Trooper (Fire Club, Bucureşti)

Cum n-am putut ajunge la lansarea Rock’n’Roll Pozitiv, profit de ocazia primului concert din Bucureşti, mai ales că pica într-o zi lucrătoare. Nu am mai mers demult în Fire Club, am auzit că s-a renovat şi sunt curioasă cum arată. Mult mai curioasă sunt cum se prezintă noile piese pe scenă, dar mai ales mi-a lipsit dinamismul celor cinci în concert. Ce mai, îmi e dor de o seară Trooper şi înhaţ ocazia. Sunt sigură că vor începe cu Old School, Baby! sau cu Nimic nu mai contează – ei bine, le avem pe ambele, dar în ordine inversă, un început în forţă care electrizează publicul compactat în faţa scenei. Încă ceva mainstream, Doar a mea, ca apoi aprope să nu-mi vină să cred: Încă o luptă – ei da, clar după asta tânjea un vechi fan. Nu trebuie să vrei este în părerea mea cea mai reuşită piesă de pe nou lansatul album aşa că mă bucur s-o aud live, are „prestaţie”; urmează cursiv Dispar din ochii mei şi Cum vreau eu, publicul este câştigat fără drept de apel, se agită, cântă, dă din cap, dovedind încă o dată că Trooper se numără printre cele mai îndrăgite trupe din metalul românesc.

O altă piesă nouă şi reuşită este 17:00, care mie îmi place în special pentru mesajul versurilor, dezamăgirea şi dezgustul din ele; revenim în aria binecunoscută, Un singur drum şi Oriunde mă voi duce, apoi iar ceva nou, Înger în lume, piesă care sincer mie nu-mi place, aş fi preferat Cât am aşteptat dacă tot trebuie să fie şi baladă şi nouă. Dar am uit complet de nemulţumiri când aud începutul din Totul e fals; încă o dată mă bucur că piesele vechi, care le-au adus primii admiratori, sunt în continuare incluse în playlist, chiar dacă riguros selectate. Ce a fost a fost, apoi Verset uitat, Înapoi (alte două piese care îmi plac mult pe Rock’n’Roll Pozitiv, clar dau bine şi pe scenă), Amintiri şi îmi dau seama că se apropie de sfârşit concertul – când naiba o fi trecut timpul?! Tari ca munţii şi, pe final, Strigăt sunt primite cu acelaşi entuziasm şi headbanging ca şi acum mulţi ani. Nu pot încheia fără a menţiona cele două cover-uri, mai mult sau mai puţin spontane: Touch of Evil (oau, asta chiar a ieşit demenţial şi de corazon) şi bisul Highway to Hell, o ultimă explozie pe micuţa şi întunecata scenă din Fire.

Trooper se prezintă, ca de obicei, ultra-profesionist, arătând că-şi merită locul în topul preferinţelor multora prin prezenţa pe scenă şi prin comunicarea cu fanii, dincolo de calitatea muzicii. Ca fan sau simplu spectator curios, este greu să nu ai un răspuns pe măsură, să nu intri în joc, să nu cânţi măcar la refrene alături de Coiotu, să nu dai din cap în ritm cu tobele sau să nu admiri momentele de solo sau duo. Mi se reconfirmat că această trupă foarte bună are şi un public pe măsură.

Ce lipseşte în seara asta (cu excepţia a încă vreo 3-4 ore de concert): cele două microfoane în plus care asigură de obicei backing-vocals-ul asigurat de Balaurul şi de Oscar, nişte lumini mai decente care să facă mai mult decât să te lase să ghiceşti cum arată cei de pe scenă şi, nu în ultimul rând, un sunet mai clar – mi se pare că acest aspect şchiopătează de mai multe ori. În rest, felicitări lui Balaurul, Coiotu, Oscar, John şi Popa, atât pentru album cât şi pentru concertul oferit, felicitări publicului pentru modul în care ştie să-şi susţină trupa preferată.

 

 

 

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Concerte and tagged , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s