Palatul Parlamentului şi Gradina Zoologică din Băneasa

Între plecat la munte şi o tură pe litoral, se face cum se face acest weekend că rămânem în Bucureşti. Vremea frumoasă, caldă fără a da în caniculă, ne îndeamnă să ieşim din casă, iar paşii ne poartă în două locuri la care îmi doream să ajung de ceva vreme. Începem cu Palatul Parlamentului, unde în urma rezervării matinale suntem repartizaţi la grupul de 12:15, cu ghidaj în română. Din fericire, Paul a fost acolo ghid în studenţie, aşa că ascult mai mult explicaţiile lui decât pe cele ale tinerei ghide, care sunt ori incomplete, ori inexacte, ori chiar greşite.

A doua clădire ca mărime din lume după Pentagon, numită iniţial Casa Poporului, a început să fie clădită în 1983, infailibilă la cutremur şi bombardament. Împreună cu Centrul Civic, Ministerul Apărării Naţionale, Casa Radio, Casa Academiei Române, Hotelul Marriot, Bulevardul Unirii şi alte câteva clădiri, Palatul Parlamentului urma să constituie un cartier-oraş destinat înalţilor demnitari comunişti, în centrul Bucureştilor, după modelul Phenianului; decizia a fost luată de Nicolae Ceauşescu în urma cutremurului din 1977, iar controversatul proiect, executat cu materiale şi mână de lucru strict autohtonă, a încăput pe mâinile arhitectului Anca Petrescu. Spun controversat pentru că, dincolo de imensele costuri preconizate (o evaluare de 1,75 miliarde de dolari s-a făcut în 1989) şi de canalizarea (şi exploatarea) celei mai competente forţe de muncă în respectiva direcţie, punerea în practică a proiectului a însemnat demolarea unei însemnate părţi din vechii Bucureşti: Mănăstirea Văcăreşti, Spitalul Brâncovenesc, Arhivele Naţionale, Stadionul Republica şi multe imobile interbelice, inestimabile ca valoare.

Mai mult, proiectul grandomanului dictator nu s-a concretizat decât în mică măsură, noile guverne „democratice” nedispunând de fonduri nici pentru întreţinerea Casei Poporului, darămite pentru continuarea construirilor. Iar dacă Palatul Parlamentului este într-o mare proporţie gata (dar nu complet) şi a început să-şi acopere costurile de întreţinere prin turism şi închirierea sălilor, putem vedea cu toţii starea de ruină a clădirilor ce urmau a fi Casa Radio sau a Biblioteca Naţională. Aceşti giganţi ai comunismului nu se pot lăuda cu o arhitectură elaborată, unitară şi armonioasă, dar părerea mea rămâne că sunt probabil cele mai „artistice” clădiri zămislite de socialism, mai ales când le compari cu tristele blocuri-cutiuţă, golite de personalitate cum s-au dorit a fi şi oamenii care le locuiau.

Începem turul ghidat printr-un hol străjuit de privirile severe ale unor personalităţi importante ale istoriei româneşti (Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Horia, Tudor Vladimirescu, Alexandru Ioan Cuza), iar prima sală vizitată este Sala Mică a Parlamentului (sau Sala Rosetti), construită ca o replică a sălii primului parlament al Principatelor Unite. Utilizată astăzi ca aulă pentru evenimentele diferitelor universităţi, încăperea este o mică bijuterie în care lemnul şi cristalul candelabrului de două tone (al doilea ca mărime din clădire) se îmbină la graniţa simplităţii armonioase cu luxuriantul. Continuăm cu Galeria Presei, astăzi gazdă a unei colecţii de tablouri dintre care câteva ale lui Sabin Bălaşa, apoi, după ce trecem prin cel mai lung hol al palatului, destinat dineurilor, intrăm în Sala Bălcescu. Deja privirile ne sunt furate când de covoarele măiestrit lucrate, când de candelabrele bogate, când de coloanele ale căror superbe decoraţii urcă până în tavan, când de draperiile lungi şi grele din mătase, cusute cu fir de aur. Sala Iorga este celebră prin marmura roz adusă de la Ruşchiţa, dar nici restul decoraţiilor nu sunt de neglijat.

