Celelalte Cuvinte (Palatul Copiilor, Bucureşti)

Un concert pe care e cât pe ce să-l ratez. Parţial din neştiinţă, parţial din comoditate, parţial şi din nepăsare, poate din cauza unei îndepărtări a mea faţă de muzică în ultimele câteva luni. Se întâmplă însă acum vreo 2-3 săptămâni ca un amic să anunţe că el merge să cumpere bilete pentru concertul de lansare al Stem, întrebând dacă mai suntem amatori pentru Celelalte Cuvinte. Parcă e prea la botul calului ca să zic nu şi astfel ajung vineri seara la metrou Tineretului pentru a mă întâlni cu gaşca din rândul 18. Palatul Copiilor nu este nici pe departe un bun loc pentru concerte rock, în special din cauza scaunelor fixe ce te fac să te simţi ca la operă. De altfel, pe aproape întreg concertul, cea mai mare parte a oamenilor chiar stă ca la operă, cuminte pe scaune. Amuzantă este însă intrarea în sală, printre tarabele unui târg de confecţii, pe lângă standul cu hot-dog şi printre cutiile cu şosete şi chiloţi. În sală ne găsim locurile, apoi dăm de diverşi cunoscuţi, aşa că în jumătatea de oră de după ora 19 ne învârtim care încotro şi stăm la o vorbă cu oameni pe care nu i-am mai văzut de nu ştiu când.

La 19:30 luminile se sting, cortina se ridică şi dindărătul ei apar patru panouri sub forma unor fotografii cu zimţi imense, totul într-o lumină albastră şi rafale de fum. Începutul prin Stem şi Umbra mea înseamnă schimbarea luminii, astfel încât prin „fotografiile” de pe scenă apar contururile lui Călin Pop, Marcel Breazu, Tiberiu Pop şi Leontin Iovan, împreună cu instrumentele lor. Urmează Aşa e viaţa mea şi de aici încolo vor apărea pe scenă în repetate rânduri siluete negre care vor tăia şi ciopârţi centrul panourilor, dezvăluindu-i încet-încet pe cei patru. Fiind lansare de album, evident că multe piese se leagă de Stem: Se închid, Zmeie, Sfârşit, Între vise, Nopţile, Tranzit, Vocala şi Ultima. De fapt, singura piesă care se regăseşte pe album şi nu e prezentă în concert este Stele. Piesele mai vechi sunt Caracteruri, Neam Blestemat, Balanţa, O să am, Nu-mi da tot într-o zi, Fântâna suspinelor, Dacă vrei, La ceas târziu, În sfârşit e un început şi bis-ul Iarbă prin păr.

Părţile sau momentele deosebite sunt mai multe, fie din părerea generală a celor cu care am vorbit, fie şi numai din perspectiva mea. Un aspect ar fi proiecţiile de deasupra artiştilor, cele mai multe fiind şiruri nesfârşite de fractali, forma compusă din propria sa formă, într-o continuă mişcare şi transfigurare. Aceste motive sunt întrerupte de proiecţia melancolică de pe Zmeie, urmând versurile piesei: copiii de ieri, care înălţau zmeie şi le priveau cu uimire şi entuziasm în ochi, sunt adulţii terni de azi, care se ruşinează de amintirile lor şi se scufundă în cotidianul lipsit de emoţie. De altfel Zmeie a fost piesa „nouă” de care m-am îndrăgostit de la prima audiţie, acum vreo doi ani.

Alt moment deosebit pentru mine este Fântâna suspinelor, piesa care m-a făcut acum mulţi-mulţi ani să exclam a uimire şi să mă întreb cine e trupa asta care se evidenţiază atât de bine în peisajul autohton. Şi astăzi, după atâta timp, şi atâtea alte trupe şi piese pe care le-am îndrăgit, şi astăzi la un concert la care vocea lui Călin Pop nu este la înălţime (simţindu-se că e foarte răcit), şi astăzi deci această piesă îmi transmite mai mult decât pot spune în cuvinte.

Dacă cineva m-ar întreba care e piesa mea de suflet de la vreo trupă sau alta, în puţine cazuri n-ar trebui să mă gândesc puţin şi să fac o selecţie. Unul din aceste cazuri este Celelalte Cuvinte, când răspund imediat: Dacă vrei; ar fi însă dificil să spun dacă aş alege partea acustică cu versurile în detrimentul părţii electrice de la final sau invers. Includerea în setlist nu poate decât să mă bucure şi să-mi dea prilejul de a o înregistra; chiar şi cu zgomotul aferent unui aparat foto care cică ştie să şi filmeze, îmi pot da seama de acustica bună a sălii şi, mai ales, de ce înseamnă să ai un sunetist permanent, ca membru al trupei – este vorba de Ovidiu Roşu, a cărui prezenţă continuă înseamnă sunetul de calitate cu care Celelalte Cuvinte se poate mândri.

La Ultima, instrumentele celor patru muzicieni sunt lăsate pe tuşă, locul lor fiind luat de lumânările aprinse şi ţinute cu pioşenie sub proiecţia in memoriam Florian Pittiş. Pe ecranul de deasupra se perindă un colaj de fotografii de pe parcursul întregii vieţi a omului de cultură, pe scenă sau în compania altor artişti, fotografii boeme din tinereţe şi fotografii recente, în tovărăşia calculatorului. Un omagiu pentru cel care a lăsat un mare gol în viaţa culturală românească.

Ce pot spune ca o concluzie pentru acest concert? Nu este cel mai bun spectacol al celor de la Celelalte Cuvinte pe care să-l fi văzut; cred că cel de aniversare de 25 de ani a fost mai bun, dar cred că acum este prima dată când în urma unui concert cumpăr albumul promovat, fără să-l fi ascultat înainte. Mă refer la albumul efectiv, la disc, pentru că se poate spune că pe scenă l-am parcurs integral.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Concerte and tagged , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s