Berlin Ziua 5

Astăzi avem din nou un proiect „măreţ”, despre care ştim de la început că ne va lua destul de mult timp. Plecăm deci devreme spre Potsdamer Platz, de unde mai mergem puţin pe Potsdamerstrasse până la Kulturforum, clădire ce găzduieşte, pe lângă alte expoziţii, Gemäldegalerie – cea mai exhaustivă galerie de artă plastică din Berlin. Trebuie să recunosc că în momentul în care intru în aripa destinată acesteia nu mă aştept să petrec atât de mult timp înăuntru şi să mă obosească în aşa măsură. O sală mare şi lungă, fără exponate, constituie centrul, cu o fântână şi scaune pentru odihnă. Tablourile sunt expuse în camere ce înconjoară acest hol care, în fond şi la urma urmei, nu pare să aibă dimensiuni colosale.

Este vorba despre una dintre cele mai importante colecţii de artă europeană de la începuturile picturii medievale din secolul XII până la lucrări neoclasice din prima jumătate a secolul XIX. Graţie unei tradiţii de îmbogăţire a colecţiilor, galeria este în măsură să prezinte o istorie a picturii europene cu diversele sale faţete, incluzând mai multe şcoli şi epoci. Printre cele mai demne de luat în seamă sunt secţiunea italiană timpurie (cu lucrări ale lui Giotto, Fra Angelico şi Botticelli) şi olandeză timpurie (Jan van Eyck, trei altare de Rogier van der Weyden şi două tablouri enorme ale lui Hugo van der Goes). În contrapondere, secţiunea germană timpurie include opere ale lui Albrecht Dürer şi Hans Holbein.

Aici întâlnim una dintre cele mai impresionante colecţii de pictură olandeză din secolul XVII, cu şaisprezece opere ale lui Rembrandt, cele ale mai multor studenţi ai săi, precum şi lucrări ale lui Frans Hals şi Jan Vermeer. Barocul european este bine reprezentat prin lucrări ale lui Caravaggio, Peter Paul Rubens şi Diego Velázquez, în timp ce Franţa rezonează prin Nicolas Poussin şi Antoine Watteau. Dintre cele 3000 de lucrări, 1500 sunt în permanenţă la Gemäldegalerie, restul fiind împrumutate de la diverşi colecţionari de artă sau alte muzee.

Începem deci cu încăperile „albastre” ce expun pictură germană dintre secolele XIII şi XVI, pictură olandeză între secolele XIV şi XVI şi pictură flamandă din secolul XVII. Cred că aici se vede cel mai bine transformarea în ceea ce priveşte subiectele şi tehnica de reprezentare de la primele opere, în covârşitoarea lor majoritatea religioase, multe chiar bisericeşti, deseori colţuroase şi mai stilizate, şi ultimele care amestecă temele biblice, mitologice şi din viaţă laică, tuşele se îmbogăţesc, iar chipurile devin mai expresive. Un element pe care îl observ în picturile de la început este fundalul realizat în relief, ca o gravură pe pictură. Martin Schongauer şi Hans Holbein cel Bătrân sunt nume care se adaugă celor mai sus menţionate, iar poate printre cele mai importante opere este Portretul lui Hieronymus Holzschuher al lui Dürer. Un tablou ciudat şi demn de luat în seamă, chiar dacă orele necesare studierii lui ar fi multe, este Proverbe olandeze de Pieter Bruegel cel Bătrân: 126 de proverbe şi expresii din popor, desfăşurate în centrul unui sat tradiţional între râu şi mare. Pictura de dimensiuni medii este impresionantă prin aglomerarea de acţiuni care descriu plastic respectivele vorbe de duh.

Camerele „verzi” prezintă pictură olandeză din secolul XVII, foarte variată şi reprezentată de un număr mare de tablouri. Evident, cele care ies în faţă sunt operele lui Rembrandt, iar Portretul lui Hendrickje Stoffels, soţia artistului, se face remarcat în mod deosebit. În seria de artişti îi regăsim pe Gerard van Honthorst, Pieter de Hooch, Johan Vermmer cu Paharul de vin şi Rubens, cu numeroase tablouri. Camerele „gri”, puţine la număr, expun pictură germană, engleză şi franceză din secolul XVIII, iar printre cele mai valoroase picturi se numără Portretul lui Sir Montgomery Bart a lui Sir Henry Raeburn, Dansul şi Comedia franceză ale lui Antoine Watteau şi Autoportretul Dorotheei Therbusch. De asemenea, sunt expuse mai multe opere ale lui François Boucher.

Cele mai multe camere sunt cele „roşii”, ceea ce nu este de mirare ţinând cont că ele se „ocupă” de pictura italiană dintre secolele XIII şi XVIII, şi de pictura spaniolă şi franceză din secolele XVII şi XVIII. Cel mai mult îmi plac aici tablourile „spaţioase” ce înfăţişează vase pe mare, în porturi sau pe timp de furtună, dar şi pieţe sau alte colţuri de oraşe, precum Campo di Rialto a lui Canaletto. Numele sonore vin unul după altul: Giovanni Bellini cu Pietà cu îngeri, Diego Velàzquez cu Portret de femeie, Caravagio cu Eros victorios, Tiţian cu Venus şi organistul, Sandro Boticelli cu Madona cu Pruncul şi îngeri cântând, Luca Giordano, Rafael, Tintoretto, Giotto şi Poussin.

