din ele. Dis de dimineaţă ne urnim prin peisajul nins spre un loc care până în 1920 era în afara Berlinului. Spandau este o aşezare a cărei primă menţionare istorică se face în 1197, cu 47 de ani mai devreme decât Berlin. Acum a devenit unul dintre cele mai cochete cartiere ale capitalei, păstrându-şi imaginea rustică şi aerul uşor provincial. Coborâm la capăt de metrou şi o luăm la pas prin oraşul vechi. Centrul acestuia îl reprezintă Sankt Nikolaikirche, o biserică gotică mare şi cărămizie din secolul XV. În apropiere ne fac cu ochiul două magazine cu cărţi, un anticariat şi o librărie, ambele având exemplare foarte ieftine. Paul îşi cumpără o Biblie din 1937 scrisă cu caractere gotice şi câteva simboluri ale literaturii şi filosofiei germane (Rilke, Böll, Schopenhauer şi Nietzsche), iar eu, cum nu ştiu germană şi-mi plac pozele, două albume cu fotografii ale căilor ferate din Germania de nord şi de sud. Nu ne opreşte aici decât gândul că vom depăşi greutatea permisă a bagajelor la aeroport.

Cum Spandau este cocoţat pe un deal, o luăm în jos, trecem peste Râul Havel şi ajungem la Zitadelle, acolo unde în a două seară am luat o prea îmbelşugată cină. Acum muzeul este deschis, din păcate nu şi Juliusturm – turnul închisoare. Începem cu muzeul ce adăposteşte expoziţia Castel şi fortăreaţă, unde aflăm că temeliile cetăţii au fost puse în secolul XII, turnul datează din secolul XIII, iar întregul complex s-a extins masiv între secolele XV şi XVII. Totuşi, anumite elemente i-au fost adăugate şi în secolul XIX căci, aşa cum am mai spus, citadela a fost folosită ca atare inclusiv în Al Doilea Război Mondial când aici se fabricau arme chimice. Muzeul conţine în special recuzită medievală (tunuri, armuri cavalereşti, săbii, medalii, coifuri de paradă), cărţi şi documente pecetluite, inscripţii în piatră, schiţe şi machete ale cetăţi şi ale Spandaului, obiecte din laboratorul chimic şi două diorame cu animalele întâlnite în perimetrul cetăţii.

Din curtea plină de omăt intrăm în pavilionul cu ateliere unde se confecţionează instrumente muzicale din lemn, cu cele mai variate dimensiuni şi cele mai ciudate forme. Există şi ateliere de teatru şi pentru prelucrarea sticlei şi a ceramicii, iar jos o crescătorie de lilieci. Nu înţeleg exact rostul acesteia din urmă, dar dacă vreau să-i hrănesc eu mă costă 5 euro. Lăsaţi. Restul plimbării o facem afară, prin diverse cotloane ale fortăreţei, pe lângă zidurile atât de bine păstrate, pe sub arcade şi bolţi, şi urcăm treptele ce ne duc prin bastioane de unde vedem apa îngheţată din şanţul de apărare. Pe gheaţa micului heleşteu zărim o arătare ciudată cu picioare şi cioc lung, un gigel zgribulit de frig mai ceva decât noi. Acest tur al cetăţii ne ia câtva timp, după care am vrea să bem ceva în taverna deja cunoscută. Din păcate, ea nu este deschisă la această oră abia trecută de prânz şi plecăm dezamăgiţi la metrou.

Ieşim din nou la suprafaţă pentru a admira Funkturm şi Messegelände, adică turnul radio ce domină Casa Radio cu o alură asemănătoare Turnului Eiffel. Din păcate, şi turnul şi platforma-restaurant de la mijlocul său sunt închise din cauza vremii. Lângă ansamblul radiofonic se află ICC Kongresse (Internationals Congress Centrum), care se numără printre cele mai mari, cele mai avansate din punct de vedere tehnic şi cele mai de succes ansambluri din lume destinate congreselor. Tot în zona aceasta Paul a ochit ceva despre care ştiu că îi va rămâne în planurile de viitor: coaste de porc pe principiul „cât-poţi-mânca”. Raiul pe pământ, nu altceva!

Ce-i drept, am mai hălădui prin oraş să descoperim cine ştie ce străduţe fermecătoare, cu clădiri vechi şi elegante. Sau măcar pe arterele mari ca să ne bucurăm de vânzoleala specifică metropolei în ajun de an nou. Dar în timp ce noi ne retrăgeam prin cotloanele citadelei, Larry şi Alex s-au aflat la cumpărături sub bagheta îndrumătoare a Ralucăi, care urmează să organizeze masa de Revelion. Aşa că noi trebuie să ne întoarcem acasă şi să cumpărăm băuturile şi ce credem că am mai dori în plus. Şi toate acestea destul de repede, căci supermarketul îşi va închide porţile relativ devreme astăzi.