Despre scările ce ne-au purtat la un nou nivel aflăm că au fost extrem de costisitoare, fiind ridicate şi dărâmate sub formă de machetă aproape definitivă de câteva ori până i-au plăcut Elenei Ceauşescu, pentru că „savanta de renume mondial” nu putea citi un plan, trebuia să le vadă pe viu. La etaj trecem prin altă sală imensă al cărei covor este rulat pe o latură, aşa că putem vedea foarte bine cum pardoseala e în aşa fel realizată încât să reflecte tavanul, cu candelabre şi sistem de aerisire, având ca leit-motiv o reprezentare stilizată a Casei Poporului: un pătrat cu laturi „împletite” şi un gol mare în centru – acesta fiind chiar sala de faţă. Traversăm apoi cel mai întins hol al clădirii, cărui i se poate da cu greu o întrebuinţare din cauza ecoului puternic şi a acusticii infecte. În schimb, el se poate lăuda cu un superb tavan, în care putem vedea şi gurile ţevilor din sistemul de ventilaţie. Ceauşescu, un mare paranoic, nu a vrut aer condiţionat de teamă că acesta ar putea fi utilizat pentru otrăvirea sa, aşa că a ordonat proiectarea unui sistem cu ventilaţie naturală.

Sala Unirii aduce mai degrabă a sală de bal, uriaşă, somptuoasă şi puternic luminată datorită tavanului semi-transparent. Urmează ultima încăpere a circuitului, Sala Cuza, folosită intens la conferinţe ca dovadă scaunele pluşate şi cabinele de traducători. De aici ieşim în balconul ce dă spre Bulevardul Unirii şi Centrul Civic, iar cerul senin permite o vedere clară de sus spre una dintre marile artere rutiere ale capitalei. Balconul în sine este somptuos, cu borduri de dantelărie şi susţinut de coloane masive frumos decorate. Îmi pare rău că turul se sfârşeşte atât de repede, mai ales că sunt convinsă că mai sunt şi alte camere care să merite o privire aruncată înăuntru. De altfel, Paul îmi spune că mai e cel puţin o sală de văzut şi nu ştie de ce a fost scoasă din circuit.

Trebuie să recunosc că mi-a plăcut această vizită, mai ales că am avut propriul meu ghid avizat. Fără să merite sacrificiile pentru ridicarea ei, risipa umană şi materială, clădirea are farmecul ei şi impune respect măcar prin statură. Încăperile, luate separat, sunt extrem de frumoase; ceea ce însă lipseşte palatul de titlul de capodoperă arhitecturală este lipsa de coeziune a unor stiluri eterogene, nearmonizate, amalgamate şi îngrămădite. Valoarea materială este, evident, imensă; dar valoarea artistică a clădirii ca întreg este redusă.

Cum ziua de sâmbătă abia eeste trecută de ora prânzului, ne spunem că avem timp suficient să trecem la ceva mult mai vesel, şi anume Grădina Zoologică din Băneasa. După un prânz copios la Cafeneaua Actorilor, luăm autobuzul spre marginea capitalei. În maşină ne dăm seama că nu trebuie să ajungi la zoo ca să vezi specii inferioare omului, drumul până acolo fiind suficient; unde mai pui că respectivele specimene sunt în libertate, în mediul lor natural chiar. Grădina ne întâmpină cu o intrare nostimă, ce înfăţişează animale din ghips viu şi haios colorate, atrăgătoare pentru ochiul curios al copiilor.

Plimbându-ne printre cuşti, acvarii şi terarii, constatăm cu bucurie că lucrurile s-au mai îmbunătăţit de la ultima mea vizită, cred că acum cinci ani. Locul este curat, îngrijit, iar animalele arată bine. Observ că felinele sunt la mare căutare, căci descoperim pe rând pantera, jaguarul, mai mulţi tigri (cel siberian, enorm după ce putem întrezări, nu catadicseşte însă să iasă din „casă”), râşii, puma şi perechea regală de lei; asta ca să nu mai vorbesc de nenumăratele pisici care mişună nestingherite. Cei trei lupi arată cam slabi, dar, ţinând cont de starea restului animalelor, o punem pe seama caniculei care nu le prieşte şi a năpârlirii; altfel, au priviri inteligente, pătrunzătoare şi mult chef de joacă.

