Cabana Prejba (Munţii Lotrului)

Săptămâna trecută am greşit – nu a fost ultimul weekend frumos din toamna aceasta. Urmează încă unul, petrecut de noi la Cabana Prejba, în destul de neumblaţii (mai ales pe vremea asta) Munţi ai Lotrului. Suntem şapte: eu, Livia, Vlăduţ, Ice, Iulian, Ana-Maria şi Flo. De fapt ăştia venim cu trenul, că de urcat urcăm opt şi vom coborî nouă, dar voi reveni asupra acestui aspect. Plecăm vineri seara din Gara de Nord (eu direct de la muncă), cu acceleratul de Sibiu de 21:50. Sperăm să aibă întârziere mare şi să apucăm să dormim o vreme în el. Unii dorm mai mult (Livia), alţii deloc (cred că Vlăduţ), eu undeva între, dar somnul puţin din timpul săptămânii îşi va spune mai târziu cuvântul. Întârzierea nu-i prea mare, doar vreo 40 de minute, iar în gara din Sibiu constatăm că nu-i (deschisă) sala de aşteptare. Mai moţăim pe jos, sprijiniţi de rucsaci, Vlăduţ ascultă monologul unui moş care povesteşte cum a făcut el baie cu patru minore, Ana-Maria şi Flo pleacă prin oraş, iar pe la 5:30 ne îndreptăm spre autogară. Aici observăm că există un autobuz direct până în Sadu, unde ajungem destul de repede, iar la 8:10 plecăm pe şosea, spre traseu.

Acesta începe după ce se termină Sadu, pe şoseaua spre Gura Sadului, la locul numit Masa Verde. Aici oprim să mâncăm şi tot de aici ne însoţeşte cu tenacitate tot drumul o potaie de 3-4 luni, cu coada tăiată şi cu o mare dorinţă de afecţiune. Pornim pe triunghi albastru pe un forestier transformat în potecă şi ambele urcă destul de repede. Aici mă resimt după nesomn, plus după mâncarea încă nedigerată. Din fericire prin popasul de după o oră de urcat, undeva lângă nişte buşteni, îmi mai revin. Deja de aici se preconizează o zi însorită şi senină, reflectată pe ultimele înălţimi ale Munţilor Cibin. Ne continuăm drumul, pieptiş printr-un şanţ plin de frunze de nu ştii pe unde să pui piciorul. Cel mai dificil e aici pentru căţel, care intră cu totul sub frunze, încearcă s-o ia pe sus şi începe să se surpe malul cu el. Până la urmă îl înşfacă Iulian de ceafă şi mi-l pasează mie, undeva mai sus. Renunţăm să mai mergem pe şanţ şi abordăm urcuşul pe flancuri, prin tufişurile alăturate.

Intrăm în sfârşit în pădure, unde zice Vlăduţ că se mai urcă puţin şi apoi e drept; ajungem la concluzia că drept în sus. După un mic popas la trunchiul unui copac unde Vlăduţ şi Livia se aprovizionează cu ciuperci, dăm de o pajişte alpină, lângă o stână şi pe lângă Muntele Muma. Aici ne afundăm în nor şi ne întrebam unde e soarele ăla care se vedea mai devreme. Ne echipăm de ploaie, pentru că atmosfera umedă şi fără vizibilitate nu anunţă nimic bun, dar din fericire după o vreme de urcat ne trezim iar în pădure unde lucrurile se mai calmează. Din această potecă dăm în intersecţia cu al doilea traseu de acces, pe bandă albastră, pe care urmează să coborâm duminică. De acum nu mai este mult, se ajunge în însoritul gol alpin şi pe Vârful Prejba (1745 m). Aici sunt „sădite” multe cruci, dintre care una foarte înaltă; vom afla că sunt urmarea unui accident aviatic de prin anii ’70 când un avion cu 33 de călători a intrat în munte.

De pe vârf, fiind senin şi soare puternic (noroc cu soarele, că la ce vânt bate…), se vede superb în jur. Înspre vest toată creasta Lotrului: Vârful Floarea, Vârful Mare, Vârful Sterpu, Vârful Negovanul Mare, Vârful Ştefleşti, apoi încep Munţii Cibinului cu Vârful Cindrel. Şi mai frumos este însă spre est, unde se vede cam toată partea vestică a Făgăraşului: Vârful Budislavu, Vârful Negoiu, Vârful Ciortea, Vârful Suru şi Vârful Boia. În ambele părţi, în văile formate, norii curg la orizontală, păstrându-şi altitudinea; şeile din creasta Munţilor Lotrului sunt şi ele pline de aceste formaţiuni care par că se revarsă ca nişte cascade în marea de nori de mai jos. Acum e momentul unei lecţii de geografie ţinute de Vlăduţ asupra modului în care se formează aceşti nori şi de ce rămân acolo, lecţie fascinantă din care nu reţin nimic. Momentul contează.

