Circle II Circle, Manticora & Burning Black (The Silver Church, Bucureşti)

Este prima dată când am intrat în clubul de la parterul Casei Studenţilor (Preoteasa) de când a devenit Silver Church şi trebuie să recunosc că sunt foarte plăcut surprinsă de transformare. Nu am curiozitatea de a da pe la bar, deci nu ştiu ce preţuri se practică, dar în rest clubul arată foarte bine, de la candelabrele opulente la arcele frânte în genul bisericilor gotice şi de la nişele cu exponate ciudate la reprezentările pe pereţi ale unor figuri celebre din muzică sub formă de sfinţi – uşor ostentativ de dragul atmosferei, dar cu bun gust.

Desfăşurat la o zi după concertul din Cluj-Napoca, celui din Bucureşti îi lipseşte aproape complet promovarea; din acest motiv, plus faptul că totul începe exact la ora stabilită, nu mă miră prea tare că Burning Black îşi-a începe prestaţia în faţa a aproximativ treizeci de oameni, dintre care o parte este formată din organizatori, presă sau invitaţi. Italienii cântă un heavy-metal cu câteva influenţe power, dinamic, antrenant şi destul de corect; fără a fi deloc originali, formează o trupă bună ca preambul înaintea unor nume mai cunoscute din aproximativ aceeaşi arie metalică. Îmi place că nu se lasă descurajaţi de publicul puţin şi dau ce au mai bun, mai ales vocalul care coboară de pe scenă, aleargă printre spectatori, dă noroc cu ei şi se comportă ca şi cum în faţa lui ar fi câteva sute de oameni. Timp de 35 de minute, italienii trec prin singurul lor disc, Prisoners of Steel, lăsându-mi o impresie frumoasă, chiar dacă nu îmi plac la nebunie.

Deşi Manticora s-a mai aflat în România de două ori până acum, este prima dată când am ocazia de a o vedea live, bucuria fiind dublată de fascinaţia exercitată asupra mea de ultimele două albume. Având puţin timp la dispoziţie (prea puţin în opinia mea), danezii încearcă să acopere toată discografia, singurul album care rămâne pe dinafară fiind Roots of Eternity. Pentru mine, partea cea mai plăcută o reprezintă Gypsies Dance Part I & II, un fermecător sfert de oră în care vocalul Lars Larsen îşi prezintă calităţile actoriceşti. Încă de la Cantos şi King of the Absurd regăsesc pe scenă trupa încântătoare şi omogenă de pe album, dar mult mai în forţă, datorită unui frontman dinamic, misterios şi uşor straniu. The Old Barge şi Shadows with Tales to Tell încheie concertul, o frumoasă mostră de heavy-power pe alocuri bombastic, pe alocuri rapid şi, tot timpul, foarte melodios. Deşi concertul este atât de scurt, clapele „în direct” lipsesc şi mi-ar fi plăcut să aud mult mai multe piese de pe cele două părţi ale The Black Circus, Manticora îmi confirmă statutul de fan pe care mi l-am însuşit odată cu ultimele apariţii discografice.

Circle II Circle este, fără tăgadă, atracţia serii, „apogeul” de public numărând undeva în jur de două sute de spectatori, o bună parte dintre ei fiind comasată în faţa scenei. Americanii au venit, cum era de aşteptat, axaţi pe promovarea ultimului album, Delusions of Grandeur, şi credeţi-mă că nu îmi pare rău deloc. Fatal Warning, Dead of Dawn, Forever, Waiting, Echoes, Chase the Lies, Soulbreaker şi So Many Reasons mă fac să-mi pierd complet glasul, după concert articularea cuvintelor devenind destul de dificilă. Zak Stevens este dincolo de aşteptările mele – afişând mai puţini ani decât are, cu o excelentă formă a vocii, comunicativ cu publicul – o prezenţă extrem de plăcută pe scenă. Nu ştiu de ce trupa evită complet The Middle of Nowhere (mi-ar fi plăcut să aud măcar All Thar Remains), în schimb pot auzi Sea of White, Heal You, Messiah şi Revelations. La bis se întorc mai întâi Zak Stevens şi basistul Paul Michael Stewart, acesta luând acum locul la clape pentru If I Go Away (Savatage) şi Watching in Silence; abia apoi vine şi restul trupei cu un moment complet Savatage, spre deliciul vechilor fani: Nothing’s Going On, Taunting Cobras şi Edge of Thorns. De departe cea mai matură trupă a serii, Circle II Circle trece prin metal-ul heavy, progressive şi power într-un show excelent, antrenant, foarte personal şi care, mie cel puţin, îmi merge drept la inimă. Singur lucru, minor de altfel, pe care l-aş avea de reproşat este că trupa s-ar putea numi la fel de bine Zak Stevens & Band, el fiind nucleul şi cel care iese cu adevărat în evidenţă.

Sunetul a fost decent la primele două trupe, vocea a fost cea care a avut mai mult de suferit, claritatea ei nefiind ideală. Capul de afiş a beneficiat în schimb de un sunet foarte bun, care să-l poată pune în valoare cum trebuie. Nici publicul nu s-a dat în vânt după ce se petrecea pe scenă până când aceasta nu a fost gazda Circle II Circle, ceea ce poate a dăunat la capitolul atmosferă generală. Altfel, un eveniment foarte reuşit, păcat că nu a fost promovat cu mai mult interes. Pe de alt parte, cine vroia să vadă trupele s-a informat, ca dovadă multitudinea de voci care s-au adăugat din public lui Zak Stevens.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Concerte and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s