AC/DC & The Answer (Ernst Happel Stadion, Viena)

Pe Ernst Happel Stadion ajung duminică seara, după o zi plină în Viena. Sinceră să fiu, am venit de la grădina zoologică de la Schönbrunn ca să intru în altă grădină zoologică, poate la fel de diversă: în jur de 50.000 de fani AC/DC, de toate vârstele, culorile, tipurile de vestimentaţie şi expresiile feţelor. Un lucru însă cu siguranţă îl au în comun: acela de a vedea live o trupă care a scris istorie.

Prima trupă de deschidere, Claudia Cane & Band, îşi termină prestaţia înainte de intrarea noastră în incintă, aşa că nu pot povesti nimic; în schimb prind cea mai mare parte a show-ului The Answer. Fără să impresioneze, nord-irlandezii menţin o atmosferă plăcută pe stadion cu rock-ul lor în genul anilor ’70, energia vocalului şi buna dispoziţie. Aducând uşor cu The Doors şi, mai ales, Led Zeppelin, pot spune că prezenţa lor la Viena este un relaxant preludiu înainte de marea atracţie a serii, un fond muzical plăcut pentru cei care se înghesuie pe gazon, stau la coadă la bere sau îşi caută locurile în tribune.

Ora 21. Luminile stadionului se sting. Uralele publicului se înteţesc. Apoi linişte. Pe cele trei ecrane, proiecţiile manga cu diavolul Angus care conduce un tren şi cele două dive care încearcă să-l oprească prefaţează Rock’n Roll Train. Odată cu locomotiva imensă din spatele bateriei, AC/DC intră pe scenă într-o explozie de energie şi nimic nu pare să poată opri acest tren legendar, care de treizeci şi şase de ani a preschimbat blues-ul în rock şi înapoi, mereu acelaşi şi de fiecare dată altfel. Promovarea recent lansatului album, Black Ice, continuă cu Big Jack, Black Ice, War Machine (de asemenea cu animaţie pe ecrane: membrii trupei în diverse maşinării de război) şi Anything Goes, noi potenţiale hit-uri intersectate cu cele deja consacrate.

Hell Ain’t A Bad Place to Be, Shot Down in Flames, Shoot to Thrill şi Dog Eat Dog fac pe rând deliciul publicului, dar acesta explodează pur şi simplu la Back in Black, Dirty Deeds Done Dirty Cheap şi Thunderstruck, cântând şi dansând pe You Shook Me All Night Long. The Jack este marcat de numărul de striptease al genialului chitarist Angus Young, care oscilează între exuberanţă şi prefăcută timiditate, momentul „culminant” fiind arătarea turului boxerilor pe care scrie mare (ce altceva?) „AC/DC”. La începutul Hells Bells, din tavan coboară un clopot enorm, de frânghia căruia se agaţă şi se balansează o vreme vocalul Brian Johnson, arătând că muşchii expuşi nu sunt doar de decor şi că nu are probleme în a cânta în timp ce execută semi-acrobaţii. TNT este marcată de efecte pirotehnice, iar pe Whole Lotta Rosie locomotiva este încălecată de o păpuşă gonflabilă gigant, Rosie evident, care se mişcă în ritmul muzicii.

Let There Be Rock înseamnă un regal, mai întâi prin proiecţiile cu fotografii ale trupei de-a lungul vremii (inclusiv una în care apare şi Bon Scott), prezenţe în presă, interviuri, coperte de albume – un fel de istorie în imagini, apoi prin soloul consistent al lui Angus Young, care aleargă pe prelungirea scenei în public, dispare sub pupitrul de sunet şi reapare tăvălindu-se într-o ploaie de confeti, fără a înceta vreo clipă să cânte. Bisul înseamnă Highway to Hell, la începutul căreia Angus are coarne la purtător şi se iveşte dintre coloane de flăcări, apoi, pe artificiile de final, For Those About to Rock reprezintă salutul în salve de tun adresat tuturor iubitorilor acestei muzici.

Concertul, în tot ansamblul lui, nu diferă prea mult de ceea ce mă aşteptam: o trupă super-profesionistă, cinci muzicieni excelenţi, un playlist pe gustul tuturor, un stadion arhiplin, un public extatic şi un sunet cristal. Cu toate acestea, mă uimeşte în continuu energia nesecată a lui Angus Young, care, cu un fizic mai degrabă astenic, la cei 54 de ani ai săi are mai mult neastâmpăr şi anduranţă decât cei mai mulţi tineri pe care-i cunosc, precum şi calităţile vocale ale lui Brian Johnson care, în ciuda lipsei unui dialog explicit cu publicul, reuşeşte să transmită atât de mult. Decibelii nefiind în exces, sunt momente când glasurile celor prezenţi aproape acoperă muzica – ce-i drept, cincizeci de mii de oameni care cântă sau aclamă la unison nu-s deloc de ignorat. Din păcate, accesul cu aparate foto pe stadion a fost interzis şi, deşi ulterior am văzut destule blitzuri din toate părţile, nu am riscat şi astfel să nu pot intra. Dar, chiar şi în lipsa unor fotografii materializate, imaginea Ernst Happel Stadion în seara zilei de 24 mai 2009 va rămâne de neuitat.

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Concerte and tagged , , . Bookmark the permalink.