Coborâm la cabană pe la orele 13 şi constatăm că nu e nimeni, deşi Vlăduţ l-a anunţat pe cabanier că venim şi aceasta a spus că vorbeşte cu salvamontistul care se ocupă de ea să fie acolo. Canci, nu-i nimeni, îl sună Vlăduţ pe cabanier şi aceasta zice că-l caută pe tânăr. Alternativa e refugiul din spatele cabanei, jegos şi, mai ales, rece, pentru că, deşi are sobă, n-avem noi cu ce tăia lemne. Ne întindem deci pe iarbă la soare, cât mai înfofoliţi şi feriţi de vânt, şi dormim vreo două ore. Pe la 4 şi ceva după-masă, întrucât nu apare nimeni sa ne deschidă, începem să ne resemnăm că vom dormi în refugiu (Ice e cel mai îngrozit, căci a venit cu sac de vară) şi ne apucăm să curăţăm puţin saltele alea şi să ne pregătim bârlogul. Ice şi Flo adună ceva lemne ca măcar afară să facem un foc pentru a ne încălzi şi să fierbem vinul. Când am pierdut orice speranţă apare şi George, salvamontistul în cauză, venit pe acelaşi traseu ca şi noi, dar de la vreo 30 de kilometri de Sibiu de pe unde a avut treabă. Bucurie mare, evident, vom dormi la căldură!

Ne deschide cabana şi începem să ne mutăm lucrurile, dar cum soarele se apropie de asfinţit eu şi Ice lăsăm totul baltă şi urcăm cât mai repede spre vârf, aproape în fugă. Primele poze le trag din urcare, de teamă că până ajungem în vârf pierdem momentul. Ce pot să spun, sublimă imagine cu soarele aurit peste Cindrel. După apus, când s-au adunat şi ceilalţi, stăm să vedem cum se aprind luminile în Sibiu, toată imaginea largă dinspre nord fiind lipsită de nori. Când coborâm îmi vine ideea: dacă de aici se vede atât de bine apusul, ar trebui să se vadă interesant şi răsăritul dinspre Făgăraş. Aşa că-l corup şi pe Ice să ne trezim a doua zi la 6 dimineaţa să vedem minunea.

Urmează seara la foc afară, asta în timp ce şi în cameră se încălzeşte bine. Băgăm mâncare, cârnaţi la flacără şi nuci la jar, apoi vin fiert cu scorţişoară – roşu, sec, bineînţeles. Aşa aflăm noi poveşti interesante de la George, despre turistul sfâşiat de urs sub Floarea de l-au dus jos cu pulpa atârnându-i pe gambă, despre cehoaica violată de un cioban în munţii ăia şi, mai ales, că povestea cu ciobanul şi oaia, despre care se fac bancuri dar nimeni nu crede, este adevărată, el surprinzând un astfel de cioban şi o astfel de oaie în flagrant delict. Cred orele sunt cam 22 când cedez somnului, ar fi şi cazul, cu gândul la alarma ce va suna când încă mai e întuneric.

La 6 dimineaţa deci ies din sac, îi dau trezirea şi lui Ice, ne echipăm repede şi o luăm în sus. Cred că e taman la fix, pentru că din spatele dealului ce străjuieşte cabana începe să se vadă prima geană de lumină. Încă din urcuş se prefigurează răsăritul, dar când ajungem în vârf începe aproape o oră de sublim. Ceaţa care s-a lăsat când ne-am băgat la somn s-a risipit complet, dar a rămas acelaşi plafon jos de nori de cu seară – şi spre est, şi spre vest, dar acum a coborât aproape de tot din şeile Munţilor Lotrului. Avem deci o mare de aburi groşi în văile apropiate, aburi ce aleargă peste păduri, iar acolo unde se subţiază se întrezăresc straniu vârfurile brazilor. Totul se desfăşoară sub lumina purpurie a zorilor, lumină reflectată la răsărit în spuma albă. Făgăraşul prinde contur tot mai clar în strălucirea din orient, crestele sale încercând inutil să împiedice lumina încăpăţânată.

