Nocturnă târgovişteană cu gardieni cu ochelari de cal

N-am mai fost prin urbea natală pentru a sta o noapte de foarte mult timp, dar întrucât în acest sfârşit de săptămână urmează să dorm chiar două nopţi la mama acasă hotărăsc ca sâmbătă seara să ies împreună cu Bogdan la nişte fotografii nocturne. Nu cine ştie ce, o tură prin centru, poate şi la Curtea Domnească (unde nu mai ajungem şi o lăsăm pe duminică, duminică ce toarnă de dimineaţa până noaptea târziu), cât să ne mai încercăm ISO-urile la niveluri crescute. După câteva fotografii pe culoarul ce leagă Piaţa Prefecturii de Piaţa Mihai Viteazul, se apropie de mine doi gardieni, dintre care cel mai în vârstă şi mai cu tupeu mă întreabă:

– Cine sunteţi?

– Cum adică, cine sunt?

– Pai eu mă numesc [grad][nume] (n-am reţinut)…

– A, Diana Diaconescu.

– De la ce? Întreabă celălalt, mai tinerel şi mai tăntălache.

– Poftim? Şi mă uit cu o figură complet nedumerită. Mă prind ce vrea să zică, dar de ce să-i fac necesităţile de exprimare verbală mai uşoare? Între timp se apropie şi Bogdan.

– De la presă?

– Nu.

– Păi v-am văzut că filmaţi.

– Nu filmăm, fotografiem. Amatori.

– Ştiţi, că ce-i prea mult strică.

Din nou faţa nelămurită. Bogdan se ambalează:

– Adică ce vreţi să spuneţi că nu avem voie să facem poze?

– La ora asta?

– Da, la ora asta, ce are? (ceasul 9 seara) E domeniu public, plătesc taxe şi impozite primăriei de mă ia naiba, de ce să nu am voie să fac fotografii pe stradă indiferent de oră?

– Păi e cam târziu…

– De ce? De ăia de fac nunţi şi chefuri până după 12, contrar legii şi deranjează, nu se ia nimeni. Eu ce fac, iau fântâna asta acasă dacă-i fac poze?

– Păi să vedeţi că e sâmbătă şi sunt mulţi golani prin baruri şi discoteci, oameni beţi, vă văd cu aparatele şi trepiedul şi se iau de voi…

(E chiar haioasă încercarea de a găsi o explicaţie logică pentru a nu avea voie să fotografiem. Îmi aminteşte de o maximă ce spune că e mai bine să fii prost şi să taci decât să vorbeşti şi să o arăţi.)

– N-aveţi grijă, zice Bogdan, că ăia ies după două noaptea, nu acum.

– Şi ce-ar mai fi dacă ar ieşi aşa, toţi, să facă poze?

– Foarte bine, să iasă.

Eu mă gândesc că ar fi o lume mult mai bună, mai frumoasă, dacă ar ieşi toţi să facă fotografii n-ar mai avea timp să se îmbete prin baruri şi discoteci şi nu s-ar mai lua de cei care fotografiază.

Ne mai parlamentăm o vreme, ajung la concluzia că suntem fotografi amatori (de parcă nu o spusesem de la început), ăla mai tânăr zice că are şi el un aparat şi-i place să facă poze, dar nu e aşa mare şi nu are trepied (serios? şi ce, după faza asta ai vrea să se schimbe datele problemei?). Într-un final, gardianul mai în vârstă concluzionează:

– Bine, dar nu mai întârziaţi mult.

– Da, da, sigur…

Evident, nu ne grăbim. Bogdan îmi zice că abia aştepta să-i dea amendă şi să facă proces verbal, ca să facă luni un scandal monstru şi poate mai şi zboară ăla de acolo. Pe el observ că-l amuză foarte tare toată fază, pe mine în schimb mă umple de nervi. În fond şi la urma urmei, situaţia este generată de faptul că probabil că n-au mai văzut oameni ca noi, plimbându-se noaptea prin oraş şi făcând fotografii. Ne gândim că bună a fost ideea ăluia care a impus 12 clase obligatorii pentru gardieni. Dacă cu 12 clase sunt atât de idioţi şi încuiaţi, cum ar fi fost şi fără alea…

Ce mă mai gândesc eu: aşa, şi dacă suntem de la presă ce? Bogdan zice că atunci ar fi stat după noi, să nu păţim ceva. Eu cred că ne spărgeau aparatele, că am văzut că aşa se obişnuieşte. Altă chestie: la începutul serii, când ne gândeam că ajungem şi la Curtea Domnească, întrebam eu cu voce tare dacă o fi paznic acolo şi dacă o fi de treabă să ne lase să intrăm şi să facem poze (contra cost, evident), pentru că este o imagine tare frumoasă cu turnul, biserica şi ruinele luminate noaptea de reflectoare. Vorba lui Bogdan: după ce i-ai văzut pe ăştia, ai putea spera ca ăla să fie de treabă? Poate să fie de treabă şi să doarmă…

Ajungem pe platoul mic (Piaţa Mihai Viteazul) şi vedem că revin, însoţiţi de alţii. Ne gândim că aduc întăriri, când tocmai ce traversează platoul (închis circulaţiei pentru altceva decât pietoni, biciclete şi role, informaţie pentru necunoscători) un gagiu în trombă pe un scuter. Ne uităm lung şi ostentativ după el, cred că de aia nici nu mai vin gardienii să se ia de noi, că abia aşteptăm să li-l aruncam pe ăla în faţă. Acum probabil că se iau şi ei de cine pot prinde.

Ajungem în plimbările noastre pe Centrul Vechi unde petrecerile din discoteci sunt în toi şi trei gaiţe bete şi proaste cotcodăcesc pe-afară. Dar cu acutele cât mai sus. Spre surprinderea noastră la modul cel mai plăcut nişte gardieni (nu ştiu dacă aceeaşi sau alţii) se iau de ele. Şi nu doar să facă linişte, am văzut că le şi legitimează şi-şi notează ceva. Acum nu ştiu dacă fac proces verbal sau le cer numerele de telefon şi adresele IRC. Sper că prima.

Rezultatele serii totuşi se văd, aici fiind câteva fotografii (evident, nu cu gardienii).

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări urbane and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s