Apariţii interesante sunt cei trei porci spinoşi, dintre care unul foarte înfoiat, masivii urşi bruni, ratonii (nu ştiu exact câţi, dar mulţi) care dorm claie peste grămadă şi cum se nimereşte, gâştele egiptene extrem de gălăgioase şi arţăgoase, pavianii care ne arată mândri fundurile roşii şi minusculele broscuţe, extrem de otrăvitoare. La şerpi, vedem şi câteva exemplare deosebite de boa, piton şi anaconda, majoritatea sunt însă destul de mici pentru dimensiunile impresionata pe care le pot lua; de aici bănuiesc eu că-s încă pui. Nici iguanele nu trec neobservate, mai ales cele patru gulerate care stau ca un ciorchine pe vreascul lor. În acest timp, mai multe exemplare de crocodil pândesc pe jumătate camuflaţi în nisip, aşteptându-ne ca pradă.

Dintre păsări, cele mai multe vociferări le auzim la papagali, evident; păunii ne privesc cu dispreţ, apoi îşi văd de treabă, iar în zona cu fazani aflăm că există mai multe specii decât credeam, fazanul auriu fiind cel mai impozant, în ciuda staturii minione. Pelicanii, atât cei comuni cât şi cei creţi, se pregătesc deja de somn şi mulţi dintre ei ne aruncă priviri adormite de deasupra ciocului băgat bine între aripi; totuşi surprindem încercările sportive ale câtorva de a culege pietre măricele pe care le bagă în guşă, pentru digestie. Însă păsările care îmi plac cel mai mult sunt cele de pradă, vulturi şi acvile din diverse specii, care ne urmăresc maiestuoase de undeva de sus, aproape nemişcate, dar cu ochii vii, inteligenţi şi lacomi. Seria de păsări este completată de dropii şi struţi, cu picioroangele lor puternice şi cu capetele plasate pe gâturi lungi care se întorc după mişcările vizitatorilor.

Vedem şi o specie de capre, strămoşii primelor capre domesticite, lame blănoase, o antilopă, un cerb lopătar, cai masivi şi simpatici ponei Shetland. Paul pleacă dezamăgit că nu a descoperit locul în care poţi să călăreşti ponei; încerc să-l consolez cu gândul că, chiar dacă l-am găsit, pe el nu-l vor primi să călărească vreun ponei, poate invers. Alte animăluţe simpatice sau ciudate sunt veveriţele jucăuşe, peştii multicolori, stolul de turturele, un crustaceu alb (corcitură de rac cu extraterestru), mici rechini, un cameleon, ţestoase cu cap roşu, câteva maimuţe mititele, un cimpanzeu leneş, raţe canadiene, un cârd de lebede negre şi o populaţie numeroasă de nutrii.

Cele mai multe animale, mai ales felidele, ne tratează cu un dispreţ suveran, fiind pe jumătate moleşite şi adormite de căldură şi pe jumătate încercate de complexe de superioritate. Ceea ce pe de-o parte e de înţeles, ţinând cont de faptul că unei bune părţi din vizitatori i-ar sta mult mai bine în spatele gratiilor decât în faţă sau că un părinte atotştiutor îşi învaţă copiii despre râşi în timp ce arată spre ciorchinele sforăitor de ratoni.

Deşi mă bucurat să văd direcţia bună pe care o urmează grădina, nu pot să nu constat nişte absenţe aproape intolerabile la cel mai mare zoo din ţară; unde-s elefanţii, zebrele, girafele, urşii polari, pinguinii, cămilele şi urşii panda? Altfel, foarte drăguţă incursiunea într-o mică lume a animalelor, una frumoasă, nu ca cea zilnic descoperită în metrou.

Fotografii

* Paul comentează: „Masa aia o fi fost copioasă pentru tine!”

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări urbane and tagged , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

One Response to Palatul Parlamentului şi Gradina Zoologică din Băneasa

  1. dan says:

    Manastirea Vacaresti,cea mai mandra din cate avea orasul,cel mai frumos exemplu de arta brancoveneasca era la Pta.Sudului,pe locul unde acum e un mall(sun parca).

    Pe locul dealului monstrului era un cartier cu parfumul lui aparte,cartierul Uranus(+Izvor).
    Unele biserici au fost daramate,multe.Altele au fost translatate.Arhivele statului de la Manastirea Mihai Voda,cartierul evreiesc(pe unde e acum Mag.Unirea si Bd.Unirii) si multe alte cladiri de mare frumusete au cazut sub lame de buldozer pentru a face loc urateniilor,mastodontilor,gigantismului fara nicio estetica.

    Sunt o droaie de bloguri despre Bucurestiul disparut…si care dispare pe zi ce trece:(

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s