Există şi o mică secţiune dedicată miniaturilor, tablouri de dimensiuni de la mici la foarte mici, portrete sub formă de medalion pictat şi peisaje uimitor de amănunţite pentru scala la care sunt realizate. Alături este o cameră dedicată celor ce doresc să studieze cu mai multă grijă exponate muzeului: galeria digitală. Sunt puse la dispoziţie câteva calculatoare pe care poţi naviga printre o parte operele disponibile, fotografii la rezoluţii foarte mari astfel încât la unele se pot sesiza urmele de creion din schiţa iniţială. La subsolul clădirii găsim un al coridor lung şi camere aferente cu opere în special din secolele XVIII şi XIX, germane, olandeze, italiene, câteva franceze şi britanice. Deşi impresionaţi de tot ce am văzut, suntem în punctul în care ne întrebăm dacă mai este mult.

După trei ore ieşim năuci, cu convingerea că dacă mai vedem un singur tablou riscăm să orbim. Ieri, la Pergamon, am petrecut mai mult timp, dar oboseala acumulată a fost mult mai  mică. Ne doare capul şi tânjim după aer curat. Afară ninge de ceva timp şi zăpada s-a depus, pe alocuri chiar a îngheţat. Ne târâm până la metrou de unde ieşim într-un cartier celebru pentru altfel de galerii: comerciale. Ce-i drept, nu gândul cumpărăturilor ne duce în Kurfürstendamm (acesta îl las pentru altă excursie în Berlin, eventual în sezonul reducerilor), sau pe scurt Ku’damm, ci o biserică unică prin înfăţişarea sa actuală: Kaiser-Wilhelm-Gedächtins-Kirche.

După ce autorităţile din perioada interbelică s-au tot gândit dacă s-o dărâme sau nu, căci poziţionarea ei în mijlocul intersecţiei îngreuna traficul tot mai intens din metropola germană, se pare că forţele aliate din Al Doilea Război Mondial au hotărât. Biserica a fost intens bombardată, iar o bună parte din stricăciunile făcute atunci se văd şi astăzi. S-a decis să nu se restaureze în întregime clădirea, ci doar s-a consolidat şi s-a refăcut acoperişul (în timpul războiului aici s-au ţinut şi slujbe sub cerul liber), astfel încât să se limiteze alte distrugeri şi să devină o construcţie sigură – o biserică comemorativă ce vorbeşte în felul său despre latura atât de distructivă a războiului. Altfel acum nu mai plouă înăuntru, dar turla este pe jumătate distrusă şi se profilează aşa, ruptă, pe bolta înnorată (din 113 metri a rămas cu 63), zidurile exterioare sunt în multe locuri năruite, iar în interior frumosul mozaic al Hohenzollernilor este brăzdat peste tot de fisuri ce amintesc de bombardamente. Chiar şi aşa, poate fi admirat interiorul odată somptuos de biserică neoromană construită la sfârşitul secolului XII cu menirea de a-l comemora pe împăratul Wilhelm I. Alături se află biserica nouă, în forma simplă a unui turn hexagonal, realizat din sticlă albastră şi plasat pe locul naosului bisericii vechi.

Între aceste vizite nu am apucat să mâncăm cine ştie ce, aşa că sugestia mea de a merge la Maredo este binevenită. Ne întâlnim numai cu Larry şi Bitch în Alexanderplatz, întrucât Alina, Mihai şi Silvia s-au decis pentru mult mai familiarul KFC. La argentinianul Maredo îmi place faptul că poţi lua şi o masă rapidă dacă timpul nu-ţi permite altfel, dar dacă ai o oră la dispoziţie poţi comanda o delicioasă friptură de vită. Iar dacă nu ai prea mulţi bani în buzunar şi eşti rupt de foame, cu 6,50 € îţi iei salată câtă vrei şi de câte ori vrei, cu suficiente sortimente şi sosuri încât să nu te plângi că e monoton. Astfel e salată am luat şi noi, dar şi câte un preparat din carne de vită, excelente toate. De aici mergem acasă, unde trebuie să ne pregătim de sosirea Ralucăi şi a lui Alex. Cum însă ne sună şi ne spun că au prins un mare dop în trafic pe lângă Dortmund, mai devreme de miezul nopţii nu au cum să apară. Când adormim noi, târziu în noapte, ei încă sunt pe drum.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări urbane and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to Berlin Ziua 5

  1. o_calatoare says:

    nu am ajuns inca in Berlin dar am in plan penru anii urmatori; am citit randurile tale despre Berlin; am vazut si imaginile; sunt superbe mai ales cele cu tablourile din Gemäldegalerie; te-as intreba daca ai idee: din zona Piata Gendarmenmarkt cum ajung la Gemäldegalerie? cam cat timp mi-ar lua? multumesc

    • mad says:

      Ca idee, noi am mers in permanenta cu harta in fata, dupa ce ne fixasem oarecum pe ea obiectivele (extrem de flexibil, oricum). Ca idee, din Gendarmenmarkt mergi pe Fiedrichstrasse spre statia Stadtmitte, acolo faci dreapta pe Leipziger Strasse, treci de Sony center si de acolo cam trebuie sa intrebi, noi am gasit destul de greu intrarea in Gemäldegalerie. Maxim 15 minute pe jos, cu tot cu orientare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s