Într-un final, ne strângem cu toţii acasă, eu şi Paul reuşim să furăm două ore de somn de care aveam mare nevoie, apoi ne apucăm să pregătim bunătăţile pentru o noapte mai deosebită. Un an nou mai bun trebuie să înceapă cu o masă excelentă, iar Raluca şi ajutoarele ei se ocupă din plin de asta. Nu detaliez aici pregătirile, ci numai efectul. Adică masa de la bucătărie, cât este ea de lungă, încărcată cu cele mai gustoase mâncăruri: şniţele şi copănele de pui, coaste de porc, salată de cartofi, un fel de tzatziki, somon şi surimi cu lămâie, murături umplute, brânzeturi, pateuri cu spanac, tomate şi brânză, salată, cartofi prăjiţi, vin, bere, whisky, votcă şi tot felul de sucuri. Pentru partea a doua, de la anu’, sunt păstrate la îndemână două torturi, numai bune de băgat la cuptor pentru o coacere rapidă.

Noi, fetele, ne schimbăm în haine de „gală”, să facem puţină impresie la această masă festivă. Totul miroase atât de bine încât fără prea multă ceremonie începem să ne înfruptăm şi să bem, până la ora 23 când le adresăm un „la mulţi ani” compatrioţilor noştri rămaşi acasă. Nu mai stăm mult şi ne schimbăm la haine groase, căci 2010 se apropie şi de Berlin. Vedem de câteva ore cum oamenii mişună pe stradă şi se îndreaptă spre luminile ce se mişcă pe cer dinspre Pariser Platz. Cum stăm aproape, ne permitem să plecăm ceva mai târziu, dar odată ajunşi pe Unter den Linden constatăm că este atât de plin de lume încât abia vedem Brandenburger Tor scăldată în lumini.

Ne găsim un loc cât de cât stabil, în care vânzoleala este mai mică, şi aşteptăm numărătoarea inversă. Aceasta este marcată de focurile de artificii ale municipalităţii acompaniate de multe altele ale celor ce au cumpărat rachete şi efecte pirotehnice. Acum desfacem şi noi sticla de şampanie, bem câte o gură pentru a face momentul mai „oficial”, apoi cu toţii preferăm votca ce ne şi încălzeşte. După încă jumătate de oră o parte din oameni începe să se împrăştie şi rămânem, după cum spune Alina, noi – elita. Trebuie însă să revenim şi noi la apartament, căci băieţii au o sarcină grea în noaptea aceasta, dincolo de a bea la greu: să facă să explodeze cele 320 de petarde cumpărate de Paul de la magazinul chinezilor de la parter.

Întorşi la bloc putem „admira” dezastrul de pe străzi, în timp ce interfonul de la scara noastră a fost distrus de petardele unor artişti în devenire. Ne confirmăm faptul că nu numai în România e plin de tembeli, ceea ce nu-i de mirare ţinând cont de multiculturalismul (dacă-i putem spune aşa) care caracterizează Berlinul. Acasă începe şi la noi partea explozivă. Prima e artileria grea a lui Paul, o „conservă” cu bum-bum care îşi dă după minute bune duhul pe balconul din sufragerie. Urmează artileria uşoară a lui Alex, rachete-artificii, până când una „ricoşează” (ghilimelele provin din faptul că a fost intenţionat) în geamul vecinilor de peste stradă. Cum respectivii se bulucesc la ferestre şi se uită urât şi ameninţător în direcţia noastră, suntem nevoiţi să ne mutăm la bucătărie.

Aici terminăm rachetele, după care „elita” trece la lucruri mai profunde: ce se întâmplă când bagi petarde în oale acoperite. Prima sacrificată este o oală mare, cu capac greu. Întrucât sunt o fată frumoasă şi vreau ca lucrurile să rămână aşa, eu prefer să privesc de pe hol cum acesta sare, se întoarce în aer şi aterizează înapoi pe oală. Paul deja se tăvăleşte pe sub masă de râs. Spectacolul nu este maxim, trebuie încercată o oală mai mică. Acum capacul sare până în tavan, dar la aterizare ratează punctul de origine şi cade pe podea. Cam tot pe acolo se zvârcoleşte şi elita, ţinându-se cu mâinile de burtă de râs.

Lucrurile nu se opresc aici. Pe balcon este construit un mic om de zăpadă cu dopuri de bere pe post de ochi şi o petardă în loc de nas. Având ca fundal Chopped in Half de la Obituary, piesa-imn a excursiei, petarda este aprinsă şi capul omuleţului sare în toate direcţiile, sfârtecat de explozie. Cum masa bogată de mai devreme cere anumite aspecte, Paul se refugiază în baie. Amicii se gândesc că se simte singur acolo şi-i trimit drept companie… o petardă. Aprinsă, evident. Din baie răsună zgomote de provenienţă îndoielnică, apoi Paul iese uşor zdruncinat, dar menţionează că nu s-a supărat, că „ce-i frumos e frumos”. Eu simt că nu rezist la o astfel de tensiune psihică şi având ca pretext oboseala acumulată şi ulteriorul trezit devreme, pe la orele 4 mă refugiez în pat. La mulţi ani!

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări urbane and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.