4 Responses to AC/DC & The Answer (Ernst Happel Stadion, Viena)

  1. radu says:

    Salut.
    Mea maxima culpa ca n-ma mai postat, dar a fost din motive de sesiune(lol, it’s over!!!), Survivor( ala din America, nu copiile din alte parti) si petarde d-ale nevestei( si tu si ala la care stai incasati rapid un facalet, daca nu va despartiti!!). Nu as fi om daca as spune ca nu sunt invidios, dar ma consolez rapid; luna viitoare, din varii motive, de sanatate nr. one, nu vom urma trendul de black sea si plecam cu bolidu’ propriu 10 zile in gurghiu. Acuma, de urcat urc eu in munte, iar nevasta e cu bronzatul si alte sporturi mai calme. Sper sa am vreme ok ptr. poze, ca de, dovada, monser, dovada…
    Revenind la oile noastre, concertul si Viena cred ca au fost super. Pozele, la fel. Eu personal am trecut prin osterreich, dar era in graba si …altadata.La mai mare si la mai multe ture.
    Pacat ca a trebuit sa reveniti aici, printre mioritici, unde alte “spectacole” profund abjecte ne polueaza si blogosfera si aerul si viata…noroc cu ciutacu(are un blog cum rar am vazut) si altii, ca o luam razna cu atata prostie si imbecilism pe tv. Nu ca as fi mare fan al tv-ului sau mare fan al politichiei de pe maluri dambovitene, dar am vrut sa vad ce se alege din sado-masochismul propriu – citeste mers la vot din ’96 incoace – si, ca de obicei, …s-a ales: vox populi, vox diavolo; in rest, panem et circum cat cuprinde. Probabil ca o sa fac eforturi sustinute de acum inainte sa evit a mai repeta experienta si sa o tai de alegeri la munte, mai ales ca “turistii” sunt plecati la vot. traiasca autobuzul!! Cat despre ultima speranta, adica emigrarea, personal n-am nici o inclinatie. Cum, sa parasesc eu tara preasfanta si curata, unde maimutele care ne conduc se urca tot mai sus in copac sa le putem admira mai bine fundurile rosii? Exclus, dom’le.
    Cat despre cui i-am dat votul, si acum imi tremura mana, dar am zis sa fac o reparatie morala. Sper sa n-apuc ziua in care sa regret, ca zicea un clasic in viata o chestie tare: orice fapta buna comisa in Romania nu ramane nepedepsita.
    Sper pana plec sa mai am timp sa mai bloguim ceva; cand vin, sper sa am ce povesti. De asemenea, sper ca voi reusi in fine sa imi pun si propriul meu blog la punct – asta nefiind o invitatie voalata la a-l vizita, ca n-am dat in boala lui Narcis.
    Diana, toate cele bune si …bloguieste, asteptam cu interes.
    PS. Cum d-l prim-sinistru a dovedit un tupeu obraznic, ma solidarizez si eu cu restul “boborului” si ma declar un “derbedeu al dracului”. Si tin neaparat sa-l vizionez pe piticul de gradina chinuindu-se la privata dupa ce n-a putut iesi trei-patru zile; Winston Churchill dixit ca asta-i cea mai buna reteta de lecuit lumea de idolatrie fata de lideri.
    De asemenea, sper ca n-am ofensat cu referirile mele politichesti; deh, sport national…
    PPS Sa nu crezi ca am devenit fan ciutacu, doar constat; fiecare pe tarlaua lui si pe limba lui.
    A la proxima!

    • mad says:

      Pai cand iti faci blog, da un link, eventual si cu poze din Gurghiu. Eu ma multumesc cu un Sibiu weekendul asta si apoi o incursiune in Franta, la Hellfest. Numai bine!

  2. radu says:

    Salut din nou.
    Tovarasa Politehnista Diana, ne insusim pe deplin critica si furnizam.(bad joke, isn’t it?)
    Blog-ul meu, cam skinny deocamdata, da REVIN IN FORTA!!, promit, este: dragonslayer.ablog.ro.
    Explicatie: subsemnatu’, pe cand n-avea altceva in cap (adica pe la 11 ani) visa tancuri. Eram mare fan. Cum intre timp nici armata n-am facut, n-am pupat sa vad tancuri decat in poze. Emblema tancurilor romanesti inainte de ’45 era Sf. Gheorghe omorand balaurul, adica…St. George, the Dragonslayer. De aici numele…
    PS. Am sa agat si poze cat de curand, aveti putintica rabdare, stimabililor!!!
    PPS. Vazand pozele de Viena m-a apucat un dor de Maramures si Bucovina. Nu de alta, da’ parca e mai frumoasa iarba de acasa.
    In Gurghiu avem in plan( adica eu si jumatatea mea, manuitoarea facaletului distrugator de PC-uri, ha!ha!) odihna, aer curat si plaja la Sovata. Vizitare una bucata salina la Praid. Din perspectiva montana, trei trasee: Vf. Beckecsi – urias de… 1078m, vf. Sziklod – 1000 si ceva, si perla Gurghiului, vf Saca Mare, cel mai mare crater stins al Carpatilor Orientali, 1778m. Apoi cateva biserici fortificate secuiesti si sasesti(sper, Darjiu, Rupea, Vulcan), Bran-ul si acasa… ori pe Valea Prahovei ori prin Fagaras(cetatea medievala), Sambata(palatul Brukenthal si manastirea) si Sibiu. Poze, frate, poze…lasa laudele…
    PPPS. La Sibiu la Rockin’ TRansilvania , nu? This city rulz!!! Orasul zbuciumatei mele studentii; atunci(95-99) insa nu prea avea d-astea, nu era cine trebuie primar. Apoi si-au cumparat oamenii neamt…
    la final, bon voyage et a la bonne…blog.

  3. Pingback: Viena Ziua 3 | morbidangeldyana

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s