Noi doi stăm în dosul unei pietre din vârf care ne mai adăposteşte de vântul tăios, începem să tremurăm şi să nu ne mai simţim mâinile (că e complicat să faci fotografii cu mănuşile trase) şi mai ieşim când prindem vreun moment prielnic pentru încă un cadru. Faptul că soarele nu mai întârzie mult este anunţat de orizontul a cărui culoare virează din roşu şi violet în galben-verzui, cu margini portocalii. Ice a vede primul discul ivindu-se de după linia curbă şi mă anunţă că-i doar puţin, să mai stăm. Glumeşti?! Acum soarele se ridică foarte rapid, bine că mi-a zis, fuga să-l prindem ca lumea. Are sens să descriu cum se reflectă soarele acela portocaliu în norii de dedesubt şi cum îi face roşu-aurii? Sau cum se îmbracă Făgăraşul într-o aură de lumină? Sau cum bolta albastră apare brăzdată de norişori purpurii? Privim şi am fotografiem fascinaţi, uitând de vânt şi de frig; soarele deja ne încălzeşte…

E trecut de 7:30 când revenim la cabană. Aici ne lipim de soba ce nu s-a răcit încă, apoi mâncăm şi ne strângem bagajele. Noi am sperat să plecăm pe la 9, dar mobilizarea se produce cel puţin jumătate de oră mai târziu, pe o vreme superbă şi călduţă, dar eu deja mă gândesc prin ce nori şi ceaţă vom trece, că doar am văzut de sus. Evident, la scurt timp după ce am o luăm pe bandă albastră dispărem, vorba ceea, ca măgarii-n ceaţă. Din fericire nu e nici prea rece, nici prea umed, doar că nu auzim cu o ureche din cauza vântului. Trecem astfel pe lângă Vârful Gruia Greşilor şi Vârful Pleşiţa, apoi coborâm din Dealul Plaiului (pe o pantă abruptă pe care zice George că o urcă nişte nebuni cu ATV-urile şi ne gândim cum s-ar răsturna ăia în cap) şi mergem de-a lungul Pârâului Ştefăniţa până in satul Tălmăcel.

De aici îl ia pe George o maşină spre Sadu, aşa că îi pasăm şi potaia care s-a ţinut cu destoinicie după noi, în speranţa că-şi va regăsi locurile familiare de unde plecase. Aşa l-aş lua cu mine, tare bun câine de curte s-ar face, mare, frumos şi loial… Din Tălmăcel până în Tălmaciu mai facem vreo patru kilometri pe şosea, apoi ne punem pe aşteptat trenul. De fapt, ne punem pe aşteptat pe casieriţa de la bilete, aşa, vreo patruzeci de minute, până când apare. Ne e teamă deja că nu mai prindem cu loc, dar minunea se produce. Aproape de ora 15 plecăm spre Bucureşti, iar în decurs de mai bine de o oră defilează pe la fereastra noastră întreg lanţul Făgăraşului, în toată splendoarea lui. Într-adevăr, aceasta e vreme de mers în Făgăraş la cât de senin şi de scăldat în soare se întrevede (nu de alta, dar am înţeles că în Bucegi a fost cam ceaţă). În Bucureşti ajungem cu întârziere, aşa cum ne aşteptam, iar în jur de orele 22 intru şi eu în casă. Faină tură, chiar şi numai pentru cele două ipostaze ale soarelui. Evident, nu numai atât, pentru că Munţii Lotrului sunt frumoşi tocmai prin sălbăticia pe care o datorează faptului că-s puţin umblaţi. Din fericire, marcajul în zona în care am fost este des şi evident, dar am înţeles că alte trasee sunt marcate numai pe hartă. Aviz deci amatorilor. Pe de altă parte, locul este ideal pentru exerciţii gen orientare cu harta şi busola. Succes!

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Munte and tagged , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

3 Responses to Cabana Prejba (Munţii Lotrului)

  1. Radu says:

    Salut!

    Stiu ca intrebarea mea vine la o distanta de cateva luni bune, insa pe blogul tau am gasit ultima referinta cronologica la Prejba…
    Ai cumva un nume, tel, adresa; orice date de contact ale cabanierului de la Prejba? Nu am mai fost de ani de zile acolo (cabana a fost ca si parasita) si as vrea sa ajung vara asta. Multumesc mult. Astept mail cu eventualele date.

  2. mad says:

    0753688824 este numarul de telefon a cabanierului sau georgeprejba@yahoo.com :d

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.